Despre dumnezeiasca Împărtășanie
Sutașul ne-a dat nouă o învățătură mult folositoare pentru suflet. El a crezut că lisus Hristos este Dumnezeul cel adevărat, dar a cunoscut şi cîtă curățenie trebuie să aibă cel ce se apropie de El. Cercetîndu-şi viaţa şi faptele sale, s-a socotit cu totul nevrednic de primirea lui Dumnezeu. De aceea, cînd a auzit că Domnul Iisus va veni în casa lui, deşi era un dregător bine cunoscut în Capernaum, el nu s-a ruşinat nicidecum în faţa poporului, ci cu mare credinţă, cu evlavie şi cu smerenie, în auzul tuturor, a spus: „Doamne, nu sînt vrednic ca să intri sub acoperişul meu». Cîtă smerenie, cîtă învăţătură pentru cei ce vin la Sfînta Împărtăşanie!
Ce glas mustrător pentru cei ce se împărtăşesc cu Trupul şi Sîngele Domnului, fiind nevrednici! Sutaşul, auzind că Domnul vine la dînsul, n-a îndrăznit să-L primească în casa sa, făcută de mînă omenească. Noi, auzind prin Sfîntul Apostol Pavel, că: ,,Oricine va mînca pîinea sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, vinovat va fi faţă de trupul şi sîngele Domnului», îndrăznim totuşi, cu multă uşurinţă, şi-L primim, prin Împărtăşanie, înlăuntrul sufletului şi trupului nostru. Sutaşul nu s-a ruşinat, ci înaintea poporului a mărturisit nevrednicia sa; noi, fără nici o teamă, ne împărtăşim cu nevrednicie, ca să ne arătăm înaintea oamenilor că sîntem vrednici. Aceasta se întîmplă, sau pentru că nu ţinem seamă nicidecum de sfinţenia Tainei, sau pentru că nu cercetăm de loc greutatea păcatelor noastre, sau în fine, pentru că nici de una nici de alta nu ne îngrijim.
Într-adevăr, cînd ne apropiem de Sfînta Taină a Cuminecăturii, noi nu vedem nimic altceva în ea decît pîine şi vin, şi de aceea, cînd ne împărtăşim cu ele, nu simțim nimic altceva, decît numai gustul pîinii şi al vinului. Credinţa însă învinge simțurile, ea fiind o dovadă mai puternică decît aceea a ochilor şi o încredinţare mult mai mare decît aceea a gustului sau a altor simțuri, pentru că simţurile trupeşti arată minții omului numai părţile din afară ale lucrurilor, numai cele ce se întîmplă în jurul nostru; pe cînd credinţa străbate pînă înlăuntru, atingînd însăşi fiinţa lucrurilor. Pentru aceasta Sfîntul Apostol Petru, deşi a văzut minunile: Schimbarea la față, Patimile, Îngroparea, Învierea şi Înălţarea Mîntuitorului Hristos la ceruri, el a socotit însă că cuvîntul credinţei este mai adevărat decît simţurile sale. De aceea el spunea celor ce-l ascultau cu luare aminte şi-i întărea în credinţă, zicînd: ,,Şi pe acest glas (adică: ,,Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit»), noi l-am auzit din cer pogorîndu-se, pe cînd eram cu Domnul, în Muntele cel sfint; avînd astfel întărirea cuvîntului proorocese». El laudă pe cei ce luau aminte la cuvîntul credinţei, fiindcă în întunericul vieţii acesteia, credinţa ne luminează, precum luminează făclia pe cei ce sînt în loc întunecos; ea luminează pînă cînd va veni ziua mutării noastre din întunericul vieţii şi va răsări în inimile noastre înseşi Luceafărul în care credem, adică Iisus Hristos. Acestea toate le-a spus Sfîntul Apostol Petru prin cuvintele: ,,La care bine faceţi luînd aminte ca la o făclie ce străluceşte în loc întunecos, pînă cînd se va lumina de ziuă şi Luceafărul va răsări în inimile voastre».
