versiunea moldoveneasca русская версия


Anunț pentru 28 septembrie 2026

Anunț pentru 28 septembrie 2026

15 сентября 2026

Luni, 28 septembrie 2026, începând cu ora 8:30, în catedrala „Sf. Împ. Constantin și Elena” din Bălți, după săvârșirea sfintei Liturghii, va avea loc adunarea trimestrială a clerului din cuprinsul Eparhiei de Bălți și Fălești. În cadrul adunării vor fi prezentate dările de seamă pentru trimestrul al III-lea al anului curent și vor fi discutate cele mai importante subiecte de ordin administrativ și pastoral. Adunarea va avea un caracter ordinar și va debuta cu alocuțiunea Înaltpreasfințitului Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești. La încheiere sunt prevăzute... 

Cuvânt de felicitare pentru doi slujitori din blagocinia Sîngerei

Cuvânt de felicitare pentru doi slujitori din blagocinia Sîngerei

14 сентября 2026

În aceste zile, blagocinia Sîngerei adresează gânduri de aleasă prețuire și urări de binecuvântare către doi dintre slujitorii săi, care își marchează aniversarea zilei de naștere. Protoiereul Ioan Ursache, parohul bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din orașul Sîngerei, născut la 13 septembrie 1958, în satul Izvoare, raionul Fălești, a împlinit frumoasa vârstă de 68 de ani. La 17 noiembrie 1985 a fost hirotonit în treapta de diacon, iar la 2 martie 1986 a primit harul preoției. Astfel, în anul 2026, părintele Ioan a împlinit 40 de ani de slujire preoțească,... 

Două porunci, o singură cale: iubirea

Două porunci, o singură cale: iubirea

12 сентября 2026

 

Numai puțin gândiți-vă!

Numai puțin gândiți-vă!

11 сентября 2026

  

Pomenirea tăierii capului sfântului Ioan Botezătorul – zi de post, ziua fără alcool

Pomenirea tăierii capului sfântului Ioan Botezătorul – zi de post, ziua fără alcool

10 сентября 2026

Iubiți întru Domnul, Ierarhi, cinstiți părinți, frați și surori! La sărbătoarea Tăierii Capului sfântului Ioan Botezătorul, Biserica rânduiește post aspru, pentru ca – așa cum spune Tipicul – „să nu ne facem părtași la lăcomia lui Irod”. Căci dacă regele Irod s-ar fi înfrânat de la beția peste măsură, care i-a aprins mândria și alte patimi, poate că s-ar fi gândit și nu ar fi dat porunca de a-i tăia capul Sfântului Ioan, pe care el însuși îl socotea ca pe un om drept. Din păcate, oamenii săvârșesc adesea fapte păcătoase ireparabile sub influența... 

Cum se poate schimba un om?

Cum se poate schimba un om?

9 сентября 2026

Dumnezeu a îngăduit să vină multele și feluritele încercări și necazuri peste lume. Pe unele dintre acestea le-a voit, din îngăduință, sau ca pe niște osteneli ale pocăinţei, cum sînt: foamea, setea, plînsul, lipsa celor de trebuinţă, înfrînarea de la cele dulci, veştejirile trupului întru nevoință, vegherile, ostenelile, durerile, lacrimile multe şi amare, suspinele, frica morții, a cercetării, a dării socotelilor, a sălășluirii în iad cu dracii, ziua înfricoşată a judecăţii, ruşinea viitoare în fața întregii zidiri, tremurarea, mustrarea amară pentru... 

Rugăciune și recunoștință în casa ctitorului Tudor Marjin din Izvoare

Rugăciune și recunoștință în casa ctitorului Tudor Marjin din Izvoare

8 сентября 2026

Marți, 8 septembrie 2026, a fost o zi ca de sărbătoare pentru familia ctitorului Tudor Marjin din parohia Izvoare, raionul Fălești. Casa părintească a familiei a devenit, pentru câteva ceasuri, loc de rugăciune, de aducere-aminte, în mijlocul unei atmosfere de aleasă prăznuire duhovnicească. La acest moment deosebit au fost prezenți doi ierarhi ai Bisericii: Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, și Preasfințitul Filaret, Episcop de Căpriana, care au înălțat împreună rugăciuni pentru sănătatea și binecuvântarea familiei, precum și pentru... 

Spre atenția preoțimii Eparhiei de Bălți și Fălești, a Bisericii Ortodoxe din Moldova

Spre atenția preoțimii Eparhiei de Bălți și Fălești, a Bisericii Ortodoxe din Moldova

7 сентября 2026

Astăzi, 7 septembrie 2026, Î.P.S. Marchel în cadrul discuțiilor cu clericii Eparhiei de Bălți și Fălești, a înmânat Decret de numire pr. Ioan Paiul și pr. Roman Orașan, dorindu-le ajutorul lui Dumnezeu în noua funcție. Dintre altele vlădica a evidențiat valoarea sfântă și mântuitoare a Sfintei Liturghii, care este temelia coexistenței pașnice a omenirii și a vieții, căci anume așa interpretează Sfinții Părinți însemnătatea Euharistiei.  

Drumul Crucii și al Pocăinței” – 25 septembrie 2026, în blagocinia Sîngerei

Drumul Crucii și al Pocăinței” – 25 septembrie 2026, în blagocinia Sîngerei

7 сентября 2026

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, în data de 25 septembrie 2026, în ajunul praznicului Înălțării Sfintei Cruci, blagocinia Sîngerei va organiza procesiunea religioasă „Drumul Crucii și al Pocăinței”. La ora 08:00, în biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din orașul Sîngerei, va fi săvârșită Sfânta Liturghie. La ora 12:00, preoții și credincioșii se vor aduna în curtea bisericii, de unde vor porni în procesiune, cu Sfânta Cruce, icoane și rugăciuni, spre mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului”, satul... 

