Principala » cazania » Cartea neamului lui Iisus Hristos

Cartea neamului lui Iisus Hristos

Când citeşti istoria neamului după trup al lui Iisus Hristos, din Sfinta Evanghelie, ți se pare că vezi scara patriarhului Iacov, pe care îngerii lui Dumnezeu se suiau pînă la cer și se pogorau pînă la pămînt. În povestirea Evangheliei despre neamul lui Hristos, strămoşii Săi se suie pînă la Dumnezeu şi se coboară pînă la Iisus Hristos, Care pe pămînt s-a întrupat. Două sînt naşterile lui Iisus Hristos: una dumnezeiască din Tată fără mamă, iar alta omenească din mamă fără tată. Pe cea dumnezeiască a propovăduit-o Evanghelistul Luca, zicînd: ,,Fiu al lui Enoh, al lui Set, al lui Adam, al lui Dumnezeu”. Pe cea omenească a arătat-o Evanghelistul Matei, cînd a scris despre naşterea Lui din Fecioara Maria, începînd povestirea neamului de la Avraam şi pogorîndu-l pînă la Iisus Hristos, aşa cum am auzit în Sfinta Evanghelie de astăzi, care zice: ,,Cartea neamului lui Iisus Hristos, Fiul lui David, Fiul lui Avraam”. Evanghelia de astăzi se mai numeşte şi

,,Cartea neamului lui Iisus Hristos, Fiul lui David, Fiul lui Avraam” (Matei 1:1)

În limba iudeilor, Iisus înseamnă Mîntuitor. Fiindcă El este Mîntuitorul lumii, de aceea s-a numit Iisus, după cuvîntul proorocului Isaia, care zice: ,,Pentru Sion El va veni ca un Mîntuitor, pentru cei care din Iacob se vor căi de păcatele lor, zice Domnul”. Hristos înseamnă uns, pentru că Iisus, ca un om, s-a uns nu cu untdelemn, cum se ungeau preoţii şi împărații, ci cu Duhul Sfînt, precum a proorocit despre El Isaia, zicînd: ,,Duhul Meu pe care l-am turnat peste Tine şi cuvintele Mele pe care le-am pus în gura Ta, să nu se depărteze din gura Ta, nici din gura neamului Tău, zice Domnul, de acum şi pînă în veac”. Iar Fiu L-a numit pe Iisus Hristos, adică strănepot al lui David şi al lui Avraam, pentru că dintr-înşii se trăgea neamul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, din care Hristos a luat trup şi s-a făcut om. După ce evanghelistul a pus acest început Evangheliei pe care a scris-o, povestind mai departe despre naşterea Domnului Iisus Hristos, a început mai întîi cu strămoşii după trup ai Domnului, de la Avraam, zicînd:

,,Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda şi pe frații lui” (Matei 1:2).

A început povestirea neamului lui Iisus Hristos de la Avraam, pentru că Avraam este părintele neamului iudeilor, din care neam s-a născut şi Hristos. De altfel lui Avraam i-a dat Dumnezeu făgăduinţa Mîntuitorului Hristos, Care se va naşte din urmaşii lui şi prin care se vor binecuvînta toate neamurile pămîntului, cînd i-a zis: ,,Voi binecuvînta pe cei care te vor binecuvînta, iar pe cei care te vor blestema îi voi blestema; și se vor binecuvînta întru tine toate neamurile pămîntului”. Evanghelistul a pomenit numele lui Iuda, tăcînd numele fraților lui, fiindcă din urmaşii lui s-a întrupat şi s-a născut Hristos, precum a proorocit patriarhul Iacov, zicînd: ,,Nu va lipsi sceptrul din Iuda, nici toiag de cîrmuitor din coapsele lui, pînă ce va veni Împăciuitorul, Căruia se vor supune popoarele”. Apostolul Pavel a întărit aceasta, grăind: ,,Prea stiut este că din Iuda a răsărit Domnul nostru” Şi mai departe Sfînta Evanghelie istoriseşte că:

,,Iuda a născut pe Fares şi pe Zara din Tamar; Fares a născut pe Esrom: Esrom a născut pe Aram; Aram a născut pe Aminadav; Aminadav a născut pe Naason; Naason a născut pe Salmon” (Matei 1:3-4).

