versiunea moldoveneasca русская версия


Anunț pentru 28 septembrie 2026

Anunț pentru 28 septembrie 2026

15 сентября 2026

Luni, 28 septembrie 2026, începând cu ora 8:30, în catedrala „Sf. Împ. Constantin și Elena” din Bălți, după săvârșirea sfintei Liturghii, va avea loc adunarea trimestrială a clerului din cuprinsul Eparhiei de Bălți și Fălești. În cadrul adunării vor fi prezentate dările de seamă pentru trimestrul al III-lea al anului curent și vor fi discutate cele mai importante subiecte de ordin administrativ și pastoral. Adunarea va avea un caracter ordinar și va debuta cu alocuțiunea Înaltpreasfințitului Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești. La încheiere sunt prevăzute... 

Cuvânt de felicitare pentru doi slujitori din blagocinia Sîngerei

Cuvânt de felicitare pentru doi slujitori din blagocinia Sîngerei

14 сентября 2026

În aceste zile, blagocinia Sîngerei adresează gânduri de aleasă prețuire și urări de binecuvântare către doi dintre slujitorii săi, care își marchează aniversarea zilei de naștere. Protoiereul Ioan Ursache, parohul bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din orașul Sîngerei, născut la 13 septembrie 1958, în satul Izvoare, raionul Fălești, a împlinit frumoasa vârstă de 68 de ani. La 17 noiembrie 1985 a fost hirotonit în treapta de diacon, iar la 2 martie 1986 a primit harul preoției. Astfel, în anul 2026, părintele Ioan a împlinit 40 de ani de slujire preoțească,... 

Două porunci, o singură cale: iubirea

Două porunci, o singură cale: iubirea

12 сентября 2026

 

Numai puțin gândiți-vă!

Numai puțin gândiți-vă!

11 сентября 2026

  

Pomenirea tăierii capului sfântului Ioan Botezătorul – zi de post, ziua fără alcool

Pomenirea tăierii capului sfântului Ioan Botezătorul – zi de post, ziua fără alcool

10 сентября 2026

Iubiți întru Domnul, Ierarhi, cinstiți părinți, frați și surori! La sărbătoarea Tăierii Capului sfântului Ioan Botezătorul, Biserica rânduiește post aspru, pentru ca – așa cum spune Tipicul – „să nu ne facem părtași la lăcomia lui Irod”. Căci dacă regele Irod s-ar fi înfrânat de la beția peste măsură, care i-a aprins mândria și alte patimi, poate că s-ar fi gândit și nu ar fi dat porunca de a-i tăia capul Sfântului Ioan, pe care el însuși îl socotea ca pe un om drept. Din păcate, oamenii săvârșesc adesea fapte păcătoase ireparabile sub influența... 

Cum se poate schimba un om?

Cum se poate schimba un om?

9 сентября 2026

Dumnezeu a îngăduit să vină multele și feluritele încercări și necazuri peste lume. Pe unele dintre acestea le-a voit, din îngăduință, sau ca pe niște osteneli ale pocăinţei, cum sînt: foamea, setea, plînsul, lipsa celor de trebuinţă, înfrînarea de la cele dulci, veştejirile trupului întru nevoință, vegherile, ostenelile, durerile, lacrimile multe şi amare, suspinele, frica morții, a cercetării, a dării socotelilor, a sălășluirii în iad cu dracii, ziua înfricoşată a judecăţii, ruşinea viitoare în fața întregii zidiri, tremurarea, mustrarea amară pentru... 

Rugăciune și recunoștință în casa ctitorului Tudor Marjin din Izvoare

Rugăciune și recunoștință în casa ctitorului Tudor Marjin din Izvoare

8 сентября 2026

Marți, 8 septembrie 2026, a fost o zi ca de sărbătoare pentru familia ctitorului Tudor Marjin din parohia Izvoare, raionul Fălești. Casa părintească a familiei a devenit, pentru câteva ceasuri, loc de rugăciune, de aducere-aminte, în mijlocul unei atmosfere de aleasă prăznuire duhovnicească. La acest moment deosebit au fost prezenți doi ierarhi ai Bisericii: Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, și Preasfințitul Filaret, Episcop de Căpriana, care au înălțat împreună rugăciuni pentru sănătatea și binecuvântarea familiei, precum și pentru... 

