versiunea moldoveneasca русская версия


La hramul municipiului Bălți în cinstea Sfântului Ierarh Nicolae

La hramul municipiului Bălți în cinstea Sfântului Ierarh Nicolae

22 мая 2026

Vineri, 22 mai 2026, de sărbătoarea mutării moaștelor Sf.Ier. Nicolae, Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, a oficiat sfânta Liturghie în piața din fața catedralei episcopale din municipiul Bălți. Alături de Înaltpreasfinția Sa a coliturghisit un mare sobor de preoți și diaconi din raioanele componente ale Eparhiei. Răspunsurile la strană au fost date de corul arhieresc, condus de protoiereul Alexandru Paiul.  Printre enoriași s-a numărat domnul Alexandr Petkov, primarul municipiului Bălți, dar și alți reprezentanți ai administrației publice... 

Rugăciune și comuniune duhovnicească la sărbătoarea Înălțării Domnului

Rugăciune și comuniune duhovnicească la sărbătoarea Înălțării Domnului

21 мая 2026

În ziua luminatului praznic al Înălțării Domnului, credincioșii s-au adunat la catedrala episcopală „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bălți, unde au avut loc slujba praznicală. Sfânta Liturghie de sărbătoare a fost oficiată de către Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, înconjurat de clerul catedralei și mulțime de credincioși, veniți să împărtășească bucuria luminatului praznic și să participe la rugăciunea comună. Versetele biblice citite în ziua praznicului au amintit celor prezenți despre înălțarea Mântuitorului... 

„Şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui”

„Şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui”

20 мая 2026

Acest articol ne învaţă că, după ce Fiul lui Dumnezeu S-a smerit, «coborându-Se din cer», adică făcându-Se om, după Înviere S-a umplut de slavă dumnezeiască şi după firea Sa omenească, înălţându-Se cu trupul la cer şi şezând de-a dreapta Tatălui, adică la locul cel mai de cinste. De aici se desprind două lucruri: a) că Dumnezeu, Iisus Hristos, a fost totdeauna în sânul Tatălui şi în tot locul; b) după Înălţare, Iisus este cu trupul numai în cer, nu şi pe pământ, dar în chip tainic Se află şi în dumnezeiasca Euharistie, din clipa în care pâinea se... 

Predică în duminica orbului

Predică în duminica orbului

16 мая 2026

  

Așa nu se mai poate

Așa nu se mai poate

15 мая 2026

1. Nu se poate…! 2. • Ai trăit toată viața în păcate și la spovedanie vrei să primești iertare fără nici un canon … Nu se poate…! 3. • Ai stat toată ziua la televizor, iar seara vrei să ai mintea limpede și curată la rugăciune … Nu se poate…! 4. • Ai mers și tu o dată la biserică, și vrei ca Dumnezeu să-ți împlinească rugăciunea … Nu se poate…! 5. • Ai aprins și tu o lumânare la biserică și cu ea vrei să cumperi raiul … Nu se poate…! 6. • Ai făcut și tu câteva fapte bune, și vrei cu ele să compensezi... 

Sensul duhovnicesc și material al lumânării aprinse în biserică

Sensul duhovnicesc și material al lumânării aprinse în biserică

14 мая 2026

I. Lumânarea aprinsă în biserică are o semnificație duhovnicească foarte adâncă, fiind unul dintre cele mai simple, dar și cele mai grăitoare gesturi ale credinciosului. Ea vorbește fără cuvinte despre credință, jertfă, rugăciune și comuniune cu Dumnezeu. 1. Lumânarea – simbol al lui Hristos, Lumina lumii În primul rând, lumânarea ne trimite cu gândul la Hristos, Care spune în Evanghelie: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează nu va umbla în întuneric” (Ioan 8, 12). Aprinzând lumânarea, mărturisim că dorim să trăim în această Lumină, să ne luminăm... 