Evanghelistul a pomenit nu numai pe Fares, care a fost tatăl lui Esrom şi strămoş al celor după el, ci și pe Zara, pentru că ei erau gemeni. Apoi a continuat:

,,Salmon a născut pe Vooz, din Rahav; Vooz a născut pe Obed, din Ruth; Obed a născut de Iesei; Iesei a născut pe David împăratul. Împăratul David a născut pe Solomon, din femeia lui Urie; Solomon a născut pe Roboam; Roboam a născut pe Abia; Abia a născut pe Asa” (Matei 1:5-7).

De trei femei a pomenit evanghelistul: de Rahav, de Ruth şi de femeia lui Urie, de Betsaba. A pomenit de Rahav şi de Ruth, ca să ne arate că la Dumnezeu nu este nici iudeu, nici elin; nu este nici rob, nici slobod; nu este nici parte bărbătească, nici femeiască, ci toţi sînt socotiți la fel. Precum Rahav şi Ruth, nefiind din neamul iudeilor, au părăsit credinţa părintească şi, crezînd în Dumnezeu, s-au învrednicit a fi strămoaşele lui Hristos, tot aşa Biserica neamurilor păgîne, primind pe apostoli şi părăsind închinăciunea idolească, s-a învrednicit mîntuirii. A pomenit apoi de Betsaba, soţia lui Urie, ca să ne învețe că pocăința şterge atît de mult păcatul, încît cel ce s-a pocăit, ca David, nu se mai socoteşte păcătos, ci drept. Mai departe pune:

,,Asa a născut pe Iosafat; Iosafat a născut pe Ioram; Ioram a născut pe Ozia; Ozia a născut pe Ioatam; loatam a născut pe Ahaz; Ahaz a născut pe Ezechia ; Ezechia a născut pe Manase; Manase a născut pe Amon; Amon a născut pe losia; losia a născut pe lehonia şi pe frații lui, la strămutarea în Babilon” (Matei 1:8-11).

Strămutările iudeilor în Babilon au fost două: cea dintii, în vremea lui Ioachim, fiul lui Iosia, iar cea a doua, cu putin mai în urmă, în vremea lui Iehonia. Aceasta a fost cea mai vestită strămutare, pentru că atunci a mutat Nabucodonosor de la Ierusalim în Babilon, împreună cu împăratul Iehonia, care se mai zicea şi Ioachim, multe mii de iudei.

,,După strămutarea în Babilon, lehonia a născut pe Salatiil; Salatiil a născut pe Zorobabel” (Matei 1:12).

Iehonia avea 18 ani cînd s-a urcat în scaunul împărătesc. A împărăţit numai trei luni la Ierusalim. Apoi împreună cu mulțimea multă de popor a fost mutat de Nabucodonosor în Babilon, unde a şi murit. După strămutarea sa în Babilon, a născut pe Salatiil, iar Salatiil a născut pe Zorobabel, care s-a întors în Ierusalim şi a zidit jertfelnic lui Dumnezeu. Apoi:

,,Zorobabel a născut pe Abiud; Abiud a născut pe Eliachim; Eliachim a născut pe Azor; Azor a născut pe Sadoc; Sadoc a născut pe Achim; Achim a născut pe Eliud; Eliud a născut pe Eliazar; Eliazar a născut pe Matan; Matan a născut pe lacob; iar lacob a născut pe Iosif, bărbatul Mariei; din care s-a născut Iisus, ce se zice Hristos” (Matei 1:13-16).

