Principala » cazania » Samariteanul milostiv

Samariteanul milostiv

Cînd citim cărțile dumnezeieştii Scripturi, vedem cum străluceşte într-însele curăţia dumnezeiască, prin curatul adevăr al lucrurilor descrise; vedem înţelepciunea dintr-însele, şi harul şi puterea lui Dumnezeu, care ne umplu de fericire toată fiinţa noastră sufletească şi toată mintea noastră. Acest lucru se întîmplă şi cu răspunsul pe care am auzit că l-a dat Domnul în Sfinta Evanghelie de astăzi, atunci cînd înaintea Lui s-a înfăţişat un învățător al legii, cu gîndul de a-L ispiti în cuvînt. Sfinta Evanghelie ne istoriseşte că:

„În vremea aceea, a venit la lisus un învăţător al Legii, ispitind pe lisus, şi zicînd: Invăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci”? (Luca 10:25)

Învăţătorii Legii erau aceia care tîlcuiau și învățau Legea lui Moise. Deci unul dintre aceştia, auzind că Iisus învăța poporul, a venit la lisus, nu ca să-L asculte şi să se folosească cu ceva de pe urma învăţăturii Lui, ci să-L ispitească. De aceea, L-a întrebat, zicînd: „Învăţătorule, ce trebuie să fac, ca să moştenese viața de veci?” Această întrebare cuprinde o mare ispitire. Legiuitorul socotea că, prin această întrebare, a întins o cursă lui Iisus Hristos, căci dacă ar fi răspuns că legea pe care o învăţa Hristos duce pe om la viața cea veşnică, legiuitorul L-ar fi învinuit atunci pe Iisus Hristos că este potrivnic lui Dumnezeu, pentru că învaţă altă lege, nu pe cea dată de Dumnezeu iudeilor, prin Moise. Dar Cunoscătorul de inimi,

„Iisus a grăit către el: ce este scris în Lege? Cum citeşti?” (Luca 10:26)

Fiindcă Legea lui Moise nu putea să-i facă desăvîrşiţi şi vrednici pentru viața cea veşnică pe cei care se apropiau de ea, iar credinţa în Hristos poate să-i mîntuiască pe cei care se apropie de Dumnezeu printr-Însul, de aceea nu i-a zis: dacă vei păzi Legea lui Moise, vei moşteni viaţa veşnică, ci l-a întrebat, ce este scris în Lege, pentru ca, din răspunsul lui, să-l înveţe şi cele despre întruparea Sa. Ce este scris în Legea lui Moise, adică, cu care duh şi socoteală citeşti tu Legea? Numai după slovă, sau şi după duh, ca un israelitean adevărat?

„Iar el, răspunzînd, a zis: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, din toată inima ta, şi din tot sufletul tău, şi din toată vîrtutea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele, ca însuţi pe tine” (Luca 10:27).

Una nădăjduia învățătorul Legii, şi alta i-a răspuns Iisus. De aceea, silit fiind de Domnul, el spune mai întii cuvintele Legii, repetînd porunca aceea care învaţă despre dragostea cea din toată inima, din tot sufletul, din toată puterea şi din tot cugetul, față de Dumnezeu şi faţă de aproapele, prin care se făgăduieşte viaţa cea veşnică tuturor celor ce o vor păzi.

„Atunci lisus i-a spus: drept ai răspuns. Fă aceasta şi vei fi viu!” (Luca 10:28).

Învăţătorul Legii nu credea în Iisus Hristos, totuşi, Iisus i-a zis că, dacă iubeşte pe Dumnezeu şi pe aproapele, cum spune Legea, va fi viu, adică va moşteni viaţa veşnică. Dar poate cineva să se mîntuiască fără credinţa în Hristos? Nu! Dar lisus i-a răspuns aşa învăţătorului legii, pentru că Legea lui Moise este povăţuitoare şi învăţătoare a credinţei în Hristos, iar cel ce crede cu adevărat în învățătura lui Moise, acela crede şi în lisus Hristos, după cum Însuşi Domnul a zis: „Dacă ați fi crezut în Moise, ați fi crezut şi în Mine, căci el despre Mine a scris.