Spre atenția preoțimii Eparhiei de Bălți și Fălești, a Bisericii Ortodoxe din Moldova

Spre atenția preoțimii Eparhiei de Bălți și Fălești, a Bisericii Ortodoxe din Moldova

7 сентября 2026

Astăzi, 7 septembrie 2026, Î.P.S. Marchel în cadrul discuțiilor cu clericii Eparhiei de Bălți și Fălești, a înmânat Decret de numire pr. Ioan Paiul și pr. Roman Orașan, dorindu-le ajutorul lui Dumnezeu în noua funcție. Dintre altele vlădica a evidențiat valoarea sfântă și mântuitoare a Sfintei Liturghii, care este temelia coexistenței pașnice a omenirii și a vieții, căci anume așa interpretează Sfinții Părinți însemnătatea Euharistiei.  

Drumul Crucii și al Pocăinței” – 25 septembrie 2026, în blagocinia Sîngerei

Drumul Crucii și al Pocăinței” – 25 septembrie 2026, în blagocinia Sîngerei

7 сентября 2026

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, în data de 25 septembrie 2026, în ajunul praznicului Înălțării Sfintei Cruci, blagocinia Sîngerei va organiza procesiunea religioasă „Drumul Crucii și al Pocăinței”. La ora 08:00, în biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din orașul Sîngerei, va fi săvârșită Sfânta Liturghie. La ora 12:00, preoții și credincioșii se vor aduna în curtea bisericii, de unde vor porni în procesiune, cu Sfânta Cruce, icoane și rugăciuni, spre mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului”, satul... 

Invitația pe care Dumnezeu ne-o face

Invitația pe care Dumnezeu ne-o face

6 сентября 2026

 

Rubrica "pastorala"

PASTORALA ÎPS MARCHEL, ARHIEPISCOP DE BĂLȚI ȘI FĂLEȘTI LA SĂRBĂTOAREA ÎNVIEREA DOMNULUI (text)

„Iisuse, Cel ce ai Înviat din morţi, înviază şi sufletele noastre” (Acat. Învierea Domnului). Frați creştini, vă aduc vestea cea bună, veste luminată şi veşnică: HRISTOS A ÎNVIAT! Omenirea nu-şi mai doreşte un Dumnezeu Ceresc. Un Dumnezeu Biruitor al morții şi Stăpîn al vieții. Omenirea se doreşte ,,liberă» de datorii morale, preferă să rătăcească „într-o țară îndepărtată” (Lc 15.13) de Părintele Său, Care i-a dat viață și suflet cîndva, iar acum îi poartă de grijă. Alege să petreacă în întunericul necunoștinței, pentru ce, şi faptele ei sînt… pe potriva rătăcirii.

Știm cu toții că pe cel ce înaintează spre soare umbra îl urmează, iar pe cel ce se depărtează de soare umbra întunecoasă îl călăuzeşte. Un adevăr bătut în cuie care nu poate fi contestat. Altfel, însă, lumea percepe lucrurile privitor la Soarele Dreptății — Domnul nostru Iisus Hristos. De ce, oare, lumea nu mai are nevoie de Hristos Cel Înviat din morți, de Hristos Cel Care a creat-o, apoi a pătimit atîtea pentru ea; de ce îi întoarce spatele, oare chiar se vrea călăuzită de întuneric, îşi doreşte călăuză oarbă? mai mult…

PASTORALA LA NAŞTEREA DOMNULUI A ÎPS MARCHEL, ARHIEPISCOP DE BĂLȚI ȘI FĂLEȘTI (text și audio mp3)

Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestec vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi S-a născut azi Mîntuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David” (Luca 2, 10-11).
Domnul nostru Iisus Hristos vine în lumea omenească cu misiunea-I bine determinată. Dar pînă atunci, cu mult înainte, la Sfatul cel Mare (Fc. 1.26), pînă a fi fost blestemat pămîntul pentru păcatele omului (Fc. 3.17), se luase — și ce mare taină e aceasta! — hotărîrea de a ne crea după Chip şi Asemănare și a ne pune sub oblăduirea cea negrăită și atotbiruitoare a grijii dumnezeieşti. A urmat însă căderea. S-a prăbușit fericirea omului. Păcatul își vădea consecințele. Pămîntul și întreaga creație nu-și mai venerau noul său stăpîn mai mult…

