Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale!
Sfîntul Apostol Pavel ne spune că credinţa este din auz, iar auzul prin cuvîntul lui Dumnezeu. Adevărul acestor cuvinte apostolice îl înţelegem mai cu seamă din spusele Evangheliei, care s-a citit astăzi. Minunea, care s-a făcut cu slăbănogul, a avut o mare putere să încredinţeze pe toţi cei care au văzut-o cu ochii lor că Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat. Cine altul poate să cunoască păcatele cele ascunse, sau poate să înțeleagă gîndurile cele din adîncul inimii, sau poate numai printr-un cuvînt să întărească mădularele slăbănogite şi neputincioase, afară de Cunoscătorul inimilor, Atotputernicul Dumnezeu? Dar cărturarii iudeilor ziceau despre lisus că este un om hulitor, iar poporul de rînd zicea că este numai un om făcător de minuni. Mulțimea cea mare a oamenilor n-a văzut însă nici celelalte minuni ale lui Iisus Hristos, nici pe aceasta, ci numai prin cuvintele evanghelice a auzit povestirea minunilor lui Iisus Hristos şi a crezut că Iisus Hristos, care le-a făcut, este Dumnezeu desăvîrşit. Zadarnic caută unii să vadă minuni spre luminarea, întărirea şi creşterea credinţei lor, pentru că celor vrednici de credinţă le ajunge auzul, şi cuvîntul lui Dumnezeu, care intră prin auz în sufletul nostru. Acesta luminează, întăreşte şi creşte cunoaşterea lui Dumnezeu cea adevărată şi credinţa în Hristos. Deci voi, fraţi creştini, pregătiţi-vă auzul vostru, cu luare aminte şi cucernicie, iar noi vom aduce în auzurile voastre cuvîntul lui Dumnezeu, cel sfînt şi adevărat, al Sfintei Evanghelii ce s-a citit astăzi, care spune:
„În vremea aceea, intrînd lisus în corabie, a trecut dincoace şi a venit în oraşul Său” (Matei 9,1)
Gherghesenii au rugat pe Iisus Hristos să plece din hotarele ţinutului oraşului lor, Gherghesa, de lîngă Marea Tiberiadei, din partea dinspre răsărit a ei. Pentru aceasta, Iisus intrînd în corabie, a trecut Marea Tiberiadei şi a venit în oraşul Său, adică în Capernaum. Evanghelistul numeşte Capernaumul orașul lui Iisus Hristos, fiindcă în acesta avea locuința Sa, după cum mărturisește acelaşi Evanghelist, zicînd: ,,şi părăsind Nazaretul, a venit de a locuit în Capernaum, care este lîngă Mare».
„Şi iată că i-au adus un slăbănog, care zăcea pe pat. Şi Iisus văzînd credinţa lor, a zis slăbănogului: îndrăzneşte, fiule, păcatele tale sînt iertate!” (Matei 9,2).
Doi slăbănogi a vindecat Iisus Hristos: pe unul la scăldătoarea oilor, despre care a scris numai Evanghelistul Ioan, iar pe altul în Capernaum, de care scrie nu numai Evanghelistul Matei, cum am auzit în Evanghelia de azi, ci şi Evangheliştii Marcu şi Luca. Îndată ce a ajuns Iisus Hristos în Capernaum, au adus și au pus înaintea Lui pe un slăbănog. Slăbănogul acesta, dacă ar fi avut puțină putere de mişcare a picioarelor lui, ar fi venit singur la lisus Hristos, iar dacă alții ar fi putut să-l mişte de pe patul lui, l-ar fi adus sprijinindu-l sau rezemîndu-se el de dînşii. Fiindcă auzim însă că l-au adus ridicîndu-l împreună cu patul în care zăcea, şi l-au pus înaintea lui Iisus Hristos, se vede că îi erau cu totul slăbănogite şi nemişcate toate mădularele lui, încît nici el nu putea să se ridice din patul său şi nici alţii nu puteau să-l ridice; deci, pentru aceasta, zăcînd pe pat, L-au adus la lisus Hristos. Iisus Hristos a văzut credinţa slăbănogului şi a celor ce duceau patul cu el. Pentru aceasta evanghelistul a zis că Iisus a văzut credinţa lor, nu numai a slăbănogului, ca să arate că nu numai slăgănogul credea că va dobîndi vindecarea, ci şi cei ce purtau patul lui şi l-au adus la Hristos.
