Principala » Din notele Ierarhului » Din notele Ierarhului: STIL VECHI, STIL NOU. Diferente dintre cele două calendare. Semnificațiile.

Din notele Ierarhului: STIL VECHI, STIL NOU. Diferente dintre cele două calendare. Semnificațiile.

Mai întîi de toate: ce este calendarul? După DEX, calendarul este un sistem de împărțire a timpului în ani, luni şi zile, bazat pe fenomene periodice ale naturii. De vreme ce aceşti măsurători (anul, luna şi ziua) țin de o durată oarecare în timp, evident că şi calendarul măsoară durata acestora. Cu alte cuvinte, calendarul nu doar împarte, ci şi măsoară timpul. Din acestea deducem: calendarul este nu doar un sistem de împărțire, dar şi de măsurare a timpului.

Odată ce calendarul, în general, este sistemul de împărțire și măsurare a timpului, apare fireasca întrebare: la ce mai era necesar un alt calendar, numit cel nou, de vreme ce şi acel vechi îndeplineşte aceleaşi funcții? Sau: de ce totuşi lumea creştină în ultimele trei-patru secole se împarte în două tabere: una dă preferință calendarului vechi, alta — celui nou?

Ca să înțelegem mai bine de unde vine acest dezacord dintre cele două calendare, trebuie să înțelegem măsurătoarea calendarului vechi şi, mai apoi, să vedem ce măsoară calendarul nou.

Calendarele vechi şi cel nou puțin au comun între ele. Pentru că atît măsurătoarea, cît și repartizarea sau împărțirea timpului îl fac în mod diferit. Ele măsoară fenomene şi procese absolut deosebite.

Faptul că termometrul are ca unitate de măsură „gradele”, iar tăria alcoolului se măsoară în unități numite și ele „grade”, la fel şi unghiurile se măsoară cu raportorul ce, la rîndu-i, este divizat şi el în părți numite de asemeni „grade», nu rezultă nicidecum că aceste trei instrumente — termometrul, alcoolmetrul și raportorul măsoară același obiect cu aceleași unități de măsură.

Ceea ce vreau să spun: calendarele vechi — iulian și cel nou gregorian nu măsoară acelaşi timp, ca și în cazul gradelor. Astfel, calendarul apusean sau cel nou măsoară ritmicitatea rotaţiei Pămîntului în jurul axei sale și în jurul Soarelui, adică timpul astronomic. De aceea măsurarea și împărțirea timpului stă la baza organizării activităților bancare, însemnând calcularea exactă a anului, trimestrului, a lunii sau a zilelor, calcularea scadenței, profitului, dobînzilor etc. Pe cînd calendarul ortodox măsoară și împarte timpul liturgic. Unitățile lui de măsură sînt altele, deși, aparent, coincid cu cele ale calendarului apusean, pentru că utilizează aceleaşi zile, săptămîni, luni şi ani.

Exemplu: timpul liturgic se măsoară cu următoarele unități de timp; crugul zilei, al săptămînii, al mineului şi crugul anului. Ele, la rîndul lor (aceste cruguri), se împart în alte subdiviziuni numite perioade, începutul cărora nu ține de un timp fix. De exemplu: ziua liturgică nu începe dimineața, ci după asfințitul soarelui; săptămîna începe nu luni dimineața, ci sîmbătă seara ori duminică seara (în dependență de perioada crugului anului). Precum și cele trei cruguri ale anului liturgic nu încep în una şi aceeaşi zi în fiecare an.

Ziua liturgică, după cum am spus, începe după asfințitul soarelui, timp ce diferă de la anotimp la anotimp, de la săptămînă la săptămînă şi chiar de la o zi la alta.

Începutul perioadelor crugului anului ține direct de Sfintele Paşti care, după cum știți, zilele sărbătoririi lui sunt instabile. Aceasta înseamnă că următoarea perioadă liturgică — fie săptămînală, lunară sau anuală, nu va coincide cu acea din anul trecut. Sesizați deosebirea? Cea dintre începutul perioadei măsurate de calendarul vechi ce se schimbă în dependență de data Sf. Paşti şi începutul perioadei de timp, măsurate de calendarul nou, ce este stabil, fără schimbare.

Iată acest timp, numit liturgic, este măsurat de calendarul iulian, numit calendarul stilului vechi. Pe cînd calendarul nou, apusean sau gregorian măsoară timpul astronomic, timpul bancar sau timpul laic. Ele nu trebuie confundate. Sînt bune, dar fiecare la locul său.

De ce noi totuşi, bisericeşte, ne ținem de calendarul iulian?

Aici se cere următoarea explicație: Dumnezeu este creatorul lumii văzute şi nevăzute, altfel fiind spus, Dumnezeu este creatorul universului, deci şi al timpului. El, Dumnezeu cel veşnic, și-a instalat timpul Său, după voia Sa, dîndu-l cununii creației Sale — omului, spre utilizare. În felul acesta, a apărut așezămîntul slujirii dumnezeieşti de veşnică valoare, pentru că Autorul lui este Veșnicul Dumnezeu.

