versiunea moldoveneasca русская версия


Anunț pentru 28 septembrie 2026

Anunț pentru 28 septembrie 2026

15 сентября 2026

Luni, 28 septembrie 2026, începând cu ora 8:30, în catedrala „Sf. Împ. Constantin și Elena” din Bălți, după săvârșirea sfintei Liturghii, va avea loc adunarea trimestrială a clerului din cuprinsul Eparhiei de Bălți și Fălești. În cadrul adunării vor fi prezentate dările de seamă pentru trimestrul al III-lea al anului curent și vor fi discutate cele mai importante subiecte de ordin administrativ și pastoral. Adunarea va avea un caracter ordinar și va debuta cu alocuțiunea Înaltpreasfințitului Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești. La încheiere sunt prevăzute... 

Cuvânt de felicitare pentru doi slujitori din blagocinia Sîngerei

Cuvânt de felicitare pentru doi slujitori din blagocinia Sîngerei

14 сентября 2026

În aceste zile, blagocinia Sîngerei adresează gânduri de aleasă prețuire și urări de binecuvântare către doi dintre slujitorii săi, care își marchează aniversarea zilei de naștere. Protoiereul Ioan Ursache, parohul bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din orașul Sîngerei, născut la 13 septembrie 1958, în satul Izvoare, raionul Fălești, a împlinit frumoasa vârstă de 68 de ani. La 17 noiembrie 1985 a fost hirotonit în treapta de diacon, iar la 2 martie 1986 a primit harul preoției. Astfel, în anul 2026, părintele Ioan a împlinit 40 de ani de slujire preoțească,... 

Două porunci, o singură cale: iubirea

Două porunci, o singură cale: iubirea

12 сентября 2026

 

Numai puțin gândiți-vă!

Numai puțin gândiți-vă!

11 сентября 2026

  

Pomenirea tăierii capului sfântului Ioan Botezătorul – zi de post, ziua fără alcool

Pomenirea tăierii capului sfântului Ioan Botezătorul – zi de post, ziua fără alcool

10 сентября 2026

Iubiți întru Domnul, Ierarhi, cinstiți părinți, frați și surori! La sărbătoarea Tăierii Capului sfântului Ioan Botezătorul, Biserica rânduiește post aspru, pentru ca – așa cum spune Tipicul – „să nu ne facem părtași la lăcomia lui Irod”. Căci dacă regele Irod s-ar fi înfrânat de la beția peste măsură, care i-a aprins mândria și alte patimi, poate că s-ar fi gândit și nu ar fi dat porunca de a-i tăia capul Sfântului Ioan, pe care el însuși îl socotea ca pe un om drept. Din păcate, oamenii săvârșesc adesea fapte păcătoase ireparabile sub influența... 

Cum se poate schimba un om?

Cum se poate schimba un om?

9 сентября 2026

Dumnezeu a îngăduit să vină multele și feluritele încercări și necazuri peste lume. Pe unele dintre acestea le-a voit, din îngăduință, sau ca pe niște osteneli ale pocăinţei, cum sînt: foamea, setea, plînsul, lipsa celor de trebuinţă, înfrînarea de la cele dulci, veştejirile trupului întru nevoință, vegherile, ostenelile, durerile, lacrimile multe şi amare, suspinele, frica morții, a cercetării, a dării socotelilor, a sălășluirii în iad cu dracii, ziua înfricoşată a judecăţii, ruşinea viitoare în fața întregii zidiri, tremurarea, mustrarea amară pentru... 

Rugăciune și recunoștință în casa ctitorului Tudor Marjin din Izvoare

Rugăciune și recunoștință în casa ctitorului Tudor Marjin din Izvoare

8 сентября 2026

Marți, 8 septembrie 2026, a fost o zi ca de sărbătoare pentru familia ctitorului Tudor Marjin din parohia Izvoare, raionul Fălești. Casa părintească a familiei a devenit, pentru câteva ceasuri, loc de rugăciune, de aducere-aminte, în mijlocul unei atmosfere de aleasă prăznuire duhovnicească. La acest moment deosebit au fost prezenți doi ierarhi ai Bisericii: Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, și Preasfințitul Filaret, Episcop de Căpriana, care au înălțat împreună rugăciuni pentru sănătatea și binecuvântarea familiei, precum și pentru... 

