versiunea moldoveneasca русская версия


Anunț pentru 28 septembrie 2026

Anunț pentru 28 septembrie 2026

15 сентября 2026

Luni, 28 septembrie 2026, începând cu ora 8:30, în catedrala „Sf. Împ. Constantin și Elena” din Bălți, după săvârșirea sfintei Liturghii, va avea loc adunarea trimestrială a clerului din cuprinsul Eparhiei de Bălți și Fălești. În cadrul adunării vor fi prezentate dările de seamă pentru trimestrul al III-lea al anului curent și vor fi discutate cele mai importante subiecte de ordin administrativ și pastoral. Adunarea va avea un caracter ordinar și va debuta cu alocuțiunea Înaltpreasfințitului Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești. La încheiere sunt prevăzute... 

Cuvânt de felicitare pentru doi slujitori din blagocinia Sîngerei

Cuvânt de felicitare pentru doi slujitori din blagocinia Sîngerei

14 сентября 2026

În aceste zile, blagocinia Sîngerei adresează gânduri de aleasă prețuire și urări de binecuvântare către doi dintre slujitorii săi, care își marchează aniversarea zilei de naștere. Protoiereul Ioan Ursache, parohul bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din orașul Sîngerei, născut la 13 septembrie 1958, în satul Izvoare, raionul Fălești, a împlinit frumoasa vârstă de 68 de ani. La 17 noiembrie 1985 a fost hirotonit în treapta de diacon, iar la 2 martie 1986 a primit harul preoției. Astfel, în anul 2026, părintele Ioan a împlinit 40 de ani de slujire preoțească,... 

Două porunci, o singură cale: iubirea

Două porunci, o singură cale: iubirea

12 сентября 2026

 

Numai puțin gândiți-vă!

Numai puțin gândiți-vă!

11 сентября 2026

  

Pomenirea tăierii capului sfântului Ioan Botezătorul – zi de post, ziua fără alcool

Pomenirea tăierii capului sfântului Ioan Botezătorul – zi de post, ziua fără alcool

10 сентября 2026

Iubiți întru Domnul, Ierarhi, cinstiți părinți, frați și surori! La sărbătoarea Tăierii Capului sfântului Ioan Botezătorul, Biserica rânduiește post aspru, pentru ca – așa cum spune Tipicul – „să nu ne facem părtași la lăcomia lui Irod”. Căci dacă regele Irod s-ar fi înfrânat de la beția peste măsură, care i-a aprins mândria și alte patimi, poate că s-ar fi gândit și nu ar fi dat porunca de a-i tăia capul Sfântului Ioan, pe care el însuși îl socotea ca pe un om drept. Din păcate, oamenii săvârșesc adesea fapte păcătoase ireparabile sub influența... 

Cum se poate schimba un om?

Cum se poate schimba un om?

9 сентября 2026

Dumnezeu a îngăduit să vină multele și feluritele încercări și necazuri peste lume. Pe unele dintre acestea le-a voit, din îngăduință, sau ca pe niște osteneli ale pocăinţei, cum sînt: foamea, setea, plînsul, lipsa celor de trebuinţă, înfrînarea de la cele dulci, veştejirile trupului întru nevoință, vegherile, ostenelile, durerile, lacrimile multe şi amare, suspinele, frica morții, a cercetării, a dării socotelilor, a sălășluirii în iad cu dracii, ziua înfricoşată a judecăţii, ruşinea viitoare în fața întregii zidiri, tremurarea, mustrarea amară pentru... 

Rugăciune și recunoștință în casa ctitorului Tudor Marjin din Izvoare

Rugăciune și recunoștință în casa ctitorului Tudor Marjin din Izvoare

8 сентября 2026

Marți, 8 septembrie 2026, a fost o zi ca de sărbătoare pentru familia ctitorului Tudor Marjin din parohia Izvoare, raionul Fălești. Casa părintească a familiei a devenit, pentru câteva ceasuri, loc de rugăciune, de aducere-aminte, în mijlocul unei atmosfere de aleasă prăznuire duhovnicească. La acest moment deosebit au fost prezenți doi ierarhi ai Bisericii: Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, și Preasfințitul Filaret, Episcop de Căpriana, care au înălțat împreună rugăciuni pentru sănătatea și binecuvântarea familiei, precum și pentru... 

