Principala » cateheză » Împotriva iubirii de argint

Împotriva iubirii de argint

Nimeni nu poate sluji şi lui Dumnezeu şi lui Mamona, adică lui Satana, întrucît cel ce crede în Dumnezeu nu mai este rob al iubirii de argint, iar cel ce se face rob al iubirii de argint, acela nu poate fi credincios lui Dumnezeu. Dumnezeu ne porunceşte să căutăm Împărăţia Lui, dar noi căutăm argintul; Dumnezeu ne spune să ne îngrijim de îndreptarea noastră pe calea faptelor bune, dar noi, noaptea şi ziua, nu ne îngrijim decît să adunăm bani. Dumnezeu, de vom sluji Lui, ne făgăduieşte nu numai bunătăţile cele cereşti, ci şi pe cele pămînteşti; noi însă ne facem robi iubirii de argint şi nădăjduim de la averea aceasta pămîntească tot binele şi toată fericirea noastră. Pentru aceasta să ascultăm ce ne spune Apostolul Pavel, grăind: ,,Rădăcina tuturor răutăţilor este iubirea de argint, pe care unii, poftind-o, s-au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns pe ei înşişi cu dureri multe». Deci, după această dumnezeiască învăţătură, iubirea de argint este mama tuturor răutăţilor; ea aduce rătăcirea şi îndepărtarea omului de la credinţă, iar mai pe urmă străpunge inima omului cu dureri multe, ca o sabie ascuțită. Sînt atît de mari aceste răutăţi încît par de necrezut; dar să le cercetăm cu de-amănuntul şi vom vedea că sînt adevărate.

Să cercetăm, mai întîi, care sînt suferinţele care chinuiesc inima iubitorului de argint. Acesta rîvneşte ca totdeauna să adune bani cîți mai mulți și să nu cheltuiască nici un bănişor. Doreşte să vadă pe Mamona, adică banii, totdeauna înmulțindu-se şi niciodată împuţinîndu-se. Aceasta voieşte, aceasta doreşte, pentru aceasta îi arde inima lui. Deci el se lipseşte neîncetat, se chinuieşte rău: locuieşte în cămară strîmtă; se îmbracă cu haine ponosite; de zgîrcit, mănîncă ce găseşte; se supără şi se amărăşte pentru orice ban cheltuit. Iată în ce fel iubitorii de argint sînt cuprinşi de chinuri multe. Ca să adune bogăție, nici ziua nu se liniştesc, nici noaptea nu se odihnesc. Se urcă în munţi, se pogoară în sînurile pămîntului, trec rîuri şi mări, aleargă în toate locurile, se frămîntă în tot ceasul cum să înmulţească banii, iar cînd nu-şi pot înmulți bogățiile cum poftese, atunci inima lor este împunsă de întristare şi necaz; şi cînd îşi pierd banii, atunci, cu adevărat, sabie cu două tăişuri trece prin inima lor, făcîndu-i să suspine, să se tînguiască şi să pătimească dureri. Şi acestea sînt numai o parte din chinurile iubitorilor de argint.

Iubitorii de argint se rătăcesc însă şi de la credinţă. Omul credincios crede că numai Dumnezeu este Atotputernic; iubitorul de argint crede însă că banii sînt atotputernici. Omul credincios crede că numai Dumnezeu poate să-l izbăvească din toată nevoia şi ispita; iubitorul de argint crede însă că prin bani îşi împlineşte toate dorinţele şi îşi satisface toate nevoile. Iată deci cum se rătăcesc de la credinţă iubitorii de argint. Cînd vorbim de iubitorii de argint şi de rătăcirea lor, fără să vrem, ne vine în minte pilda lui Iuda, care, pentru treizeci de arginţi, s-a lepădat de credinţa în Hristos și L-a dat la moarte.