Dacă slăbănogul n-ar fi crezut, nu l-ar fi numit Iisus Hristos pe el fiu; şi dacă nu ar fi crezut cei ce l-au adus pe slăbănog, nu ar fi luat patul lui, nici nu s-ar fi suit pe acoperişul casei şi nici nu ar fi descoperit-o, ca să coboare patul cu slăbănogul înaintea Mîntuitorului Hristos. Iisus, cunoscînd credinţa lor, a zis slăbănogului: fiule, nu te teme, pentru că în ceasul acesta ti se dezleagă şi ți se iartă păcatele tale. Cuvintele Mîntuitorului: ,,Fiule, păcatele tale sînt iertate!» ne arată că slăbănogul, nu numai că a crezut în Iisus Hristos, ci s-a şi întors de la păcatele sale, fiindcă nu se numeşte fiu al lui Dumnezeu cel ce nu crede, şi nici cel ce nu s-a pocăit nu dobîndeşte iertarea păcatelor lui. Credinţa în Hristos dă harul înfierii şi face pe om fiu al lui Dumnezeu, cum ne încredinţează Evanghelistul Ioan, zicînd: ,,Iar cîți L-au primit pe El, le-a dat putere ca să fie fiii lui Dumnezeu, adică celor care cred întru numele Lui»: Pocăinţa cea adevărată aduce îndată iertarea păcatelor. Pentru aceasta a zis Domnul că trebuie să se propovăduiască în numele Lui nu numai pocăinţa, ci şi iertarea păcatelor, care se dă prin pocăinţă. Iisus a iertat întîi păcatele slăbănogului, vindecîndu-i boala sufletului său, apoi i-a tămăduit slăbănogirea trupului. Din aceasta învățăm că din cauza păcatelor, de multe ori ne îmbolnăvim, iar cînd, prin pocăinţă, ne curățim păcatele, atunci cîştigăm şi sănătatea trupului. Cînd lisus Hristos a grăit către slăbănog cuvintele: ,,Păcatele tale sînt iertate»,
„Unii dintre cărturari ziceau întru sine: acesta huleşte” (Matei 9,3).
Cărturarii, adică învăţătorii Legii lui Moise, fiind orbiţi de ură, socoteau că Iisus este numai om, nu și Dumnezeu. De aceea, după ce au auzit ei, ,,fiule, păcatele tale sînt iertate», au socotit că Iisus huleşte, răpind stăpînirea lui Dumnezeu şi făcîndu-se pe Sine Dumnezeu. Aşa sînt de multe ori gîndurile şi judecăţile oamenilor clevetitori, care osîndesc fapta bună ca pe o răutate şi numesc lumina, întuneric. Deosebirea însă între cărturari şi între clevetitori este că ei n-au îndrăznit să grăiască gîndurile lor împotriva lui Hristos, nici să spună că Iisus Hristos a hulit. Clevetitorii nu numai că gîndesc în inima lor, ci şi gura lor îşi deschid şi limba şi-o pornesc, grăind de rău şi osîndind pe vecinul lor. Gîndurile cele tainice, viclene şi hulitoare ale cărturarilor nu au putut rămîne ascunse căci,
„Văzînd lisus gîndurile lor, le-a zis: pentru ce cugetaţi cele viclene în inimile voastre?” (Matei 9,4)
Iată dovada Dumnezeirii lui Iisus Hristos, căci numai Dumnezeu vede gîndurile omului; numai El cunoaşte cugetele, şi cele rele şi cele bune, din inimile noastre. Însuşi Dumnezeu a arătat aceasta, zicînd prin proorocul Ieremia: «Eu, Domnul, pătrund inima şi cercetez cele dinlăuntru, ea să răsplătesc fiecăruia după căile lui şi după roada faptelor lui»; şi prin proorocul David, zicînd: ,,Cel ce cercetezi inimile şi rărunchii, Dumnezeule prea drepte». Aceasta însă produce teamă în sufletele noastre și ne îndeamnă să ne depărtăm, nu numai de lucrurile cele rele, ci şi de gîndurile cele rele. Deci Iisus Hristos, ca un Dumnezeu adevărat, cunoscînd ce cugetau cărturarii despre Dînsul, a zis către ei: pentru ce cugetați cele viclene şi clevetitoare împotriva Mea?
„Ce este mai lesne a zice: păcatele tale sînt iertate, sau a zice: scoală-te şi umblă?” (Matei 9,5)
Deci Iisus Hristos, vrînd să arate că avea stăpînire şi putere de a ierta păcatele, întîi a arătat cărturarilor puterea Lui cea dumnezeiască, descoperind astfel cele ascunse ale inimilor lor; apoi le-a pus această întrebare, zicîndu-le: cărturari, voi socotiți că Eu am hulit, deoarece neavînd putere dumnezeiască, am zis către slăbănog că i se iartă păcatele. Dar spuneţi-Mi Mie, ce este mai lesne? iertarea păcatelor sau scularea slăbănogului din patul lui? La întrebarea aceasta, cărturarii n-au răspuns nimic. Într-adevăr, Cel ce numai prin cuvînt scoală slăbănogul nemişcat zăcînd în pat, Acela are putere dumnezeiască; iar Cel ce are puterea lui Dumnezeu poate să ierte păcatele, căci atît vindecarea trupească, cît şi iertarea păcatelor, sînt lucrări numai ale lui Dumnezeu. Deoarece cărturarii n-au dat nici un răspuns la întrebarea ce li s-a pus de lisus, răspunde Însuşi Domnul, zicând:
„Dar ca să ştiţi că putere are Fiul omului pe pămînt a ierta păcatele, atunci a zis slăbănogului: scoală-te, ridică patul tău şi te du la casa ta!” (Matei 9,6).