Dumnezeu cel atotputernic a arătat în multe chipuri, prin toţi sfinţii Săi, că pîinea pe care o mîncăm, la Sfânta Împărtăşanie, este Trupul Fiului Său, iar vinul pe pe care-l bem este Sîngele Lui. Despre aceasta, mai lămurit decît toţi ne-a arătat însuşi Domnul Iisus Hristos, zicînd: ,,Eu sînt pîinea cea vie, care s-a pogorît din cer. Cine mănîncă din această pîine viu va fi în veci. Iar pîinea pe care Eu o voi da este trupul Meu, pe care Eu îl voi da pentru viața lumii. Deci iudeii se întrebau şi ziceau: cum poate acesta să ne dea trupul Lui ca să-l mîncăm?» ,,Însă mulţi din ucenicii Lui, auzind acestea, au zis: greu este cuvîntul acesta! Cine poate să-l asculte?»¹ Dar lisus întăreşte şi mai mult cuvîntul Său, arătînd totodată şi nevoia împărtăşirii cu Sfintele Taine, zicând: ,,Amin, amin, grăiesc vouă: de nu veţi mînca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sîngele Lui, nu veți avea viaţă în voi. Cel ce mănîncă trupul Meu şi bea sîngele Meu are viață veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Căci trupul Meu este adevărată mîncare şi sîngele Meu adevărată băutură. Cel ce mănîncă trupul Meu şi bea singele Meu rămîne într Mine şi Eu întru el». Acestea le-a spus lisus cînd se afla în Capernaum; iar cînd a sosit seara Cinei celei de taină, atunci, şezînd cu cei doisprezece Apostoli, luînd pîinea în sfintele Sale mîini şi binecuvîntînd, a frînt-o şi a dat-o ucenicilor Săi, zicînd: ,,Luați, mîncaţi, acesta este trupul Meu. Şi luînd paharul şi mulţumind, le-a dat lor, zicînd: beţi dintru acesta toți, că acesta este sîngele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor».
Deci, fraţi creştini, noi vedem pîinea, dar credem că aceasta este trupul Domnului nostru. Vedem vinul, dar cuvîntul Domnului ne încredinţează că acesta este sîngele Său. Credinţa noastră învinge simțurile noastre şi după cum cei ce L-au văzut pe Iisus Hristos umblînd pe pămînt şi au crezut într-Însul, prin ochii lor trupeşti vedeau om, iar prin credinţa din sufletul lor îl mărturiseau că este Dumnezeu, tot aşa şi noi, prin ochii trupului, vedem pîine şi vin, iar prin lumina credinţei credem că pîinea este trupul şi vinul este sîngele Domnului nostru. ,,Fericiti sînt, zice Domnul, cei ce n-au văzut şi au crezut». Dacă am fi văzut trupul şi sîngele Domnului nostru, atunci nu am fi avut nevoie de credinţă, fiindcă, nu pe cele văzute, ci pe cele nevăzute le credem şi le cunoaştem, după cum ne spune Sfîntul Apostol Pavel, zicând: ,,Credinţa este adeverirea celor nădăjduite, dovada lucrurilor celor nevăzute». Dreapta cea atotputernică a lui Dumnezeu acoperă, în dumnezeiasca Taină, trupul şi sîngele Fiului Său cu faţa pîinii şi a vinului, ca, văzînd noi pîinea şi crezînd că este trupul şi văzînd vinul şi crezînd că este sîngele lui Iisus Hristos, să primim cununa cea nevestejită a credinţei. Osebit de aceasta, dacă am fi văzut gol şi descoperit trupul şi sîngele Domnului nostru, cum era cu putinţă să ne apropiem şi să ne împărtăşim cu ele?
