versiunea moldoveneasca русская версия

Anunț pentru 28 septembrie 2026

Anunț pentru 28 septembrie 2026

15 сентября 2026

Luni, 28 septembrie 2026, începând cu ora 8:30, în catedrala „Sf. Împ. Constantin și Elena” din Bălți, după săvârșirea sfintei Liturghii, va avea loc adunarea trimestrială a clerului din cuprinsul Eparhiei de Bălți și Fălești. În cadrul adunării vor fi prezentate dările de seamă pentru trimestrul al III-lea al anului curent și vor fi discutate cele mai importante subiecte de ordin administrativ și pastoral. Adunarea va avea un caracter ordinar și va debuta cu alocuțiunea Înaltpreasfințitului Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești. La încheiere sunt prevăzute... 

Cuvânt de felicitare pentru doi slujitori din blagocinia Sîngerei

Cuvânt de felicitare pentru doi slujitori din blagocinia Sîngerei

14 сентября 2026

În aceste zile, blagocinia Sîngerei adresează gânduri de aleasă prețuire și urări de binecuvântare către doi dintre slujitorii săi, care își marchează aniversarea zilei de naștere. Protoiereul Ioan Ursache, parohul bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din orașul Sîngerei, născut la 13 septembrie 1958, în satul Izvoare, raionul Fălești, a împlinit frumoasa vârstă de 68 de ani. La 17 noiembrie 1985 a fost hirotonit în treapta de diacon, iar la 2 martie 1986 a primit harul preoției. Astfel, în anul 2026, părintele Ioan a împlinit 40 de ani de slujire preoțească,... 

Două porunci, o singură cale: iubirea

Două porunci, o singură cale: iubirea

12 сентября 2026

Numai puțin gândiți-vă!

Numai puțin gândiți-vă!

11 сентября 2026

Pomenirea tăierii capului sfântului Ioan Botezătorul – zi de post, ziua fără alcool

Pomenirea tăierii capului sfântului Ioan Botezătorul – zi de post, ziua fără alcool

10 сентября 2026

Iubiți întru Domnul, Ierarhi, cinstiți părinți, frați și surori! La sărbătoarea Tăierii Capului sfântului Ioan Botezătorul, Biserica rânduiește post aspru, pentru ca – așa cum spune Tipicul – „să nu ne facem părtași la lăcomia lui Irod”. Căci dacă regele Irod s-ar fi înfrânat de la beția peste măsură, care i-a aprins mândria și alte patimi, poate că s-ar fi gândit și nu ar fi dat porunca de a-i tăia capul Sfântului Ioan, pe care el însuși îl socotea ca pe un om drept. Din păcate, oamenii săvârșesc adesea fapte păcătoase ireparabile sub influența... 

Cum se poate schimba un om?

Cum se poate schimba un om?

9 сентября 2026

Dumnezeu a îngăduit să vină multele și feluritele încercări și necazuri peste lume. Pe unele dintre acestea le-a voit, din îngăduință, sau ca pe niște osteneli ale pocăinţei, cum sînt: foamea, setea, plînsul, lipsa celor de trebuinţă, înfrînarea de la cele dulci, veştejirile trupului întru nevoință, vegherile, ostenelile, durerile, lacrimile multe şi amare, suspinele, frica morții, a cercetării, a dării socotelilor, a sălășluirii în iad cu dracii, ziua înfricoşată a judecăţii, ruşinea viitoare în fața întregii zidiri, tremurarea, mustrarea amară pentru... 

Rugăciune și recunoștință în casa ctitorului Tudor Marjin din Izvoare

Rugăciune și recunoștință în casa ctitorului Tudor Marjin din Izvoare

8 сентября 2026

Marți, 8 septembrie 2026, a fost o zi ca de sărbătoare pentru familia ctitorului Tudor Marjin din parohia Izvoare, raionul Fălești. Casa părintească a familiei a devenit, pentru câteva ceasuri, loc de rugăciune, de aducere-aminte, în mijlocul unei atmosfere de aleasă prăznuire duhovnicească. La acest moment deosebit au fost prezenți doi ierarhi ai Bisericii: Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, și Preasfințitul Filaret, Episcop de Căpriana, care au înălțat împreună rugăciuni pentru sănătatea și binecuvântarea familiei, precum și pentru... 

Spre atenția preoțimii Eparhiei de Bălți și Fălești, a Bisericii Ortodoxe din Moldova

Spre atenția preoțimii Eparhiei de Bălți și Fălești, a Bisericii Ortodoxe din Moldova

7 сентября 2026

Astăzi, 7 septembrie 2026, Î.P.S. Marchel în cadrul discuțiilor cu clericii Eparhiei de Bălți și Fălești, a înmânat Decret de numire pr. Ioan Paiul și pr. Roman Orașan, dorindu-le ajutorul lui Dumnezeu în noua funcție. Dintre altele vlădica a evidențiat valoarea sfântă și mântuitoare a Sfintei Liturghii, care este temelia coexistenței pașnice a omenirii și a vieții, căci anume așa interpretează Sfinții Părinți însemnătatea Euharistiei.  

Drumul Crucii și al Pocăinței” – 25 septembrie 2026, în blagocinia Sîngerei

Drumul Crucii și al Pocăinței” – 25 septembrie 2026, în blagocinia Sîngerei

7 сентября 2026

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, în data de 25 septembrie 2026, în ajunul praznicului Înălțării Sfintei Cruci, blagocinia Sîngerei va organiza procesiunea religioasă „Drumul Crucii și al Pocăinței”. La ora 08:00, în biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din orașul Sîngerei, va fi săvârșită Sfânta Liturghie. La ora 12:00, preoții și credincioșii se vor aduna în curtea bisericii, de unde vor porni în procesiune, cu Sfânta Cruce, icoane și rugăciuni, spre mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului”, satul... 

