versiunea moldoveneasca русская версия


Preoții din raionul Fălești s-au întrunit pentru mărturisire

Preoții din raionul Fălești s-au întrunit pentru mărturisire

9 июня 2026

Marți, 9 iunie 2026, biserica cu hramul „Sfinții Trei Ierarhi” din sectorul Dacia al orașului Fălești a găzduit adunarea blagocinală a clerului din raionul Fălești. Întrunirea a avut un caracter duhovnicesc și administrativ, reunind preoții pentru Taina Mărturisirii, precum și pentru examinarea principalelor activități pastorale planificate pentru perioada următoare. Desfășurată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, întâlnirea a fost coordonată de protoiereii Ioan Pelin și Oleg Fistican, blagocinii circumscripției.... 

A început postul sfinților apostoli Petru și Pavel

A început postul sfinților apostoli Petru și Pavel

8 июня 2026

#Cateheză. Biserica a intrat în Postul Cincizecimii, care precede sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel din 29 iunie/12 iulie. Acest post a fost încuviințat de Mântuitorul când „au venit la El ucenicii lui Ioan, zicând: Pentru ce noi și fariseii postim mult, iar ucenicii Tăi nu postesc? Și Iisus le-a zis: Pot oare fiii nunții să fie triști câtă vreme Mirele este cu ei? Dar vor veni zile când Mirele va fi luat de la ei și atunci vor posti” (Matei 9, 14-15). Despre vechimea acestui post mărturisesc, în secolul al IV-lea, Constituțiile Apostolice, iar Leon cel... 

Sprijin pentru instituțiile teologice din Chișinău

Sprijin pentru instituțiile teologice din Chișinău

4 июня 2026

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, preoții eparhiei sunt îndemnați să ofere, după posibilitățile fiecăruia, un ajutor financiar destinat susținerii activității Seminarului și Academiei de Teologie din Moldova. Instituțiile teologice reprezintă locul în care sunt formați viitorii slujitori ai Sfântului Altar, iar sprijinirea acestora constituie o contribuție importantă la dezvoltarea și consolidarea vieții bisericești. Donațiile vor putea fi prezentate fie în cadrul adunării de mărturisire din perioada Postului Sfinților... 

Bucuria hramului Sfinților Împărați Constantin și Elena

Bucuria hramului Sfinților Împărați Constantin și Elena

3 июня 2026

În ziua de prăznuire a Sfinților Împărați întocmai cu Apostolii Constantin și Elena, catedrala episcopală din municipiul Bălți și-a sărbătorit hramul, prilej de aleasă bucurie duhovnicească pentru cler și credincioși. Cu această ocazie, în sfântul locaș a fost săvârșită o solemnă slujbă arhierească, la care au participat numeroși credincioși veniți să aducă mulțumire lui Dumnezeu și să cinstească pe ocrotitorii cerești ai catedralei. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, înconjurat de un... 

Sub ocrotirea Sfântului Duh: gânduri, binecuvântări și reportaje foto de Ziua Copilului

Sub ocrotirea Sfântului Duh: gânduri, binecuvântări și reportaje foto de Ziua Copilului

1 июня 2026

Cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, adresăm tuturor copiilor sincere felicitări, binecuvântări și gânduri de pace și bucurie. Copiii sunt darul cel mai curat pe care Dumnezeu îl oferă lumii. În inocența lor, în sinceritatea zâmbetului și în curăția inimii lor se oglindește frumusețea creației dumnezeiești. Mântuitorul Iisus Hristos ne îndeamnă să privim spre copii ca spre un model de curăție sufletească și de încredere deplină în Dumnezeu: „Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor” (Matei... 

Lansarea cărții „Năvârneț – sat la răscruce de veacuri și generații”

Lansarea cărții „Năvârneț – sat la răscruce de veacuri și generații”

31 мая 2026

Sâmbătă, 30 mai 2026, în incinta Gimnaziului din satul Năvârneț, raionul Fălești, a avut loc lansarea cărții „Năvârneț – sat la răscruce de veacuri și generații”, semnată de cercetătorul și autorul Tudor Nastas. Evenimentul a reunit numeroși invitați de seamă, printre care Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, însoțit de un sobor de preoți, președintele raionului Fălești, Vadim Roșca, conducerea instituției de învățământ, administrația publică locală, reprezentanți ai mediului cultural, precum și numeroși locuitori ai... 

Binecuvântare pentru elevi în Catedrala „Sf.Împ.Constantin și Elena” din Bălți

Binecuvântare pentru elevi în Catedrala „Sf.Împ.Constantin și Elena” din Bălți

29 мая 2026

În ajunul vacanței de vară la Catedrala episcopală „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din municipiul Bălți, au fost înălțate rugăciuni speciale pentru elevii claselor primare ai Liceului Teoretic „Mihai Eminescu”, cu prilejul încheierii anului școlar și al apropierii vacanței de vară. Însoțiți de cadre didactice, copiii au pășit pragul sfântului locaș pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate pe parcursul anului de studii și pentru a primi binecuvântare înainte de perioada vacanței.  

Pot fi scoase sufletele din iad?

Pot fi scoase sufletele din iad?

