versiunea moldoveneasca русская версия


Crîmpee, modelări, propuneri, constatări

Crîmpee, modelări, propuneri, constatări

16 октября 2026

„…în urma readucerii activității Consiliului, dar și a întregii comunități parohiale în starea firească a lucrurilor, găsesc cuviincios să repun în vrednicia de paroh pe prot. Roman Orașan, înzestrându-l, în așa fel, cu drepturile și obligațiunile plenipotențiale de Președinte și conducător al obștii creștinești din parohia „Sfîntul Apostol și Evanghelist Ioan” or. Glodeni, exprimându-mi totodată, speranța întemeiată în năzuințele duhovnicești a întregii familii parohiale”. (din discursul ierarhului la adunarea eparhială, trim. III, 2026)  

Cum a apărut sărbătoarea Acoperemântului Maicii Domnului și unde este hram?

Cum a apărut sărbătoarea Acoperemântului Maicii Domnului și unde este hram?

13 октября 2026

Praznicul de astăzi, al Acoperământului, a început a se prăznui pentru o pricină ca aceasta: În zilele împăratului Leon cel Înțelept (886–912), în Constantinopol, spre duminică, făcându-se priveghere de toată noaptea în cinstita biserică a Vlahernei, întru slava Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, la întâia zi a lunii octombrie, și de față stând mulțimea norodului, fiind ca la patru ceasuri din noapte, sfântul Andrei, împreună cu ucenicul său, fericitul Epifanie, și-au ridicat ochii în sus și au văzut pe Împărăteasa cerului, pe Acoperitoarea a toată lumea,... 

A trecut la cele veșnice preoteasa Tatiana Paiul

A trecut la cele veșnice preoteasa Tatiana Paiul

11 октября 2026

Cu durere în suflet și cu nădejdea învierii, ne-am luat rămas-bun de la preotesa Tatiana, o femeie cu o viață aleasă și cu un sfârșit binecuvântat, trăit în credință și în dragoste față de Dumnezeu. Încă din timpul vieții pământești, preoteasa Tatiana și-a făcut din inima sa un adevărat templu al iubirii, primindu-L și păstrându-L acolo pe Hristos Domnul. Iar la plecarea sa în veșnicie, această iubire, al cărei izvor este Dumnezeu, a cuprins inimile celor care au cunoscut-o și au prețuit-o. Despărțirea de preoteasa Tatiana a fost însoțită de mai multe... 

ÎPS Marchel a liturghisit de hramul bisericii din Petrunea

ÎPS Marchel a liturghisit de hramul bisericii din Petrunea

9 октября 2026

Vineri, 9 octombrie 2026, în ziua prăznuirii Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, a săvârșit sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul” din satul Petrunea, raionul Glodeni. La invitația parohului, protoiereul mitrofor Ioan Florea, la sărbătoarea hramului s-au adunat un sobor de preoți și diaconi, primarul localității, ctitori și binefăcători ai sfântului locaș, precum și numeroși credincioși, veniți să se roage împreună și să împărtășească... 

Crucea – calea urmării lui Hristos

Crucea – calea urmării lui Hristos

5 октября 2026

În duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, în catedrala „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bălți, a fost săvârșită sfânta Liturghie arhierească, la care au participat numeroși credincioși. În cadrul Liturghiei a fost rânduită spre ascultare pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Marcu (8, 34 – 9, 1), în care Mântuitorul Iisus Hristos îi cheamă pe cei care voiesc să-i urmeze să-și ia crucea și să-i urmeze Lui: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie”.  

Mesaj de condolenațe

Mesaj de condolenațe

30 сентября 2026

Cu profundă tristețe și durere sufletească, adresăm sincere condoleanțe preacucernicului părinte Serghei Zubenco și întregii sale familii, la trecerea la cele veșnice a fiului său, citețului Maximilian, la vârsta de doar 25 de ani. În aceste clipe de grea încercare, suntem alături de familia îndurerată cu rugăciunea și cugetul, cerând Bunului Dumnezeu să le dăruiască putere, mângâiere și întărire sufletească. Ne rugăm ca Domnul să așeze sufletul tânărului Maximilian în lumina Împărăției Sale și să-i dăruiască odihnă veșnică. Veșnică să-i fie pomenirea!... 