Eu sînt ferm convins că împărtășiți aceeaşi opinie şi D-voastră — nimeni din pămînteni nu are dreptul moral să intervină cu schimbări în aşezămintele dumnezeieşti. Pentru că cerurile spun lui Dumnezeu şi facerea mîinilor Lui o vesteşte tăria» (Ps. 18.1). Cerurile ne arată cînd să aducem ofranda sau jertfa lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă slujbă dumnezeiască, dar calendarul stilului nou neglijează totalmente semnele cerului de proveniență dumnezeiască. Iată din ce considerente noi îl declarăm greşit din punct de vedere canonic sau liturgic.

Nici o biserică ortodoxă locală nu respectă calendarul gregorian. Doar unele se țin de calendarul nou — corectat, chiar dacă într-o vreme se declarau fidele calendarului gregorian. Atunci, în conformitate cu calendarul nou, ele ajungeau să sărbătorească» Sfintele Paşti în altă zi, ceea ce este absolut neplăcut lui Dumnezeu. La acele „sărbătoriri de Paști», cerurile ce ne arată timpul slăvirii Învierii lui Hristos se zgîrceau, se mîniau și nu trimiteau focul haric la Mormîntul Mîntuitorului. Acest fapt de-a dreptul înspăimântător a contribuit parțial la înțelepțirea unor ierarhi care nu doriseră să revină la calendarul adevărat ortodox — calendarul iulian, dar, își închipuie dînșii, l-au „desăvîrşit» pe cel gregorian. În așa mod, a apărut şi aşa-numitul calendarul nou, corectat.

Iată doar cîteva minuni cerești care dau prioritate calendarului vechi în raport cu calendarul cel nou:

1. Steaua de la Betleem care a arătat cîndva magilor de la răsărit calea spre peștera unde s-a născut Hristos apare pe cer pentru o singura noapte în an. Apare ea deasupra oraşului în care s-a întrupat pruncul dumnezeiesc, luminînd cu mai multă dărnicie decît celelalte stele. Nu doar în aceasta constă minunea dumnezeiască, ci și în faptul că ea răsare în ajunul Nașterii Domnului, sărbătorită nu în conformitate cu calendarul nou, ci cu cel vechi.

2. În ziua de 6 august, stil vechi, vîrful muntelui Tabor, tocmai acolo, unde Mîntuitorul Hristos S-a schimbat la față, strălucind mai mult decît soarele în prezența a trei ucenici ai Săi, apare, prin minune, un nor, aducînd răcoare și umbrind muntele, cu tot cu mănăstirea din vîrf. Inițial, acest nor a apărut întîia oară tocmai cînd Hristos a săvîrşit marea minune a schimbării Sale la față. Cei trei ucenici prezenți au căzut cu fața la pămînt, orbiți de lumina puternică ce iradia de la Hristos. Și iată atunci, un nor i-a învăluit pe toți răcorindu-i. În zilele lunii august, în acele locuri sînt temperaturi înalte şi cer senin în jur, pînă la durerea ochiului. Și numai acest nor, iată de acum 2000 ani, apare de unul singur, prin dumnezeiască minune, în ziua sărbătorii pe stil vechi. El este puntea de legătură între oameni și timpuri. El reprezintă mărturia minunii de cîndva şi timpul prăznuirii ei.

3. În ziua Botezului Domnului pe stil vechi, apele rîului Iordan se mişcă îndărăt. Despre aceasta mărturisesc doar în această zi corăbioarele de hîrtie puse pe apă. În restul zilelor anului, chiar şi la sărbătoarea acestui eveniment pe stil nou, ele plutesc la vale. Această minune dumnezeiască ce arată viabilitatea calendarului vechi are rădăcini şi mai îndepărtate istorice. Cu mult timp înaintea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, psalmistul David exclamă: ,,Ce-ți este ție mare că ai fugit? Și ție, Iordane, că te-ai întors înapoi?,, (Ps.113,5).

4. Şi cea mai profund grăitoare minune, revenind a doua oară la ea, că merită: pogorîrea focului haric la mormîntul Domnului în Sîmbăta Învierii. Cerurile indică timpul sărbătorii Învierii Domnului. Această arătare cerească îşi găseşte reflectarea în calendarul vechi, pe cînd cel nou indică cu totul altă zi de sărbătoare a Paștelui. În această zi, toți creștinii ortodocși sărbătoresc în duhul unității.

Dumnezeule, ce bine ar fi să respectăm cu strictețe pravilele vechi, lăsate de Tine, pentru că modificarea lor înseamnă abatere de la adevărul creştinesc. Cine te crezi tu, omule, de îndrăzneşti să-L „corectezi” pe Hristos — Întemeitorul Învățăturii Creştineşti? Ar fi bine, Doamne, să nu fim împărțiți în diferite grupări calendaristice. Ajută-ne, Dumnezeule, să înțelegem aceasta.

Discurs rostit de Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, la întrunirea profesorilor de religie din municipiul Bălţi.

К записи есть 1 комментарий