PASTORALĂ LA NAȘTEREA DOMNULUI A ÎPS MITROPOLIT VLADIMIR

„Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14). Preasfințiți arhipăstori ai Bisericii noastre Ortodoxe din Moldova, Preacuvioşi şi Preacucernici slujitori ai altarului, Iubiţi monahi şi monahii, Drept-măritori credincioşi, iubitori ai păcii şi ai adevărului, Sărbătoarea nașterii Pruncului Mântuitor aduce Bisericii şi lumii întregi bucurie de nedescris şi împlinirea făgăduinței împăcării omului cu Dumnezeu. Această sfântă şi mare bucurie care covârşeşte orice bucurie personală, era exclamată curat în veacul al IV-lea de către Sfântul Ierarh Grigorie Teologul: „Cerurile să se veselească şi pământul să se bucure pentru Cel din ceruri, care vine astăzi pe pământ! Hristos în trup, bucurați-vă cu cutremur şi cu veselie…”. mai mult…

Pastorala Patriarhului Moscovei și al întregii Rusii KIRIL la Nașterea Domnului

Astăzi, când Biserica Cerească și pământească slăvește pe Dumnezeul Întrupat în unitate sobornicească, vă felicit cordial pe toți cu ocazia Marei și Luminatei Sărbători a Nașterii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Astăzi din nou ne îndreptăm imaginar privirile către evenimentele de acum peste două mii de ani ce s-au desfășurat în Betleem. Îl privim pe Pruncul blând așezat în iesle, în preajma Căruia stau Preacurata Maica Sa, Dreptul Iosiv și păstorii care au aflat primii despre venirea pe pămând a Mântuitorului. Noi cântăm împreună mai mult…

Pastorala ÎPS Marchel la Învierea Domnului, anul mântuirii 2022


mai mult…

Pastorala Înaltpreasfințitului Marchel la sărbătoarea Învierii Domnului

„Învierea Domnului ia în rîs moartea omului”
(Sf. Ioan Gură de Aur, comentarii la Moartea și Învierea Domnului)

Se crede pe drept şi cu adevărat, fraților, că pogorirea focului haric, care anunţă Învierea din morţi a Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos, este chezăşia vieţii pe pămînt pentru cel puțin încă un an înainte. Venirea focului haric din cer pe pămînt, indiferent — cer senin sau înrourat; pe vreme de ploaie sau de ninsoare; în bătaia vîntului sau în vreme liniştită; este mesajul dumnezeiesc care mărturiseşte despre comuniunea tainică între cele două părți ale lumii, — cerul și pămîntul.  mai mult…

Pastorala la Nașterea Domnului 2021/2022

«Să nu fie vreunul desfrînat sau întinat ca Esau, care pentru o mîncare și-a vîndut dreptul de întîi născut. Știți că mai pe urmă, cînd a dorit să moștenească binecuvintarea, nu a fost luat în seamă, căci, deşi cu lacrimi a căutat n-a mai avut cum să schimbe hotărîrea». (Evrei 12:16-17).
Pe măsura apropierii de măreața zi — praznicul Nașterii Domnului și atmosfera care-i precede, tot mai mult riscă ambele să fie puse sub semnul îndoielii și chiar negate, ignorate în cel mai bun caz. Aceste de pe urmă sumbre pronosticuri sînt alimentate de persistentele și înfricoșătoarele atenționări mai mult…

PASTORALA LA NAȘTEREA DOMNULUI 2020/2021

„Și Cuvîntul S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi și noi am văzut slava Lui…” (Ioan 1,14) Iubiți credincioși! Scopul inițial și unic al venirii Domnului nostru Iisus Hristos în lume este readucerea decăzutei omeniri la vrednicia ei de pînă la păcătuire. Misiune nobilă și mîntuitoare, care, părea la început, va fi răsplătită cu recunoștință și cu mulțumire.
Mulțumirea și recunoștiința de la cununa creației Sale (1Tes. 5,18) ar fi fost răspunsul potrivit și după merit Ziditorului. Dar omul zidit după chipul și asemănarea dumnezeiască, I-a pregătit Stăpînului său … cunună de spini, cuie de fier și ciocan. L-a lipsit de viață, crezînd pentru totdeauna, ca mai apoi să-I inverseze sensul povețelor, să-I denatureze Învățătura și să-și propună sieși ,,modele” și ,,valori”, străine firii și convețuirii omenești. mai mult…

Pomenirea tăierii capului sfântului Ioan Botezătorul – zi de post, ziua fără alcool

Cu binecuvîntarea Sanctității Sale Chiril, Patriarhul Moscovei și al Întrgii Rusii, în ziua pomenirii Tăierii Capului Sfîntului slăvitului Prooroc, Înaintemergătorului și Botezătorului Ioan, marcăm și Ziua fără alcool. În legătură cu acest fapt, îndemnăm toți preoții, să dea citire la finalul sfintei Liturghii, Pastoralei Sanctității Sale Chiril, dedicată Zilei fără alcool, pe care o anexăm mai jos.
mai mult…