Principala » cazania » Veniți binecuvântații Tatălui meu, moșteniți Împărăția!

Veniți binecuvântații Tatălui meu, moșteniți Împărăția!

Sfînta Evanghelie care s-a citit astăzi ne spune că Cel Unul-Născut, Fiul şi Cuvintul lui Dumnezeu, va veni iarăşi pe pămînt, dar nu cum a venit întîi, smerit şi umil, ci cu slavă multă şi cu mare strălucire dumnezeiască. Şi va veni, nu ca să mîntuiască lumea, ca mai înainte, ci ca să judece pe toți oamenii, pe cei vii si pe cei morți; să dea celor care au făcut cele bune Împărăţia cea veşnică, iar celor care au făcut cele rele, osînda cea veşnică. Învăţătura aceasta despre cea de-a doua si slăvită venire în lume a Domnului Hristos, o mărturisim toți creştinii, în Simbolul credinței noastre, care zice: Şi iarăşi va să vie cu slavă să judece vii şi mortii, a Cărui Împărăţie nu va avea sfîrşit». Vorbind despre Impărăţia cerurilor, lisus Hristos a asemănat-o printre altele cu cele zece fecioare, care, luîndu-şi candelele lor, au ieşit întru întîmpinarea Mirelui. Cind a venit Mirele, au intrat cu El, la nuntă, numai cele cinci fecioare, care au avut untdelemn în candele, iar celelalte cinci au rămas afară în întuneric, fiindcă n-au avut untdelemn în candelele lor. Spunînd oamenilor pilda aceasta, Domnul Hristos a încheiat-o cu cuvintele: „Drept aceea, privegheați, că nu ştiţi ziua, nici ceasul, cînd vine Fiul Omului”. După aceasta continuînd,

«Zis-a Domnul: cînd va veni Fiul Omului întru mărirea Sa şi toţi sfinții îngeri cu El, atunci va şedea pe scaunul slavei Sale» (Matei 25:31).

Domnul şi Mîntuitorul Hristos nu ne a arătat nici în care parte a pămîntului va veni, nici unde va pune scaunul slavei pe care va sta, cînd va judeca lumea. Dar unii, citind capitolele 3 şi 4 din proorocul Ioil şi mai cu seamă capitolul 4, versetul 12, care spune: «Să pornească toate neamurile şi să vină în valea lui Ioasaf, fiindcă acolo voi şedea la judecată cu toate popoarele dimprejur», ca şi versetul 14, care spune: «Mulțimi de popoare, în cete, se apropie… în Valea judecății… Căci aproape este ziua Domnului, în Valea Lui», adică în Valea lui loasaf sau Valea Piriului Cedrilor, unde lisus a fost trădat şi prins, acolo zic ei că va fi locul unde se va pogorî Domnul şi va pune scaunul slavei şi al judecăţții Sale celei înfricoşate. Domnul a arătat slava cu care va veni a doua oară, ca să nu socotim că şi la a doua venire va fi smerit şi neînsemnat, ca la cea dîntîi venire. La cea dintîi venire s-a arătat prunc înfăşat şi pus în ieslea dobitoacelor. La cea de a doua venire se va arăta Dumnezeu preaslăvit şi şezînd pe scaunul judecăţii. Slava şi strălucirea venirii Dreptului Judecător o descrie mai pe larg sfintul prooroc Daniil, zicînd: «Am privit pînă cînd au fost puse jilturi şi s-a aşezat Cel vechi de zile: îmbrăcămintea Lui — albă ca zăpada; părul capului Său — curat ca lina; jilţul Său — flăcări de foc; roatele lui — foc arzător. Un pîrîu de foc se vărsa şi ieşea din el; mii şi mii îl slujeau şi zeci de mii stăteau gata înaintea Lui! Judecătorul se aşeză şi cărțile au fost deschise».

«Și se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alții, precum desparte păstorul pe oi dintre capre, şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stînga» (Matei 25:32-33).

Toate neamurile, adică toți oamenii care s-au născut de la Adam pînă în ceasul acela, se vor aduna şi vor sta înaintea curții de judecată a Judecătorului celui drept, care va întocmi hotărîrea Lui cea dreaptă. Şi atunci va despărți Judecătorul pe cei drepţi dintre cei păcătoşi, precum desparte păstorul oile dintre capre, şi va pune de-a dreapta pe cei drepţi, pe care-i numeşte oi, pentru blindeţea avută în viață, iar de-a stinga pe cei păcătoşi, pe care i-a numit capre, pentru sălbăticia şi ncastîmpărul la rele.

