Principala » Din notele Ierarhului » Izvoare ale inspirației divine pentru o viață utilă și plăcută lui Dumnezeu, cît și semenilor

Izvoare ale inspirației divine pentru o viață utilă și plăcută lui Dumnezeu, cît și semenilor

Precum apa izvorului este bună pentru folosință pe măsura curățirii izvorului şi roadele cîmpului, pe măsura îngrijirii lui, tot aşa şi viaţa omului: e mai bună, mai frumoasă pe măsura trăiniciei legăturii cu Dumnezeu şi cu învățătura Lui, din care ne inspirăm la gînduri folositoare, la fapte nobile. Izvorul de-a pururi aducător a tot ce este bun, frumos şi sfînt sub soare pentru fiecare creştin este Dumnezeu, precum şi învățătura Lui, redată nouă în Sfînta Scriptură, adică în Biblie, ceea ce în traducere din limba greacă înseamnă carte. Și nu întîmplător se numeşte aşa, pentru că Biblia este cu bună dreptate Cartea cărților, Cartea vieții, Cartea de căpătîi pentru fiecare creştin.

Sf. Scriptură sau Biblia este împărțită în două părți: prima — Testamentul Vechi, alcătuită, în temei, din cărțile sf. Prooroci, prin care se urmărea scopul a pregăti neamul omenesc pentru venirea lui Hristos pe pămînt cu misiunea de răscumpărare; şi partea a II-a Testamentul Nou, care cuprinde învățătura creştinească sau Învățătura Evanghelică a lui Hristos, care şi este temeiul vieții noastre creştineşti.

Sf. Scriptură este opera sfîntă scrisă cea mai veche şi cea mai cunoscută, tradusă, probabil, în limbile tuturor popoarelor. Dar, cu toate acestea, Biblia este o Carte greu înțeleasă de către unii oameni. Vorba e că în textul ei se întîlnesc forme literare, construcții stilistice puțin obişnuite, exprimări arhaice, dar şi personaje străine nouă. Iată de ce unii consideră Biblia o carte dificilă. O situație firească: paginile Bibliei conțin scene istorice produse acum trei-patru mii de ani, altele chiar pierzîndu-se în negura mileniilor. Anume de atunci îşi au şi începutul adevărurile scrise, din care e şi alcătuită Sf. Scriptură. Autorii acestor texte se adresau semenilor lor într-un limbaj înțeles de ei, şi, oarecum, mai puțin accesibil nouă acum, dar nu însă și străin.

O altă dificultate cu care se întîlneşte cititorul începător al Bibliei constă în următoarele: cineva deseori ar dori să descopere în Biblie numeroase date istorice, un imens volum de cunoştinţe umanitare şi încă multe altele. Dar, aplecîndu-se asupra primelor pagini ale Cărții cărților, unde se povesteşte despre facerea lumii, dă de o cu totul altă realitate, ce-i provoacă o sumedenie de întrebări, multe dintre care aşa şi rămîn fără răspuns.

Sf. Scriptură, pe parcursul a mii de ani, a fost scrisă de mai mulți autori. Şi fiecare dintre ei îşi ticluia textul în limbajul său propriu, pe potriva nivelului său intelectual, adresîndu-se unui public concret, trăitor al unei zone geografice concrete. Toți însă aveau ceva comun, caracteristic tuturor şi inclusiv nouă: ei aşterneau pe pergament voinţa lui Dumnezeu spre care tindeau şi care, la rîndu-i, era inspirată de însuşi Dumnezeu.

Iată de ce se spune că Biblia nu e suficient a fi citită. Biblia trebuie trăită, pentru că autorii ei sînt Dumnezeu şi omul.

Sf. Scriptură este o operă scrisă sfîntă, inspirată de Dumnezeu, chiar dacă este scrisă de oameni. În Biblie nu trebuie căutate date ştiinţifice. Ea nu este o carte ce trebuie studiată doar cu rațiunea. E, mai întîi, Cartea sufletului. Mesajul ei ne arată măsura în care Dumnezeu şi-a deschis tainele neamului omenesc. Şi faptul în ce proporții înțelegem noi Biblia sau n-o înțelegem nu e altceva decît măsura apropierii noastre de Dumnezeu. Sf. Proor. David scrie: ,,Gustați și vedeți cît de bun este Domnul» (ps. 33.8). Mîntuitorul chiar ne îndeamnă să fim mai îndrăzneți, zicînd: caută și vei afla, bate şi ți se va deschide, cere şi ți se va da (Mt. 7.8).

Toate nedumeririle atribuite Bibliei sau chiar imputările ce i se aduc pentru limbaju-i puțin accesibil din partea propagandei ateiste sau criticilor istorici sînt o repercusiune a citirii necorecte a Cărţii cărților. Cititorul credincios nu confundă cele Dumnezeieşti cu cele lumeşti de pe paginile Ei. Repetăm, ca să luăm aminte: autorii Bibliei sînt deopotrivă – Dumnezeu şi omul. Iată de ce, chiar şi la studierea Bibliei trebuie să-i dăm ceea ce-i a Cezarului — Cezarului, iar ceea ce-i a Domnului — Domnului.

Doamne ajută tuturor.

Episcopul Marchel, ÎNTRE SACRU ȘI TELURIC, pp.83-84

К записи есть 1 комментарий