Iertarea păcatelor este un lucru nevăzut. Vindecarea slăbănogului o vedea oricine cu ochii. Deci Iisus arată prin vindecarea văzută a slăbănogului puterea Sa cea dumnezeiască şi nevăzută a iertării păcatelor. Astfel, minunea cea văzută arată harul cel nevăzut. Smerindu-se, lisus se referă la persoana a treia, numindu-se pe Sine, Fiul Omului, fiindcă s-a născut din Sfinta Fecioară, fiica lui Adam, şi zice: dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pămînt a ierta păcatele, am să vă aduc o dovadă înaintea ochilor voştri. Şi întorcîndu-se către slăbănog, i-a zis: ,,scoală-te, ridică patul tău şi te du la casa ta!» Prin aceste cuvinte, ca un Dumnezeu adevărat, a dat din nou sănătate trupului slăbănogului, după ce îi iertase păcatele, din cauza cărora el era bolnav. Prin cuvintele putere are ,,Fiul Omului pe pămînt a ierta păcatele», ne-a arătat că iertarea păcatelor se dă numai în viața aceasta, nu în viaţa viitoare, după judecată şi osîndă. Pentru ca să fugă de lauda oamenilor, Iisus a poruncit slăbănogului ca să se ducă la casa sa, zicîndu-i: ,,Scoală-te, ridică patul tău şi te du la casa ta!»
„Şi sculîndu-se, şi-a luat patul şi s-a dus la casa lui” (Matei 9,7).
Cuvîntul dumnezeiesc a dat mişcare duhului vieţuitor din slăbănog, a învîrtoşat vinele, a întărit trupul şi a împuternicit toate mădularele. Cel ce zăcea pe pat s-a sculat; slăbănogul s-a mişcat; cel nemişcat îşi ridică acum patul pe umerii săi şi, la cuvîntul Domnului, porneşte cu patul în spate, şi se duce la casa lui.
„Iar oamenii văzînd aceasta, se mirau şi slăveau pe Dumnezeu, Care a dat putere ca aceasta oamenilor” (Matei 9,8).
Mulţimile poporului care stăteau împrejurul casei, văzînd minunea, s-au mirat şi au slăvit pe Dumnezeu, însă nu cum se cuvenea, pentru că n-au slăvit pe lisus Hristos ca pe un Dumnezeu adevărat, Care a săvîrşit minunea cu puterea Dumnezeirii Sale, ci au slăvit pe Dumnezeu, ca pe Cel care a dat lui lisus puterea de a face minuni, socotindu-L pe lisus numai ca pe un om, căruia i-a dat Dumnezeu această putere. Au slăvit, spune evanghelistul, mulţimile acelea pe Dumnezeu, Care a dat putere oamenilor, adică lui Iisus Hristos, pe care ele îl socoteau om, ca să scoale pe slăbănog din pat şi să-l vindece. Acest fel de credință nu este desăvîrşită. Însă această credinţă i-a pregătit pe iudei ca să creadă mai pe urmă că acest Iisus Hristos este Dumnezeu desăvîrşit şi Om desăvîrşit, aşa cum credem şi noi, cu ajutorul şi harul Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine lauda, cinstea şi închinăciunea, în vecii vecilor. Amin.
Din aceași categorie:
- Mergi în casa ta, la ai tăi, şi spune-le câte ţi-a făcut ţie Domnul şi cum te-a miluit. // 27 июля 2024 // 1
- Du-te, şi după cum ai crezut, fie ţie! // 20 июля 2024 // 1
- Încrederea în pronia dumnezeiască // 13 июля 2024 // 1
- Marea chemare // 6 июля 2024 // 1
- Tâlcuirea Evangheliei duminicii 1-a după Rusalii – a tuturor sfinților. // 29 июня 2024 // 1
К записи есть 1 комментарий
Mottoul zilei:
Tipic:
Caută cuvântul:
Arhiva site-ului:
Categorii:
Vizitatori:
Calendarul postărilor
adunare agenda botezul pruncilor Bălți cateheză catehism cazania condoleanțe din notele Ierarhului eparhia felicitări Făleşti Glodeni judecata universală numerotat ora de Religie pangar partituri pilde post predici proloage sfântul Teofan Zăvorâtul sinaxar singerei tipic video viețile sfinților înainte de cununie înfricoșatei judecăți întrebare
Cazania