„Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!“

Credinţa. Credeţi că este simplu? Mai gândiţi-vă. La prima vedere, cuvintele de mai sus ne răvăşesc total, fiind greu de descifrat. Însă, dacă reuşim să le pătrundem înţelesul, aflăm comoara vieţii şi cheia rezolvării tuturor problemelor noastre.

Călătoria noastră spirituală prin Postul Mare ajunge, în acest început de săptămână, la chestiunea credinţei. De ce abia acum şi nu la început, s-ar întreba unii? Deoarece credinţa este, înainte de toate, un test valoric al personalităţii noastre. Adică este o modalitate de a afla cam cine eşti în realitate. Pentru aceasta, trebuie să treacă un timp pentru a acumula nişte valori; nu există credinţă fundamentată pe nimic.

Înainte de a trece la concret, îngăduie-mi, dragă frate cititorule, un preambul. Duminica acesta s-au citit, în Biserici, două texte evanghelice: unul, al vindecării unui copil posedat de duh rău, celălalt, textul clasic al Fericirilor. Oare câţi nu caută azi fericirea şi, deşi o au scrisă negru pe alb, nu o ajung, dimpotrivă, din ce în ce mai mulţi oameni devin depresivi?! Iar statisticile previzionează creşterea alarmantă a fenomenului.

mai mult…

Mesajul Preasfințitului Marchel, Episcop de Bălți și Fălești în legătură cu vaccinul împotriva noului covid-19.

        Mesajul meu este adresat preoțimii Eparhiei de Bălți și Fălești, a Bisericii Ortodoxe din  Moldova.

         Cinstiți părinți, mă văd impus de situație să revin în fața sfințiilor voastre din nou, și vă propun acestă întîlnire pentru a discuta pe maginea unui subiect deja învechit, este vorba despre vaccinare…

Vorba e că chiar zilele trecute cineva a postat în rețelele de socialializare precum că îndemnul Episcopului Marchel, îndemnul care cheamă întreaga lume la o vaccinare totală motivînd că chiar și Episcopul Marchel a conștientizat necesitatea pentru vaccinarea totală, care este salvarea din oricare nevoie, de orice nenorocire.

Vreau chiar din start să dezmint această declarație, și să vă spun sus și tare ACESTE CUVINTE NU ÎMI APARȚIN.

 

mai mult…

Unde s-a prăpădit smerenia?

Smerenia este haina lui Dumnezeu, spune Sfîntul Isaac Sirul, iar înomenindu-se prin ea acoperă slava Sa ca să nu fie arsă zidirea la vederea Lui. Sfinţii Părinţi disting între feluri de smerenie şi de mîndrie, în raport cu omul şi cu Dumnezeu. Smerenia începe cu iubirea faţă de semeni şi implică recunoaşterea faptului că sursa întregii noastre vieţi biologice şi spirituale este exterioară, este Dumnezeu. Nu este însă doar un act comprehensiv, de înţelegere raţională, ci de cunoaştere prin încercări şi lupte de dobîndire a virtuţilor.

În funcţie de criteriul duhovnicesc luat în consideraţie, smerenia prezintă mai multe aspecte. După subiectul raportării, omul cu Dumnezeu, distingem două trepte. În acest sens, Sf. Părinți explica: «Smerenia cea dintâi constă în a socoti cineva pe fratele său mai înţelept decât pe sine şi întrecându-l pe el în toate şi, simplu grăind, aşa cum a zis sfântul acela (Apostolul Pavel), în a se socoti pe sine mai jos decât toţi. Iar a doua smerenie constă în a pune pe seama lui Dumnezeu toate isprăvile. Aceasta este smerenia desăvârşită a sfinţilor (…) Aceasta se naşte în chip firesc în suflet din lucrarea poruncilor. Astfel, sfinţii, cu cât se apropie mai mult de Dumnezeu, cu atât se văd pe ei mai păcătoşi». Iar Sfântul Ioan Casian întăreşte acest adevăr: «Nimeni nu poate atinge ţelul final al desăvârşirii, adică al curăţiei, decât numai printr-o umilinţă adevărată, pe care o arată mai întâi faţă de fraţi şi apoi chiar lui Dumnezeu».

mai mult…

Despre pocăinţă…

Adevărata pocăinţă este schimbarea minţii pentru propriile acţiuni, o schimbare a vieţii morale, o schimbare spre mai bine, o lepădare totală de viaţa anterioară şi de păcat, o dorinţă neclintită de practicare a virtuţilor, o unificare desăvârşită a propriilor voiri cu voia dumnezeiască. De aceea, pocăinţa este renaşterea morală a omului şi punctul de plecare pentru o viaţă nouă şi virtuoasă.