Dacă Taina Sfintei Împărtăşanii, din Sfînta Liturghie, ar fi rămas descoperită, fără îndoială, nu s-ar fi apropiat nimeni de ea. Dacă am fi văzut trupul şi sîngele Fiului lui Dumnezeu, nu numai că nu am fi avut putere ca să ne apropiem şi să ne împărtăşim, ci nici măcar cu ochii să căutăm spre Dînsul; atunci ne-am fi cutremurat, ne-am fi înfricoşat, am fi fugit şi am fi căzut jos. De ceea Pronia cea puternică a lui Dumnezeu le acoperă pe ele cu faţa pîinii şi a vinului, şi astfel se fac nu numai apropiate, ci şi uşor de primit. Lucrul acesta este taina tainelor, care covîrşeşte mintea noastră, şi pe care nici prin cuvinte, nici prin cugete omeneşti, nu o putem pricepe, ci numai prin credinţă ne este îngăduit să ne apropiem de ea. Pentru aceasta, unii, văzînd pîinea și vinul şi auzind că este trupul şi sîngele lui Iisus Hristos, rid şi batjocoresc Sfînta Împărtăşanie; iar ereticii, căutînd chipul firesc al prefacerii pîinii şi vinului în trupul şi sîngele Domnului şi neputînd să-l afle, mărturisesc nebuneşte, zicînd că pîinea şi vinul dumnezeieştei Împărtăşanii este numai un simbol, o închipuire a trupului şi a sîngelui lui Hristos. Noi, ortodocşii, după binecuvîntarea Sfintelor Daruri, vedem pîine şi vin, dar auzind glasul lui Dumnezeu: Acesta este trupul Meu»… şi ,,Acesta este sîngele Meu»…, avem cuvîntul credinţei mai adevărat decît puterea ochilor care văd. Ştim şi mărturisim că Sfintele Daruri se prefac cu adevărat în trupul şi sîngele Domnului, dar că prefacerea aceasta se săvîrşeşte în chip tainic, prin harul cel dumnezeiesc şi atotputernic. După cum la Cina cea de taină pîinea şi vinul, binecuvintate de Iisus Hristos, şi-au păstrat fața lor firească şi nu au luat înfăţişare de carne şi sînge, deşi, frîngînd Hristos pîinea, a zis: ,,Acesta este trupul Meu»; iar cînd a dat vinul, a zis: ,,Acesta este sîngele Meu», tot aşa şi noi astăzi, mărturisim că la dumnezeiasca Împărtăşanie, rămînînd mai departe faţa firească a pîinii şi a vinului, fiinţa pîinii se preface cu adevărat în trupul lui Hristos şi fiinta vinului se preface cu adevărat în sîngele Lui, cu care ne împărtăşim ca şi Sfinţii Apostoli la Cina cea de taină, deşi nu putem să înțelegem cu mintea felul tainic al acestei prefaceri.
Deci, cînd venim la Sfînta Împărtăşanie, noi ne apropiem de Dumnezeu, şi prin primirea Sfintelor Taine ne unim cu Dînsul. De aceea se cuvine să ne gândim cine este Dumnezeu, cine sîntem noi, şi cît de mult osîndeşte Dumnezeu păcatul. Dumnezeu este nemuritor şi prea Sfint; El este sfinţenia însăşi; iar noi sîntem plini de noroiul păcatelor, locaşuri de fărădelege şi de necurăţie. Dumnezeu a arătat cît de mult osîndeşte păcatul, cînd, pentru păcat, a pedepsit pe îngeri, a izgonit pe cei dintîi oameni din rai, a înecat lumea prin potop, a plouat foc şi pucioasă asupra Sodomei, a dat spre dărîmare Ierusalimul, cetatea cea sfîntă. A făcut cunoscută greutatea cea nemărginită a păcatului, cînd, pentru ştergerea lui şi izbăvirea de el a păcătoşilor, a trimis în lume pe Cel fără de păcat şi Unul-Născut Fiul Său, singurul în stare să îndepărteze povara păcatului prin moartea Sa pe cruce. Deci cum ne vom apropia noi, păcătoşii, de El, cum vom veni noi, nevrednicii, la potirul preacuratelor şi înfricoşatelor Sale Taine, fiind plini de toate fărădelegile şi de toate păcatele?
Cînd s-a pogorît Dumnezeu pe muntele Sinai şi a îngăduit să se apropie şi iudeii de poalele muntelui, atunci a poruncit lui Moise: „Pogoară-te de grăieşte poporului să se țină curat astăzi şi mîine şi să-şi spele hainele, ca să fie gata pentru poimîine, căci poimîine se va pogorî Domnul înaintea ochilor a tot poporul pe muntele Sinai». Deci curățire, spălare, pregătire de trei zile, şi să fie gata abia în ziua a treia. Atîta pregătire făcea poporul iudeu, nu pentru ca să se urce pe vîrful muntelui Sinai, unde s-a pogorît Dumnezeu, ci pentru ca să stea jos, la poalele muntelui. După atîta pregătire, nu îndrăznea nimeni nu numai ca să se urce pe munte, ci nici măcar să se atingă de el, fiindcă, săgetarea, lovirea cu pietre şi moartea erau pedeapsa aceluia care ar fi îndrăznit să se atingă de munte, după cum ne spune Sfînta Scriptură că a zis Domnul, poruncind: ,,Feriți-vă de a vă sui în munte şi de a vă atinge de ceva din el, căci tot cel ce se va atinge de munte, va muri. Nici cu mîna să nu se atingă de el, căci va fi ucis cu pietre, sau cu săgeata va fi străpuns. Nu va rămîne în viață, fie om, fie dobitoc»!. Deci tu, cel ce te apropii, nu de munte, ci de Dumnezeu; tu, cel ce te atingi nu de muntele Sinai, ci te atingi şi te împărtăşeşti cu însuşi Trupul şi Sîngele Fiului lui Dumnezeu, ce fel de pregătire faci? Oare, îți curăţeşti tu mai întîi sufletul prin pocăinţă? Speli întinăciunile şi necurățiile inimii prin lacrimile tale? Te pregăteşti măcar cu trei zile mai înainte, prin rugăciune, postire şi prin alte fapte bineplăcute lui Dumnezeu?
