versiunea moldoveneasca русская версия


Crucea – calea urmării lui Hristos

Crucea – calea urmării lui Hristos

5 октября 2026

În duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, în catedrala „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bălți, a fost săvârșită sfânta Liturghie arhierească, la care au participat numeroși credincioși. În cadrul Liturghiei a fost rânduită spre ascultare pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Marcu (8, 34 – 9, 1), în care Mântuitorul Iisus Hristos îi cheamă pe cei care voiesc să-i urmeze să-și ia crucea și să-i urmeze Lui: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie”.  

Mesaj de condolenațe

Mesaj de condolenațe

30 сентября 2026

Cu profundă tristețe și durere sufletească, adresăm sincere condoleanțe preacucernicului părinte Serghei Zubenco și întregii sale familii, la trecerea la cele veșnice a fiului său, citețului Maximilian, la vârsta de doar 25 de ani. În aceste clipe de grea încercare, suntem alături de familia îndurerată cu rugăciunea și cugetul, cerând Bunului Dumnezeu să le dăruiască putere, mângâiere și întărire sufletească. Ne rugăm ca Domnul să așeze sufletul tânărului Maximilian în lumina Împărăției Sale și să-i dăruiască odihnă veșnică. Veșnică să-i fie pomenirea!... 

Adunarea eparhială a clerului din 28 septembrie 2026

Adunarea eparhială a clerului din 28 septembrie 2026

28 сентября 2026

Luni, 28 septembrie 2026, după săvârșirea sfintei Liturghii în catedrala „Sf. Împ. Constantin și Elena” din municipiul Bălți, a avut loc adunarea generală a clerului din cuprinsul Eparhiei de Bălți și Fălești. Întrunirea a fost prezidată de Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești. În cadrul adunării au fost analizate principalele activități desfășurate în viața eparhiei în perioada precedentă și au fost prezentate rapoartele de activitate pentru trimestrul al III-lea al anului 2026. În continuare, Înaltpreasfințitul Marchel a adresat... 

„Ortodoxia în fotbal” – sport, comuniune și prietenie

„Ortodoxia în fotbal” – sport, comuniune și prietenie

28 сентября 2026

Desfășurarea turneului de fotbal „Ortodoxia în fotbal” a constituit un frumos prilej de întâlnire, comuniune și apropiere între participanți, reunind echipe, organizatori, suporteri și iubitori ai sportului. La încheierea competiției, adresăm sincere mulțumiri tuturor celor care au contribuit la buna desfășurare a acestui eveniment și tuturor echipelor care au participat cu entuziasm și dăruire. Un cuvânt aparte de apreciere se îndreaptă către toți fotbaliștii pentru jocul frumos, spiritul sportiv și respectul manifestat față de adversari. Dincolo de rezultatele de... 

Catedrala din Bălți, în duminica închinată Sfintei Cruci

Catedrala din Bălți, în duminica închinată Sfintei Cruci

27 сентября 2026

În duminica închinată Sfintei Cruci, catedrala „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din municipiul Bălți a adunat clerul și poporul dreptcredincios la sfânta Liturghie, pentru a înălța împreună rugăciuni de laudă, mulțumire și cerere înaintea lui Dumnezeu. Pericopa evanghelică rânduită spre citire în această duminică a fost fragmentul din Evanghelia după sfântul Ioan (19, 6-11; 13-20; 25-28; 30-35), care relatează momentele culminante ale pătimirii Mântuitorului, răstignirea Sa pe Cruce și mărturia sfântului Ioan despre cele petrecute pe Golgota.  

„Drumul Crucii și al Pocăinței” – procesiune de rugăciune în blagocinia Sîngerei

„Drumul Crucii și al Pocăinței” – procesiune de rugăciune în blagocinia Sîngerei

26 сентября 2026

La 25 septembrie 2026, în ajunul praznicului Înălțării Sfintei și de Viață Făcătoarei Cruci a Domnului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, în blagocinia Sîngerei s-a desfășurat „Drumul Crucii și al Pocăinței” – o procesiune de rugăciune și mărturisire a credinței, care a reunit clerici și credincioși din mai multe parohii ale raionului Sîngerei. Manifestarea duhovnicească a început dis-de-dimineață în biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din orașul Sîngerei, unde a fost săvârșită sfânta Liturghie... 

Архиепископ Маркелл выступил в Совете ООН (текст)

Архиепископ Маркелл выступил в Совете ООН (текст)

23 сентября 2026

22 сентября 2026 года в Женеве, во Дворце Наций, архиепископ Бельцкий и Фалештский Маркелл выступил в рамках 63-й сессии Совета ООН по правам человека в ходе общих дебатов по пункту 4 повестки дня — «Ситуации в области прав человека, требующие внимания Совета». В своем выступлении архиепископ Маркелл обратил внимание международного... 

Записи с меткой "cazania"

Samariteanul milostiv

Cînd citim cărțile dumnezeieştii Scripturi, vedem cum străluceşte într-însele curăţia dumnezeiască, prin curatul adevăr al lucrurilor descrise; vedem înţelepciunea dintr-însele, şi harul şi puterea lui Dumnezeu, care ne umplu de fericire toată fiinţa noastră sufletească şi toată mintea noastră. Acest lucru se întîmplă şi cu răspunsul pe care am auzit că l-a dat Domnul în Sfinta Evanghelie de astăzi, atunci cînd înaintea Lui s-a înfăţişat un învățător al legii, cu gîndul de a-L ispiti în cuvînt. Sfinta Evanghelie ne istoriseşte că: mai mult…

Este necesar pentru mântuire să ne iubim vrăjmașii

În Evanghelia care s-a citit astăzi, Domnul nostru Iisus Hristos ne dă cele mai înalte învăţături despre dragostea pe care trebuie să o aibă oamenii faţă de semenii lor, despre dragostea față de vrăjmaşi şi despre binele pe care sîntem datori să-l facem semenilor noştri, fără să nădăjduim vreo răsplătire. Cînd a grăit Domnul aceste învăţături atît de înalte pentru noi, pămîntenii, s-a folosit şi de unele exemple, care au fost alese în aşa fel, încît ele sînt nu numai uşor de înțeles, ci şi întru totul primite de dreapta noastră judecată. mai mult…

De ce nu rodește desăvârșit Cuvântului lui Dumnezeu în inimile noastre?

Domnul nostru Iisus Hristos a asemănat, în pilda care s-a citit în Sfînta Evanghelie de astăzi, propovăduirea învăţăturii Sale cu sămînţa pe care o seamănă plugarul. După cum plugarul, deschizînd mîna sa, aruncă sămînţa pe pămînt, tot aşa şi propovăduitorul Evangheliei, deschizînd gura sa, împrăştie învăţătura în urechile ascultătorilor. Sămînţa nu rodește, sau rodește, după felul pămîntului în care se seamănă. Dacă sămînţa va cădea pe drum, se va pierde cu totul, iar în pămînt pietroş îşi va arăta lăstarul, dar după puțin timp se va usca. În pămînt spinos, va răsări, dar va fi înăbuşită de spini. Numai în pămîntul cel bun semănîndu-se, va rodi însutit. mai mult…