Principala » cateheză » Ce este ectenia?

Ce este ectenia?

Ectenia este o rugăciune cu un caracter cu totul aparte. Ea este alcătuită astfel încât să nu obosească prea mult atenția și, în același timp, să o mențină permanent trează. În acest scop, ectenia este împărțită într-o serie de cereri scurte, care sunt întrerupte de răspunsuri și mai scurte, sub forma unor invocații rugătoare: „Doamne, miluiește!” și „Dă, Doamne!”. Denumirea acestei rugăciuni – ectenie (ἐκτενής) – înseamnă „rugăciune stăruitoare, fierbinte, făcută cu râvnă”. În cărțile grecești de cult, această denumire este atribuită, de fapt, numai ecteniei pe care noi o numim „ectenia întreită”. Ectenia, în sens general, este numită acolo sinaptă (συναπτή), termen subînțeles ca desemnând o rugăciune alcătuită din mai multe cereri.
Denumirea de ectenie a fost atribuită acestui gen de rugăciuni deoarece ele reprezintă rugăciuni deosebit de stăruitoare, înălțate de întreaga comunitate a credincioșilor. Pentru a-i atrage pe toți la participarea comună, aceste rugăciuni sunt rostite nu de preot – care, potrivit obiceiului inițial, era o persoană înaintată în vârstă (de unde și denumirea de „prezbiter”) –, ci de diacon. Din acest motiv, în vechile izvoare liturgice, ectenia era numită „ta diakonika” (τὰ διακονικά), adică „cererile diaconești” sau „slujirile diaconului”.

Deoarece diaconul nu este, în sens propriu, persoana care săvârșește actul sacramental, ectenia nu este alcătuită din formule de rugăciune propriu-zise, ci din îndemnuri adresate credincioșilor de a se ruga și din indicarea diferitelor intenții ale rugăciunii. Totuși, în anumite momente – la sfârșitul ecteniei mari, prin ultima cerere, iar la ectenia întreită și la cea a cererilor, chiar de la început –, acest îndemn la rugăciune capătă forma unei rugăciuni propriu-zise: „Apără, mântuiește…” și „Miluiește-ne pe noi, Dumnezeule…”.

Ectenia mare. Caracterul și conținutul ei
Prima ectenie rostită la cele mai importante slujbe este ectenia mare (ἡ συναπτή μεγάλη), numită în vechime și „ta eirenika” (τὰ εἰρηνικά), adică „ectenia de pace” sau „cererile de pace”.
Față de celelalte trei categorii de ectenii (întreită; de cerere; și mică), aceasta se deosebește prin bogăția și complexitatea conținutului său. Ectenia mică reprezintă, de fapt, o simplificare a ecteniei mari. În timp ce ectenia întreită cuprinde rugăciuni îndreptate în mod deosebit pentru anumite persoane, iar ectenia cererilor se referă la diferite trebuințe, fără a le lega în mod special de anumite persoane, ectenia mare le cuprinde pe amândouă. Astfel, ectenia întreită și ectenia cererilor reprezintă dezvoltări ulterioare ale temelor cuprinse în ectenia mare. Din acest motiv, ea este așezată chiar la începutul slujbei.

Pe lângă aceasta, ectenia mare se distinge de celelalte ectenii prin înălțimea duhovnicească și caracterul oarecum tainic al conținutului său. Rugăciunea ei nu începe cu anumite nevoi particulare și obișnuite, chiar dacă acestea ar fi de ordin duhovnicesc, ci cu acea pace de sus (τῆς ἄνωθεν), despre care Apostolul Pavel spune că „covârșește toată mintea” (Filipeni 4, 7).

Pornind de la aceste înălțimi cu adevărat cerești, ectenia mare coboară treptat, prin cele 14 cereri ale sale (urmate de a cincisprezecea rostire solemnă a preotului), către cercuri de preocupări din ce în ce mai apropiate de viața noastră.

Abia la sfârșit rugăciunea se îndreaptă în mod direct către noi înșine. Ectenia se încheie prin chemarea de a ne încredința mijlocirii sfinților pentru împlinirea cererilor pe care le-am înălțat, în special mijlocirii Maicii Domnului. Ei îi sunt atribuite aceleași șapte titluri de cinstire înalte, care se regăsesc și în ecfonisul liturgic „Pe Preasfânta, curata…”.
Această încheiere ne îndeamnă să ne apropiem de rugăciune cu nădejde dulce și liniștită în împlinirea cererilor noastre.

Încheierea ecteniei o constituie ecfonisul, slavoslovia prin care slava lui Dumnezeu este mărturisită ca temei suprem al împlinirii cererilor noastre. Slava dumnezeiască este, de altfel, atât temeiul, cât și scopul întregii creații (Ioan 17, 1-2, 4; Pilde 16, 4; Evrei 2, 10). Această doxologie reprezintă o formă superioară de rugăciune, de caracter îngeresc, și cuprinde mărturisirea Sfintei Treimi. Din acest motiv, ea este rostită de însuși preotul.

La început, ca citeț la strană, nu înțelegeam de ce trebuie să ne rugăm „pentru pacea de sus”? Mă gândeam la antonimul păcii, care este războiul și, respectiv, la citatul din Bilie: „și s-a făcut război în cer: Mihail şi îngerii lui au pornit război cu balaurul. Şi se războia şi balaurul şi îngerii lui” (Apocalipsă 12,7).

Acum înțelegem de ce ne dorim și de ce ne rugăm „pentru pacea de sus”, pentru că pacea lui Dumnezeu covârşeşte orice minte și păzește inimile și cugetele noastre întru Hristos Iisus (Filipeni 4,7). Ectenia mare pornește de la pacea dumnezeiască și se extinde treptat spre Biserică, autorități, comunitate, cei aflați în suferință și, în cele din urmă, spre nevoile personale ale credincioșilor. Această structură este esențială pentru înțelegerea rostului ei în cultul ortodox.

Textul original este un studiu de explicare a Tipiconului, semnat de profesorul academiei teologice din Kiev, Mihail Skaballanovici. https://azbyka.ru/otechnik/Mihail_Skaballanovich/tolkovyj-tipikon/

Această imagine catehetică este propusă pentru avizierul parohial:

К записи есть 1 комментарий