Panihidă pentru odihna sufletelor ostașilor

Panihidă pentru odihna sufletelor ostașilor

10 мая 2026

La 9 mai 2026, de Ziua Victoriei, Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, a participat la ceremonia de depunere a florilor la memorialul dedicat eroilor căzuți în anii Marelui Război pentru Apărarea Patriei. În cadrul evenimentului comemorativ, Vlădica Marchel a săvârșit o panihidă pentru odihna sufletelor ostașilor adormiți, care și-au jertfit viața pentru credință, Patrie și viitorul pașnic al urmașilor. În cuvântul său, ierarhul a subliniat importanța păstrării memoriei despre fapta eroică, curajul și jertfelnicia celor care, cu prețul... 

Cântarea samaritencei

Cântarea samaritencei

8 мая 2026

1. La pomul umbririi, la ușa slăvirii, statea la fântână Hristos Venea samariteanca într-a sa rânduială să-ncarce al apei prinos. 2. Hristos ei i-a spus: «Ia apa de-ajuns». Iar ea îi dădură răspuns: «Eu sunt samariteană şi nu sunt iudeică cum aş putea să-ţi dau apă?»  

Lupta noastră

Lupta noastră

7 мая 2026

Lupta noastră se duce în fiecare zi și în fiecare ceas. Dacă faci reproșuri fratelui sau îl judeci sau îl întristezi, ți-ai pierdut pacea. Dacă ai căzut în slava deșartă sau te înalți deasupra fratelui, ai pierdut harul. Dacă-ți vine un gând desfrânat și nu-l depărtezi de îndată, sufletul tău pierde iubirea lui Dumnezeu și îndrăzneala în rugăciune. Dacă iubești puterea sau banii, nu vei cunoaște niciodată iubirea lui Dumnezeu. Dacă-ți împlinești voia proprie, ești biruit de vrăjmașul, și urâtul intră în sufletul tău. Dacă urăști pe fratele tău,... 

Arhiva января 2022

Felicitare pentru părintele Petru Chioresco

Cu prilejul frumoasei aniversări a Zilei de naștere la 33 ani de viață pământească, aducem cele mai sincere felicitări preotului Petru Chioresco, clericul mănăstirii „Sfânta Treime” din satul Glinjeni, raionul Fălești. Avem deosebita ocazie, plăcere și onoare, să Vă felicităm, preacucernice părinte Petru, rugând pe bunul Dumnezeu să vă binecuvinteze cu multă sănătate, mulți ani și mult har, pentru a le reuși pe toate. Este și momentul prielnic să Vă mulțumim pentru râvna Sfinției Voastre și pentru pomenirea în rugăciune. Vă dorim ca tot așa Judecătorul și Răsplătitorul tuturor – mai mult…

Iisuse, Fiul lui David, fie-Ţi milă de mine!

Vindecarea orbului din Ierihon. Lc.18,35-43. 1Tim.1,15-17;  Mt.20,30-34; Mc.10,46-52. În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh (Mt.28,19). „Iisuse, Fiul lui David, fie-Ţi milă de mine”! Iubiţi credincioşi, ucenici ai Domnului. Evanghelia pe care ne vom fundamenta cuvântul de învăţătură se găseşte în Ev. după Luca capitolul 18. Este prezentat aici strigătul unui orb. O boală cumplită este orbirea… Să trăieşti în întuneric… este unul din chinurule iadului! Acest strigăt din adâncul sufletului L-a auzit Domnul nostru, pentru că era o rugăciune, iar El unde simte că-i rugăciune, mai mult…

Minunea ce s-a făcut la copiii ce au slujit sfânta Liturghie

Pentru #ora de Religie. De la cetatea ce se numeste Teracus, ca la zece stadii, era un sat, anume Gonab. Deci, copiii satului acestuia pasteau oile si, cum se intampla intre copii, alergara sa se joace, precum le este obiceiul. Iar, jucandu-se ei, au zis: «Veniti, cu adevarat, sa facem si sa aducem jertfa si sa ne impartasim, precum si preotul face in sfanta Biserica.» Si aceasta le-a placut tuturor. Si si-au pus lor, pe unul, in randuiala preoteasca si, pe alti doi copii, cu randuiala de diaconi. Deci, au venit la o piatra, ca langa piatra se jucau, si pe piatra, ca pe un altar, au pus painile, iar intr-un pahar de piatra, vinul. mai mult…

