Episcopul Markel: ne iau bisericile!
Într-un stat modern, biserica este separată de stat. Regula e că statul nu predică, iar biserica nu guvernează. Regula e atât de simplă, încât ar trebui înțeleasă chiar și de îngerii noștri cu aripile unse — de președintă, speaker și de prim-ministru. Pentru că tocmai lor le place să interpreteze această regulă într-un mod curios: statul, deși nu se ocupă de mântuirea sufletelor, se ocupă cu redistribuirea bisericilor. Episcopul de Bălți și Fălești, Markel, spune lucrurilor pe nume: „Biserica Ortodoxă din Moldova stă în fața unor mari încercări, care pornesc chiar de la guvernanți.” Nu de la păgâni. Nu de la atei declarați. De la capii țării, adică de la sfinții de vitrină.Episcopul Markel a lăsat în rețelele sociale acum câteva zile o istorie aproape simbolică pentru vremurile noastre. La Geneva, în cadrul ONU, la o masă rotundă despre drepturile creștinilor, un expert internațional i-ar fi comunicat un lucru neliniștitor: „Mai aveți vreo 5–6 luni de activitate relativ pașnică, apoi vor începe acele probleme despre care am vrut să te previn.” Șase luni… Un termen care sună mai mult a avertisment decât a analiză. Episcopul spune că atunci a transmis această îngrijorare „celor de sus”. Reacția a fost previzibilă: „niște aberații”, „nu se va întâmpla nimic”. Dar, după cum spune el, „iată, a și început”.
Despre ce este vorba? Potrivit episcopului Markel, aproximativ 800 de biserici ale Mitropoliei Moldovei ar putea fi pierdute prin decizii judecătorești, urmând să fie transferate către Mitropolia Basarabiei. „Vom fi lipsiți de circa 800 de biserici”, afirmă el. Și adaugă un cuvânt greu: „această crimă duhovnicească”. Poate părea o exagerare. Dar merită să ascultăm și argumentul. Aceste biserici, spune episcopul, au fost naționalizate în perioada sovietică, transformate în depozite, săli sportive sau lăsate în ruină. Iar după prăbușirea regimului ateist au fost restaurate de credincioși, cu banii lor și cu munca lor. „Noi le-am primit, le-am îngrijit, le-am ridicat, le-am înfrumusețat cu ajutorul creștinilor”, spune Markel. Cu alte cuvinte: credincioșii le-au reconstruit. Iar acum statul vrea să le re-repartizeze.
Aici apare chestiunea pe care episcopul o formulează direct: „Biserica este separată de stat și n-au guvernanții treabă cu biserica.” Este una dintre acele fraze simple care deranjează puterea. Pentru că dacă biserica este separată de stat, atunci statul nu ar trebui să decidă care mitropolie primește bisericile și care nu. Nu ar trebui să arbitreze viața religioasă. Nu ar trebui să organizeze geografia credinței. Credința nu este un minister. Și altarul nu este un departament guvernamental.
În apelul său, episcopul Markel le spune credincioșilor: „Haideți să le stăm împotrivă, în rugăciune… respectând legislația Republicii Moldova.” Nu îndeamnă la revoltă. Nu cere război. Cere ceea ce ar trebui să fie normal într-o societate liberă: dreptul bisericii și al credincioșilor de a-și rezolva problemele în mod autonom.
Pentru că adevărul incomod este următorul: statul devine periculos nu atunci când este puternic, ci atunci când începe să creadă că poate administra totul. Economia. Educația. Justiția. Și, în cele din urmă, credința.
Istoria Europei este plină de astfel de exemple. De fiecare dată, episoadele în cauză au început la fel: cu argumente administrative, cu decizii tehnice, cu „reorganizări”. Și de fiecare dată s-au terminat cu același rezultat: politica a intrat în altar.Episcopul Markel amintește și un episod dur din istorie. El spune că în trecut credincioșii moldoveni au fost lăsați de izbeliște: stăpânii și slujitorii bisericii “ au fugit peste Prut, lăsând creștinii moldoveni la voia întâmplării.” Este o interpretare istorică discutabilă pentru unii, dar sentimentul pe care îl exprimă este limpede: teama că bisericile pot deveni din nou obiectul unor jocuri politice. Și tocmai de aceea apelul lui se încheie simplu: „Să ne apărăm moștenirea noastră duhovnicească – Sfânta Biserică.”
Într-un stat matur, conflictul dintre mitropolii ar trebui să fie rezolvat de biserică și de credincioși, nu de politicieni. Politicienii sunt trecători. Credința — nu. Ea nu este o circumscripție electorală. Statul poate edifica drumuri și legi, nu și credință. Și atunci când încearcă să o administreze, de obicei nu o face în numele Domnului, ci a puterii.
Autor: Valeriu Reniță
Din aceași categorie:
- Sensul duhovnicesc și material al lumânării aprinse în biserică // 4 февраля 2026 // 1
- ÎNCEPE POSTUL NAȘTERII DOMNULUI ÎN BETLEEMUL INIMII! // 28 ноября 2025 // 1
- Mesaj de solidaritate // 1 сентября 2025 // 1
- De ce trecem pe sub epitaful Adormirii Maicii Domnului? // 25 августа 2025 // 1
- Proorocul care a arătat lumii pe Hristos // 6 июля 2025 // 1
К записи есть 1 комментарий
Caută cuvântul:
Arhiva site-ului:
Categorii:
Vizitatori:
Calendarul postărilor
adunare agenda botezul pruncilor Bălți cateheză catehism cazania condoleanțe din notele Ierarhului eparhia felicitări Făleşti Glodeni judecata universală numerotat ora de Religie pangar partituri pilde post predici proloage sfântul Teofan Zăvorâtul sinaxar singerei tipic video viețile sfinților înainte de cununie înfricoșatei judecăți întrebare









Autor — Valeriu Reniță, via — https://www.facebook.com/valeriu.renita