Dimpotrivă, tu îţi pierzi toată vremea postului, cea rînduită de Biserică pentru pregătirea dumnezeieştii Împărtăşiri, cu grijile trupeşti, şi aştepţi sfîrşitul postului ca să vii la părintele tău duhovnic în ultima zi, cu multă grabă, şi să-i spui numai păcatele de care-ţi aduci aminte. Nici o lacrimă nu verși, nici o hotărîre nu iei, pentru îndreptarea şi întoarcerea de la păcat. Duhovnicul, văzînd mulțimea care aşteaptă să se mărturisească şi grăbindu-se să asculte mărturisirea tuturor, nu mai are timp nici să te mustre cum se cuvine, nici să te sfătuiască, după pravilă. Într-o asemenea situaţie, el îți citeşte în grabă rugăciunea de iertare, iar tu, a doua zi, sau chiar în ceasul acela, îndrăzneşti, fără nici o sfială, și te împărtăşeşti, fără nici o frică, cu Trupul şi Sîngele Domnului tău, Iisus Hristos.
Dacă Dumnezeu s-ar fi arătat de faţă, în sfîntul potir, după cum s-a arătat deasupra muntelui Sinai, tunetele, fulgerele, norul cel întunecos, înfricoşatul glas al trîmbitei, te-ar fi înfricoşat şi pe tine, precum a înfricoşat atunci pe iudeii care erau în tabără. Focul şi fumul cel ce ieşea ca dintr-un cuptor ce arde, te-ar fi înspăimîntat, după cum a înspăimîntat și atunci pe norodul lui Israel. Dacă în ceasul acela, în care se săvîrşeşte Taina Sfintei Împărtăşanii, s-ar fi arătat Fiul Omului, venind pe norii cerului cu rîu de foc înaintea Lui şi cu mii de îngeri slujindu-I, s-ar fi înfricoşat, fără îndoială, duhul tău, s-ar fi tulburat gîndurile sufletului tău şi s-ar fi schimbat chipul fetei tale! Cînd eşti aproape de Sfinta Împărtăşanie, în potirul preotului de faţă este Domnul, şezînd pe scaunul Său plin de slavă şi serafimii cei cu şase aripi împrejurul Lui; cu două aripi îşi acoperă fetele lor, cu două picioarele, iar cu două zburînd, strigă, zicînd: ,,Sfînt, Sfînt, Sfînt Domnul Savaot, plin este cerul şi pămîntul de mărirea Lui!» Dacă, în ceasul în care te-ai împărtăşit, ai fi văzut numai o rază a slavei dumnezeieşti, te-ai fi spăimântat atunci, şi neputînd să stai în picioare, ai fi căzut cu faţa la pămînt, cum au căzut ucenicii lui Hristos cînd, în muntele Taborului, a strălucit slava cea dumnezeiască a feţei Lui.
Fiindcă Dumnezeu, în Taina Sfintei Împărtăşanii, nu se arată ochilor noştri trupeşti şi nici nu pedepseşte pe cei nevrednici, cum pedepsea pe cei ce se apropiau odinioară de muntele Sinai, nu cumva, pentru aceasta, noi nu luăm în seamă bogăţia bunătăţii şi a îndelungatei Sale răbdări? Dacă într-adevăr este aşa, vai nouă! Pentru că după inima noastră împietrită şi nepocăită, ne aducem urgia dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, cum ne spune Sfîntul Apostol Pavel, zicînd: ,,Cel ce mănîncă şi bea cu nevrednicie, osîndă luişi mănîncă şi bea, nesocotind trupul Domnului». Osînda aceasta aduce nu numai fel de fel de suferinţe, boli şi moarte, precum arată acelaşi slăvit Apostol în scrisoarea I-a către Corinteni: ,,De aceea printre voi, mulți sînt neputincioşi şi bolnavi, o bună parte mor», ci şi veşnica osîndă, în ziua cînd Dumnezeu va răsplăti fiecăruia după faptele lui, cum ne-a arătat Domnul, zicînd: ,,Atunci voi veți începe a zice: am mîncat în faţa Ta şi am băut, şi în ulitele noastre ai propovăduit. El însă va zice: Vă spun, nu vă ştiu pe voi, de unde sînteţi. Depărtați-vă de la Mine, voi toţi lucrători ai nedreptăţii» ³.
