versiunea moldoveneasca русская версия


Gătiți calea Domnului!

Gătiți calea Domnului!

16 января 2026

Duminica înainte de Botezul Domnului ne prezintă începutul Evangheliei (Marcu 1:1,-8) lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Nu vedem încă minuni, nu auzim încă predica de pe munte, ci suntem conduși în pustie, acolo unde se aude glasul unui om trimis de Dumnezeu: Sfântul Ioan Botezătorul. Această duminică este una a pregătirii. Ne aflăm înaintea marelui praznic al Botezului Domnului și Biserica ne cheamă să ne pregătim nu doar exterior, ci mai ales lăuntric, prin pocăință, trezvie și smerenie.  

Cine a fost sfântul Vasile cel Mare?

Cine a fost sfântul Vasile cel Mare?

13 января 2026

Acest între sfinți, Părintele nostru Vasilie cel Mare a trăit între anii 330–379, în vremea Sfântului și marelui împărat Constantin, până în zilele împăratului Valens, cel căzut în rătăcirea lui Arie. S-a născut în Cezareea Capadochiei, din părinți dreptcredincioși și înstăriți, Emilia și Vasilie, tatăl său fiind un luminat dascăl în cetate. Iubitor de învățătură și înzestrat pentru carte, Sfântul Vasilie și-a îmbogățit mintea cercetând, rând pe rând, școlile din orașul său, Cezareea, apoi din Bizanț, mergând până și la Atena, cea mai... 

Colindele Nașterii Domnului, prilej de sărbătoare în Catedrala din Bălți

Colindele Nașterii Domnului, prilej de sărbătoare în Catedrala din Bălți

12 января 2026

Festivalul colindelor a avut loc astăzi, în municipiul Bălți, în Catedrala „Sfinții Împărați Constantin și Elena”. Evenimentul festiv a fost organizat în parteneriat cu Școala Primară „Mihai Eminescu” din Bălți și s-a desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești. La festival au participat elevi, cadre didactice și părinți, care au trăit bucuria Nașterii Domnului prin colinde autentice. Copiii au vestit cu glas curat și inimă sinceră marele praznic al sărbătorii, aducând lumină și emoție în sufletele celor... 

Mesajul de felicitare al ÎPS Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, adresat ÎPS Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, cu ocazia sărbătoririi zilei Sfîntului Ocrotitor

Mesajul de felicitare al ÎPS Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, adresat ÎPS Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, cu ocazia sărbătoririi zilei Sfîntului Ocrotitor

12 января 2026

Înaltpreasfinția Voastră! Am deosbita bucurie de a Vă adresa cu prilejul sărbătoririi Ocrotitorului Ceresc, Cuviosul Părinte Marchel, starețul Mănăstirii Achimiților, calde felicitări dimpreună cu doriri de multă sănătate, zile îndelungate, pace și bucurie! Vă cunoaștem drept un Ierarh devotat slujirii Bisericii lui Hristos, plin zel misionar, rîvnitor pentru propovăduirea „cu timp și fără timp” (II Timotei IV, 2) a Cuvîntului Evanghelic și neobosit apărător al valorilor sacre ale credinței noastre ortodoxe strămășești și așa Vă dorim să rămîneți cu... 

Sărbătoarea Sf. Cuv. Marchel, marcată cu evlavie în catedrala din Bălți

Sărbătoarea Sf. Cuv. Marchel, marcată cu evlavie în catedrala din Bălți

11 января 2026

Într-o atmosferă de sărbătoare, în prima duminică după Nașterea Domnului, 11 ianuarie 2026, când Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Cuvios Marchel, egumenul Mănăstirii Neadormiților, în Catedrala episcopală „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din municipiul Bălți a fost săvârșită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Slujba a fost oficiată de omagiatul zilei, Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, înconjurat de un sobor numeros de preoți și diaconi, în prezența mulțimii de credincioși.  

ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Marchel, cu prilejul zilei onomastice

ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Marchel, cu prilejul zilei onomastice

11 января 2026

Duminică, 11 ianuarie, Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești prăznuieste pe Sfântul ocrotitor, Cuviosul Marchel, egumenul Mănăstirii Neadormiților. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Vladimir i-a adresat un mesaj de felicitare. Înaltpreasfinția Voastră, Vă aducem felicitări și urări de bine cu prilejul prăznuirii Patronului ceresc al Înaltpreasfinției Voastre, Cuviosul Marchel, egumenul Mănăstirii Neadormiților, ales mijlocitor înaintea Tronului Preasfintei Treimi. Această zi de sărbătoare ne oferă prilejul de a înălța mulțumire lui... 

