Principala » Agenda » Pastorala Preasfințitului Marchel la Nașterea Domnului.

Pastorala Preasfințitului Marchel la Nașterea Domnului.

Preacucernicilor preoţi şi diaconi, cuvioşilor vieţuitori ai sfintelor mănăstiri şi tuturor dreptcredincioşilor creştini din Eparhia de Bălţi şi Făleşti.

Hristoase, Lumina cea adevărată. Care luminezi şi sfinţeşti pe tot omul ce vine în lume, să se însemneze peste noi lumina feţei Tale, ca într-însa să vedem lumina cea neapropiată… (rug. I ceas.)

Sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos este cu adevărat sărbătoarea plină de lumină. Ea ne luminează năzuinţele şi speranţele noastre. Lumina ei împrăştie întunericul ce macină sufletul omenesc, spulberîndu-i îndoielile. Dumnezeul nostru cel veşnic, Iisus Hristos, vine-n lume, coboară la omul căzut, ca să-l ridice, să-l înfieze şi să-l înalţe pînă la cuvenita-i vrednicie. Sf. Ioan Gură de Aur spune: „Dacă te îndoieşti că ai să ajungi fiul lui Dumnezeu, atunci încredinţează-te… că Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Fiu al omului: căci Hristos nu S-ar fi smerit în zadar atît de mult dacă n-ar fi vrut să ne înalţe pe noi. S-a născut după trup ca tu să te naşti după Duh”.
Întruparea Domnului este calea lui Dumnezeu din cer spre pămînt. El vine să se nască, să trăiască împreună cu noi şi să ne mîntuiască (colind popular). Pe acest drum spre cer avem a merge şi noi, oamenii, căci de-aceea a venit Hristos în lume cu lumina dumnezeiască – să ne arate calea spre Împărăţia Cerului. Călătoria noastră însă poate fi împiedicată de întunericul păcatelor: minciună, învidie, lăcomie, furtişaguri şi alte vicii. Ele atrag după sine deznodăminte dintre cele mai tragice: detenţii, familii ruinate, copii abandonaţi şi, fireşte, înstrăinarea de Dumnezeu, or, păcatul este pacostea ce-l îndepărtează pe Hristos de viaţa noastră. De aceea vă îndemn cu toată căldura şi tăria inimii: nu vă lăsaţi influenţaţi de rău-credincioşi, feriţi-vă de ei! Apropiaţi-vă de Hristos care vine la mine, dar neapărat şi la tine, frate al meu întru credinţă.
Împăratul ceresc coboară pe pămînt. Să-L întîmpinăm cît mai destoinic cu putinţă. Sfîntul Afanasie cel Mare scrie: „Cine nu se va minuna de pogorămîntul Domnului? Sus slobod, jos scris în condici! Sus Fiul lui Dumnezeu, jos rob! Sus Împărat, jos năimit! Sus închinat şi slăvit, jos plătitor de bir! Sus pe tron dumnezeiesc, jos în staulul oilor!”
Iubiţii mei fii duhovniceşti,
Pogorîrea lui Hristos pe pămînt a fost lucrarea de a aduce omul robit de păcat la comuniunea cu Dumnezeu. Aşa a fost să fie. Dar răspundem noi întotdeauna, fraţi creştini, la sacrificiul Mîntuitorului, cel puţin, cu recunoştinţă? Cea mai potrivită ofrandă adusă Pruncului dumnezeiesc ar fi să-L primim în inima noastră, în viaţa noastră. Pacea lui Hristos, lumină de toate tămăduitoare, venită în lume prin peştera Betleemului, are menirea să încurajeze aşteptările noastre. Astăzi, mai mult ca-n alte dăţi, avem nevoie de pace în suflet şi, fireşte, în societate. Pentru că trăim vremuri deloc uşoare. Înspăimîntător e să recunoaştem, dar, din purtător al Chipului şi Asemănării dumnezeieşti, din purtător al Harului lucrător de bine şi frumos al Duhului Sfînt, din fiu ascultător de Tatăl din ceruri, contemporanul nostru se transformă