versiunea moldoveneasca русская версия


De ce să credem și în Biserică?

De ce să credem și în Biserică?

23 октября 2026

De ce să credem şi în Biserică? Nu ne este de ajuns credinţa în cele trei persoane ale Sfintei Treimi? Credem şi în Biserică, fiindcă ea este, cum spune Sfântul Apostol Pavel, „Trupul lui Hristos si plinirea Celui ce plineşte toate în toţi” (Efes. 1, 23), având deci într-însa pe Hristos şi pe Duhul Sfânt, cu misiunea de a continua însăşi lucrarea lui Hristos în lume (Matei 28, 19-20; Marcu 16, 15-16; Marcu 10, 45), propovăduind cuvântul lui Dumnezeu, împărtăşind harul dumnezeiesc şi conducând spre mântuire pe cei care îi aparţin.  

ÎPS Marchel a oficiat sfânta Liturghie în biserica „Cuvioasa Parascheva” din satul Doltu

ÎPS Marchel a oficiat sfânta Liturghie în biserica „Cuvioasa Parascheva” din satul Doltu

17 октября 2026

Sâmbătă, 17 octombrie 2026, Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, a oficiat sfânta  Liturghie în biserica „Cuvioasa Parascheva” din satul Doltu, blagocinia Fălești 1, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Slujba a fost prilejuită de sfințirea bisericii parohiale, eveniment deosebit în viața comunității ortodoxe din localitate. În curtea bisericii, Ierarhul a fost întâmpinat de preoți și numeroși credincioși, veniți să ia parte la acest moment de bucurie duhovnicească. La invitația parohului, prot. Valeriu Musteață, la sfânta... 

Crîmpee, modelări, propuneri, constatări

Crîmpee, modelări, propuneri, constatări

16 октября 2026

„…în urma readucerii activității Consiliului, dar și a întregii comunități parohiale în starea firească a lucrurilor, găsesc cuviincios să repun în vrednicia de paroh pe prot. Roman Orașan, înzestrându-l, în așa fel, cu drepturile și obligațiunile plenipotențiale de Președinte și conducător al obștii creștinești din parohia „Sfîntul Apostol și Evanghelist Ioan” or. Glodeni, exprimându-mi totodată, speranța întemeiată în năzuințele duhovnicești a întregii familii parohiale”. (din discursul ierarhului la adunarea eparhială, trim. III, 2026)  

Cum a apărut sărbătoarea Acoperemântului Maicii Domnului și unde este hram?

Cum a apărut sărbătoarea Acoperemântului Maicii Domnului și unde este hram?

13 октября 2026

Praznicul de astăzi, al Acoperământului, a început a se prăznui pentru o pricină ca aceasta: În zilele împăratului Leon cel Înțelept (886–912), în Constantinopol, spre duminică, făcându-se priveghere de toată noaptea în cinstita biserică a Vlahernei, întru slava Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, la întâia zi a lunii octombrie, și de față stând mulțimea norodului, fiind ca la patru ceasuri din noapte, sfântul Andrei, împreună cu ucenicul său, fericitul Epifanie, și-au ridicat ochii în sus și au văzut pe Împărăteasa cerului, pe Acoperitoarea a toată lumea,... 

A trecut la cele veșnice preoteasa Tatiana Paiul

A trecut la cele veșnice preoteasa Tatiana Paiul

11 октября 2026

Cu durere în suflet și cu nădejdea învierii, ne-am luat rămas-bun de la preotesa Tatiana, o femeie cu o viață aleasă și cu un sfârșit binecuvântat, trăit în credință și în dragoste față de Dumnezeu. Încă din timpul vieții pământești, preoteasa Tatiana și-a făcut din inima sa un adevărat templu al iubirii, primindu-L și păstrându-L acolo pe Hristos Domnul. Iar la plecarea sa în veșnicie, această iubire, al cărei izvor este Dumnezeu, a cuprins inimile celor care au cunoscut-o și au prețuit-o. Despărțirea de preoteasa Tatiana a fost însoțită de mai multe... 