Spre atenția preoțimii Eparhiei de Bălți și Fălești, a Bisericii Ortodoxe din Moldova

Spre atenția preoțimii Eparhiei de Bălți și Fălești, a Bisericii Ortodoxe din Moldova

7 сентября 2026

Astăzi, 7 septembrie 2026, Î.P.S. Marchel în cadrul discuțiilor cu clericii Eparhiei de Bălți și Fălești, a înmânat Decret de numire pr. Ioan Paiul și pr. Roman Orașan, dorindu-le ajutorul lui Dumnezeu în noua funcție. Dintre altele vlădica a evidențiat valoarea sfântă și mântuitoare a Sfintei Liturghii, care este temelia coexistenței pașnice a omenirii și a vieții, căci anume așa interpretează Sfinții Părinți însemnătatea Euharistiei.  

Drumul Crucii și al Pocăinței” – 25 septembrie 2026, în blagocinia Sîngerei

Drumul Crucii și al Pocăinței” – 25 septembrie 2026, în blagocinia Sîngerei

7 сентября 2026

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, în data de 25 septembrie 2026, în ajunul praznicului Înălțării Sfintei Cruci, blagocinia Sîngerei va organiza procesiunea religioasă „Drumul Crucii și al Pocăinței”. La ora 08:00, în biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din orașul Sîngerei, va fi săvârșită Sfânta Liturghie. La ora 12:00, preoții și credincioșii se vor aduna în curtea bisericii, de unde vor porni în procesiune, cu Sfânta Cruce, icoane și rugăciuni, spre mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului”, satul... 

Invitația pe care Dumnezeu ne-o face

Invitația pe care Dumnezeu ne-o face

6 сентября 2026

 

Rubrica "Agenda"

Hramul bisericii „Sf.M.Mc.Mina” din Bălţi

În duminica 25-a după Rusalii, în data de 24 noiembrie 2013, când Ortodoxia face amintire de viaţa sfântului mucenic Mina, Preasfinţitul Marchel a oficiat sfânta Liturghie alături de părintele paroh — Pavel Petrov şi enoraşii bisericii „Sf.M.Mc.Mina” din Bălţi. Tradiţional, la finalul slujbei cei mai activi au fost menţionaţi cu diplome arhiereşti.  mai mult…

Dangăt de clopot la Sîngerei

Luni, 25 noiembrie 2013, Prea Sfințitul Marchel, Episcop de Bălți și Fălești, a săvîrșit slujba de sfințire a clopotelor la biserica ”Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din orașul Sîngerei. În diminiața zilei Prea Sfinția Sa a fost întîmpinat în ograda bisericii de Protoiereul Maxim Guzun, blagocinul r-lui Sîngerei, care este și paroh la biserica sus menționată. Acest set de clopote de o frumusețe rară a fost ctitorit de domnul Vasile Bejenari mai mult…

Sfinţirea bisericii „Cuv.Elisabeta” din Bălţi.

Sâmbătă, 23 noiembrie 2013, Preasfinţitul Marchel a săvârşit sfinţirea bisericii din demisolul bisericii „Cuv.Elisabeta” din Bălţi. Evinementul a fost organizat de părintele paroh – protoiereul  Vitalie Ceban,  susţinut de ctitorii şi consiliul bisericesc. La finalul slujbei, cei mai activi enoriaşi au fost decoraţi cu diplome arhiereşti. La rândul său, părintele Vitalie a mulţumit Preasfinţitului şi creştinilor prezenţi pentru susţinerea acordată în realizarea acestei sfinţiri. mai mult…

