versiunea moldoveneasca русская версия


Anunț pentru 28 septembrie 2026

Anunț pentru 28 septembrie 2026

15 сентября 2026

Luni, 28 septembrie 2026, începând cu ora 8:30, în catedrala „Sf. Împ. Constantin și Elena” din Bălți, după săvârșirea sfintei Liturghii, va avea loc adunarea trimestrială a clerului din cuprinsul Eparhiei de Bălți și Fălești. În cadrul adunării vor fi prezentate dările de seamă pentru trimestrul al III-lea al anului curent și vor fi discutate cele mai importante subiecte de ordin administrativ și pastoral. Adunarea va avea un caracter ordinar și va debuta cu alocuțiunea Înaltpreasfințitului Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești. La încheiere sunt prevăzute... 

Cuvânt de felicitare pentru doi slujitori din blagocinia Sîngerei

Cuvânt de felicitare pentru doi slujitori din blagocinia Sîngerei

14 сентября 2026

În aceste zile, blagocinia Sîngerei adresează gânduri de aleasă prețuire și urări de binecuvântare către doi dintre slujitorii săi, care își marchează aniversarea zilei de naștere. Protoiereul Ioan Ursache, parohul bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din orașul Sîngerei, născut la 13 septembrie 1958, în satul Izvoare, raionul Fălești, a împlinit frumoasa vârstă de 68 de ani. La 17 noiembrie 1985 a fost hirotonit în treapta de diacon, iar la 2 martie 1986 a primit harul preoției. Astfel, în anul 2026, părintele Ioan a împlinit 40 de ani de slujire preoțească,... 

Două porunci, o singură cale: iubirea

Două porunci, o singură cale: iubirea

12 сентября 2026

 

Numai puțin gândiți-vă!

Numai puțin gândiți-vă!

11 сентября 2026

  

Pomenirea tăierii capului sfântului Ioan Botezătorul – zi de post, ziua fără alcool

Pomenirea tăierii capului sfântului Ioan Botezătorul – zi de post, ziua fără alcool

10 сентября 2026

Iubiți întru Domnul, Ierarhi, cinstiți părinți, frați și surori! La sărbătoarea Tăierii Capului sfântului Ioan Botezătorul, Biserica rânduiește post aspru, pentru ca – așa cum spune Tipicul – „să nu ne facem părtași la lăcomia lui Irod”. Căci dacă regele Irod s-ar fi înfrânat de la beția peste măsură, care i-a aprins mândria și alte patimi, poate că s-ar fi gândit și nu ar fi dat porunca de a-i tăia capul Sfântului Ioan, pe care el însuși îl socotea ca pe un om drept. Din păcate, oamenii săvârșesc adesea fapte păcătoase ireparabile sub influența... 

Cum se poate schimba un om?

Cum se poate schimba un om?

9 сентября 2026

Dumnezeu a îngăduit să vină multele și feluritele încercări și necazuri peste lume. Pe unele dintre acestea le-a voit, din îngăduință, sau ca pe niște osteneli ale pocăinţei, cum sînt: foamea, setea, plînsul, lipsa celor de trebuinţă, înfrînarea de la cele dulci, veştejirile trupului întru nevoință, vegherile, ostenelile, durerile, lacrimile multe şi amare, suspinele, frica morții, a cercetării, a dării socotelilor, a sălășluirii în iad cu dracii, ziua înfricoşată a judecăţii, ruşinea viitoare în fața întregii zidiri, tremurarea, mustrarea amară pentru... 

Rugăciune și recunoștință în casa ctitorului Tudor Marjin din Izvoare

Rugăciune și recunoștință în casa ctitorului Tudor Marjin din Izvoare

8 сентября 2026

Marți, 8 septembrie 2026, a fost o zi ca de sărbătoare pentru familia ctitorului Tudor Marjin din parohia Izvoare, raionul Fălești. Casa părintească a familiei a devenit, pentru câteva ceasuri, loc de rugăciune, de aducere-aminte, în mijlocul unei atmosfere de aleasă prăznuire duhovnicească. La acest moment deosebit au fost prezenți doi ierarhi ai Bisericii: Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, și Preasfințitul Filaret, Episcop de Căpriana, care au înălțat împreună rugăciuni pentru sănătatea și binecuvântarea familiei, precum și pentru... 

