Din notele Ierarhului: Postul cel mare — angajamente de suflet

Ne aflăm, stimaţi creştini, în plinul postului cel mare, perioadă deosebită în viața și activitatea Sf. Biserici, dar şi în viața duhovnicească a omului.
Postul înseamnă, mai întîi, înfrînare, reținere, urmărind schimbarea spre bine a stării morale a omului. Nimic nu-l poate organiza mai bine şi cu mai multă înțelepciune pe om decît această înfrînare benevolă, conştientă de la patimi şi plăceri. Perioada postului mai prevede şi rugăciune sporită, ceea ce înseamnă adresare sinceră, în intimitate, către Izvorul tuturor bunătăților — Dumnezeu. Rugăciunea este cel mai durabil fir de legătură între creatură şi Creator, între uman şi Divinitate, între Om şi Dumnezeu. Iată de ce Sfinții Părinţi şi Învățători ai Bisericii Ortodoxe asociază înfrînarea și rugăciunea cu cele două aripi ale păsării zburătoare. Numai prin post şi rugăciune, creştinul se poate înălța de la pămînt la cer. mai mult…

Din notele Ierarhului: Comuniunea cu Dumnezeu

E cu putință oare apropierea cît mai posibil sufleteşte de Dumnezeu? Da, e posibilă. Acea verigă tainică de comuniune cu Dumnezeu este religia, ceea ce înseamnă legătură. Aşadar, religia este acea modalitate de unire trainică a omului cu Dumnezeu, bazată pe tămăduitorul rod al Descoperirilor Dumnezeieşti din Sf. Scriptură. Revelația Dumnezeiască nu conține numai cunoştinţele despre Dumnezeu, dar şi cele despre lume, despre om şi atitudinile acestuia față de Dumnezeu, precum și cele ale lui Dumnezeu față de om.
Dacă omul îşi aranjează viața în concordanță cu preceptele biblice, atunci în firea sa se produc mari schimbări: omul se contopeşte cu voinţa lui Dumnezeu; mintea, sufletul, inima lui se lasă stăpînite de lumina purificatoare dumnezeiască; într-un cuvînt, omul începe a se îndumnezei. mai mult…

Comuniunea cu Dumnezeu

E cu putință oare apropierea cît mai sufleteşte posibilă de Dumnezeu? Da, e posibilă. Acea verigă tainică de comuniune cu Dumnezeu este religia, ceea ce înseamnă legătură. Aşadar, religia este acea modalitate de unire trainică a omului cu Dumnezeu, bazată pe tămăduitorul rod al descoperirilor Dumnezeieşti din Sf. Scriptură. Revelația Dumnezeiască nu conține numai cunoştinţele despre Dumnezeu, dar şi cele despre lume, despre om şi atitudinile acestuia față de Dumnezeu, precum şi cele ale lui Dumnezeu față de om.

Dacă omul îşi aranjează viața în concordanță cu preceptele biblice, atunci în firea sa se produc mari schimbări: omul se contopeşte cu voinţa lui Dumnezeu; mai mult…

Izvoare ale inspirației divine pentru o viață utilă și plăcută lui Dumnezeu, cît și semenilor

Precum apa izvorului este bună pentru folosință pe măsura curățirii izvorului şi roadele cîmpului, pe măsura îngrijirii lui, tot aşa şi viaţa omului: e mai bună, mai frumoasă pe măsura trăiniciei legăturii cu Dumnezeu şi cu învățătura Lui, din care ne inspirăm la gînduri folositoare, la fapte nobile. Izvorul de-a pururi aducător a tot ce este bun, frumos şi sfînt sub soare pentru fiecare creştin este Dumnezeu, precum şi învățătura Lui, redată nouă în Sfînta Scriptură, adică în Biblie, ceea ce în traducere din limba greacă înseamnă carte. Și nu întîmplător se numeşte aşa, pentru că Biblia este cu bună dreptate Cartea cărților, Cartea vieții, Cartea de căpătîi pentru fiecare creştin. mai mult…

Eternitățile predicii – despre credință

Convingerea noastră e că lipsa de credință în Dumnezeu, educația omului în temeiul altor virtuți decît cele creştine produc rod sterp, afectat de o mulțime de neajunsuri. Și pentru a preveni acest lucru nedorit, vreau chiar din capul locului să mă refer la problema strictei necesități a credinței în Dumnezeu.

Aşadar, credința în Dumnezeu este virtutea primordială a sufletului omului, care, şi el la rîndu-i, e insuflat de însuşi Dumnezeu.

