Principala » cazania » Evanghelia zilelor noastre: Mănâncă, bea și te veselește…

Evanghelia zilelor noastre: Mănâncă, bea și te veselește…

Printre Sfinţii Părinţi care au tîlcuit în trecut pilda Evangheliei care s-a citit astăzi este şi Sfîntul şi Marele Vasile. Din tilcuirea lui, noi am luat cit am socotit de cuviință, ca să vă învăţăm acum despre bogatul lacom şi nemilostiv. De aceea toţi cîți sînt lacomi, cîţi sînt iubitori de trup şi robi ai pîntecelui, cîţi sînt nemilostivi şi neîndurători, cîți nu au altă grijă decît numai pe aceea după desfătări şi plăceri trupeşti, cîţi se îngrijesc şi adună pentru ziua de mîine, ca şi cînd ar trăi o veşnicie, şi nu se tem nicidecum de secerea morţii, cum şi toţi aceia care doresc mîntuirea sufletului lor, să-şi deschidă urechile sufletului lor ca să asculte cu luare aminte tîlcuirea pildei din Evanghelia de astăzi care, deşi se îndreaptă mai ales către cei lacomi, cuprinde totodată multe învăţături folositoare şi mîntuitoare pentru orice om.

Mîntuitorul Iisus Hristos, Domnul şi Învățătorul nostru, grăind către iudei, după ce i-a învățat spunînd: Luaţi aminte și vă păziţi de pofta de avere, căci viaţa cuiva nu stă în prisosul ce-l are din avuţiile sale, le-a zis lor această pildă:

„Unui om bogat i-au rodit ţarinile cu belşug” (Luca 12:16).

Acestui om bogat i-au rodit pămînturile lui din belşug, adică şi holdele i-au dat multe şi bune roade, și viile mulţi struguri copți, şi măslinii destule măsline grase, şi livezile de pomi multe fructe coapte. Dar, oare, pentru ce a binevoit Dumnezeu să facă să rodească moşia acestui bogat rău şi neascultător, atîta mulţime de roade bune? Pentru ca să-şi descopere dumnezeiasca Sa bunătate şi să arate că soarele Său răsare şi peste cei răi şi peste cei buni, şi că El face să plouă şi peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi, ca să-i sature astfel pofta bogatului şi să-l înduplece spre ajutorarea celor săraci şi spre milostenie. Dar bogatul ce-a făcut? A fost el fericit şi mulţumit de binecuvîntarea şi darul lui Dumnezeu? Și-a îndreptat el, oare, fața către cer să aducă mulţumire lui Dumnezeu? Nu!

„Ci el cugeta în sine şi zicea: ce voi face, că nu am unde să adun roadele mele?” (Luca 12:17)

Cuprins de grija bogăției, bogatul cugeta în sine şi zicea: ce voi face că nu am unde să adun roadele mele? El rostea cu îngrijorare aceleaşi cuvinte pe care le rosteşte omul sărac şi lipsit, cînd se întreabă, zicând: ce voi face că nu am pîine, ca să mă hrănesc pe mine, pe femeia şi pe copiii mei? El nu se întreba însă pentru aceste lipsuri, ci pentru că nu avea unde să-şi adune roadele sale. El uitase că avea la îndemînă pîntecele cele flămînde şi casele cele goale ale săracilor, în care, punîndu-şi roadele sale, avea să-şi adune comoară în cer, unde nici moliile, nici rugina n-o strică, şi unde furii n-o sapă, nici n-o fură (Matei 16:19-20). Nemilostivirea şi lipsa dragostei față de semenii săi nu l-au dus pe calea aceasta. Gîndindu-se numai la sine, cum de altfel se gîndesc mai toți cei bogaţi, şi-a găsit liniştea în mulţumirea poftei lui de îmbogăţire, căci,

„A zis: aceasta voi face: voi dărîma hambarele mele şi mai mari le voi zidi, şi voi strînge acolo toate roadele mele şi bunătăţile mele” (Luca 12:18).

O, nebune! Un astfel de gînd nu este o dezlegare a îngrijorărilor tale şi nici liniştirea strîmtorării tale, ci el este aducător de noi griji şi osteneli şi de noi necazuri, căci dacă şi anul viitor moşia ta va rodi, iarăşi vei dărîma cele zidite şi iarăşi le vei zidi mai mari. Dar ce lucru este mai ostenitor şi mai rău decît acesta, să dărîmi şi să zideşti şi, după puțin timp, iarăşi să strici şi să rezideşti? Aceasta este liniştea bogăţiei tale? Aceasta este odihna îndestulării Tale? Ai hambarele tale pline, dar nu te îndestulezi. Vrei să dobîndeşti şi mai mult; vrei să ai și mai din destul. Iată cît este de rea lăcomia, această patimă nesățioasă. Lacomul este chinuit de o patimă asemenea cu a celui bolnav de dropică. Bolnavul de dropică, cu cît bea mai multă apă, cu atît mai mult însetează. Lacomul, cu cit adună mai multe avuţii, cu atît şi mai multe doreşte. Dar, după ce va dărîma hambarele sale şi le va zidi mai mari, oare, ce va mai face? Ne-o spune acelaşi bogat nesățios din Sfînta Evanghelie pe care ați auzit-o astăzi:

„Şi voi spune sufletului meu: suflete, ai multe bunătăți, strînse spre mulţi ani. Odihneşte-te, mănîncă, bea, veseleşte-te” (Luca 12:19).