Spre atenția preoțimii Eparhiei de Bălți și Fălești, a Bisericii Ortodoxe din Moldova

Spre atenția preoțimii Eparhiei de Bălți și Fălești, a Bisericii Ortodoxe din Moldova

7 сентября 2026

Astăzi, 7 septembrie 2026, Î.P.S. Marchel în cadrul discuțiilor cu clericii Eparhiei de Bălți și Fălești, a înmânat Decret de numire pr. Ioan Paiul și pr. Roman Orașan, dorindu-le ajutorul lui Dumnezeu în noua funcție. Dintre altele vlădica a evidențiat valoarea sfântă și mântuitoare a Sfintei Liturghii, care este temelia coexistenței pașnice a omenirii și a vieții, căci anume așa interpretează Sfinții Părinți însemnătatea Euharistiei.  

Drumul Crucii și al Pocăinței” – 25 septembrie 2026, în blagocinia Sîngerei

Drumul Crucii și al Pocăinței” – 25 septembrie 2026, în blagocinia Sîngerei

7 сентября 2026

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, în data de 25 septembrie 2026, în ajunul praznicului Înălțării Sfintei Cruci, blagocinia Sîngerei va organiza procesiunea religioasă „Drumul Crucii și al Pocăinței”. La ora 08:00, în biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din orașul Sîngerei, va fi săvârșită Sfânta Liturghie. La ora 12:00, preoții și credincioșii se vor aduna în curtea bisericii, de unde vor porni în procesiune, cu Sfânta Cruce, icoane și rugăciuni, spre mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului”, satul... 

Invitația pe care Dumnezeu ne-o face

Invitația pe care Dumnezeu ne-o face

6 сентября 2026

 

Rubrica "Agenda"

Liturghia arhierească în satul Ustia.

Duminică, 12 octombrie 2014, Preasfințitul Marchel, Episcop de Bălți și Fălești, împreună cu un sobor de preoți, a oficiat sfințirea iconostasului bisericii „Sf.Arh.Mihail și Gavriil” din satul Ustia, raionul Glodeni. Cu bucurie duhovnicească, Vlădica a fost întâmpinat de blagocinul de Glodeni, protoiereul Victor Guleac, preotul paroh Ioan Florea, mai mult…

Zi de mare sărbătoare: sfântul Serghie a venit la noi. S-a săvârșit Drumul Crucii și sfânta Liturghie.

Așa cum s-a anunțat, ziua de sâmbătă, 11 ocrombrie 2014, a fost una plină de evenimente bisericești, pentru că a fost organizat Drumul Crucii și s-a săvârșit sfânta Liturghie de un sobor de arhierei, preoți și foarte mulți enoriași. Astfel, la orele 8:00, la intrarea în municipiul Bălți, Preasfințitul Marchel împreună cu toți preoții eparhiei de Bălți și Fălești, dar și cu mulțime de credincioși, au întâmpinat sfânta icoană a cuviosului Serghie de la Radonej, care are încorporată o părticică din sfintele lui moaște. mai mult…

Adunarea generală a preoţilor din Eparhia de Bălţi şi Făleşti.

Marţi, 30 septembrie, în catedrala „Sf.Împ.Constantin şi Elena” din Bălţi, Preasfinţitul Marchel a prezidat adunarea clericilor din cuprinsul Eparhiei de Bălţi şi Făleşti. Pe ordinea de zi s-au aflat două anunţuri şi câteva subiecte prioritare de ordin misionar:

  1. Binecuvântarea Patriarhului Chiril de a respecta hotarele parohiei.
  2. Organizarea unui pelerinaj la Ierusalim în perioada 4-11 decembrie. Astfel cei care doresc să se înscrie, se vor adresa la părintele Valentin Pînzaru, cleric la catedrala „Sf.Împ.Constantin şi Elena” din Bălţi,  apelându-l la numărul de telefon 079410707.
  3. Inviaţie la drumul Crucii în municipiul Bălţi. mai mult…

În ziua Înălţarii sfintei Cruci, PS Marchel a liturghisit alături de PF Chiril.

