Principala » cazania » „Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”

„Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”

După cum zugravul iscusit, atunci cînd zugrăveşte o icoană, măsoară şi înseamnă mai dinainte, pe pînza sau pe lemnul său, cu multă grijă, toate părţile trupului sfîntului pe care-l zugrăveşte, şi pregătindu-şi după aceasta vopselele potrivite, caută să înfăţişeze, cît mai credincios, trăsăturile sfîntului pe care-l zugrăveşte, în aşa fel ca chipul sfîntului zugrăvit să fie cunoscut de oricine, şi după cum scriitorul înţelept, atunci cînd scrie o carte, pentru ca aceasta să fie înţeleasă de toţi, va căuta cuvintele cele mai potrivite, care să redea cît mai bine lucrurile şi simţămintele pe care intenţionează să le exprime şi persoanele despre care vorbeşte, pentru ca cei ce vor citi mai tîrziu să simtă că văd înseşi faptele şi persoanele despre care este vorba în scriere; tot aşa a făcut şi sfințitul scriitor, Evanghelistul Matei, înfăţişîndu-ne pilda Domnului nostru Iisus Hristos, pe care ați auzit-o în Sfînta Evanghelie de astăzi.

Căci a scris în așa chip pilda aceasta, încît vedem deosebit de lămurit într-însa: pe de o parte milostivirea şi dreptatea lui Dumnezeu față de om, iar pe de altă parte nemilostivirea şi nedreptatea omului faţă de semenul său. Cum însă cuvintele Sfintei Evanghelii rodesc mai mult în sufletul nostru, atunci cînd nu numai că se citesc cu evlavie ci şi se tâlcuiesc cu smerenie, noi ne vom sîrgui, cu ajutorul Celui de sus, să tîlcuim pilda din Evanghelia de astăzi, iar voi, iubiţi creştini, deschideți uşile inimii voastre, pentru primirea tîlcuirii cuvintelor Domnului nostru Iisus Hristos, Care a zis pilda aceasta:

„Împărăţia cerurilor este asemenea cu un împărat, care a vrut să se socotească cu servitorii săi” (Matei 18:23).

Cînd, în vorbirea noastră de toate zilele, pentru a spune ceva ne folosim de anumite asemănări şi exemple, se zice că vorbim în pilde, sau că vorbirea noastră este o pildă. Pilda este deci o asemănare sau un exemplu. Rostul unei astfel de vorbiri este pe de o parte ca să ne înfrumuseţăm spusele, iar pe de alta ca să atragem şi mai mult atenţia ascultătorilor noştri asupra celor ce grăim. Vorbirea în pilde era foarte mult folosită de poporul iudeu. De aceea şi Domnul nostru Iisus Hristos a grăit în pilde, precum a proorocit despre Dînsul şi sfîntul prooroc David, zicînd: ,,Am să rostesc pilde cu gura Mea». Una dintre pildele rostite de Domnul a fost şi aceasta, în care ne-a arătat că ceea ce face Dumnezeu, cînd cercetează pe cei vrednici şi pe cei nevrednici de Împărăţia cerurilor este asemenea cu ceea ce a făcut un împărat, cînd a cercetat, odinioară, datoria fiecăruia dintre servitorii săi, în parte:

„Și începînd el să facă socoteală, au adus la dînsul pe un datornic cu zece mii de talanți” (Matei 18:24).

Deci, cînd a început să facă socoteala datoriilor, i-au adus pe un servitor care era dator cu zece mii de talanti. Talantul evreiesc, din vremea Mîntuitorului, făcea 486 de galbeni din vremea de azi. Deci zece mii de talanţi fac patru milioane opt sute şase zeci de mii de galbeni.Suma aceasta este deosebit de mare. Dar ce asemănare au acestea cu cercetarea drepților și păcătoşilor de către Dumnezeu? Împăratul care face socoteala datoriilor servitorilor săi este Împăratul împăraților şi Stăpînul a toată făptura. Acesta, văzînd cele ascunse din inimile oamenilor, cercetează şi face socoteala păc elor fiecăruia. Datornicul este păcătosul, căci precum datornicul este dator să întoarcă banii cu care s-a împrumutat, tot aşa şi păcătosul este dator să se întoarcă şi să se pocăiască de păcatele ce a făcut. Şi a zis că datornicul era dator cu zece mii de talanţi, ca să arate mulţimea şi greutatea păcatelor pe care omul păcătos le are faţă de îngăduitorul şi mult milostivul Dumnezeu.