ÎPS Marchel a liturghisit de hramul bisericii din Petrunea

ÎPS Marchel a liturghisit de hramul bisericii din Petrunea

9 октября 2026

Vineri, 9 octombrie 2026, în ziua prăznuirii Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, a săvârșit sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul” din satul Petrunea, raionul Glodeni. La invitația parohului, protoiereul mitrofor Ioan Florea, la sărbătoarea hramului s-au adunat un sobor de preoți și diaconi, primarul localității, ctitori și binefăcători ai sfântului locaș, precum și numeroși credincioși, veniți să se roage împreună și să împărtășească... 

Crucea – calea urmării lui Hristos

Crucea – calea urmării lui Hristos

5 октября 2026

În duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, în catedrala „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bălți, a fost săvârșită sfânta Liturghie arhierească, la care au participat numeroși credincioși. În cadrul Liturghiei a fost rânduită spre ascultare pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Marcu (8, 34 – 9, 1), în care Mântuitorul Iisus Hristos îi cheamă pe cei care voiesc să-i urmeze să-și ia crucea și să-i urmeze Lui: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie”.  

Mesaj de condolenațe

Mesaj de condolenațe

30 сентября 2026

Cu profundă tristețe și durere sufletească, adresăm sincere condoleanțe preacucernicului părinte Serghei Zubenco și întregii sale familii, la trecerea la cele veșnice a fiului său, citețului Maximilian, la vârsta de doar 25 de ani. În aceste clipe de grea încercare, suntem alături de familia îndurerată cu rugăciunea și cugetul, cerând Bunului Dumnezeu să le dăruiască putere, mângâiere și întărire sufletească. Ne rugăm ca Domnul să așeze sufletul tânărului Maximilian în lumina Împărăției Sale și să-i dăruiască odihnă veșnică. Veșnică să-i fie pomenirea!... 

Arhiva августа 2026

Liturghie arhierească în cinstea icoanei Maicii Domnului „Pantanassa”

Luni, 31 august 2026, Biserica Ortodoxă face pomenirea minunilor săvârșite prin mijlocirea icoanei Maicii Domnului „Pantanassa”, iar pentru obștea mănăstirii de lângă satul Izvoare, raionul Fălești, această zi a avut o însemnătate deosebită, fiind sărbătoarea hramului paraclisului mănăstiresc. Cu acest prilej, la invitația starețului mănăstirii, arhimandritul Zosima Aftene, sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
La Sfânta Liturghie au participat obștea monahală, fiii duhovnicești ai părintelui-stareț Zosima, primarul localității, precum și numeroși credincioși și pelerini veniți din diferite localități. mai mult…

Simbolistica icoanei Adormirea Maicii Domnului

Adormirea Maicii Domnului este prăznuită în fiecare an pe 15/28 august. În această zi sărbătorim atât adormirea și îngroparea Maicii Domnului, cât și înălțarea ei la cer. Ce putem observa în compoziția acestei icoane? Icoana Adormirii Maicii Domnului o înfățișează pe Fecioara Maria stând întinsă pe un pat, având în jurul ei pe Apostolii Domnului. Capul îi este ușor ridicat, iar mâinile împreunate i se odihnesc pe piept. Trupul ei este tămâiat de Sfântul Apostol Petru. Hristos este prezent în spatele patului, purtând în mâinile Sale sufletul ei sub forma unui prunc înfășat. Deasupra acestei scene, Maica Domnului este așezată pe tron, mai mult…

Adunarea blagocinală a clerului din raionul Fălești pentru mărturisire

Joi, 20 august 2026, biserica „Sf. Împ. Constantin și Elena” din satul Obreja Veche, a fost gazda adunării blagocinale a clerului din ambele sectoare ale raionului Fălești. Întâlnirea preoților a îmbinat în mod firesc rugăciunea, mărturisirea și preocuparea pentru buna desfășurare a lucrării pastorale din parohiile circumscripției. Programul adunării a început prin săvârșirea sfintei Liturghii, protos fiind părintele-blagocin Ioan Pelin. Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul Axion, iar slujirea împreună la Altar a constituit un prilej de întărire duhovnicească între slujitorii Bisericii. mai mult…

Mesaj de felicitare aresat ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove, cu prilejul zilei de naștere