Iubitorul de argint, pentru ea să cîştige bani, osîndeşte, vicleneşte, înşală, minte, cleveteşte, năpăstuieşte, fură, nedreptăţeşte, vrăjmăşeşte, jură strîmb, dă pe alții la moarte, și multe alte păcate face. Dar acestea nu sînt încă toate răutăţile; pe lîngă ele mai sînt şi altele mult mai mari şi mai grele, pentru că iubirea de argint este rădăcina tuturor răutăţilor. Păcatul nu este nimic altceva decît călcarea legii dragostei faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni. În aceste două porunci, a zis lisus, se cuprinde toată Legea şi proorocii». ,,Drept aceea, împlinirea legii este dragostea», ne spune Apostolul Pavel. Dragostea este rădăcina tuturor bunătăţilor; pentru aceasta a semănat-o Dumnezeu în inimile noastre, cum ne spune Sfîntul Apostol Pavel, zicînd: ,,Dragostea lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile noastre prin Duhul cel Sfînt, care ni s-a dat nouă». Dragostea este rădăcina, iar ramurile, florile şi roadele ei sînt faptele bune. Dacă dezrădăcinezi din pămînt pomul roditor, pămîntul tău nu rodește nimic altceva decît numai spini şi pălămidă. Dacă dezrădăcinezi din inima ta rădăcina dragostei, toate faptele tale nu sînt nimic altceva decît fărădelegi şi păcate.

Dar cine este omul acela care a dezrădăcinat din inima lui rădăcina dragostei sădită de Dumnezeu? ,,Cel ce are bogăţia lumii acesteia şi vede pe fratele lui lipsit şi-şi închide inima lui dinspre dînsul», ne spune Sfîntul Evanghelist Ioan, pentru că este cu neputință ca într-unul ca acela să mai rămînă dragostea lui Dumnezeu. Deci nimeni altul, ci numai iubitorul de argint. Acesta are bogăția lumii acesteia, adică bani, aur, argint; acesta vede pe fratele său sărac, pe flămînd, pe însetat, pe gol, pe străin, pe bolnav şi îşi închide inima faţă de ei şi nici de cum nu-i miluieşte. Vede uneori pe femeia văduvă şi săracă, împovărată de mulți copii mici, care plîng de foame şi ţipă de frig; are bogăţia lumii acesteia şi ar putea să aline, să vindece aceste suferinţe şi să izbăvească aceste suflete de moarte, însă îşi închide inima lui nemilostivă şi se face orb, surd şi neputincios. Deci, iată, cum iubitorul de argint a dezrădăcinat din inima lui dragostea, adică rădăcina tuturor faptelor bune.

Să nu credeţi că acesta, care nu iubeşte pe fratele lui, ar iubi cumva pe Dumnezeu, pentru că aceasta este cu neputință, după cum ne încredinţează Sfîntul Evanghelist Ioan, zicînd: ,,Cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care îl vede, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-Liubească». Goală este inima lui de dragostea Dumnezeu, după cum goală îi este şi de dragostea faţă de aproapele său. Dumnezeu a poruncit să-L iubim pe El, zicînd: ,,Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău» ¹. Dar toată inima iubitorului de argint, tot sufletul şi tot cugetul lui îi sînt lipite de aur. De aceea unii ca aceştia nu numai că nu pot să dăruiască toată dragostea lor lui Dumnezeu, ci nici măcar o parte din această u P o pot dărui lui Dumnezeu. Deci, fiindcă lipsește rădăcina tuturor faptelor bune, adică dragostea, toate faptele lor sînt rele.