„Dar el, voind să se îndreptăţească pe sine însuşi, a zis către lisus: şi cine este aproapele Meu?” (Luca 10:29)

Oare, nu ştia învățătorul Legii cine este aproapele lui? Ca un învățător al Legii, el ştia destul de bine, dar, pentru că răspunsul ce l-a dat lui Iisus Hristos 1-a arătat, celor de faţă, că nu știa nici măcar începutul Legii, de aceea a socotit să-şi acopere greşeala şi să-şi justifice răspunsul, prin care a spus Legea de la început şi pînă la sfirşit. Cu un cuvînt, el a vrut pe de o parte să se îndreptăţească pe sine în greşeala făcută, iar pe de altă parte, fiindcă iudeii socoteau aproape al lor numai pe cei de un neam cu ei şi pe prietenii lor, nu pe orice om din orice neam. Prin aceasta el nădăjduia să obțină un răspuns, prin care lisus să ajungă în conflict cu poporul care era de faţă.

„Dînd răspuns, lisus a zis: un om se cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tîlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lăsîndu-l aproape mort” (Luca 10:30).

Prin răspunsul acesta, Iisus a arătat care este aproapele, zicînd simplu şi fără nici o deosebire: un om oarecare, adică orice om, prin asemănarea firii sale, este aproapele omului. Către orice om avem datoria să arătăm dragoste şi ajutor. Dar, cu acest răspuns, dat prin pilda aceasta, lisus a arătat şi mila întrupării Sale faţă omenească, pentru că omul, care se cobora de la Ierusalim la Ierihon, este toată făptura oamenilor, care din cauza păcatului strămoşesc a plecat din Ierusalim, adică din viața cea fericită şi fără suferinte, în Ierihonul din vale, adică în pămîntul plin de suferinţe şi de chinuri. Tilharii sînt diavolii, care au dezbrăcat pe om de harurile dumnezeieşti, l-au rănit cu rănile păcatului, lăsîndu-l aproape mort. Nu l-au putut omorî cu totul, pentru că, după păcat, numai trupul s-a făcut muritor, iar sufletul a rămas nemuritor, abia aducîndu-şi aminte de Dumnezeu. Şi, pe cînd cel gol şi rănit stătea în mijlocul drumului, lăsat de tilhari aproape mort.

„Din întîmplare, un preot cobora pe calea aceea, dar văzîndu-l, a trecut mai departe. Tot aşa şi un levit, ivindu-se pe acolo, a venit, l-a văzut şi a trecut pe mai departe” (Luca 10:31-32).

Preotul înseamnă Legea lui Moise, care a legiuit cele despre preoție; iar levitul înseamnă proorocii, care au fost slujitori ai lui Dumnezeu şi învățători ai venirii în lume a Mîntuitorului Iisus Hristos. Din cer s-a coborît Legea şi s-a dat lui Moise, în Sinai. De Dumnezeu au fost trimişi şi proorocii. Dar nici Legea, nici proorocii n-au putut să șteargă păcatul strămoşesc şi să ridice firea omenească din căderea ei cea mare, după cum ne spune Sfîntul Apostol Pavel, zicînd: „Pentru că este cu neputință ca sîngele de tauri şi de țapi să înlăture păcatele”. Deci au venit şi Legea şi proorocii pe drumul şi în locul unde a fost izgonit omul, adică pe pămînt, şi au văzut starea lui cea vrednică de lacrimi; au trecut însă mai departe şi s-au dus, neputînd să-i vindece rănile lui.

„Însă un samarinean, care călătorea, sosind în dreptul lui şi văzîndu-l, i s-a făcut milă de el, şi a venit la el, i-a legat rănile, turnînd pe ele untdelemn şi vin şi, punîndu-l pe dobitocul său, 1-a dus la o casă de oaspeţi şi i-a purtat de grijă”. (Luca 10:33-34).