„Dar neavînd el cu ce să plătească, domnul său a poruncit să-l vîndă pe el, pe femeia lui, pe copiii şi tot avutul lui, ca să se plătească de datorie (Matei 18:25).

Fiindcă datornicul nu avea nici un mijloc ca să-şi plătească datoria, împăratul a rînduit ca să-l vîndă pe el, pe femeia şi pe copiii lui şi tot avutul lui, ca să se plătească datoria. Într-adevăr, păcătosul nu mai are cu ce să poată îmblânzi pe Dumnezeu pentru păcatele sale, la vremea judecăţii. Vinderea datornicului, a femeii şi copiilor lui, cu întreg avutul său, pentru plata datoriei, înseamnă despărţirea de stăpînul care l-a vândut pe el şi pe toţi ai lui. Deci vinderea datornicului înseamnă despărţirea păcătosului de Dumnezeu, iar vinderea femeii, copiilor şi întregului său avut înseamnă lipsirea păcătosului de toate darurile dumnezeieşti pe care le avea cînd umbla în calea faptelor bune. Acestea mai înseamnă şi chinurile şi suferintele la care este dat păcătosul, pentru păcatele lui. Prin aceste chinuri, trăind păcătosul în pocăinţă, îmblinzeşte dreptatea dumnezeiască şi se izbăveşte de chinurile cele veşnice, care-l așteaptă pentru păcatele lui, după cum a arătat Mîntuitorul prin următoarele cuvinte:

„Atunci servitorul acela, căzînd în genunchi, i se închina lui şi zicea: Doamne, îngăduieşte-mă, şi-ți voi plăti tie tot” (Matei 18:26).

Iată roada osîndei dată de Domnul: închinăciuni pînă la pămînt, căci căzînd servitorul acela la picioarele Stăpînului i se închina lui, cu rugăciuni, din adîncul sufletului: ,,Doamne, îngăduieşte-mă şi-ți voi plăti fie tot». ..Doamne, întru necaz ne-am adus aminte de Tine», zice proorocul Isaia. De multe ori, cînd Dumnezeu întinde arcul său şi aruncă asupra păcătosului săgețile pedepselor Sale, atunci păcătosul, prin pocăinţă şi rugăciune, aleargă la Dumnezeu şi făgăduieşte îndreptarea sa desăvîrşită. Iată însă şi milostivirea cea nemăsurată a lui Dumnezeu față de cei ce se întorc din căile păcatului, adică faţă de cei ce se pocăiesc:

„Iar domnul servitorului aceluia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul şi i-a iertat datoria” (Matei 18:27).

Orice păcătos, cînd vine la pocăinţă şi cere îndelungă răbdarea lui Dumnezeu, făgăduind întoarcerea din calea păcatelor sale, iubitorul de oameni Dumnezeu, nu numai că se milostiveşte spre el, îndelung-răbdînd şi aşteptînd întoarcerea lui, ci îl şi dezleagă din legătura păcatelor lui şi îi iartă toate fărădelegile lui, cum i-a iertat şi domnul din pilda aceasta servitorului său.

„Dar cînd a ieşit servitorul acela de acolo, a găsit pe unul dintre cei ce slujea împreună cu el, care-i datora o sută de dinari, şi, punînd mîna pe el, îl strîngea de gît, zicîndu-i: plăteşte-mi ce-mi eşti dator! (Matei 18:28)

Cuvintele acestea arată chipul omului nemilostiv. Omul este milostiv şi îngăduitor atîta vreme cît stă şi trăieşte după voia lui Dumnezeu şi are pe Dumnezeu într-însul; dar cînd se depărtează de harul lui Dumnezeu, ca şi servitorul care a ieşit de la domnul său, omul se face nemilostiv şi neîngăduitor, ca şi acest servitor faţă de cei ce erau împreună-slujitori cu el, faţă de semenii săi. Toţi oamenii sîntem servitorii lui Dumnezeu şi de aceea ne numim tovarăşi şi împreună-slujitori ai Lui, avînd datoria să slujim Unuia şi Aceluiaşi Stăpîn, lui Dumnezeu. Ian Dinarul, de care aminteşte Evanghelistul Matei, avea o valoare mică. O sută de dinari nu făceau nici doi galbeni. Milostivul Dumnezeu a socotit datoria noastră către Dînsul, la zece mii de talanţi, iar datoria omului către alt om, la o sută de dinari, pentru ca să arate prin aceasta cît de mare este datoria noastră faţă de El, în comparaţie cu datoria oamenilor faţă de noi. Ori cinste, ori slujbă, ori bani, ori altceva de-ți este dator fie omul, datoria lui nu are nici o asemănare cu datoria pe care o datorezi tu lui Dumnezeu.