Din ultimele cuvinte de mai sus se nasc următoarele trei nedumeriri: Pentru ce Evanghelistul Matei spune că tatăl lui Iosif se numea Iacob, iar Evanghelistul Luca spune că se numea Ili? Aceasta este prima nedumerire. Pentru ce apoi amîndoi aceşti evanghelişti, povestind neamul lui Iisus Hristos, au arătat pe losif, ca şi cum ar fi fost cu adevărat tatăl lui Iisus Hristos după trup? Aceasta este a doua nedumerire. Pentru ce, în fine, în amîndouă povestirile despre neamul lui Iisus Hristos se află atîta deosebire nu numai în ce priveşte numele, ci şi neamul celor arătaţi? Aceasta este a treia nedumerire. Dezlegarea celei dintîi nedumeriri o vom avea, dacă vom socoti că tatăl lui Iosif, ca şi alţi oameni din vremea aceea, avea două nume, numindu-se şi Iacov şi Ili. Dezlegarea celei de a doua nedumeriri o vom avea dacă ne vom gîndi că evreii, care erau despărțiți în douăsprezece neamuri, nu luau femei decît din neamul, din care făceau parte şi că logodna la evrei se socotea nuntă, deşi cei logodiți nu se întilneau spre împărtăşire de nuntă; de aceea și evanghelistul a numit pe Iosif bărbat al Fecioarei Maria, dar nu şi tată al lui Iisus. Evanghelistul Luca spune precis că ,,se credea” numai că Iisus era fiul lui Iosif. Deci amîndoi evangheliştii, avînd scopul să arate că Iisus Hristos se trage din neamul lui Avraam şi că a luat trup din urmaşii lui Iuda, povestind neamul lui Iosif, au povestit şi neamul Fecioarei Maria, pentru că Preasfînta Născătoare de Dumnezeu fiind logodită cu Iosif nu se trăgea din alt neam, decît tot din neamul lui Iosif, adică al lui Iuda, ea neputîndu-se logodi cu o persoană din alt neam. Dezlegarea nedumeririi a treia o vom avea, dacă vom socoti că Evanghelistul Matei nu a urmat totdeauna şirul, pe rînd, de la tată la fiu, ci uneori a sărit de la tată la nepot, şi chiar la strănepot, căutînd mai mult la împărații care au împărățit unul după altul la iudei, decît la fiii care s-au născut în chip firesc, pe rînd, unul după altul. Evanghelistul Luca a urmat însă povestirea neamului la rînd, din fiu în tată.

,,Aşa dar, peste tot, de la Avraam pînă la David sînt patrusprezece neamuri; de la David pînă la strămutarea în Babilon sînt patrusprezece neamuri; şi de la strămutarea în Babilon pînă la Hristos sînt iarăşi patrusprezece neamuri” (Matei 1:17).

Sfîntul Grigore Teologul, luînd aminte la istorisirea neamului lui Iisus Hristos din Evanghelia lui Luca, a spus, în cuvîntul său de la praznicul Pogorîrii Sfîntului Duh, că Hristos este al şaptezeci şi şaptelea de la Adam. Cu acel prilej el a arătat şi însemnătatea numărului de şapte şi de şaptezeci şi şapte de la Adam pînă la Hristos, dar n-a zis nimic despre numărul cel de trei ori cîte paisprezece de la Matei, ci a dat pricină să înțelegem că numărul de şapte înseamnă, pe lîngă altele, şi odihna de lucrurile Domnului, după cum spune Scriptura, zicînd: ,,Iar în ziua a șaptea s-a odihnit Dumnezeu de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut“. Și precum lucrarea lui Dumnezeu este zidirea cea dintîi a lumii, tot aşa este şi înnoirea ei, care s-a făcut prin rînduiala întrupării lui Iisus Hristos. Pentru aceasta grăia Mîntuitorul nostru, zicînd: ,,Lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvîrşit”, adică a săvîrşit lucrul mîntuirii. Două sînt deci lucrurile lui Dumnezeu: facerea cea dintîi a lumii şi înnoirea ei, după care urmează şi cele două odihne de lucrurile acestea. Şi, fiindcă de două ori cîte şapte fac paisprezece de aceea şi numărul paisprezece înseamnă aceste două odihne. Evanghelistul repetă numărul paisprezece, de trei ori, ca să arate încetarea Preasfintei Treimi de la aceste două lucrări. Şi aşa, cu taină, arătînd neamul lui Iisus Hristos, evanghelistul povesteşte pe urmă şi cele despre naşterea cea mai presus de fire a Domnului şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, zicînd:

„Iar naşterea Lui Iisus Hristos aşa a fost: că fiind logodită Maria, mama Lui, cu losif, mai înainte de a fi ei împreună, s-a aflat avînd în pîntece din Duhul Sfînt” (Matei 1:18).