Samarineanul este Domnul nostru Iisus Hristos, Care s-a coborît din cer şi a venit în lume, unde, văzînd starea jalnică a omului, a fost cuprins de milă. Apropiindu-se de oameni şi stînd împreună cu ei, a legat cu harul Său rănile sufletului lor, cum leagă doctorul rănile trupului. A turnat apoi untdelemn şi vin, adică blînda învăţătură a iubirii de oameni, zicînd: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi odihni pe voi”?, După aceasta, a pus pe cel rănit pe dobitocul său şi l-a dus la o casă de oaspeți, adică la Biserica Sa, care, ca şi o casă de oaspeți, primeşte toate neamurile şi popoarele şi pe orice om care vine la dînsa cu credinţă. Şi a avut grijă de cei care sînt în Biserica Lui, dîndu-le harul Sfîntului Duh, prin împărtăşirea cu Sfintele Taine.

„Iar a doua zi, la plecare, scoţînd doi dinari i-a dat gazdei, zicînd: ai grijă de el şi ce vei mai cheltui, cînd eu mă voi întoarce, îți voi da înapoi” (Luca 10:35).

Gazdă este orice preot şi păstor al Bisericii, pentru că el primeşte în casa de oaspeţi a lui Dumnezeu, adică în Biserică, pe toţi cei care vin cu credinţă. Cei doi dinari sînt cele două aşezăminte, Scriptura Veche şi Sfînta Evanghelie. Cît timp Domnul Iisus a fost în lumea aceasta, El a purtat grijă de Biserica Sa, după cum singur a arătat, zicînd: ,,Cînd eram cu dînşii în lume, Eu îi păzeam pe ei întru numele Tău”. Iar a doua zi plecînd, adică ieşind din lumea aceasta, Iisus, prin apostolii trimişi în toată lumea, a scos aceşti doi dinari şi i-a dat tuturor conducătorilor Bisericii Lui, poruncindu-le să poarte grijă tot timpul de mîntuirea credincioşilor, prin cuvintele: Poartă grijă de dînsul, şi orice vei mai cheltui, cînd Eu mă voi întoarce, îți voi da înapoi. Pentru osteneli, nevoințe și jertfele lor, pe care le vor pune în această grijă, Hristos le-a făgăduit să le răsplătească, cînd va veni iarăşi să judece viii şi morţii. Terminînd de spus pilda, Iisus a întrebat pe învățătorul Legii:

„Care dintre aceşti trei, ți se pare că a fost aproapele celui ce a fost căzut între tîlhari?” (Luca 10:36).

Prin această întrebare, lisus îl pune pe legiuitor să judece însuşi cele întîmplate şi să spună, care dintre cei trei este aproapele celui căzut în mîna tîlharilor: preotul sau levitul, care a trecut pe alături, după ce l-au văzut pe moarte, gol şi rănit, sau samarineanul, care i-a arătat atîta dragoste, grijă şi milă?

„El a răspuns: cel care a avut milă de el. Atunci Iisus i-a zis: du-te şi fă şi tu la fel!” (Luca 10:37).

Legiuitorul a fost silit de puterea cuvintelor lui lisus Hristos să mărturisească adevărul, recunoscînd că aproapele este acela care a făcut milă cu cel căzut în mîna tîlharilor, adică, samarineanul. Iar lisus auzind că legiuitorul a judecat drept, l-a sfătuit să meargă să facă şi el milă cu aproapele său, ca şi samarineanul. Sfatul dat învățătorului Legii este dat şi nouă celor ce credem în Iisus Hristos. Să luăm deci aminte, din convorbirea învăţătorului Legii cu Mîntuitorul, că viaţa cea veşnică nu poate fi cîştigată decît de cei ce împlinesc poruncile dumnezeieşti, dovedind că iubesc pe Dumnezeu din tot cugetul, din tot sufletul şi din toată inima si pe aproapele ca pe ei înşişi. Să ne rugăm Bunului Dumnezeu să ne fie într-ajutor în toate zilele vieții noastre ca să putem împlini aceste porunci și să ne învrednicim de moştenirea vieții veşnice. Amin!

К записи есть 1 комментарий