«Atunci va zice împăratul, celor de-a dreapta Lui: veniți, binecuvîntații Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămînd am fost şi Mi-ați dat să mănînc; însetat am fost şi Mi-ați dat să beau; străin am fost şi M-ați adus la voi; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi Mați căutat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine» (Matei 25:34-36).

Binecuvîntați îi numeşte Dumnezeu pe cei drepţi. lar cuvintul: «moşteniți» înseamnă apropierea lui Dumnezeu de cei drepți, socotindu-i ca pe nişte rude apropiate, care-I moştenesc Împărăţia, care este pregătită lor de la întemeierea lumii. Prin pregătirea acestei Împărăţii de la întemeierea lumii pentru cei drepți, se arată nu numai iubirea de oameni cea nemăsurată a lui Dumnezeu, ci şi cinstea de care se bucură omul. Hotărîrea pentru cei drepţi cuprinde însă şi pricina pentru care ei moștenesc această Impărăţie, pentru că flămînd fiind, zice Dreptul Judecător, M-ați hrănit; însetat fiind, M-aţi adăpat; străin fiind, M-ați primit; gol fiind, M-aţi îmbrăcat; bolnav fiind, M-ați căutat și în temniţă fiind, aţi venit la Mine.

Din cuvintele acestea înţelegem că şase sînt chipurile pe care iubirea şi milostivirea celor drepţi le îmbracă, în viața aceasta pămîntească, faţă de semenii lor: hrănirea semenilor săraci şi lipsiţi: adăparea celor însetați; primirea și adăpostirea celor străini; îmbrăcarea celor goi; îngrijirea bolnavilor şi împărtăşirea suferinţelor şi necazurilor celor din nevoi. Dar chipurile acestea de iubire şi de milostivire se pot arăta nu numai cu privire la suferinţele trupeşti ale semenilor, ci şi cu privire la nevoile lor duhovniceşti. Astfel, prin învățătura Sfintei Evanghelii, ei ajută sufletele celor care sînt înfometate, nu de pîine, ci de a auzi cuvîntul lui Dumnezeu. Prin învăţătura credinței, cei drepți adapă pe cei însetați de graiurile învățăturii despre viaţa cea veşnică şi de apa cea vie şi mîntuitoare. Prin căldura rivnei lor către Dumnezeu,ei chemau cu dragoste sub acoperămîntul Bisericii pe cei străini şi îndepărtaţi de ea. Prin făgăduinţa bunătăților celor veşnice, îmbracă în veşmîntul veseliei şi în haina mîntuirii pe cei goi de fapte bune. Prin sfătuirea lor, drepţii întăresc şi împuternicesc pe cei bolnavi, adică pe cei slabi în credință, purtîndu-le neputinţele lor, iar prin graiul lor cel plin de înaltă trăire duhovnicească, pe cei care zac în întunericul păcatului, îi luminează cu lumina cuvîntului lor.

«Atunci drepții îi vor răspunde, zicînd: Doamne, cînd Te-am văzut flămînd şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Cînd, iarăşi, Te-am văzut străin şi Te-am adus la noi, sau gol şi Te-am îmbrăcat? Şi cînd Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine? lar Impăratul, răspunzînd, va zice către ei: adevăr grăiesc vouă, întrucît ați făcut unuia dintre aceşti frați ai Mei, mai mici, Mie Mi-aţi făcut» (Matei 25:37-40).

Fapta cea bună a smereniei rămîne şi după moarte neştearsă. De aceea drepții, precum ascundeau de oameni faptele lor cele bune, aşa şi înaintea lui Dumnezeu, smerindu-se, nu vor spune că au fost milostivi. Deşi ei ştiu că binefacerea către cei săraci se aduce lui Dumnezeu, ei se vor lepăda, zicînd că niciodată nu L-au hrănit şi nici altceva n-au făcut Domnului şi Împăratului slavei. Domnul a pus în gura drepților aceste cuvinte ale smereniei, pentru ca să cunoaştem, din răspunsul Lui, că orice vom face celui sărac, aceasta o facem lui Hristos însuşi, după cum Însuşi ne spune: «Adevăr grăiesc vouă, întrucît ați făcut unuia dintre aceşti frați ai Mei, mai mici, Mie Mi-ați făcut». Îi numeşte frați pe cei săraci, pentru că s-a făcut om şi a sfințit firea cea omenească şi nu se ruşinează a-i numi pe dînşii frați, zicînd: «Spune-voi numele Tău fraţilor Mei». «Mai mici», i-a socotit pe săraci, fie pentru starea lor materială, fie pentru smerenia gîndului şi purtării lor. Acestea le-a hotărît Domnul şi le-a grăit pentru cei drepţi. Să ascultăm, acum, ce va hotărî Domnul, la dreapta Judecată, asupra celor păcătoşi.