„Atunci, cel împreună-slujitor cu el, căzînd în genunchi îl ruga şi zicea: îngăduieşte-mă şi îți voi plăti tot! El însă nu voia, ci ducîndu-l, 1-a aruncat în închisoare, pînă cînd va plăti datoria” (Matei 18:29-30).

Ca să înţelegem cît de îngăduitor este Dumnezeu faţă de om, servitorul Său, cînd acesta cere de la Dînsul iertarea păcatelor lui şi cît este de nemilostiv omul față de semenul său, cînd semenul său îi cere lui iertarea greşelilor sale, a pus faţă în față pe greşitul care cerea de la om îngăduinţa pentru greşelile sale, cu păcătosul care cerea de la Dumnezeu iertarea fărădelegilor lui, zicînd: ,,Doamne, mai îngăduieşte-mă şi-ți voi plăti tie tot!». A căzut deci păcătosul înaintea lui Dumnezeu şi, închinîndu-se Lui, a cerut îngăduinţă de la Dînsul, făgăduind îndreptarea lui. Milostivindu-se, Domnul l-a liberat şi i-a iertat şi datoria. A căzut de asemenea şi greşitul la picioarele tovarăşului său, s-a închinat lui şi,rugîndu-se, a cerut îngăduinţă de la el, adică de la semenul său, de la om, şi, făgăduindu-i plata datoriei, îl ruga, zicînd: Mai îngăduieşte-mă şi-ți voi plăti tie tot. Dar omul n-a vrut să ierte pe om, ,,ci ducîndu-l, 1-a aruncat în închisoare pînă cînd va plăti datoria». Care nemilostiv auzind acestea nu se va ruşina?! Dumnezeu, Atotstăpînitorul, iartă mulţimea cea nemăsurată a fărădelegilor tale celor grele, pentru rugămintea, pocăinţa şi făgăduinţa întoarcerii tale. Tu, viermele pămîntului, nu ierți greşelile cele mai mici ale semenului tău şi ale fratelui tău, o mică datorie, o mică greşeală, deşi el se roagă, se căieşte şi făgăduieşte îndreptare. Ce urmează după asemenea nemilostivire? Ascultați ce ne spune mai departe Sfînta Evanghelie:

„Atunci, tovarăşii lui de slujbă, văzînd cele ce s-au întîmplat, s-au întristat foarte şi venind au spus stăpînului toate cele ce s-au petrecut” (Matei 18:31).

Într-adevăr, se întristează foarte mult servitorii cei milostivi ai împăratului, cînd văd lucrurile cele fără de milă ale vreunuia din tovarăşii lor. Pentru ca să ajute celui asuprit, ei vestesc domnului lor toate lucrurile cele fără de milă pe care le-a făcut tovarăşul lor. Dar cine sînt tovarăşii care se întristează foarte mult pentru neîndurarea nemilostivului păcătos şi vestesc domnului lor tirăniile tovarăşului lor? Îngerii se numesc tovarăși și împreună-slujitori, fiindcă îngerii şi oamenii, pe unul și Acelaşi Dumnezeu slăvesc şi slujesc. Îngerii nu iubesc răutăţile. Pentru aceea ei se întristează, cînd noi păcătuim şi se bucură, cînd noi ne pocăim. De altfel nu aceştia vestesc lui Dumnezeu păcatele omului nemilostiv, fiindcă lui Dumnezeu îi sînt cunoscute de mai înainte; dar văzînd nemilostivirea noastră faţă de frații noştri şi fiind îndemnați de milostivire, se roagă lui Dumnezeu pentru ajutorul celui ce este asuprit de cel nemilostiv. Această rugăciune a îngerilor în folosul celui asuprit ne-a arătat-o Domnul, prin cuvintele: ,,Si venind, au spus stăpînului toate cele ce s-au petrecut». Şi ce a făcut împăratul, după ce a auzit de nemilostivirea servitorului său?