După cuvîntul Sfîntului Ioan Damaschin, pocăinţa este întoarcerea de la viaţa după fire la viaţa împotriva firii, de la diavol la Dumnezeu prin asceză şi nevoinţă; mai mult, ea este o întoarcere de bună voie de la păcate la virtuţile opuse acestora. Semnele pocăinţei sunt remuşcarea şi schimbarea minţii, în vreme ce însuşirile pocăinţei sunt zdrobirea inimii, lacrimile, respingerea păcatului şi iubirea virtuţilor. Este necesar ca pocăinţa să fie sinceră. Este sinceră atunci când este însoţită de zdrobirea inimii. Dar sinceritatea vine din zdrobirea inimii, de din dispoziţia de a împlini   Dreptatea Dumnezeiască şi de mărturisirea propriilor păcate.

mai mult…

Spune Sfîntul Paisie: „Dacă ați ști cît de mult influențează starea omului lucrul de mînă pe care îl face, chiar și lemnul unor obiecte făcute de el! Înfricoșător lucru! Rezultatul muncii omului este pe potriva stării în care se află atunci cînd o face. (…) Să nu vă dați toată ființa, toată puterea dimpreună cu mintea voastră celor materiale. În felul acesta omul devine închinător la idoli. Pe cît puteți, nu vă dăruiți inima treburilor; să dați numai mîinile și mintea. Să nu vă dați inima lucrurilor stricăcioase, nefolositoare. Cînd inima este la Hristos, atunci și treburile se sfințesc, există și o continuă odihnă sufletească lăuntrică. Un astfel de om simte adevărata bucurie. Să vă puneți inima în valoare! Să n-o risipiți!”.

Părintele Paisie a vorbit adeseori despre isihie și grija plină de neliniște a omului contemporan. Faptul că omul contemporan a învățat să trăiască în zgomot reflectă întocmai acest lucru.

Spune: „Astăzi toți s-au învățat să trăiască în zgomot. Vezi, mulți copii vor muzică rock în timp ce citesc. Adică pe ei îi odihnește mai mult să citească cu muzică, decât în liniște. Se odihnesc în neliniște, fiindcă există neliniște înlăuntrul lor. Peste tot este zgomot”. Învățându-se cu zgomotul, omul contemporan duce mereu, pretutindeni o asemenea viață zgomotoasă. „Duhul lumesc cel neliniștit al epocii noastre a distrus, din nefericire, cu așa-zisa lui civilizație, chiar și locurile sfinte cele liniștite, care odihnesc și sfințesc sufletele. Omul neliniștit nu se liniștește niciodată. N-au lăsat nicăieri vreun loc liniștit. Chiar și sfintele locuri le-au făcut azi…”.

