Cum se poate schimba un om?
Dumnezeu a îngăduit să vină multele și feluritele încercări și necazuri peste lume. Pe unele dintre acestea le-a voit, din îngăduință, sau ca pe niște osteneli ale pocăinţei, cum sînt: foamea, setea, plînsul, lipsa celor de trebuinţă, înfrînarea de la cele dulci, veştejirile trupului întru nevoință, vegherile, ostenelile, durerile, lacrimile multe şi amare, suspinele, frica morții, a cercetării, a dării socotelilor, a sălășluirii în iad cu dracii, ziua înfricoşată a judecăţii, ruşinea viitoare în fața întregii zidiri, tremurarea, mustrarea amară pentru fapte, cuvinte și gînduri, amenințarea, urgia, chinurile veşnice şi de multe feluri, plîngerea fără folos, lacrimile neîncetate, întunericul neluminat, frica, durerea, căderea, întristarea, strîmtorarea și sufocarea sufletului în veacul de acum şi în cel viitor, scufundările și primejdiile din lume, bolile prea felurite, fulgerele, tunetele, grindina, cutremurele, înfometările, înecările, morțile fără de vreme, și simplu vorbind, toate întîmplările dureroase ce ne vin fără de voie din îngăduință.
Pe altele nu le-a voit Dumnezeu, ci noi și dracii, cum sînt luptele, patimile, păcatele de multe feluri, ale căror nume le trecem cu vederea, de la necumințenie, pînă la deznădejde, şi pînă la desăvîrşita pierzanie, asaltul dracilor, războaiele, tirania patimilor, părăsirile, tulburările, schimbările vieții, mîniile, uneltirile, tot necazul pe care ni-l aducem cu voia nouă înșine și unii altora, fără să vrea Dumnezeu.
(Sf. Petru Damaschinul, Filocalia vol. 5, pagina 28)
Din aceași categorie:
- Simbolistica icoanei Adormirea Maicii Domnului // 26 августа 2026 // 1
- A început postul sfinților apostoli Petru și Pavel // 8 июня 2026 // 1
- Pot fi scoase sufletele din iad? // 28 мая 2026 // 1
- „Şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui” // 20 мая 2026 // 1
- Lupta noastră // 7 мая 2026 // 1
К записи есть 1 комментарий
Caută cuvântul:
Arhiva site-ului:
Categorii:
Vizitatori:
Calendarul postărilor
adunare agenda botezul pruncilor Bălți cateheză catehism cazania condoleanțe din notele Ierarhului eparhia felicitări Făleşti Glodeni judecata universală numerotat ora de Religie pangar partituri pilde post predici proloage sfântul Teofan Zăvorâtul sinaxar singerei tipic video viețile sfinților înainte de cununie înfricoșatei judecăți întrebare










(Sf. Petru Damaschinul, Filocalia vol. 5, pagina 28)