versiunea moldoveneasca русская версия


Anunț pentru 28 septembrie 2026

Anunț pentru 28 septembrie 2026

15 сентября 2026

Luni, 28 septembrie 2026, începând cu ora 8:30, în catedrala „Sf. Împ. Constantin și Elena” din Bălți, după săvârșirea sfintei Liturghii, va avea loc adunarea trimestrială a clerului din cuprinsul Eparhiei de Bălți și Fălești. În cadrul adunării vor fi prezentate dările de seamă pentru trimestrul al III-lea al anului curent și vor fi discutate cele mai importante subiecte de ordin administrativ și pastoral. Adunarea va avea un caracter ordinar și va debuta cu alocuțiunea Înaltpreasfințitului Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești. La încheiere sunt prevăzute... 

Cuvânt de felicitare pentru doi slujitori din blagocinia Sîngerei

Cuvânt de felicitare pentru doi slujitori din blagocinia Sîngerei

14 сентября 2026

În aceste zile, blagocinia Sîngerei adresează gânduri de aleasă prețuire și urări de binecuvântare către doi dintre slujitorii săi, care își marchează aniversarea zilei de naștere. Protoiereul Ioan Ursache, parohul bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din orașul Sîngerei, născut la 13 septembrie 1958, în satul Izvoare, raionul Fălești, a împlinit frumoasa vârstă de 68 de ani. La 17 noiembrie 1985 a fost hirotonit în treapta de diacon, iar la 2 martie 1986 a primit harul preoției. Astfel, în anul 2026, părintele Ioan a împlinit 40 de ani de slujire preoțească,... 

Două porunci, o singură cale: iubirea

Două porunci, o singură cale: iubirea

12 сентября 2026

 

Numai puțin gândiți-vă!

Numai puțin gândiți-vă!

11 сентября 2026

  

Pomenirea tăierii capului sfântului Ioan Botezătorul – zi de post, ziua fără alcool

Pomenirea tăierii capului sfântului Ioan Botezătorul – zi de post, ziua fără alcool

10 сентября 2026

Iubiți întru Domnul, Ierarhi, cinstiți părinți, frați și surori! La sărbătoarea Tăierii Capului sfântului Ioan Botezătorul, Biserica rânduiește post aspru, pentru ca – așa cum spune Tipicul – „să nu ne facem părtași la lăcomia lui Irod”. Căci dacă regele Irod s-ar fi înfrânat de la beția peste măsură, care i-a aprins mândria și alte patimi, poate că s-ar fi gândit și nu ar fi dat porunca de a-i tăia capul Sfântului Ioan, pe care el însuși îl socotea ca pe un om drept. Din păcate, oamenii săvârșesc adesea fapte păcătoase ireparabile sub influența... 

Cum se poate schimba un om?

Cum se poate schimba un om?

9 сентября 2026

Dumnezeu a îngăduit să vină multele și feluritele încercări și necazuri peste lume. Pe unele dintre acestea le-a voit, din îngăduință, sau ca pe niște osteneli ale pocăinţei, cum sînt: foamea, setea, plînsul, lipsa celor de trebuinţă, înfrînarea de la cele dulci, veştejirile trupului întru nevoință, vegherile, ostenelile, durerile, lacrimile multe şi amare, suspinele, frica morții, a cercetării, a dării socotelilor, a sălășluirii în iad cu dracii, ziua înfricoşată a judecăţii, ruşinea viitoare în fața întregii zidiri, tremurarea, mustrarea amară pentru... 

Rugăciune și recunoștință în casa ctitorului Tudor Marjin din Izvoare

Rugăciune și recunoștință în casa ctitorului Tudor Marjin din Izvoare

8 сентября 2026

Marți, 8 septembrie 2026, a fost o zi ca de sărbătoare pentru familia ctitorului Tudor Marjin din parohia Izvoare, raionul Fălești. Casa părintească a familiei a devenit, pentru câteva ceasuri, loc de rugăciune, de aducere-aminte, în mijlocul unei atmosfere de aleasă prăznuire duhovnicească. La acest moment deosebit au fost prezenți doi ierarhi ai Bisericii: Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, și Preasfințitul Filaret, Episcop de Căpriana, care au înălțat împreună rugăciuni pentru sănătatea și binecuvântarea familiei, precum și pentru... 

Spre atenția preoțimii Eparhiei de Bălți și Fălești, a Bisericii Ortodoxe din Moldova

Spre atenția preoțimii Eparhiei de Bălți și Fălești, a Bisericii Ortodoxe din Moldova

7 сентября 2026

Astăzi, 7 septembrie 2026, Î.P.S. Marchel în cadrul discuțiilor cu clericii Eparhiei de Bălți și Fălești, a înmânat Decret de numire pr. Ioan Paiul și pr. Roman Orașan, dorindu-le ajutorul lui Dumnezeu în noua funcție. Dintre altele vlădica a evidențiat valoarea sfântă și mântuitoare a Sfintei Liturghii, care este temelia coexistenței pașnice a omenirii și a vieții, căci anume așa interpretează Sfinții Părinți însemnătatea Euharistiei.  

Drumul Crucii și al Pocăinței” – 25 septembrie 2026, în blagocinia Sîngerei

Drumul Crucii și al Pocăinței” – 25 septembrie 2026, în blagocinia Sîngerei

7 сентября 2026

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, în data de 25 septembrie 2026, în ajunul praznicului Înălțării Sfintei Cruci, blagocinia Sîngerei va organiza procesiunea religioasă „Drumul Crucii și al Pocăinței”. La ora 08:00, în biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din orașul Sîngerei, va fi săvârșită Sfânta Liturghie. La ora 12:00, preoții și credincioșii se vor aduna în curtea bisericii, de unde vor porni în procesiune, cu Sfânta Cruce, icoane și rugăciuni, spre mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului”, satul... 