În alt loc scrie: „Cel neliniștit chiar și în pustie va duce starea lui de neliniște. Mai întâi de toate sufletul va trebui să dobândească liniștea lăuntrică în neliniștea exterioară pentru a se putea liniști în liniștea pustiei”. Oamenii contemporani care trăiesc cu acest duh de neliniște îl transmit mai departe prin tot ceea ce fac. Spunea Gheron: „Atunci când lucrează cineva cu liniște își păstrează pacea și își sfințește întreaga zi. Din păcate, n-am înțeles că atunci când lucrăm ceva prea repede dobândim nervozitate, iar lucrarea care se face cu nervozitate nu este sfințită. Scopul nostru nu trebuie să fie a face multe și să fim într-o continuă neliniște. Căci aceasta este o stare diavolească. Lucrul de mână care se face în liniște și cu rugăciune se sfințește și sfințește și pe cei care îl folosesc. Atunci are sens ca mirenii să ceară lucru de mână de la monahi ca binecuvântare. În timp ce lucrul făcut cu grabă și nervozitate transmite această stare diavolească și celorlalți. Treaba grăbită, făcută cu neliniște, este caracteristica oamenilor celor mai lumești. Sufletele tulburate care lucrează transmit tulburare prin lucrul lor de mână, iar nu binecuvântare. Dacă ați ști cât de mult influențează starea omului lucrul de mână pe care îl face, chiar și lemnul unor obiecte făcute de el! Înfricoșător lucru! Rezultatul muncii omului este pe potriva stării în care se află atunci când o face. Dacă este nervos, se mânie și înjură, ceea ce face nu va avea binecuvântare, iar de cântă, de rostește Rugăciunea, se sfințește lucrul său. Unul este lucru diavolesc, iar celălalt dumnezeiesc”.

mai mult…

,,Postul Mare” perioadă de postire care precede Praznicul Învierii Domnului nostru Iisus Hristos.

Postul Paştilor, Păresimile sau Patruzecimea, adică postul dinaintea Învierii Domnului, este cel mai lung şi mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe. De aceea, în popor e numit în general Postul Mare.

În primele trei secole, durata şi felul postirii nu erau uniforme peste tot.

mai mult…

Cinul Iertării…

Preasfințitul Marchel, Episcop de Bălți și Fălești împreună cu clerul și cinul monahal din blagocinia or. Bălți, a săvîrșit Privegherea și Cinul Iertării, în catedrala ,,Sf. Ier. Nicolae” din or. Bălți.

mai mult…

Duminica lăsatului sec de brînză (a izgonirii lui Adam din Rai), comemorată la Catedrala episcopală ,, Sf. Împ. Constantin si Elena”, or. Bălți.

Iubiţi  credincioşi!

Astăzi, cu ajutorul Domnului, am urcat a patra treaptă a Triodului pe care, păşind, intrăm în Sfântul şi Marele Post. Astfel, în seara aceasta, lăsăm sec de brînză, de aici şi denumirea acestei duminici. Dar ea se mai numeşte, ştim cu toţii, a izgonirii lui Adam din Rai.

Avem, aşadar, trei noţiuni: izgonire, Adam, Rai, cuvinte asupra cărora vom zăbovi în cele ce urmează.

mai mult…

Postul care Îi place lui Dumnezeu este atît cu sufletul, cît şi cu trupul, sprijinit și întărit de rugăciune, fapte bune, spovedanie şi pecetluit cu Sfînta Împartăşanie.

Primul lucru pe care trebuie să îl facă creştinul înainte de a posti, pentru a începe vindecarea sufletului său, este să se împace cu toţi semenii, căci Dumnezeu este iubire şi porunca cea mai mare este porunca iubirii de Dumnezeu şi de oameni. Una din legile iubirii se numeşte iertare şi, împlinind-o, vom înfrînge mînia.

mai mult…

Păzește-ți inima! „Luminează-ţi inima cu credinţa, întăreşte-o cu nădejdea, încălzeşte-o cu dragostea, cădeşte-o cu rugăciunea, curăţă-o cu lacrimile, hrăneşte-o cu Sângele Domnului şi o înalţă spre cer precum o candelă aprinsă.” – Sfântul Nicolae Velimirovici

 

„Dacă şarpele te muşcă de deget, otrava lui n-ar lucra, dacă sîngele n-ar duce-o la inimă. Cînd doctorul pune pe deget un leac, leacul nu ar ajuta dacă sîngele nu l-ar duce la inimă. La inimă ajunge şi otrava, şi leacul. Tot ce otrăveşte viaţa şi tot ce lecuieşte viaţa trebuie să ajungă la inimă şi să treacă prin inimă.

Acolo unde este centrul sistemului circulator sanguin trupesc, acolo este şi centrul sistemului circulator duhovnicesc. Inima trupească este organ al inimii duhovniceşti. Şi chiar dacă asta este realitatea, totuşi şi această realitate e o mare taină.

mai mult…