Pentru trei pricini a binevoit Dumnezeu să se logodească Pururea Fecioara Maria cu Iosif: întîi, ca să scape de primejdia morţii, pentru că moartea era pedeapsa acelei fecioare care, neavînd bărbat, se afla însărcinată; dar logodna, dînd pricină fiecăruia să creadă că de la logodnicul ei a zămislit, înlătura primejdia pedepsei cu moartea. A doua, ca să se arate că Hristos se trage din neamul lui Avraam şi din seminţia lui Iuda. Aceasta nu putea să fie însă, dacă nu era logodită Fecioara cu un bărbat din seminția lui Iuda. A treia, pentru ca Iosif logodnicul, fără de nici o bănuială rea, să slujească lui Hristos cînd s-a născut şi mai cu seamă cînd îl prigonea Irod. Iosif s-a învrednicit spre slujba aceasta, pentru că pe toţi îi covîrşea cu faptele lui bune. Deci, spunînd evanghelistul că: ,,Logodită fiind Maria, mama Lui, cu Iosif”, pentru ca să nu socotească cineva că, deşi logodna nu este nuntă, totuşi Iosif ar fi trăit cu Sfînta Fecioară, ca şi cum ar fi fost împreunați prin nuntă, a adăugat şi aceste cuvinte, ca să înlăture orice bănuială: ,,Mai înainte de a fi ei împreună, s-a aflat avînd în pîntece din Duhul Sfînt”, adică a zămislit prin puterea şi lucrarea Preasfîntului şi întru tot puternicului Duh Sfînt. Iar după aceasta, ca să întărească şi mai mult acest adevăr, evanghelistul a arătat teama care cuprinsese pe Iosif din pricina minunii care se făcuse cu Sfînta Fecioară şi pe care el nu avea de unde s-o cunoască, zicînd:

,,Iosif, bărbatul ei, fiind om drept şi nevrînd s-o vădească, şi-a pus în minte s-o lase în ascuns” (Matei 1:19).

Iosif este numit drept ca şi Iov, după faptele cele bune ale lui: blîndeţea, nepomenirea de rău, dragostea către aproapele, rîvna pentru Legea lui Dumnezeu, şi înţelepciunea. Rivna Legii lui Dumnezeu îl sileşte să o părăsească ca pe o fată bănuită de păcat; dar aceasta îi era destul ei spre osîndă. Înțelepciunea sa l-a învăţat pe Iosif, chip milostiv şi lăudat. N-a vrut nici s-o vădească, nici să arate cuiva greşeala ei, nici să mai vorbească cu ea, ci s-a hotărît să o părăsească în ascuns. Dar, purtarea de grijă a lui Dumnezeu, care l-a rînduit pe el a fi păzitor al Sfintei Fecioare şi slujitor al lui Hristos, Celui care s-a născut dintr-însa, nu l-a lăsat pe Iosif să-şi împlinească acest gînd.

,,Căci cugetînd el acestea, iată îngerul Domnului i se arată în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, femeia ta, că ce s-a zămislit într-însa este din Duhul Sfînt” (Matei 1:20).

L-a numit îngerul pe Iosif fiul lui David, ca să cunoaştem că şi Fecioara cea logodită cu el era tot din neamul lui David, şi să ne încredinţăm că din urmaşii lui David a luat trup Fiul lui Dumnezeu, cel Unul-Născut, cum au prezis sfinții prooroci. Temîndu-se Iosif de călcarea Legii, se gîndea să părăsească pe Sfînta Fecioară. De aceea îngerul il încurajează, zicînd: nu te teme de călcarea Legii, dacă vei lua pe Maria, femeia ta. Îngerul o numeşte pe ea: femeia lui, iar ca să-l încredinţeze că este curată şi neîntinată, îi spune că ea a zămislit, nu din bărbat, ci din puterea Sfîntului Duh. Apoi, îngerul a adăugat:

,,Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Iisus, căci El va mîntui poporul Său de păcat” (Matei 1:21).

Iată însemnarea cea adevărată a numelui lui Iisus, arătată nu de om, ci îngerul Domnului. Maria, zice îngerul către Iosif, va naşte Fiu, iar tu-l vei numi pe El Iisus, pentru că El este Mîntuitorul poporului Său, adică Mîntuitorul întregului neam omenesc, căci El va mîntui de păcatele lor pe toţi cei care vor crede în El, după cum şi proorocul Isaia a propovăduit: ,,Pentru Sion El va veni ca un Mîntuitor, pentru cei care din Iacov se vor căi de păcatele lor”. Și îngerul a continuat, spunînd:

,,Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul, prin proorocul care zice: Iată Fecioara va avea în pîntece şi va naşte Fiu, şi vor chema numele Lui: Emanuel, care se tălmăceşte: cu noi este Dumnezeu” (Matei 1:22-23).