Sfântul ierarh Iosif cel Milostiv

În ziua de 26 ianuarie este pomenit sfântul ierarh Iosif cel Milostiv, mitropolitul Moldovei, originar din satul Răzălăi, comuna Pepeni, raionul Sîngerei (actualmente R. Moldova). Cele mai alese virtuți ale mitropolitului Iosif erau acestea două: sfințenia vieții și milostenia.  Mitropolitul Iosif Naniescu, numit acum sfântul Iosif cel Milostiv, s-a născut în Basarabia (la moment R. Moldova), ca fiu al preotului Anania Mihalache și al soției sale, Teodosia, din satul Răzălăi, la 15 iulie 1818, primind la botez numele Ioan. Rămânând de mic orfan de tată, iar mama sa făcându-se monahie, la vârsta de 10 ani a fost luat de un unchi al său, ierodiaconul Teofilact, care l-a adus în obștea mănăstirii Frumoasa (la moment parte componentă a B.O.M.), mai mult…

Înmormântarea protoiereului Ioan Ceban

Ziua de marți, 25 ianuarie 2022, a fost îndurerată pentru confrații preoți și enoriașii bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Pruteni, raionul Fălești. Aceștia s-au rugat împreună ultima dată alături de nou-adormitul protoiereul Ioan Ceban, băștinaș din acest sat. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, sfânta Liturghie funerară și prohodul au fost oficiate de către protoiereul mitrofor Oleg Fistican, blagocinul raionului Fălești. Alături de familia îndoliată s-au rugat protoiereul Alexandru Vasilciuc – parohul bisericii gazdă, mai mult…

Vizita protoiereului Oleg cu aghiazma mare

Luni, 24 ianuarie 2022, cu ocazia sărbătorii Botezul Domnului, preotul militar – protoiereul Oleg Fistican, și-a îndeplinit funcția misionară și a sfințit cu Aghiazmă mare, edeficiile și personalul Comisariatului, Procuraturii și Pompierilor din orașul Fălești, pentru că ele au nevoie de o mai mare grijă părintească din partea Bisericii. Totodată părintele Oleg a felicitat lucrătorii instituțiilor mai sus-numite cu ocazia marilor sărbători, urându-le multă sănătate și binecuvântare de la Dumnezeu. În cuvântul de adresare, părintele a făcut trimitere la textul scripturistic al Epistolei către Romani. mai mult…

Liturghia duminicii după Botezul Domnului

Duminică 23 ianuarie 2022, prima duminică după Botezul Domnului, a coincis cu pomenirea sfântului ierarh Grigorie de Nyssa, Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești a liturghisit în catedrala „Sf.Împ.Constantin și Elena” din Bălți. Alături de Arhipăstor s-au rugat soborul preoțesc și diaconesc, înconjurat de enoriașii catedralei.
Biserica a rânduit ca în această duminică la sfânta Liturghie să se citească textul evanghelic din Matei 4:12-17, despre întemnițarea sfântului Ioan Botezătorul și despre strămutarea din Nazaret în Capernaum a Mântuitorului. mai mult…

Duminica după Botezul Domnului

Comentarii patristice. „Şi Iisus, auzind că Ioan a fost întemniţat, a plecat în Galileea” (Mt. 4, 12). Nu s-a retras din cauza fricii. Prin aceste lucruri pe care le-a săvârşit, ne-a învăţat pe noi cum să evităm prigonitorii. El s-a retras din Iudeea la neamuri. Aceasta arată că Dumnezeu Însuşi pleacă într-o zonă îndepărtată a pământului iudeilor când aceştia păcătuiesc împotriva proorocilor şi batjocoresc dumnezeirea Sa. (Sfântul Chiril Alexandrinul, Fragment 34). Fără îndoială, punerea în temniţă a lui Ioan a fost îngăduită de Dumnezeu pentru că nimeni nu poate face nimic împotriva unui om sfânt, decât dacă Dumnezeu îngăduie. mai mult…