Arhiepiscopul IOAN a adresat mesaj de felicitare Înaltpreasfințitului MARCHEL, arhiepiscop de Bălți și Fălești, în ziua prăznuirii Sfântului ocrotitor

Arhiepiscopul IOAN a adresat mesaj de felicitare Înaltpreasfințitului MARCHEL, arhiepiscop de Bălți și Fălești, în ziua prăznuirii Sfântului ocrotitor

11 января 2026

Înaltpreasfinției Sale, Înaltpreasfințitului MARCHEL, Arhiepiscop de Bălți și Fălești. Înaltpreasfinția Voastră, cu prilejul prăznuirii ocrotitorului ceresc al Înaltpreasfinției Voastre, Vă adresez sincere felicitări și gânduri de pace sufletească. Rogu-mă ca harul Sfântului ocrotitor să Vă întărească în lucrarea arhierească și să Vă călăuzească pașii în păstorirea credincioșilor, iar anii slujirii să Vă fie plini de binecuvântare, bucurie duhovnicească și rodnicie întru slava lui Dumnezeu. La mulți ani binecuvântați! Cu dragoste în Hristos, †... 

Mesajul de felicitare adresat Înaltpreasfințitului Marchel cu ocazia zilei onomastice

Mesajul de felicitare adresat Înaltpreasfințitului Marchel cu ocazia zilei onomastice

10 января 2026

Înaltpreasfinția Voastră, în această zi aleasă, se-nalță gând curat, cu urări de bine, smerite și senine. Vă înconjurăm cu rugăciuni divine cu prilejul sfânt al zilei onomastice. Cerem Domnului sănătate multă și har de Sus să aveți, ani lungi, binecuvântați, drept învățând Cuvântul dumnezeiesc, luminând suflete în adevăr ceresc. Noi, cler și enoriași, cu drag azi ne-adunăm, în rugă fierbinte să vă bucurăm.  

Nașterea Domnului, prăznuită cu aleasă bucurie duhovnicească

Nașterea Domnului, prăznuită cu aleasă bucurie duhovnicească

7 января 2026

Cu prilejul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, în Catedrala Arhiepiscopală a fost săvârșită sfânta Liturghie, într-o atmosferă de profundă evlavie și bucurie duhovnicească. Credincioșii s-au adunat în număr mare pentru a întâmpina praznicul întrupării Fiului lui Dumnezeu, Cel care S-a născut în Betleem pentru mântuirea neamului omenesc. Slujba a fost marcată de cântări alese, specifice acestei mari sărbători, care au vestit taina iubirii dumnezeiești arătate lumii prin Nașterea lui Hristos. În cadrul sfintei Liturghii au fost citite pastoralele  

PASTORALĂ LA NAȘTEREA DOMNULUI (text)

Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, iubitului nostru cler și popor: har, pace, ajutor și milă de la Dumnezeu, iar de la noi — arhierească binecuvântare.
„ … cînd voi veni, găsi-Voi, oare, credință pe pămînt?» (Lc.18.8)

Stimaţi creştini!

Sărbătorim astăzi Nașterea Fiului lui Dumnezeu, Întruparea Domnului, Naşterea Aceluia, care, mișcat fiind de dragoste, a binevoit să se facă asemenea nouă, oamenilor muritori. Nemaiauzit!!! Nemaiîntîlnit!!! Dumnezeu se face Om, că să îl îndumnezeiască pe acesta. Vine într-o nouă încercare către cel, care, cîndva, în Rai, i-a nesocotit porunca. Vine cu pacea Sa. Din nou ne-tinde dreapta Sa mântuitoare spre împăcare.

Nutreşte speranța recunoștinței de la zidirea Sa: cu toate că îi cunoștea nestatornicia, poate cumva…, de data asta…., omul va prețui! Dar n-a fost să fie. Omul, care s-a dovedit că are urechi dar nu aude, are ochi dar nu vede (Mt.13.14), nu a fost capabil să perceapă chemarea dumnezeiască. Și de această dată el rămâne nemișcat, încremenit în rătăcirea lui. Ba chiar mai mult: nu încape de Dumnezeu în lumea aceasta şi hotărăște să-L izgonească din ea, omorându-L pe Cruce.

Ce se întâmplă, fraților, cu noi? De unde atâta înverşunată încăpăținare în noi, cei care suntem pecetluiți cu Chip şi Asemănare dumnezeiască? Nu cumva îi nesocotim Învăţătura, ca altădată protopărinții noștri — porunca? Pentru că cu atîta ușurință renunțăm la îndemnul dumnezeiesc de a-l cinsti pe fratele nostru, cel deopotrivă cu noi; arătăm atîta indiferență faţă de cel nenorocit; dovedim atîta nesimțire împietrită, uneori chiar mai mare decît a dobitoacelor, cînd cineva ne fură valorile creştineşti, încercînd înlocuirea lor cu cele mai mari urîciuni; întoarcem spatele Celui care ne asigură pâinea cea de toate zilele (T.n.), preferînd un rai pămîntesc, o lume sortită putreziciunii, care nu e capabilă de altceva, decît să înlesnească şi să grăbească venirea antihristului.