Ziua hramului la biserica „Sf.Arh.Mihail şi Gavriil” din Bălţi

Joi, 21 noiembrie 2013, cu prilejul hramului, Preasfinţitul Marchel a liturghisit în biserica „Sf.Arh.Mihail şi Gavriil”, situată în sectorul apropiat aeroportului municipiului Bălţi. Datorită apelului părintelui paroh – protoiereul Ioan Cărpineanu, la serbare au venit un mare sobor de preoţi şi mulţi enoriaşi. După săvârşirea sfintei Liturghii, cei mai activi enoriaşi şi ctitori au fost menţionaţi cu diplome arhiereşti. mai mult…

Slujba arhierească din satul Dumbrăvița

Sîmbătă, 16 noiembrie 2013, de ziua pomenirii Sf. Mc. Achipsima, Prea Sfințitul Marchel, Episcop de Bălți și Fălești, a liturghisit în biserica ”Adormirea Maicii Domnului” din satul Dumbrăvița, raionul Sîngerei. În dimineța zilei, Vlădica Marchel a fost întîmpinat la intrarea în biserică de protoiereul Maxim Guzun, blagocinul raionului Sîngerei, de parohul bisericii — protoiereul Gheorghe Balan mai mult…

Preasfinţitul Marchel a săvârşit prohodul protoiereului Gheorghe Nour.

Joi, 14 noiembrie 2013, cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, în catedrala mănăstirii Ciuflea din Chişinău, Preasfinţitul Marchel a oficiat sfânta Liturghie şi prohodirea protoiereului mitrofor Gheorghe Nour. Printre cei prezenţi s-a aflat părintele Nicolae (Roşca), administratorul mănăstirii, clericii catedralei şi monahiile, precum şi mulţi fii şi fiice duhovniceşti ai nou-adormitului protoiereu Gheorghe. mai mult…

O zi cu hram în biserica „Sf.M.Mc.Dimitrie” din Bălţi

Vineri, 8 noiembrie 2013, Preasfinţitul Marchel a liturghisit în biserica „Sf.M.Mc.Dimitrie” din minicipiul Bălţi. În urma inviaţiei parohului – părintele Vasile Bulgaru, sfânta Liturghie a unit în sfântul locaş un mare sobor de preoţi din municipiu, dar şi enoriaşi. De remarcat este şi faptul că frumoasa biserica sus-numită este una misionară, pentru că se află pe teritoriul azilului de bătrâni. mai mult…

Târnosirea bisericii din satul Hiliuţi, raionul Făleşti.

Sâmbătă, 9 noiembrie 2013, Preasfinţitul Marchel a săvârşit sfinţirea bisericii şi sfânta liturghie în biserica „Naşterea Maicii Domnului” din satul Hiliuţi, raionul Făleşti. Preasfinţitul a fost întâmpinat foarte frumos de primarul satului, apoi de foarte mulţi copii cu flori în mână. La intrarea în curtea bisericii cu o urare de bun venit a adresat parohul bisericii – părintele Pavel Maidanschi, înconjurat de un mare sobor de preoţi şi de o mulţime de enoriaşi. mai mult…

Seminarul profesorilor de Religie din Făleşti

Joi, 31 octombrie 2013, în incinta liceului «M.Eminescu» din oraşul Făleşti a avut loc  seminarul raional al profesorilor de Religie din raionul Făleşti. Întrunirea a fost condusă de Preasfinţitul Marchel, alături d-l Gheorghe Zbîrciog, specialist din cadrul direcţiei de învăţământ, părintele blagocin Oleg Fistican şi preotul metodist Alexandru Stratan. Seminarul a avut un caracter informativ. Principale etape au fost: mai mult…

Slujba arhierească la biserica „Cuv.Parascheva” din Bălţi

Duminică, 27 octombrie 2013, în ziua pomenirii Cuvioasei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, Preasfinţitul Marchel a liturghisit în biserica „Cuv. Parascheva” din mun.Bălţi.  Cu flori, pâine şi sare l-a întâmpinat parohul bisericii – protoiereul mitrofor Petru Ciunciuc, secretar eparhial, alături de un sobor de preoţi. Frumoasa biserică este una istorică, dar şi un etalon al Eparhiei de Bălţi şi Făleşti. mai mult…