«Atunci va zice şi celor de-a stînga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Căci flămînd am fost şi nu Mi-ați dat să mănînc; însetat am fost şi nu Mi-ați dat să beau; străin am fost şi nu M-aţi adus la voi; gol şi nu M-ați îmbrăcat, bolnav şi în temniţă şi nu M-ați cercetat» (Matei 25:41-43).

La trei chinuri mari sînt supuşi păcătoşii prin hotărirea lui Dumnezeu: la despărţirea de Dumnezeu, prin cuvintele: «Duceți-vă de la Mine blestemaților»; la focul cel desăvîrşit prin cuvintele: „în focul cel veşnic»; la petrecerea împreună cu diavolii, prin cuvintele:»care este gătit diavolului şi îngerilor lui». Citeşi trele sînt atît de grele, de chinuitoare şi însoțite de cel mai greu cuvînt: «blestemaților», Dumnezeu a pregătit oamenilor de la începutul lumii Împărăţia Sa, iar nu suferinţă şi chinuire; locul de chinuire l-a pregătit pentru diavoli, după cum Însuşi spune: «Duceți-vă în focul cel veşnic care este gătit diavolului şi îngerilor săi». Cînd oamenii se fac nemilostivi, ca diavolii, şi nu miluiesc de loc pe cei săraci, atunci şi ei se osîndesc împreună cu diavolii cei nemilostivi, în focul cel veşnic. Pentru aceasta zice Dreptul Judecător către cei nemilostivi: vă osîndesc pe voi, pentru că «flămînd am fost şi nu Mi-ați dat să mănînc; însetat am fost şi nu Mi-ați dat să beau; străin am fost şi nu M-ați adus la voi; bolnav şi în temniţă şi nu M-ați cercetat».

«Atunci vor lua şi ei cuvîntul şi vor zice: Doamne, cînd Te-am văzut flămînd, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în închisoare şi nu Ţi-am slujit Tie? Et însă le v-a răspunde şi le va zice: adevăr grăiesc vouă, întrucît nu ați făcut unuia dintre aceşti mai mici, nici Mie nu Mi-ați făcut» (Matei 25:44-45).

Aceştia, care răspund Dreptului Judecător, sînt călcătorii de lege şi păcătoşii; nu necredincioşii, ci din rîndurile credincioşilor. Necredincioşii nu vin la Scaunul de Judecată, ci soarta lor va fi aceea a tuturor celor ce nu au crezut în Iisus Hristos. Care dintre credincioşi nu ştie că cel care miluieşte pe sărac, miluieşte pe Insuşi Iisus Hristos? Nimeni! Deci răspunsul păcătoşilor este o îndreptățire mincinoasă şi vicleană. Dar la această înfricoşată curte de judecată, minciuna şi vicleşugul n-au nici o putere. De aceea îndreptățirea păcătoşilor va rămîne nefolositoare şi se va împlini hotărîrea cea dreaptă a lui Dumnezeu, care spune:

«Și vor merge aceştia la pedeapsa veşnică, iar drepții la viaţa veşnică» (Matei 25:46).

Cuvîntul acesta: «vor merge aceştia», adică păcătoşii «la pedeapsa veşnică», astupă gura celor nesocotiţi, care zic că pedeapsa are un sfîrşit. Dacă milostivirea lui Dumnezeu, pentru osteneala cea vremelnică prin săvîrşirea faptelor bune, dăruieşte Împărăția veşnică celor drepţi, dreptatea Lui însă pedepseşte veşnic pe cei păcătoşi, pentru desmierdările lor vremelnice în păcate. Dacă ar fi fericit cu slavă veşnică pe cei drepţi şi ar fi pedepsit vremelnic pe cei păcătoşi, ar fi lucrat numai milostivirea Lui, iar dreptatea Lui ar fi rămas neîndeplinită. Dar aceasta este cu neputinţă, căci pe cît Dumnezeu este de milostiv, pe atît este şi de drept. Nemărginită este şi milostivirea, nemărginită este şi dreptatea. Iar cînd sînt veşnice şi Împărăţia şi pedeapsa, atunci deopotrivă s-au împlinit şi milostivirea şi dreptatea. Atunci se împreună milostivirea şi mila cu judecata şi dreptatea, după cum grăieşte psalmistul David, zicînd: «Mila şi dreptatea Ta voi cinta Tie Doamne. Cînta-voi şi voi merge, cu pricepere, în calea fără prihană. Cînd vei veni la mine? Umblat-am întru nerăutatea inimii mele, în casa mea». Amin!

К записи есть 1 комментарий