26 апреля 2025
Învierea din morți a Domnului şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos ne încredinţează, mai mult decît orice altă dovadă, că El este Fiul lui Dumnezeu şi Izbăvitorul a toată lumea. Iudeii, ca unii ce nu cred în Hristos, răstălmăcesc proorociile despre Dînsul, susținind, fără socoteală, că unele privesc pe lisus al lui Navi, altele pe Solomon, iar altele pe alţii. Minunile cele preaslăvite, de la zămislirea lui Hristos pînă la moartea şi îngroparea Lui, ei socotesc că sînt asemenea cu cele ce s-au făcut de Moise, de Ilie şi de Elisei. Dar, pentru Învierea cea din...
25 апреля 2025
Cu binecuvântarea ÎPS Marchel, la invitația președintelui raionului Fălești, d. Vadim Pleșca, vineri 25 aprilie 2025, protoiereii-blagocini Ioan Pelin și Oleg Fisitican, au oficiat o panihidă pentru cei care au răposat în timpul catastrofei nucleare de la Cernobîl. La slujba de comemorare au mai participat: d. Alexandru Severin, primarul orașului Fălești; d. Grigorie Roman, șef-adjunct al Oficiului Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat; funcționari publici, reprezentanții SAM Fălești, IP Fălești, Asociația Veteranilor din Cernobîl, veterani, precum și rudele celor decedați.
24 апреля 2025
23 апреля 2025
23 апреля 2025
23 апреля 2025
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, în blagocinia Glodeni, satul Dușmani, cu sprijinul Direcției de Cultură și al Consiliului Raional, a avut loc Festivalul Pascal „Sub Lumina Învierii”. Protoiereul Victor Guliac, blagocinul de Glodeni, a binecuvântat deschiderea festivalului, iar președinta raionului Glodeni, Oxana Albu, a adresat cuvinte de salut și felicitări cu ocazia sărbătorii Paștelui. La eveniment au participat 28 de colective care au prezentat bucate tradiționale, au vorbit despre obiceiurile de Paște și L-au slăvit...
22 апреля 2025
Cu binecuvântarea ÎPS Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, marți, 22 aprilie 2025, a treia zi după Paști, în incinta Casei de Cultură din satul Albineț, a avut loc cea de-a XIII-a ediție a Festivalului cântecului Pascal „Cânta-voi Dumnezeului meu”. Activitatea a fost organizată de către Direcția de Cultură a Consiliului raional Fălești în parteneriat cu Blagociniile 1 și 2, Fălești, cu Primăria Albinețul Vechi. Evenimentul a fost onorat de prezența preoților blagocini Oleg Fistican și Ioan Pelin, dl Rosca Vadim, Președintele raionului Fălești, dna Paladi...
20 апреля 2025
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, Festivalul Pascal se va desfășura în Eparhie după cum urmează:
raionul Fălești, corurile bisericești și formațiile folclorice vor evolua în satul Albineț, a III-a zi după Paști, marți, 22 aprilie, ora 11:00;
raionul Glodeni, în satul Dușmani, Festivalul Pascal va fi tot marți, 22 aprilie, ora 11:00;
raionul Sîngerei, corurile bisericești se vor întruni în sâmbăta ce precede duminica mironosițelor, 3 mai, în parohia Chișcăreni, ora 9:00, inclunzând și sf. Liturghie.
În municipiul Bălți corurile...
20 апреля 2025
Iată-ne ajunși în lumina sfântă a celei mai mari sărbători a creștinătății: Învierea Domnului nostru Iisus Hristos! Astăzi, cerul și pământul se bucură, îngerii cântă împreună cu noi, iar inima omului se umple de nădejde și de pace, căci Hristos a biruit moartea! Învierea lui Hristos nu este doar o comemorare a unui eveniment din trecut, ci este temelia credinței noastre, izvorul vieții celei noi și veșnice. „Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este credința voastră” – spune Sfântul Apostol Pavel (1 Corinteni 15, 17). Dar El a înviat, cu adevărat a înviat,...
19 апреля 2025
În sfânta și marea zi de sâmbătă, care a precedat Sfânta Înviere a Domnului, ÎPS Marchel a liturghisit în catedrala arhierească „Sf.Împ.Constantin și Elena” din Bălți. În cadrul sfintei Liturghii, Vlădica a înălțat sfinte rugăciuni către Bunul nostru Dumnezeu pentru unitatea bisericească, pentru pace și încetarea războiului din Ucraina, dar și pentru pace în Israel și, deosebit, în cetatea lui David – Ierusalim.
La predica rostită în fața creștinilor, Vlădica a menționat stricta necesitate de a păstra cumsecădenia creștinească în toate împrejurările...