Urmînd cuvîntul său, îngerul a zis: să ştii, Iosife, că acestea toate, adică naşterea cea fără de bărbat, zămislirea din Duhul Sfînt şi numele Fiului Mariei, s-au făcut, ca să se împlinească cuvîntul lui Dumnezeu, pe care La grăit prin proorocul Isaia, zicînd: „Pentru aceasta Însuşi Domnul Meu va da un semn: iată Fecioara va lua în pîntece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui: Emanuel”. Ingerul a tîlcuit numele Emanuel, zicînd că înseamnă: cu noi este Dumnezeu. Numele Emanuel înseamnă ceea ce înseamnă şi Iisus, căci atunci cînd este Dumnezeu cu noi, El este şi Mîntuitorul nostru, iar noi sîntem mîntuiţi. Dar ce a făcut Iosif, auzind cuvintele îngerului?

„Deşteptîndu-se din somn, Iosif făcu aşa precum i-a poruncit îngerul Domnului şi luă la el pe femeia sa, şi n-a cunoscut-o pe ea pînă ce a născut pe Fiul său cel întîi-născut şi a chemat numele Lui: Iisus” (Matei 1:24-25).

Iosif auzind în somn aceste preaslăvite lucruri şi văzînd în vis pe înger, atîta încredinţare a intrat în inima lui, încît, sculîndu-se din somn, nu s-a îndoit nici de cum, că n-ar fi grăit către el îngerul lui Dumnezeu, ci crezînd, a făcut cele ce i-a poruncit lui, adică a luat pe Sfinta Fecioară şi cu toată rîvna şi evlavia a ajutat-o şi a slujit-o. Iar cînd a născut pe Mîntuitorul lumii, atunci, după porunca îngerului, L-a numit pe El: Iisus. Cuvintele: Si n-a cunoscut-o pe ea, pînă ce a născut pe Fiul Său Cel întîi născut”, trebuie înţelese că Iosif nu s-a împreunat niciodată cu Sfinta Fecioară, căci cuvintele ,,pînă ce înseamnă pururea, niciodată, aşa cum se înțeleg, cînd se spune despre corbul trimis de Noe să vadă dacă au scăzut apele pe pămînt: ,,Acesta zburînd nu s-a mai întors pînă ce a secat apa de pe pămînt”, adică niciodată. Acelaşi lucru îl vedem şi din spusele Mîntuitorului Hristos, atunci cînd zice: ,.Zis-a Domnul Domnului Meu: şezi de-a dreapta Mea pînă ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale”, adică pururea, pentru că Iisus nu s-a pogorît de pe Scaunul cel de-a dreapta lui Dumnezeu şi Tatăl Său, niciodată. Maria a fost fecioară şi înainte de naştere, şi în naştere, şi după naştere, şi în toată vremea vieţii ei pămînteşti, aşa cum o laudă şi o preaslăveşte neîncetat, în rugăciuni şi în cîntări, sfînta noastră Biserică creştină Ortodoxă. Auzind cuvintele: ,,Fiul său cel întîi-născut”, să nu socoteşti că a născut şi alți copii, Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, pentru că cuvintele ,,întîi-născut” nu înseamnă aici nimic altceva decît numai pe ,,Cel întîi şi unul-născut”, aşa cum se înţeleg aceleaşi cuvinte ale Sfîntului Apostol Pavel, cînd zice: ,,Şi iarăşi, cînd aduce în lume pe Cel întîi-născut” şi cum cîntăm la Sfînta Liturghie: ,,Unule-Născut, Fiule şi Cuvîntul lui Dumnezeu, Cel ce eşti fără de moarte şi ai primit pentru mîntuirea noastră a Te întrupa din Sfînta Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioara Maria; Care neschimbat Te-ai întrupat şi răstignindu-Te, Hristoase Dumnezeule, cu moartea pe moarte ai călcat. Unul fiind din Sfînta Treime, împreună mărit cu Tatăl şi cu Duhul Sfint, mîntuieşte-ne pre noi. Amin!

К записи есть 1 комментарий