„Atunci, chemîndu-l pe el domnul său, îi zise: servitor viclean, toată datoria aceea ţi-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. Nu se cădea, oare, ca și tu să ai milă de tovarăşul tău, precum şi eu am avut milă de tine?” (Matei 18:32-33)

Cuvîntul ,,atunci» vrea să arate timpul cînd Domnul Iisus va şedea să judece viii şi morţii. El va aduce înaintea Sa pe cel nemilostiv şi-l va mustra cu mustrare aspră, zicîndu-i: Servitor viclean! Eu am ascultat glasul rugăciunii tale, cînd te-ai pocăit şi am iertat mulţimea păcatelor tale! Deci nu se cuvenea ca şi tu, la rîndul tău, să asculți rugăciunea tovarăşului tău şi să-l miluieşti pe el, după cum şi eu te-am miluit pe tine?

„Şi mîniindu-se domnul lui, 1-a dat pe mîna chinuitorilor, pînă ce-i va plăti toată datoria” (Matei 18:34).

Înfricoşat lucru este mînia şi urgia lui Dumnezeu. A dat pe cel nemilostiv pe mîna chinuitorilor nemilostivi, adică pe mîna diavolilor, ca să-l chinuiască, pînă cînd va plăti toată datoria. Şi fiindcă plata datoriei păcatelor se face numai prin pocăinţă, iar după moarte nu mai este pocăinţă, chinuirea pe care a hotărît-o Dumnezeu celor nemilostivi este veşnică, după cum şi fericirea celor ce au săvîrşit fapte bune în viața aceasta și au fost plini de bunătate, de dragoste şi de iertare față de semenii lor, va fi veşnică şi nimic nu o va mai putea îndepărta de la ei, în viaţa pe care o vor duce în Împărăţia cerurilor. Şi Domnul Iisus încheie pilda aceasta, zicând:

„Tot aşa şi Tatăl Meu cel ceresc vă va face vouă, dacă fiecare din voi nu veţi ierta, din inimă, greşelile fratelui vostru” (Matei 18:35).

Iată deci tot scopul pildei. După cum împăratul acela a pedepsit pe servitorul cel nemilostiv, tot aşa şi Tatăl Meu cel ceresc, zice Domnul, vă va pedepsi pe voi, de nu veţi ierta din inimă greşelile fraților voştri. Dar pentru ce nu a zis: ,,Tatăl vostru», precum a zis în alte locuri, de mai multe ori, ci a zis: „Tatăl Meu»? Pentru că vorbea despre păcătoșii cei nemilostivi şi nepocăiţi, cărora cerescul Dumnezeu nu le este Tată, ci Judecător și pedepsitor. Deci, frați creştini, să fim cu toată luarea aminte la nemărginita milostivire a Bunului Dumnezeu față de noi, păcătoşii, cînd ne rugăm pentru iertarea păcatelor noastre, căci iertarea lui Dumnezeu se revarsă asupra noastră numai dacă şi fiecare din noi am iertat de mai înainte, din inimă, greşelile fraților noştri. Numai călăuziți de aceste gînduri, putem să ne înălțăm cugetele la Dumnezeu şi să ne rugăm cu toată încrederea în bunătatea Lui, rostind cu buzele şi din toată inima: „Şi ne iartă, Doamne, nouă, greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşelile greşiţilor noştri». Altminteri, rugăciunea noastră este o înşirare de vorbe despre care nu ne dăm seama şi, ceva mai mult, o cerere pe care o îndreptăm către Dumnezeu, ca să se arate față de noi tot atît de lipsit de iertare precum şi noi înşine ne arătăm faţă de cei ce ne greşesc nouă.

Fie ca Bunul Dumnezeu să se milostivească faţă de noi şi să ne lumineze mintea pentru a înţelege sfinta Lui voie şi a face numai cele bune şi bineplăcute înaintea Lui. Căci a Lui este stăpînirea și puterea şi slava în vecii vecilor. Amin!

К записи есть 1 комментарий