Invitația pe care Dumnezeu ne-o face

Invitația pe care Dumnezeu ne-o face

6 сентября 2026

Rubrica "predica"

Duminica a patra a Postului Mare — a sf.Ioan Sc?rarul

Duminica a patra a sfÎntului şi marelui post se cite?te pericopa evanghelic? a vindec?rii tÎn?rului Îndr?cit (Marcu 9,17-32), anume pentru a sublinia cele dou? virtuşi de baz?: rug?ciunea şi postul, dar şi pentru a face distincşie dintre credin?? şi Îndoial?.

mai mult…

Închinarea sfintei Cruci — s?rb?toarea duminicii a treia a Postului Mare

Despre valoarea sufletului …Ce va folosi omul de va dobÎndi lumea toat? şi ?şi va pierde sufletul s?u? Sau ce va da omul, În schimb, pentru sufletul s?u? (Marcu 8, 36-37). Iubişi credincioşi, ?n predica Sfintei Evanghelii de ast?zi vom vorbi, pe c?t ne va lumina Preabunul Dumnezeu, despre cinstea omului şi despre valoarea sufletului omenesc. Iat? ce spune MÎntuitorul: Ce va folosi omul de ar dobÎndi toat? lumea, dar ?şi va pierde sufletul s?u? (Marcu 8, 36). Apoi zice: Ce va da omul, În schimb, pentru sufletul s?u (Marcu 8, 37). Auzişi, fraşii mei, c?t de mare şi nem?surat? valoare are sufletul nostru şi la c?t? cinste şi pre?uire l-a ridicat Însuşi MÎntuitorul nostru Iisus Hristos? şi dac? este a?a, cine va putea vreodat? a se ?mpotrivi acestui adev?r?

Duminica a doua a postului mare — pomenirea sfÎntului Grigore Palama

Evanghelia care se cite?te În aceast? duminică este de la Marcu 2,1-12. Se g?se?te şi la Matei 9,2-7 şi Luca 5,18-25. De asemenea facem şi pomenirea sf.Grigore Palama. Iat? c?teva Înv???turi desprinse din pericopa zilei.

Despre puterea credin?ei celor mulşi  mai mult…

Duminica ortodocşilor

Prima duminică a postului mare este numit? a ortodoxiei, pentru c? serb?m biruin?a asupra iconocla?tilor. Evanghelia care se cite?te la sfÎnta liturghie este cea de la Ioan 1,44-52. De ce cinstim sfintele icoane? Care sunt argumentele scripturistice? Despre cinstirea sfintelor icoane mai mult…

Duminica ?mp?c?rii, a izgonirii lui Adam din Rai

Ultima duminică preg?titoare postului mare poart? pecetea iert?rii, a con?tientiz?rii postului adev?rat şi a amintirii izgonirii lui Adam din Rai. Evanghelia citit? este cea de la Matei 6,14-21. Deschideşi inima şi prime?te Înv???tura şi t?lcuirea sfintei Evanghelii.

mai mult…

Duminica milosteniei — despre Înfrico?ata judecat?

Duminica a treia din perioada triodului, preg?titoare pentru marele post, ne atrage atenşia asupra unor virtuşi indispensabile mÎntuirii noastre: gÎndul la Înfrico?ata judecat? şi cea care ne mai poate sc?pa de osÎnd? — milostenia. Evanghelia de la care pornim este cea de la Matei 25,31-46. Urm?rişi mai jos c?teva t?lcuiri.
IPS Bartolomeu — predica la Duminica Infricosatoarei Judecati -2 martie 2003

mai mult…

Duminica pocşin?ei — pilda Întoarcerii fiului preacurvar

Duminica a doua din triod, considerat? preg?titoare postului mare, are ca scop s? scoat? În eviden?? modelul Întoarcerii spre Dumnezeu pe calea pocşin?ei, vorbe?te despre bunătatea divin? şi nejudecarea aproapelui. Pilda fiului risipitor se g?se?te exclusiv În Evanghelia dup? Luca 15,11-32. Urm?rişi t?lcuirea ei mai jos:

mai mult…

Duminica smereniei — pilda vameşului şi fariseului

Începem cu duminica aceasta o nouă perioadă liturgică, numită a TRIODULUI. Prima parte a acesteia cuprinde patru duminici pregătitoare pentru postul mare. Prima duminică pregătitoare, cea numită a vameşului şi fariseului, se găseşte exclusiv doar la Luca (18,10-14). Urmăriţi mai jos tâlcuirea.

mai mult…

Schimbarea lui Zaheu — predica duminicii a 32-a după Rusalii

Duminica de ast?zi În sfÎnta noastr? Biseric? se cite?te o Evanghelie a schimb?rii, a Întoarcerii unui vame?. Evanghelia se g?se?te doar la Luca 19,1-10. Ea este foarte important? pentru noi, pentru c? anume aceast? pericop? se cite?te şi la sfinţirea casei. Ea este ultima din ciclul perioadei octoihului. Urm?rişi t?lcuirea ei şi aplicaşi.

mai mult…

Duminica cananeencii

Pericopa evangheliei despre exorcizarea fiiceii unei canneence se g?se?te la Matei 15,21-28. O bibliografie minim? studiaşi la: omilia sf. Ioan Gur? de Aur, ?PS Bartolomeu — audio, PF Daniel — audio ,despre statornicia În credin??, t?lcuire la apostol.