Spre atenția preoțimii Eparhiei de Bălți și Fălești, a Bisericii Ortodoxe din Moldova

Spre atenția preoțimii Eparhiei de Bălți și Fălești, a Bisericii Ortodoxe din Moldova

7 сентября 2026

Astăzi, 7 septembrie 2026, Î.P.S. Marchel în cadrul discuțiilor cu clericii Eparhiei de Bălți și Fălești, a înmânat Decret de numire pr. Ioan Paiul și pr. Roman Orașan, dorindu-le ajutorul lui Dumnezeu în noua funcție. Dintre altele vlădica a evidențiat valoarea sfântă și mântuitoare a Sfintei Liturghii, care este temelia coexistenței pașnice a omenirii și a vieții, căci anume așa interpretează Sfinții Părinți însemnătatea Euharistiei.  

Drumul Crucii și al Pocăinței” – 25 septembrie 2026, în blagocinia Sîngerei

Drumul Crucii și al Pocăinței” – 25 septembrie 2026, în blagocinia Sîngerei

7 сентября 2026

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, în data de 25 septembrie 2026, în ajunul praznicului Înălțării Sfintei Cruci, blagocinia Sîngerei va organiza procesiunea religioasă „Drumul Crucii și al Pocăinței”. La ora 08:00, în biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din orașul Sîngerei, va fi săvârșită Sfânta Liturghie. La ora 12:00, preoții și credincioșii se vor aduna în curtea bisericii, de unde vor porni în procesiune, cu Sfânta Cruce, icoane și rugăciuni, spre mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului”, satul... 

Invitația pe care Dumnezeu ne-o face

Invitația pe care Dumnezeu ne-o face

6 сентября 2026

 

Rubrica "Agenda"

Vizita Episcopului Marchel în blagocinia Sîngerei

Miercuri, 8 martie 2017, Preasfințitul Marchel a înterprins o vizită pastoral-administrativă în raionul Sîngerei. Vlădica a fost întîmpinat în curtea bisericii „Sf.M.Mc.Gheorghe” de protopopul circumscripției, preotul Maxim Guzun și preotul Ioan Ursache, parohul bisericii. În alocuțiunea sa, Episcopul a mulțumit tuturor preoților și enoriașilor pentru gestul de caritate, care s-a organizat în perioada 7 februarie – 5 martie 2017, pentru refugiații cazați în mănăstirile din Ucraina. De asemenea au fost discutate și alte subiecte: mai mult…

Adunarea pastoral-caritabilă a preoților din raionul Fălești

Marți, 7 martie 2017, Preasfințitul Marchel a efectuat o vizită arhipăstorească în biserica „Sf.M.Mc.Dimitrie”, din orașul Fălești și a prezidat adunarea preoților din circumscripție. Tema principală a zilei a fost consfătuirea de a procura noile manuale de Religie pentru clasele 8-9. De asemenea ierarhul a vorbit preoților despre spovedanie și despre împărtășania bolnavilor. La final Vlădica a mulțumit preoților pentru receptivitatea caritabilă, de a dona resurse financiare mănăstirilor din Ucraina, care oferă mese gratuit sinistraților mai mult…

25 de preoți au primit în dar veșminte noi de la Renato Usatîi

Marți, 21 februarie 2017, în incinta centrului eparhial din Bălți a avut loc înmânarea veșmintelor noi pentru 25 de preoți din cuprinsul Episcopiei de Bălți și Fălești. Acest dar a fost oferit de primarul municipiului Bălți și președintele Partidul Nostru – domnul Renato Usatîi. Din partea administrației municipale a participat la eveniment domnul vice-primar Igor Șeremet, care a menționat prin acest gest echipa administrativă a primăriei și-a exprimat solidaritatea cu slujitorii Bisericii. mai mult…

Preasfințitul Marchel a cununat pe tinerii Ioan și Liudmila

Ziua de duminică, 5 februarie 2017, a fost cea mai fericită pentru tinerii Ioan și Liudmila, ginerele și fiica părintelui — blagocin Oleg Fistican, care și-au consfințit dragostea reciprocă prin Taina Cununiei. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Marchel în catedrala „Sf.Împ.Constantin și Elena” din Bălți, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La final, Episcopul a felicitat mirii Ioan și Liudmila cu primirea cununiei, dorindu-le căsnicie fericită, dragoste jertfelnică, ajutor și binecuvântare de la Dumnezeu în această etapă nouă a vieții lor. De asemenea, Vlădica a felicitat pe nașii tinerilor însurăței Constantin și Cristina Cioraru pentru acceptarea responsabilității de a îndruma nou-înființata familie pe calea cea bună. Cu un cuvânt de felicitare au venit și părinții mirilor: părintele Oleg și preoteasa Domnica, mulțumind ierarhului pentru îndrumare. mai mult…