Scriitorul-istoric bisericesc Tertulian, trăitor la începutul erei creştine, scrie că sufletul omului este de origine creştină şi, evident, tinde spre Creatorul său — Iisus Hristos. mai mult…

DIN NOTELE IERARHULUI: Plinitu-s-a nădejdea

Culmea vicleşugului omenesc, înveşnicit pidosnic în istoria lumii prin sărutul de trădare al lui Iuda, părea că atinse apogeul mişeliei, rămînînd să încheie scenariul necurat, pus în acţiune de către farisei şi cărturari. S-au găsit în grabă cei treizeci de arginţi — mirşavă recompensă pentru sacrificarea Celui neprihănit și s-a mai găsit, fără multă căutare, şi cel care urma să-i ia, sufocat de lăcomie.

Împuțit de orgoliu şi nehotărît, Pilat din Pont, reprezentant al Imperiului Roman în debusolata Palestină, doar la prima vedere prezenta obstacol în calea fărădelegilor evreieşti, mai mult…

Din notele Ierarhului: A PIETRELOR VEȘNICĂ CHEMARE

De mii de ani, pietrele lui seci şi fierbinți au tot chemat oamenii. I-au tot strigat de peste mări şi țări. Glasul lor în care a intrat, veac de veac, veșnicia îşi păstrează identitatea sacră pînă azi. Rămîne aceeași, surdă la metamorfozele istoriei şi preferințele pămînteşti ale oamenilor.
S-au schimbat multe în alunecarea anilor, chiar și însăși panorama orașului sfînt — fotografiile vechi din muzeu îl îmbrăcau în cu totul alte veşminte decît cele de azi, de altfel, cu nimic mai puțin splendide. Aceleași pietre, aceleaşi ziduri reci, înfierbintate de soare în aceeași măsură, chiar dacă unele stau neclintite de mii de ani, iar altele — de sute. mai mult…

Din notele Ierarhului: STIL VECHI, STIL NOU. Diferente dintre cele două calendare. Semnificațiile.

Mai întîi de toate: ce este calendarul? După DEX, calendarul este un sistem de împărțire a timpului în ani, luni şi zile, bazat pe fenomene periodice ale naturii. De vreme ce aceşti măsurători (anul, luna şi ziua) țin de o durată oarecare în timp, evident că şi calendarul măsoară durata acestora. Cu alte cuvinte, calendarul nu doar împarte, ci şi măsoară timpul. Din acestea deducem: calendarul este nu doar un sistem de împărțire, dar şi de măsurare a timpului.

Odată ce calendarul, în general, este sistemul de împărțire și măsurare a timpului, apare fireasca întrebare: la ce mai era necesar un alt calendar, mai mult…

DIN NOTELE IERARHULUI: Mîntuirea

Dicționarul de Teologie Ortodoxă spune că mîntuirea înseamnă eliberare, vindecare. În greacă, mîntuirea se traduce sotirios. De aici, Învățătura mîntuitoare se mai numeşte Învățătura soteriologică. Mîntuirea ține de suflet, adică de eliberarea lui din robia păcatului. Mîntuirea urmărește scopul vindecării rănilor sufleteşti, provocate de păcat. Pentru că păcatul afectează, mai întii, sufletul, iar sufletul e mărturia vie a prezenței lui Dumnezeu în om, sau, altfel spus, sufletul este o părticică de Dumnezeu în om. Iată de ce Cel care poartă grijă de eliberarea și vindecarea sufletului, mai mult…

DIN NOTELE IERARHULUI: Dragostea creștinească și roadele ei

Stimați creștini şi viitori luminători întru sacralitate ai cugetului copiilor noştri! Dacă dragostea, în sensul îngust al acestui cuvînt, înseamnă exprimarea sentimentului de afecțiune pentru cineva sau ceva, atunci exprimarea sentimentului dragostei creștineşti, pe lîngă cele menționate, mai înglobează și plăcuta obligațiune față de Dumnezeu şi față de semenii noștri care poartă chipul și asemănarea dumnezeiască.
Și așa cum sentimentul dragostei poartă caracter intim, adeseori exprimat prin cuvinte și acțiuni adresate unei persoane concrete, tot așa și dragostea creștinească îşi păstrează intimitatea-i deosebită, exprimată în rugăciuni și acțiuni filantropice în numele şi întru slava lui Dumnezeu, spre binele uneia sau mai multor persoane sau în numele unei cauze comune. mai mult…