Invitația pe care Dumnezeu ne-o face

Invitația pe care Dumnezeu ne-o face

6 сентября 2026

 

Rubrica "Agenda"

Pastorala Preasfințitului Marchel la Nașterea Domnului.

Preacucernicilor preoţi şi diaconi, cuvioşilor vieţuitori ai sfintelor mănăstiri şi tuturor dreptcredincioşilor creştini din Eparhia de Bălţi şi Făleşti.

Hristoase, Lumina cea adevărată. Care luminezi şi sfinţeşti pe tot omul ce vine în lume, să se însemneze peste noi lumina feţei Tale, ca într-însa să vedem lumina cea neapropiată… (rug. I ceas.)

Sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos este cu adevărat sărbătoarea plină de lumină. Ea ne luminează năzuinţele şi speranţele noastre. Lumina ei împrăştie întunericul ce macină sufletul omenesc, spulberîndu-i îndoielile. Dumnezeul nostru cel veşnic, Iisus Hristos, vine-n lume, coboară la omul căzut, ca să-l ridice, să-l înfieze şi să-l înalţe pînă la cuvenita-i vrednicie. Sf. Ioan Gură de Aur spune: mai mult…

PREASFINȚITUL MARCHEL A PARTICIPAT LA ȘEDINȚA SFÂNTULUI SINOD AL BISERCII ORTODOXE RUSE

Joi, 24 decembrie 2015, în sala Sinodului a reședinței Patriarhale și Sinodale de la mănăstirea „Sfântul Daniel”, or. Moscova, sub președinția Preafericitului Patriarh al Moscovei și al întregii Rusii Chiril a avut loc ultima din acest an ședință a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse. La lucrările înaltului for a participat, în calitate de membru permanent, ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove, iar prin rotație a arhiereilor a fost invitat și PS Marchel, Episcop de Bălți și Fălești. mai mult…

Preasfințitul Marchel a participat la ședința sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova

Joi, 10 decembrie 2015, la reședința mitropolitană, sub președinția ÎPS Mitropolit Vladimir s-a desfășurat ședința ordinară a Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova. La întrunire au participat toți arhiereii din cuprinsul Mitropoliei Moldovei, după cum urmează: ÎPS Sava, Arhiepiscop de Tiraspol și Dubăsari; PS Anatolie, Episcop de Cahul și Comrat; PS Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni; PS Marchel, Episcop de Bălți și Fălești; PS Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni; PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și al întregii Moldove. În cadrul ședinței au fost abordate mai multe subiecte ce țin de viața bisericească, adoptându-se hotărâri. mai mult…

Întrunirea blagocinilor

Marți, 3 noiembrie 2015, în incinta sediului eparhial din Bălți, Preasfințitul Marchel a convocat adunarea blagocinilor, la care au fost invitați câțiva parohi și starețe, pentru a discuta câteva noi probleme apărute în ce privește actele bisericești. Concluzia finală a fost ca blagocinii să dezvolte subiectul individual în circumscripția încredințată spre administrare. mai mult…

Preasfințitul Marchel participă la lucrările sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse

Joi, 22 cotombrie 2015, la Mănăstirea Danilov din Moscova au început lucrările Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, prezidată de către Sanctitatea Sa, Patriarhul Kiril, la care a participat Preasfințitul Marchel. În cadrul întrunirii, Patriarhul a prezentat un raport referitor la vizitele canonice din ultima perioadă, relaţiile cu Bisericile Ortodoxe-surori, activităţile cultural-spirituale, precum şi situaţia creştinilor ortodocşi din zonele de conflict ale Orientului. mai mult…

Târnosirea bisericii din Pietrosu

Marți, 20 octombrie 2015, Preasfințitul Marchel a oficiat sfințirea bisericii și sfânta Liturghie în biserica „Înălțarea Domnului” din satul Pietrosu, raionul Fălești. Ierarhul a fost întâmpinat la intrarea în curtea bisericii de primarul localității și de parohul bisericii – preotul Victor Vatrici. La slujbă au mai participat un sobor de 20 de preoți și foarte mulți enoriași. Vlădica a menționat că deși satul este unul relativ mic, totuși a devenit un model prin atârnarea față de bunăstarea și frumusețea locașului sfânt. mai mult…

Sfințirea monumentului sf.Serghie de Radonej

DSC_0150.JPGSâmbătă, 17 octombrie 2015, ora 14:00, în curtea catedralei „Sf.Împ.Constantin și Elena” din Bălți, Preasfințitul Marchel a oficiat sfințirea monumentului sfântului preacuviosului Serghie, egumenul Radonejului. La rugăciunea de sfințire au participat invitați din mai multe țări, oficialități, clerici și mireni. În alocuțiunea sa, Vlădica a menționat crâmpee din viața sfântului Serghie, dar și despre importanța sfințirii monumentului, care va fi mai mult decât un simbol al Ortodoxiei noastre. De asemenea au mai luat cuvântul cei mai importanți oaspeți, inițiatorii și ctitorii, prin care s-a realizat instalarea monumentului: doamna Lilia Sava – viceprimarul municipiului Bălți; domnul Vasilii Panciuc – ex-primarul municipiului Bălți; Excelența Sa,  domnul Farid Muhametşin – ambasadorul Rusiei în Republica Moldova;  domnul Igor  Dodon – președintele PSRM și deputat în parlamentul Republicii Moldova.

La final, atmosfera  deosebită de rugăciune profundă și de festivitate a fost inspirată de corul arhieresc, dirijat de protoiereul Alexandru Paiul. mai mult…