Invitația pe care Dumnezeu ne-o face

Invitația pe care Dumnezeu ne-o face

6 сентября 2026

 

Rubrica "Agenda"

Ziua Biruinței serbată la Bălți

IMG_1991.JPGVineri, 9 mai 2014, am marcat 69 de ani de victorie asupra nazismului. În această zi Preasfințitul Marchel, Episcop de Bălți și Fălești, a fost alături de veteranii și rudele eroilor căzuți în cel de-al doilea război mondial. În pofida timpului ce s-a scurs, nu dispare si nu se învecheste memoria despre acest mare eveniment. Și veteranii cu păr argintiu și elevii tineri își amintesc de el. Și în aceste zile de mai, reamintim cu deosebita recunoștință și căldură sufletească pe toți acei care au plătit cu viața lor pentru pacea în care trăim azi. mai mult…

Panihidă pentru victmile confruntărilor din Ucraina și rugăciune pentru pace.

IMG_1749.JPGMiercuri, 7 mai 2014, în catedrala „Sf.Ier.Nicolae” din Bălți, Preasfințitul Marchel a săvârșit panihidida pentru comemorarea celor care au trecut la Domnul în urma violențelor din interiorul țării vecine. La slujba de pomenire a participat și primarul municipiului Bălţi — Vasili Panciuc, slujitorii blagociniei din Bălți și câțiva creștini. După săvârșirea panihidei, Vlădica Marchel a rostit și o rugăciune pentru pace.
mai mult…

Săptămâna patimilor.

Săptămâna Patimilor exprimă perioada de la Florii până în Sâmbata cea Mare inclusiv. Conform rânduielilor canonice, în aceasta săptămână se ajuneaza pâna spre seara. Caracteristica esențiala a acestei săptămâni sunt Deniile. mai mult…

PASTORALA P.S. MARCHEL, EPISCOP DE BĂLŢI ŞI FĂLEŞTI LA SĂRBĂTOAREA ÎNVIERII DOMNULUI 2014

IUBITULUI NOSTRU CLER ŞI POPOR: HAR, PACE, AJUTOR ŞI MILĂ DE LA DUMNEZEU, IAR DE LA NOI – ARHIEREASCĂ BINECUVÎNTARE.

HRISTOS A ÎNVIAT!

PASTORALĂ

„ Altădată eraţi întuneric, iar acum sînteţi lumină întru Domnul; umblaţi ca fiii luminii. Pentru că roada luminii e în orice bunătate, dreptate şi adevăr. Deşteaptă-te cel ce dormi şi te scoală din morţi şi te va lumina Hristos” [Cel înviat].( Ef. 5; 8-9, 14)

Strălucita Sărbătoare – Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, chezăşia înrudirii omului cu Dumnezeu, vine înviorînd sufletele tuturor – de la mic la mare. Aşa cum toţi deopotrivă purtăm chipul şi asemănarea lui Hristos (Facere 1, 26-27), în aceeaşi măsură ne bucurăm de Învierea Lui. Şi, deşi nimeni dintre muritori nu L-a văzut pe Domnul înviind, puţini sînt acei care rămîn nemişcaţi sufleteşte în această preaminunată zi. Pentru că splendorile ei ne copleşesc împărăteşte. Ea este plină de lumina harului lui Hristos Cel înviat din mormînt întunecat.  mai mult…

Agenda ierarhului din sâmbăta dreptului Lazăr.

Sâmbătă, 12 aprilie 2014, în catedrala „Sf.Împ.Constantin și Elena”, Preasfințitul Marchel a întâmpinat o delegație din sfântul munte Athos: ierodiaconii Siluan și Nicon, moldoveni de origine, care au adus spre închinare o raclă cu părticele de sfinte moaște ale sfinților care s-au nevoit în mănăstirile din Athos. Aici, în catedrală se vor afla până în ziua Învierii, inclusiv. mai mult…

Adunarea trimestrială a preoților Eparhiei de Bălți și Fălești.

Marți, 1 aprilie 2014, în incinta catedralei ”Sf.Împ.Constantin și Elena” din Bălți a fost convocată adunarea ordinară a slujitorilor din cuprinsul Eparhiei de Bălți și Fălești. Ședința a fost prezidată de Preasfințitul Marchel, care a prezentat pe ordinea de zi trei teme principale. Primul subiect a fost cu referință la mai mult…

Panihidă pentru decedaţii în timpul protestelor din Ucraina.

Miercuri, 26 februarie 2014, în scuarul reprezentanţei comunităţii ucrainenilor din Bălţi a avut loc comemorarea victimilor protestelor din Kiev. Panihida de pomenire a fost oficiată de Preasfinţitul Marchel, însoţit de un sobor de preoţi din municipiul Bălţi. Printre cei prezenţi s-au numărat reprezentanţi ai comunităţii ucraineşti şi cei ai administaţiei publice, dar şi simpli credincioşi. mai mult…

Sfinţirea bisericii «Minunea arhanghelului Mihail» din Bălţi

Miercuri, 15 ianuarie 2014, Preasfinţitul Marchel, a sfinţit o tânără biserică cu hramul «Minunea arhanghelului Mihail» din municipiul Bălţi. Preasfinţitul a mulţumit parohului şi enoriaşilor pentru râvna şi dragostea care au investit în ridicarea şi înfrumuseţarea aceastei frumoase biserici.

mai mult…