Iată, creştinilor, cîtă nebunie şi cîtă nesocotinţă! Cind zice sufletului său să se veselească, el se gîndeşte la plăcerile trupului, cele urîte; iar cînd zice: ,,Suflete ai multe bunătăți”, el socoteşte ca bunătăți ale sale pe cele care de drept nu sînt ale sale, căci de unde ar putea avea el atîtea bunătăţi, cînd a ieşit gol din pîntecele maicii sale, şi gol se va duce de aici? Roadele pămîntului nu sînt bunătăți ale sufletului, ci bunătăți ale lui Dumnezeu, care se dau pentru hrana tuturor oamenilor, iar cele date pe pămînturile bogaților urmează să se împărţească la săraci, bogații fiind numai nişte buni iconomi şi cinstiţi administratori ai bunurilor pe care li le-a dat Dumnezeu în grija lor. Roadele şi bunătăţile sufletului sînt: dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, binefacerea, credinţa, blindetea, înfrînarea (Galateni 5:22). Bogatul însă se socoteşte domn şi stăpîn al anilor şi al vremilor, pe care Tatăl cel ceresc le are în a Sa stăpînire. Bogatul îşi rînduieşte viaţă îndelungată, de mulţi ani, zicând: „Suflete, ai multe bunătăți strînse pentru mulți ani”.

„Dumnezeu însă i-a zis: Nebune, în această noapte vor cere de la tine sufletul tău! Și cele ce ai pregătit ale cui vor mai fi?” (Luca 12:20).

Prin aceste cuvinte Dumnezeu îl mustră cu asprime şi-l socoteşte nebun, pentru că n-a înţeles firea nemuritoare a sufletului său, punîndu-i înainte mîncări şi băuturi, cu trupeşti odihne şi plăceri, ca şi cum sufletul ar fi trupesc şi stricăcios. Este nebun, pentru că îşi însuşeşte bunătăţile lui Dumnezeu. Este nebun, pentru că se socoteşte pe sine domn şi stăpîn al vieții sale şi îşi rînduieşte ani mulți, fără să se gîndească cîtuşi de puțin că, chiar în noaptea aceea, fără veste, avea să fie smuls din viață. Este nebun, pentru că nu cunoaşte pentru cine a pregătit Dumnezeu bunătăţile acelea şi nu înțelege că neaşteptatul ceas al morţii avea să pună capăt tuturor cugetelor lui. Cei ce cer sufletul lui sînt demonii, pentru că Dumnezeu n-a zis: Voi cere sufletul tău, ci a zis: ,,vor cere de la tine sufletul tău”, adică vor veni să-l smulgă cu sila diavolii care l-au robit. Sufletele drepților se duc în mîna lui Dumnezeu, iar ale celor nedrepți sînt luate cu sila de demoni, noaptea, adică atunci cînd ei zac în întunericul păcatului. Iar după ce a grăit Domnul acestea în pildă, a adăugat îndată şi însemnarea pildei, spunînd:

„Aşa se întîmplă cu cel care-şi adună comori pentru sine, iar pentru Dumnezeu nu se îmbogăteşte. Acestea zicînd, grăia: cel ce are urechi de auzit să audă” (Luca 12:21).

Cine este cel care-şi strînge pentru el comori, iar pentru Dumnezeu nu se îmbogăţeşte? Acesta este bogatul lacom, care nu se satură niciodată, chiar dacă ar avea pline toate hambarele sale. Este bogatul cel nedrept, care îşi însuşeşte bunătăţile pămînteşti ale lui Dumnezeu şi le foloseşte, ca şi cum ar fi ale lui. Pune în lăzi aur peste aur şi averi peste averi, nu ca să facă bine cuiva, ci ca singur să se desfăteze dintr-însele, singur să se veselească, să mănînce, să bea şi să-şi desmierde trupul. Este bogatul îndrăzneţ şi nebun, care năzuieşte o viață îndelungată şi ani mulți. Acesta nu se îmbogăţeşte cu bogăția cea dumnezeiască, pentru că nu are comoară în cer, ci este gol de orice faptă bună şi de tot harul cel dumnezeiesc. Aşa se întîmplă, zice Dumnezeu, celui lacom şi iubitor de argint, care-şi adună luişi comoară şi niciodată nu se satură şi niciodată nu dă săracilor. Aşa se întîmplă iubitorului de trup şi de plăceri, care nu se gîndeşte la nimic altceva decît numai la mîncările, băuturile şi plăcerile cele trupeşti. Aşa se întîmplă celui care visează o viață îndelungată şi întru mulți ani. În acest chip moare cel care face lucrurile bogatului acestuia. Moare pe neaşteptate, fără să se pocăiască, iar sufletul lui este smuls de demoni. Cum însă, deşi toţi avem urechi şi toţi auzim,dar nu toți ne folosim de cele auzite, pentru aceasta, după ce a zis Domnul toate acestea, a grăit: ,,Cel care are urechi de auzit să audă”. Prin aceste cuvinte, Sfînta Evanghelie ne îndeamnă şi pe noi, cei de faţă, să deschidem larg auzul urechilor noastre, pentru ca sufletul nostru să se folosească de toată învăţătura acestei pilde, pe care am ascultat-o din Evanghelia ce s-a citit astăzi, şi toată viața noastră să adunăm comoară în cer, din roadele faptelor bune, izvorîte din dragostea şi ajutorarea semenilor noştri. Aşa să ne ajute Dumnezeu! Amin.

К записи есть 1 комментарий