Adunarea eparhială a clerului din 28 septembrie 2026

Adunarea eparhială a clerului din 28 septembrie 2026

28 сентября 2026

Luni, 28 septembrie 2026, după săvârșirea sfintei Liturghii în catedrala „Sf. Împ. Constantin și Elena” din municipiul Bălți, a avut loc adunarea generală a clerului din cuprinsul Eparhiei de Bălți și Fălești. Întrunirea a fost prezidată de Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești. În cadrul adunării au fost analizate principalele activități desfășurate în viața eparhiei în perioada precedentă și au fost prezentate rapoartele de activitate pentru trimestrul al III-lea al anului 2026. În continuare, Înaltpreasfințitul Marchel a adresat... 

„Ortodoxia în fotbal” – sport, comuniune și prietenie

„Ortodoxia în fotbal” – sport, comuniune și prietenie

28 сентября 2026

Desfășurarea turneului de fotbal „Ortodoxia în fotbal” a constituit un frumos prilej de întâlnire, comuniune și apropiere între participanți, reunind echipe, organizatori, suporteri și iubitori ai sportului. La încheierea competiției, adresăm sincere mulțumiri tuturor celor care au contribuit la buna desfășurare a acestui eveniment și tuturor echipelor care au participat cu entuziasm și dăruire. Un cuvânt aparte de apreciere se îndreaptă către toți fotbaliștii pentru jocul frumos, spiritul sportiv și respectul manifestat față de adversari. Dincolo de rezultatele de... 

Rubrica "numerotat"

10 modalități practice de a cinsti sfânta Cruce

  1. Porți cruce la gât;
  2. Faci corect semnul crucii;
  3. Începi și închei o activitate cu semnul crucii;
  4. Păstrezi în casă sfânta Cruce/icoana Răstignirii;
  5. Mergi în pelerinaje dedicate Drumului Crucii;
  6. Citeşti acatistul sfintei Cruci;
  7. Te închini când treci pe lângă o biserică sau pe lângă o Răstignire/Troiță; mai mult…

Însuşirile lui Dumnezeu

#cateheză #numerotat – Dumnezeu este unul. Sf. Apostol Pavel scrie corintenilor: „Totuşi, pentru noi este un singur Dumnezeu-Tatăl, din Care sunt toate si noi întru El; şi un singur Domn Iisus Hristos, prin Care sunt toate şi noi prin El” (I Cor. 8, 6). Dumnezeu este unul singur pentru că unul singur e universul pe care l-a făcut.
– Dumnezeu este Duh, cum o mărturiseşte Mântuitorul însuşi femeii samarinence: „Duh este Dumnezeu, şi cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh şi în adevăr” (Ioan 4, 24). «El e nematerial și netrupesc», mai mult…

Unde se află cuprinsă Sf. Tradiţie?

#catehism #numerotat
1. Simbolurile de credinţă apostolic şi cel atanasian;
2. Cele 85 de canoane apostolice;
3. Definiţiile dogmatice şi canoanele celor 7 sinoade ecumenice şi ale celor 9 sinoade părticulare (aprobate de sinodul Trulan);
4. Mărturisirile de credinţă ale martirilor;
5. Definiţile dogmatice împotriva ereziilor;
6. Scrierile Sfinţilor Părinţi;
7. Cărţile de slujbă ale Bisericii
8. Mărturiile istorice şi arheologice referitoare la crediţa creştina apostolică.
mai mult…

7 semne prin care se cunosc adevăratele proorocii

#numerotat 1) Predica toţi un singur Dumnezeu;
2) Nu suferă de nebunie;
3) Nu sunt înşelători;
4) Nu umblă după averi sau câştig;
5) Nu se îngrijesc de cele necesare vieţii, ci se mulţumesc cu întreţinerea pe care le-o trimite Dumnezeu;
6) Proorociile lor s-au împlinit sau se împlinesc întocmai;
7) Ei îşi adeveresc trimiterea chiar şi prin suferirea chinurilor şi a morţii.
mai mult…

7 sfaturi

Pentru că azi 1/14 aprilie, pomenim pe sfântul Varsanufie de la Optina (1845-1913), venim cu câteva citate #numerotate:

  1. «Tăcerea este o nevoinţă. Cine se hotărăşte pentru o astfel de nevoinţă, acela trebuie să se pregătească de necazuri.»
  2. «Când te vor nelinişti gândurile de frică pentru necazurile viitoare, nu trebuie să intri în vorbă cu ele, ci să spui: „Fie voia Domnului!”. Aceste cuvinte te vor linişti.»
  3. «Pentru a suporta o ocară trebuie să ai grijă să nu te superi pe cel ce te-a ocărât.» mai mult…

10 fapte după ce se cunosc adevăratele minuni

#Punctat; #noțiuni de catehism; pentru #ora de Religie. Minunile adevărate se deosebesc de cele mincinoase printr-o seamă de condiţii, dintre care însemnăm:
1) Să fie vrednice de numele lui Dumnezeu şi să fie cuprinse în Sfânta Scriptură şi în Sfânta Tradiţie;
2) Să se producă cu mijloacele cu care s-au produs minunile Mântuitorului şi ale Sfinţilor;
3) Să nu se tăgăduiască unele pe altele sau să se opună unele altora;
4) Să nu contrazică Sf. Scriptură şi Sf. Tradiţie;
5) Să urmărească mântuirea sufletului omenesc; mai mult…

20 de sfaturi ale sf. Teofan Zăvorâtul

Pentru că azi 6/19 ianuarie, pomenim pe sf. Teofan cel Zăvorât, venim cu câteva citate #numerotate, din viața de familie:
1. «La desăvârşire se poate ajunge şi pe calea vieţii de familie. Totul este să stingem şi să dezrădăcinăm patimile. Spre asta să vă întoarceţi toată luarea-aminte.»
2. «Mântuirea celui ce duce viaţă de familie stă în virtuţile de familist.»
3. «Dumnezeu l-a pus pe soţ ca păzitor al soţiei. Nu rareori se întâmplă ca soţul, chiar fără să-şi dea seama, să dea soţiei îngăduinţe ori să îi pună oprelişti insuflate de Dumnezeu.» mai mult…

10 de sfaturi de la sf. Ioan de Kronstadt

Pentru că azi 20 decembrie/2 ianuarie, pomenim pe sf. Ioan de Kronstadt, venim cu câteva citate #numerotate:
1. «Fiecare cuvânt din Sfânta Scriptură, fiecare cuvânt al sfintei Liturghii, al slujbelor de dimineaţă şi de seară, fiecare cuvânt al riturilor sacramentale şi ale celorlalte rugăciuni, poartă în el însuşi puterea sa proprie, aşa cum face şi semnul dătătoarei de viaţă cruci.»
2. » Suntem datori să cinstim Biserica, să-i venerăm sfinţenia, vechimea, fermitatea nezdruncinată, înţelepciunea ei luminată de Dumnezeu, Sfintele ei Taine şi rituri.» mai mult…

10 lucruri despre sfântul Mina

10 lucruri mai puțin știute despre sfântul Mina, grabnic ajutător al celor păgubiți și unul dintre cei mai cunoscuți sfinți egipteni ai Ortodoxiei:
1) Sfântul Mina a venit pe lume ca răspuns la rugăciunea adâncă a maicii lui către Maica Domnului de la care a auzit «AMEN»(Amin)! I s-a pus numele MENA (Mina) de la cuvântul «Amin» pe care l-a auzit mama sa. El s-a născut în apropiere de Memphis, vechea capitală a faraonilor. A trăit în vremea împăraților romani Dioclețian și Maximian. mai mult…

20 de îndeletniciri

  1. De nu poți face 20 de metanii, fă 10, iar de nu poți face nici 10, fă închinăciuni. Dar fă!
  2. De nu poți sta o oră la rugăciune, stai măcar 5 minute, dar stai!
  3. De nu poți ajuna, măcar postește!
  4. De nu poți fi folos în biserică, măcar stai ca o bârnă, dar stai!
  5. De nu poți face bine, măcar nu face rău.
  6. De nu poți construi biserici, construiește măcar o troiță, și de nu poți nici măcar o troiță, dă 1 leu săracului.
  7. De nu poți construi fântâni, dăruiește măcar un pahar cu apă. Fii milostiv cumva! mai mult…