Pentru un astfel de om, care este gol de dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele său, gol de orice faptă bună şi lucrător al tuturor răutăţilor, mai este vreo nădejde de mîntuire? Îndreptarea şi pocăinţa, aceasta este singura nădejde a tuturor păcătoşilor. Prin pocăinţă ştim că desfrînatele s-au înțelepțit, vameşii sau îndreptat, tilharii s-au izbăvit, necredincioşii s-au întors la credinţă, prigonitorii s-au mîntuit, dar nu cunoaştem nici un iubitor de argint care să se fi îndreptat, sau să se fi pocăit. O singură pildă avem, care ne şi înfricoşează şi ne şi deznădăjduieşte. Iuda, iubitorul de arginti, s-a pocăit, căci ,,căindu-se, spune evanghelistul, a dat înapoi cei treizeci de arginţi arhiereilor şi bătrînilor». S-a pocăit, a mărturisit păcatul, a aruncat arginţii şi a strigat: ,,Greşit-am, vînzînd sînge nevinovat… Şi aruncind argintii în Templu, a plecat. Apoi s-a dus și s-a spânzurat». Iată roada mincinoasei lui pocăinţe, nefăcută din tot sufletul său de om ambiţios. Deci pocăinţa, care vindecă tot păcatul, nu foloseşte iubitorului de argint. Pocăinţa fiecărui păcătos, dacă este pocăinţă adevărată, îi aduce tămăduirea şi curătirea păcatelor lui; pocăinţa iubitorului de argint, fiindcă nu este pocăinţa sufletului, ci necaz trupesc de om ambiţios, îi aduce streang şi deznădejde. Dumnezeu ştie cît este de mare puterea patimii iubirii de argint, şi cîtă vătămare aduce omului. El ştie că iubirea de argint este boală care nu se poate vindeca; pentru aceasta ne-a dat nouă doctòria păzitoare de vătămarea ei, doctoria puternică şi sfîntă, pe care oricine o va lua scapă de patima iubirii de argint, mama şi rădăcina tuturor răutăţilor.

„Nu vă îngrijiti pentru viața voastră…”, ci „căutați mai întii Împărăţia lui Dumnezeu”, ne sfătuieşte Mîntuitorul. Dăruiţi toată grija voastră săvîrşirii faptelor bune, şi Dumnezeu vă va da vouă toate cele de trebuinţă. ,,Căutați mai întîi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă»: iată sfatul, iată doctoria!

Deci vai şi amar celor lacomi de bani! Însuşi argintul, căruia ei se închină şi pe care-l socotesc păzitor, ajutător şi izbăvitor de toată nevoia, le aduce ispite de tot felul şi naşte în inimile lor multe pofte vătămătoare, după cum spune Sfîntul Apostol Pavel: ,,Iar cei ce voiesc să se îmbogăţească cad în ispită şi în cursă şi în multe pofte nechibzuite şi vătămătoare, care afundă pe oameni în osîndă şi în pierzanie», ca Iuda, vînzătorul Domnului Hristos.

Unii dintre noi zic că se vor pocăi în ceasul morţii. Dar, oare, ştiu ei ceasul morții lor? Dacă ştiu că mîine vor muri, pot ei atunci să dezlege dragostea lor din legătura care-i stăpîneşte de multă vreme, a iubirii de argint, şi să o aducă toată la Dumnezeu? Oare, pot atunci să iubească pe Dumnezeu cu toată inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul şi cu toată puterea lor? Şi cine ar crede că într-un ceas, sau în cîteva minute îşi vor schimba obiceiul care îi stăpîneşte de atîta îndelungată vreme? Eu mă tem că pentru patima iubirii de argint, de care este stăpînit cineva, nu este mijloc de vindecare, şi nici dezlegare; doctorii păzitoare de această patimă se găsesc numai mai înainte de a se lăsa cineva stăpînit de ea. Aceste doctorii împotriva lăcomiei de bani sînt tari şi foarte puternice numai atunci cînd sînt folosite la vreme. Ele ne sînt date nouă de Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, Care ne-a zis: ,,Nu vă îngrijiţi pentru viața voastră, ce veţi mînca şi ce veți bea; nici pentru trupul vostru, cu ce vă veţi îmbrăca. Au nu este viata mai mult decît hrana şi trupul decît haina? Uitați-vă la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare, şi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte»; căci ,,stie doar Tatăl vostru cel ceresc că aveţi nevoie de acestea; căutaţi mai întîi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea se vor adăuga vouă». Iar „cel ce va face acestea nu se va clătina” în veci. Amin.

К записи есть 1 комментарий