De sărbătoarea Înălțării Crucii Domnului, Întâistătătorul Bisericii Ruse a oficiat rânduiala sfințirii bisericii moscovite în cinstea sfântului mucenic Clement, papă al Romei, și a condus Liturghia în biserica nou- sfințită. După sfânta Liturghie, Preafericitul Patriarh Chiril l-a decorat  pe Preasfinţitul Marchel pentru slujirea arhipăstorească spre binele Bisericii lui Hristos şi cu ocazia aniversării a 55 de ani de la naştere cu ordinul cuviosului Serafim de Sarov de gradul II. mai mult…

Mulţumire pentru tinerii care au reuşit să oprească acţiunea de promovare a neruşinării

Îmi exprim solidaritatea cu tinerii care s-au opus acţiunii de promovare a homosexualităţii în centrul Chişinăului. Vă mulţumesc pentru curajul de care aţi dat dovadă, de a opri neruşinarea. Pe aşa ca voi, apărătorii valorilor adevărate se bazează ţara noastră. De succesul vostru mă bucur şi eu. Dumnezeu să vă binecuvinteze.
+Marchel, Episcop de Bălţi şi Făleşti.

mai mult…

Bucurie duhovnicească la Cozăști

Joi, 18 septembrie 2014, de ziua pomenirii Sf. Pr. Zaharia și Sf. Dr. Elisabeta, Prea Sfințitul Marchel, Episcop de Bălți și Fălești împreună cu un sobor de preoți  a săvîrșit slujba de sfințire a Bisericii ”Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din satul Cozăști, raionul Sîngerei. La intrarea în sat, Vlădica a fost întîmpinat  de blagocinul circumscripției prot. Maxim Guzun și preotul-paroh Ioan Apostol împreună cu enoriașii. În timpul sfintei Liturghii, pentru spiritul gospodăresc și activitatea sîrguincioasă mai mult…

Monahia Anastasia a primit cinul de egumenă

Marţi, 16 septembrie 2014, Preasfinţitul Marchel a vizitat mănăstirea „Sfânta Treime” din satul Glinjeni, raionul Făleşti. În cadrul acestei vizite, Vlădica s-a arătat foarte mulţumit de viaţa monahală de aici. Astfel, în semn de apreciere, a conferit cinul de egumenă – stareţei Anastasia (Morcoci) şi cu dreptul de a purta crucea de egumenă. La rândul său, egumena Anastasia a mulţumit preasfinţitului pentru distincţia oferită. mai mult…

Preasfinţitul Marchel a fost învrednicit de ordinul cuviosului Serafim de Sarov

Ordinul sf.Serafim de Sarov gradul 2.pngPreasfinției Sale, Preasfințitului Marchel, episcopul de Bălți și Fălești.

Preasfinția Voastră!

Acceptați felicitările mele cu ocazia aniversării a 55 de ani din ziua nașterii.

Mulți ani la rând munciți cu sârguință în câmpia lui Hristos, fiind un bun păstor ce are grijă părintească pentru mântuirea  și creșterea moral-duhovnicească a păstoriților Dumneavoastră și un bun executor al diverselor ascultări responsabile încredințate pe care le purtați.

Prin Pronia lui Dumnezeu cea minunată și necunoscută vi s-a pregătit calea slujirii episcopale, pe care o săvârșiți cu sârguință mai mult…

Membrii Sinodului BOM au slujit la sfânta mănăstire Căpriana

DSC_0120.JPGJoi, 4 septembrie 2014, Prea Sfințitul Marchel, Episcop de Bălți și Fălești, împreună cu toți arhiereii Bisericii Ortodoxe din Moldova și un mare sobor de preoți au săvîrșit Sfînta Liturghie sub cerul liber la sfînta mănăstire Căpriana. Prilejul pentru care s-a slujit sfânta Liturghie a fost aducerea copiei exacte a icoanei făcătoarei de minuni a Maicii Domnului care se numește ”Axionița”, în traducere din greacă „Cuvine-se cu adevărat”, mai mult…

Zi de sărbătoare la mănăstirea Adormirea Maicii Domnului

DSC_0184.JPGJoi, 28 august 2014, cînd plinătatea Bisericii Ortodoxe prăznuiește „Adormirea Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu”, Prea Sfințitul Marchel, Episcop de Bălți și Fălești a liturghisit la mănăstirea ”Adormirea Maicii Domnului”, din satul Coada Iazului, raionul Sîngerei. La poarta mănăstirii arhiereul a fost întîmpinat de blagocinul circumscripției protoiereul Maxim Guzun și stareța sfintei mănăstiri monahia Evpraxia, mai mult…