28 мая 2026

Da.  Deoarece  se spune: 1) că Jertfa răscumpărării e pentru toţi: vii şi morţi, şi 2) că Dumnezeu are puterea să scoată sufletele din iad, nu omul (Rut 2, 20; III Regi 2, 6; Ps. 48, 16; Matei 12, 32; Rom. 14, 9; I Cor. 15, 19; I Tim. 2, 6; Evr. 9, 22; I Ioan 2, 2 şi Apoc. 1, 18). Puterea şi  iertarea  lui Dumnezeu, Care  împlineşte „orice” vom cere de  la El  (Marcu 11, 24; Ioan 14, 13), sunt fără margini,  iar bunătatea Lui e atât de mare, că numai El poate schimba osânda veşnică a omului.  

Comuniunea cu Dumnezeu

E cu putință oare apropierea cît mai sufleteşte posibilă de Dumnezeu? Da, e posibilă. Acea verigă tainică de comuniune cu Dumnezeu este religia, ceea ce înseamnă legătură. Aşadar, religia este acea modalitate de unire trainică a omului cu Dumnezeu, bazată pe tămăduitorul rod al descoperirilor Dumnezeieşti din Sf. Scriptură. Revelația Dumnezeiască nu conține numai cunoştinţele despre Dumnezeu, dar şi cele despre lume, despre om şi atitudinile acestuia față de Dumnezeu, precum şi cele ale lui Dumnezeu față de om.

Dacă omul îşi aranjează viața în concordanță cu preceptele biblice, atunci în firea sa se produc mari schimbări: omul se contopeşte cu voinţa lui Dumnezeu; mintea, sufletul, inima lui se lasă stăpînite de lumina purificatoare Dumnezeiască; într-un cuvînt, omul începe a se îndumnezei. Biblia ne spune că omul este zidit după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Sf. Părinți și Învățători ai bisericii tratează acest adevăr în felul următor: în firea omului sînt aşezate aceleaşi calități care sînt caracteristice şi lui Dumnezeu şi anume: rațiunea, voința liberă, simțurile etc. Fireşte, aceste calități ale omului nu pot fi comparate, în evoluția lor, cu calitățile Dumnezeieşti. Asemănarea omului cu Dumnezeu presupune desăvîrşirea acestor calități, ceea ce ar însemna, negreşit, apropierea omului de sacru, de El.

Aşa deci, în temeiul cunoştinţelor, căpătate prin descoperirea Dumnezeiască, desăvîrşindu-şi calitățile pomenite mai sus, firea omenească se apropie de Dumnezeu, contopindu-se pe de-a-ntregul cu voia Domnului, astfel realizîndu-se acea legătură puternică bisericeşte numită comuniune cu Dumnezeu.

Acest „tandem” de trăire duhovnicească Dumnezeu-om sau om-Dumnezeu este mai luminos simțită atunci, cînd calitățile morale ale omului se aseamănă cîtuşi de puţin cu cele dumnezeieşti.

Altfel fie spus, reducerea distanței dintre om şi Dumnezeu sau apropierea celui dintîi de Dumnezeu, săvîrşirea acestui uimitor act este posibilă doar în temeiul eforturilor întru desăvîrşirea morală a omului. Iar asta presupune negreşit curățarea minții de gînduri nevrednice, înstrăinarea de minciună, lepădarea obiceiurilor rele, de asemenea presupune vorbe drepte, fapte bune etc.

Mulți doresc să se apropie de Dumnezeu, să primească de la El cele dorite, dar ocolesc această unică şi adevărată cale (ea presupune dăruire deplină, sacrificii, responsabilitate sporită, firește), căutîndu-L pe Dumnezeu pe la extrasenzori, ghicitori în cărți, vrăjitori de tot soiul. Nimerind în mrejele celor vicleni, ei cer ajutor nu de la Dumnezeu, ci de la cei răi şi necinstiţi.

Comuniunea sau acea puternică şi sinceră legătură cu Dumnezeu se poate săvîrşi doar numai şi numai prin Sfinta Biserică şi Învățătura Ei. Numai Ortodoxia este capabilă să unească omenirea cu Dumnezeu prin cele şapte Sfinte Taine bisericeşti.

Iar în viața de toate zilele, aceasta se poate produce prin onorarea zilnică a obligațiilor creştineşti: rugăciunea de seară și de dimineață; rugăciunea la începutul lucrului; respectarea zilelor de sărbătoare şi a duminicii; postul; desele spovedanii şi împărtăşanii cu cele sfinte. Rugăciunea, care mai e numită de Sf. Părinți şi convorbirea omului cu Dumnezeu, este cel mai trainic fir de legătură dintre creație şi Creator. Şi dacă noi care rîvnim cu insistență să ne apropiem, să ne unim cu Dumnezeu prin metode propuse de Învățătura Ortodoxă şi dorim aceasta din tot sufletul, ținînd cont şi de rugăciunea Sf. proor. David: ,,Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele din lăuntru ale mele…» (Ps. 50.11), trebuie neapărat să ne grijim, să ne curățim inimile de vicleşug, minciună şi de alte păgubitoare pentru suflet metehne, pentru că numai o inimă curată, o inimă smerită nu este respinsă de iubitorul de oameni, Dumnezeu (Ps. 50).

Doamne ajută tuturor.

Episcopul Marchel, între sacru și teluric, p. 85


К записи есть 1 комментарий

Din notele Ierarhului