Principala » pastorala » Pastorală la Învierea Domnului a ÎPS Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești

Pastorală la Învierea Domnului a ÎPS Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești

Iubitului nostru cler și popor: har, pace, ajutor, milă de la Dumnezeu, iar de la noi – arhierească binecuvîntare.
„…ce căutați pe Cel viu printre morți? Nu este aici, a înviat.» (Lc.24:5).
HRISTOS A ÎNVIAT!
Frați creștini, căderea protopărinților noştri Adam și Eva în Raia deschis ușile abisului infernal, în care, prea multă zăbavă, s-a prăbuşit Cununa creației dumnezeieşti — Omul. În aşa fel, acesta s-a lipsit de fericirea veşniciei cu Dumnezeu, pentru care, firește, fusese zidit.

În urma căderii omului, a fost afectată și convețuirea armonioasă între creatură și Creator, care a dat fisuri adînci, provocînd, prin neascultare, intrarea păcatului în lume. Urmează apoi, pervertirea rînduielelor vieții pămînteşti, care provoacă dezordini între feluritele creaturi, conviețuind paşnic în deplină ascultare faţă de om pînă la căderea lui.

Omul, plămădit pentru a fi izvorul nesecat al recunoștinței, se dovedeşte a fi neglijent şi lipsit de gratitudine. Acestea fiind rodul propriei neascultări, îl duc la păcat, atrăgînd după sine pierderea curăţeniei dumnezeieşti, de care se învrednicise în Rai. Încercînd redobîndirea ei, omul dovedeşte o neputinţă totală, dar nutrește, totuși, o speranță, că, odată și odată… „la plinirea vremii…» (Gal.4:4), o va redobîndi.

Conştientizarea propriei neputinţe — pe de o parte — și marea dorință de a reveni la vrednicia cea dintîi — pe de altă parte, readresează năzuințele omului către Parintele său Ceresc, de care îşi leagă așteptările și credinţa. Păcatul, însă, şi născătorul lui — „tatăl minciunii” (In.4:44), se anunță deja biruitor, atentînd la lipsirea omului de Dumnezeu pe vecie. Însă forţa cea de netăgăduit, care e unica capabilă să dezlege asemenea noduri şi care este dragostea cea nemărginită a lui Dumnezeu către om, fie el chiar şi doborît de patimi, a îndreptat mersul lucrurilor, punîndu-le sub semnul altei rînduieli, mult mai prielnică omului, decît cea impusă de vicleanul vrăjmaș.

Domnul și Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, care nu a contenit în purtarea Sa de grijă pentru noi, chiar și după ce L-am trădat, hotărăște răscumpărarea noastră din robia păcatului, pentru că: -,,iubind pe ai Săi, cei din lume, pînă la sfîrşit i-a iubit». (In. 13:1).

Fraţilor,

numai dragostea Părintelui Ceresc pentru copiii Săi este capabilă să-L coboare pe Dumnezeu din cer pe pămînt; să-L răstignească, omorîndu-L pe Cruce; să-L închidă în inima pămăntului, apoi să-L readucă la viață, nimicind păcatul și moartea. Acesta a fost tributul plătit de Domnul nostru Iisus Hristos — Mîntuitorul lumii pentru învierea speranţei noastre la fericirea vieții veşnice în Împărăţia lui Dumnezeu. Chinurile Mîntuitorului pe Cruce, urzite de invidia vrăjmaşului a tot ce este bun, frumos şi sfînt sub soare și, mai ales, biruința lui asupra morții, asigură omenirii dreptul şi posibilitatea alegerii conştiente, drept de care omul s-a lipsit în Rai, neascultînd de Dumnezeu. Așa începe era nouă în istoria neamului omenesc, numită era creștină, esența și inima căreia este dragostea lui Dumnezeu cea necuprinsă, dar vădită nouă, celor ce purtăm chipul şi asemănarea Lui cea dumnezeiască.

Iubiţi credincioși,

calea noastră spre viețuirea veşnică cu Dumnezeu, ceea ce prezintă ținta finală a năzuinţelor creştineşti, negreşit prevede atît lupta cu,… cît și biruința asupra… păcatului, care tocmai prezintă piatra de poticnire în această deloc ușoară călătorie, pentru că desăvîrşirea se dobîndește doar numai prin biruință asupra păcatului. Mîntuirea neamului omenesc, care s-a încununat cu Învierea Domnului, adică cu biruința asupra morţii şi asupra boldului ei — păcatul, a fost posibilă doar prin suferinţa de pe Cruce. Căci numai aşa a fost cu putință strivirea răutăţii în germenele ei. Sf. Ioan Gură de Aur afirmă: — „se teme de moarte numai acel care nu crede în Înviere». Frica, însă, nu ne scuteşte de firescul sfîrşit. Să nu ne temem de moarte că toți într-acolo mergem, fraților, dar să ne pregătim duhovniceşte pentru acea clipă, curăţindu-ne, prin pocăință, de păcat. Hristos Adevăratul Dumnezeul nostru şi Omul cel Adevărat a fost supus morții, dar a zdrobit puterea ei. Să murim şi noi păcatului, împreună cu Dînsul, ca să ne facem părtaşi Sfintei Învierii Lui.

Drept măritorilor creştini,

răspunsul la firesca întrebare care a frămîntat lumea din toate timpurile şi locurile: — …ce să fac ca să moştenesc viața veşnică?» (Lc.10.25), îl găsim deplin în acordul final al actului de răscumpărare a omenirii de sub stăpînirea celui viclean. Opera de creație și de răscumpărare a lumii este pătrunsă în totalitate de dragostea jerfelnică a lui Dumnezeu faţă de omul păcătos. E de importanță vitală să conştientizăm cu toții sacrificiul dumnezeiesc.

Oameni buni, cea mai mare tragedie pentru noi ar fi dacă Hristos ar fi murit în zadar. Dacă ar fi golit iadul, ca, mai apoi, noi să-l umplem din nou. Adevărul e că El a pătimit pentru mine și pentru tine. Să nu uităm asta niciodată. Să-i fim recunoscători, să-L slăvim, să-i mulțumim. Să ascultăm de poruncile Lui şi să le împlinim. Vă îndemn pe toți să trăiți creştineşte. Doar astfel vom putea îmbunătăți lucrurile şi în țară…, și în familie…, și în suflet…, că în toate se simte un gol neumplut,… se cere ceva mai bun, mai frumos. În toate acestea se face simțită lipsa lui Hristos. Să ne ajute Dumnezeu să-L readucem în viața noastră, deschizîndu-i larg porțile inimilor noastre.

ADEVĂRAT A ÎNVIAT!
+ Marchel
ARHIEPISCOP DE BĂLȚI ȘI FĂLEȘTI.

Paştele Domnului, 2026
Municipiul Bălți

К записи есть 1 комментарий