Creştinilor,

Să nu uităm niciodată că Cel care le-a adus pe toate dintru neființă în ființă (Eclesiah.18.1), inclusiv pe om, a avut grijă să le rînduiască, aşezîndu-le într-o neştirbită armonie spre înlesnirea vieții comunității umane, înzestrîndu-L pe om cu calități alese pentru îndemînateca lor diriguire.

Fericirea veşnică în Împărăţia lui Dumnezeu este scopul şi destinația omului. Așa a voit Dumnezeu. Și pentru aceasta L-a creat pe om. Naşterea Domnului este cea mai convingătoare mărturie, cea mai pronunţată și nemincinoasă manifestare a dragostei dumnezeieşti faţă de omul robit de păcat.

Deşi persoanele martore la evenimentul Întrupării Domnului nu au exclamat slogane de rezonanță, explozii sentimentale, triumfătoare, ci smerit, cu îngerii, L-au slăvit pe Cel de Sus, rugându-L pentru pace pe pământ. Totodată, ele au ştiut să pătrundă în esența evenimentului — minune, care a împărţit istoria omenirii în două: — de pînă la, … și după Nașterea Domnului, pe care noi astăzi îl prăznuim, aducîndu-I ofrandă, nu tocmai cea mai meritată curățenie a sufletelor noastre.

Iubiţi credincioşi,

Pecetea dumnezeiască în om — sufletul, mărturie vie a prezenţei Creatorului în zidirea Sa, nu se împacă doar cu respectarea obiceiurilor strămoşeşti, cinstind doar buchia Legii. El se vrea părtaş la viaţa creștinească, întemeiată pe sfintele porunci ale lui Dumnezeu. Petrecerea noastră într-o țară îndepărtată de ele (Lc.15.13) nu este altceva decît o jalnică existenţă, ce lasă doar o umbră pe acest pămînt, cu desăvîrşire lipsită de ceea ce ne-a adus Hristos, venind în lumea noastră — fericirea. Viața omului trăită în afara poruncilor lui Hristos este sortită nefericirii. Calea revenirii la normalitate trece în exclusivitate prin respectarea Sfintelor Porunci.

Realitatea zilei de astăzi este pe cît se poate de înșelătoare: se zidesc sfinte lăcașe; lucesc în bătaia soarelui cupole aurite; se oficiază slujbe solemne cu dangăt răsunător de clopot; dar sufletul… Sufletul continuă să ne doară, să tînjească. Așa se întîmplă pentru că ne place să fim minţiţi de toți; şi de cei mari, și de noi înșine. Şi asta pentru că am înmulțit fărădelegile în lume și, drept urmare, dragostea multora, care este pacea noastră, salvarea noastră s-a răcit (Mt.24.12).

Oameni buni,

Creştinul zilei de astăzi s-a dovedit a fi pustiit, sec, fără de roade creştineşti, păstrîndu-și, în mare măsură, doar chipul gol și asemănarea zădărnicită cu Ziditorul său. Dar numai asta, firește, e prea puțin ca să ne liniștim sufletul. El nu se împacă cu superficialități! El se vrea cu… și lîngă Dumnezeu, cu Care ne înrudim, doar nimicind ura și minciuna din societate şi din noi înșine.

Să ne întoarcem, fraților, la credință. La credinţa cea lăsată omenirii de Hristos Întemeietorul ei și nu la cea remodelată de rătăcirea mai marilor acestei lumii. Pentru că petrecerea îndelungată a societății noastre în halul acesta al dezbinării şi urii, în care ne aflăm acum, în perspectivă, ne poate aduce şi mai mari nenorociri. E timpul să ne dumerim! Haideți, oameni buni, rugîndu-ne, să veghem! Să veghem în parte şi în obşte!

Vă doresc să petreceți creştineşte sărbătorile de iarnă. Naşterea Domnului să mențină pacea în țară și unitatea în Biserică. Doamne, ajută-ne!

HRISTOS SE NAŞTE, SLĂVIŢI-L,

HRISTOS DIN CERURI, ÎNTÂMPINAȚI-L

 

+ Marchel, ARHIEPISCOP DE BĂLȚI ȘI FĂLEŞTI.

 

Nașterea Domnului, 2025/2026

Municipiul Bălţi

 

 

 


К записи есть 1 комментарий

Eparhia de Bălți și Fălești