Prăznuirea sfântului cuvios Marchel în catedrala episcopală

Într-o atmosferă festivă, astăzi, 11 ianuarie 2017, când Biserica face pomenirea sfântului cuvios Marchel, egumenul mănăstirii Neadormiților, în catedrala „Sf.Împ.Constantin şi Elena” din Bălţi a fost oficiată sfânta Liturghie de către Preasfinţitul Marchel. Sărbătoarea a fost deosebită de frumoasă, pentru că împreună s-au rugat foarte mulţi preoţi, dar şi enoriaşi fideli ai catedralei, iar răspunsurile la strană au fost date de corul arhieresc, condus cu multă pasiune de protoiereul Alexandru Paiul. Particularitatea slujbei a fost reliefată de mai mult…

Adunarea generală a preoților

Marți, 27 decembrie 2016, în catedrala „Sf.Împ.Constantin și Elena” din Bălți a avut loc adunarea ordinară a clericilor din cuprinsul Episcopiei de Bălți și Fălești. Adunarea a fost prezidată de Preasfințitul Marchel și a debutat cu oficierea panihidei în memoria nou-adormiţilor robilor lui Dumnezeu decedaţi în catastrofa aviatică din Marea Neagră, dar și întru pomenirea nou-adormitei roabei lui Dumnezeu Nionila, fiica părintelui Ovidiu din satul Fundurii Vechi. În alocuțiunea sa, Episcopul mai mult…

Președintele ales, domnul Igor Dodon, a avut o întrevedere cu slujitorii Episcopiei de Bălți și Fălești

Miercuri, 14 decembrie 2016, în reședința episcopală din Bălți s-a desfășurat o masă rotundă de discuții între președintele ales al Republicii Moldova, domnul Igor Dodon și Preasfințitul Marchel, Episcop de Bălți și Fălești, însoțit de toți slujitorii din cuprinsul eparhiei. În cadrul întrunirii, domnul președinte a mulțumit preoților pentru încredere, susținere și pentru rugăciune, subliniind crezul său că Biserica Ortodoxă este unul din pilonii de bază ai statalității noastre și va ține cont de părerea slujitorilor bisericii. De asemenea și preoții au adresat câteva doleanțe,

mai mult…

Preasfințitul Marchel a participat la lucrările sinodale din Chișinău

Marți, 18 octombrie 2016, la reședința mitropolitană, sub președinția Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir au demarat lucrările Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova. La întrunire au participat toți arhiereii din cuprinsul Mitropoliei Moldovei, după cum urmează: ÎPS Arhiepiscop Sava de Tiraspol și Dubăsari, PS Episcop Anatolie de Cahul și Comrat, PS Episcop Petru de Ungheni și Nisporeni, PS Episcop Marchel de Bălți și Fălești și PS Episcop Nicodim de Edineț și Briceni, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și al întregii Moldove. În cadrul ședinței au fost abordate mai multe subiecte ce țin de viața bisericească, adoptându-se următoarele hotărâri: mai mult…

Conferinţa Ştiinţifică Naţională „BISERICA ORTODOXĂ DIN MOLDOVA ŞI STATUL. CREDINŢĂ ŞI CUNOAŞTERE”

La 11 octombrie 2016, în Sala Azurie a Academiei de Științe a Moldovei a avut loc Conferinţa Ştiinţifică Naţională „BISERICA ORTODOXĂ DIN MOLDOVA ŞI STATUL. CREDINŢĂ ŞI CUNOAŞTERE”, consacrată aniversării a XXV-a de la proclamarea independenţei Republicii Moldova. Evenimentul a fost organizat de Academia de Științe a Moldovei în parteneriat cu Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove. Evenimnentul a început cu lansări de mai mult…

Adunarea trimestrială a preoților Eparhiei de Bălți și Fălești

DSC_0029.JPGJoi, 29 septembrie 2016, în catedrala „Sf.Împ.Constantin și Elena” din Bălți, Preasfințitul Marchel a prezidat adunarea trimestrială a preoțior din cuprinsul eparhiei de Bălți și Fălești. Adunarea a debutat cu sfânta Liturghie și cu întâlnirea festivă a icoanelor noilor canonizați sfinți Gavriil și Agafia. A urmat alocuțiunea Episcopului despre vocația sacerdotală și învățătorească a preotului, despre provocările contemporanietății.

mai mult…