Înalt Prea Sfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova. Înalt Prea Sfințite Stăpâne și Părinte duhovnicesc, Mitropolit Vladimir!
Primiți, rugămu-Vă, cu prilejul zilei de naștere, cele mai sincere și călduroase felicitări, însoțite de urări de sănătate, pace sufletească, putere și ajutor de la Dumnezeu în nobila și responsabila slujire arhierească încredințată Înaltpreasfinției Voastre. mai mult…

Felicitare adresată ÎPS Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, cu prilejul zilei de naștere

Înaltpreasfințitului Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești.  Înaltpreasfințite Stăpâne, Vlădica Marchel. Cu prilejul zilei de naștere, Vă adresăm cele mai sincere și alese urări de sănătate, pace și binecuvântare de la Dumnezeu, însoțite de recunoștința și dragostea fiilor duhovnicești ai Eparhiei de Bălți și Fălești. Ziua aniversară este un bun prilej de a-I mulțumi lui Dumnezeu pentru darul vieții Înaltpreasfinției Voastre și pentru anii dedicați slujirii Bisericii, altarului și credincioșilor. De-a lungul anilor de arhierie, prin cuvânt și faptă, prin statornicie și râvnă, ați purtat grija acestei Eparhii, căutând să păstrați vie credința și să întăriți legătura dintre oameni și Biserica lui Hristos. mai mult…

Adunarea preoților Blagociniei Sîngerei la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Flămânzeni

La 13 august 2026, în Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din satul Flămînzeni, raionul Sîngerei, a fost săvârșită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, la care au participat preoții din cadrul Blagociniei Sîngerei, în frunte cu Blagocinul raionului, Protoiereul Mitrofor Maxim Guzun. În cadrul Sfintei Liturghii au fost înălțate rugăciuni pentru unitate, pace și bunăstare în Sfânta Biserică Ortodoxă, precum și pentru întărirea clerului și a credincioșilor în dreapta credință și în lucrarea pastorală. La încheierea Sfintei Liturghii a fost săvârșită litia pentru sufletul adormitului robului lui Dumnezeu, Preotul Mihail Coada, tatăl Protoiereului Mitrofor Iuvenalii Coada, mai mult…

Postul — timpul curăţirii sufletului de patimi

Creștinii ortodocși pășesc, timp de două săptămâni, într-o frumoasă și binecuvântată perioadă a anului bisericesc – Postul Adormirii Maicii Domnului. Acesta este un timp sfânt de pregătire duhovnicească și de curățire a sufletului prin pocăință, înfrânare de la alimentele de origine animală, rugăciune mai intensă și, în mod deosebit, prin rugăciuni adresate Maicii Domnului, precum Acatistul și Paraclisele Maicii Domnului. Totodată, perioada postului este un prilej de cultivare a virtuților creștine, cu precădere a milosteniei. Postul Adormirii Maicii Domnului este, astfel, un bun prilej de întărire în credință și de sporire în fapte bune. Acest post îi pregătește pe creștini pentru cele două mari praznice din luna august: Schimbarea la Față a Domnului, prăznuită la 6/19 august, și Adormirea Maicii Domnului, prăznuită la 15/28 august. mai mult…

Sfântul Pantelimon – doctorul care L-a descoperit pe Hristos

În data de 27 iulie/9 august, Biserica ne pune înainte chipul unui sfânt care este cunoscut și iubit în mod deosebit pentru milostivirea sa: Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon. Sfântul Pantelimon a fost medic. El cunoștea suferința omenească, bolile, slăbiciunile și durerile oamenilor. Dar, pe măsură ce L-a cunoscut pe Hristos, a descoperit ceva mult mai profund: omul nu are nevoie numai de vindecarea trupului, ci și de vindecarea sufletului. Și aici se află una dintre cele mai importante lecții ale vieții sale. Sfântul Pantelimon – omul care are milă de toți. Numele „Pantelimon” vine din grecescul Παντελεήμων (Panteleḗmōn) și poate fi înțeles ca „prea milostiv”, „milostiv față de toți”. Este un nume care se potrivește în mod minunat vieții sale. Sfântul nu și-a folosit medicina pentru îmbogățire sau pentru slavă. El îi ajuta pe cei bolnavi și săraci, fără să ceară plată. mai mult…