pe zi ce trece într-o fiinţă debusolată de răutăţile lumii. Şi ce-i mai rău, înstrăinîndu-se în mod conştient de adevărul sfînt că Dumnezeu a jertfit pe unicul Său Fiu, ca să curăţe neamul omenesc de murdăria şi josnicia păcatului (In. 4, 16). Şi ne întrebăm cu toţii: un asemenea individ, cu păcatele sale nesăbuite, nu adînceşte şi mai mult cuiele în trupul lui Hristos Cel răstignit? Cu atît mai mult că faptele lui cele rele sunt încurajate de legiuitorii statului care, la rîndul lor, s-au dovedit a fi descurajant de amăgitori, incoerenţi în decizii şi docili în faţa celora care le rabdă jafurile. Îşi dau seama ei oare că avem a răspunde cu toţii în faţa Domnului pentru faptele noastre – de la vlădică pînă la opincă? Le-o fi întunecat minţile lăcomia, orgoliul sau se prefac că nu înţeleg? De n-ar atenta măcar la cele sfinte, moştenire lăsată de strămoşii vrednici – pînă la ei protipendada noastră n-are nicio şansă să se ridice!
Prea îndelungată şi grea este povara ce apasă umerii truditului şi răbdătorului nostru popor. Ţara întreagă e cuprinsă de umilinţă. Omul de rînd este marginalizat, cu brutalitate neglijat în bunele lui intenţii. Şi ne cearcă în mod firesc revolta conştientizînd că viaţa omului n-are preţ. Pentru că a fost răscumpărată cu sîngele lui Hristos vărsat pe cruce. Domnul S-a jertfit ca să-l aducă pe om la o viaţă armonios trăită cu Creatorul Său, Dumnezeu. Căci omul, cununa creaţiei dumnezeieşti, din cauza păcatului, căzuse din tronul înaltei vrednicii pe care n-au avut-o nici îngerii.
Fraţi creştini,
Revenim constatînd că în zilele noastre se încurajează păcatul, umilindu-se astfel şi mai mult demnitatea creştinească care-i superioară tuturor demnităţilor. Hristos-Mîntuitorul lumii rămîne a fi unica noastră salvare. El, la plinirea vremii (Galat 4.4) n-a întîrziat, ci a venit în ajutor omenirii.
Potrivit spuselor Sfinţilor Părinţi şi Învăţători ai Bisericii Ortodoxe, la Naşterea lui Iisus Hristos au contribuit toate – chiar şi stihiile: îngerii au binevestit cu cîntările sfinte; cerul a pogorît din înălţime Steaua călăuzitoare; magii de la răsărit au adus daruri; păstorii au venit sîrguincioşi cu închinare; pămîntul a oferit peştera din Betleem…
Dar tu, omule, cu ce şi cum îl întîmpini pe Mîntuitorul tău? De mare folos e să păstrezi cu sfinţenie aşezămintele Lui şi să duci vestea Naşterii Domnului la cei mai trişti şi mai îndureraţi ca tine. Această înălţătoare pînă la ceruri VESTE poate să schimbe spre bine starea duhovnicească a omului şi a societăţii noastre în întregime. Deci nu sta pe gînduri, vesteşte tuturor că

HRISTOS SE NAŞTE – SLĂVIŢI-L!
HRISTOS DIN CERURI – ÎNTÎMPINAŢI-L!
Făcînd un micuţ bilanţ al anului ce s-a călătorit în istorie, e bine să mulţumim Domnului pentru că ne-a dăruit pacea şi înţelegerea, aşa cum le-am avut, şi să-L rugăm să ne binecuvînteze anul care vine. Pentru că a sosit în pragul aşteptărilor şi visurilor ce merită să le avem frumoase. Să mîngîie tot sufletul însingurat şi necăjit. Să ne păstreze integritatea statului şi unitatea bisericească. Să ne înţelepţească cîrmuitorii ţării noastre, slujitorii bisericii noastre şi pe toţi trăitorii acestui meleag.
DIN MILA BUNULUI DUMNEZEU, Marchel, EPISCOP DE BĂLŢI ŞI FĂLEŞTI

Comentariile sunt dezactivate pentru acest articol.