Pentru că atît de mare este pedeapsa ce stă înaintea celui care se împărtăşeşte cu nevrednicie cu înfricoşatele Taine ale lui Hristos, de aceea Sfîntul Apostol Pavel a dat această poruncă, zicînd: ,,Deci să se cerceteze omul pe sine însuşi, şi numai aşa să mănînce din această pîine şi să bea din acest vin». Pe tine însuţi te face deci judecător al tău, pentru că cine altul dintre toţi oamenii ştie cele ce ai făcut, afară de duhul tău? Care om ştie mai deplin cele ascunse ale inimii tale, afară de duhul tău şi de cugetul tău? Pentru aceasta, mai înainte de a te apropia de Sfintele Taine, cercetează-te pe tine însuţi, caută faptele tale şi, de vei afla într-însele călcarea poruncilor lui Dumnezeu şi sufletul tău necurat, depărtează-te, pentru că de te vei împărtăşi, te faci vinovat Trupului şi Sîngelui Domnului. Caută-ți cuvintele tale şi de vei afla că gura ta a înmulțit răutatea şi limba ta a grăit vicleşugul, depărtează-te, căci cu nevrednicie mănînci şi bei, şi vinovat te faci Trupului şi Sîngelui Domnului. Cercetează-ți gîndurile tale, şi de vei găsi mîndrie în minte, ură în suflet, vrăjmăşie în inimă şi nici o căinţă de ele, depărtează-te, pentru că de te vei împărtăşi, mănînci şi bei osîndă.
Taina este atît de sfîntă! Se cuvine deci ca şi cei ce se apropie de ea să fie sfinţi. Pentru aceasta preotul, cînd se apropie vremea sfintei Împărtăşiri, grăieşte: ,,Sfintele sfinților», adică Sfintele Taine sînt pentru cei sfinți, se dau numai celor sfinţi. Dar cine este sfint? Cine este curat de întinăciune? Nimeni, chiar dacă numai o zi va fi viaţa lui pe pămînt. Ce se cuvine dar, să facem? Oare, ne este de vreun folos să ne depărtăm de Sfintele Tajne, pentru ca să nu cădem în vină şi în osîndă? Nu! Împărtăşirea cu dumnezeieştile Taine ne trebuie pentru întărirea credinţei, pentru săvîrşirea faptelor bune, pentru viața cea desăvîrşită. Fără împărtăşirea Trupului şi Singelui Domnului, este cu neputinţă să moştenim viata cea veşnică, aşa după cum ne-a spus Însuşi Domnul lisus, zicînd: ,,Amin, amin, grăiesc vouă, de nu veţi mînca trupul Fiului Omului şi de nu veţi bea singele Lui, nu veți avea viaţă întru voi»?.
Dar tu zici că ai două lucruri de făcut şi amîndouă foarte greu de împlinit. De te vei împărtăşi cu nevrednicie, păcătuieşti; de nu te vei împărtăşi nici decum, vei fi osîndit. Deci ce trebuie să faci, nu ştii. Ai de făcut pe cel de al treilea lucru: să te împărtăşeşti cu vrednicie. Dar cum se poate aceasta, fiind păcătos? Să faci cum ți-a spus Dumnezeu, prin Apostolul Pavel, zicând: ispiteşte-te întîi pe tine însuţi, adică cercetează-ți toate păcatele şi văzînd mulțimea fărădelegilor tale, şi socotind nevoia împărtăşirii pentru mîntuirea ta, să nu dormitezi, nici să dormi, nici să trăieşti, stînd în noroiul păcatelor tale: ,,Deşteaptă-te tu, cel ce dormi, şi te scoală din morţi şi Hristos te va lumina». Părăseşte deci fărădelegea ca Zaheu, curăţeşte-te pe tine însuţi, adică vino la scaunul spovedaniei duhovnicului cu smerenie şi cu umilinţă, ca tîlharul, mărturisindu-ți toate păcatele tale. Pocăinţa, depărtarea de păcat şi mărturisirea şterg fărădelegile tale, şi te curăţesc de toate păcatele tale, după cum spune psalmistul, zicând: ,,Păcatul meu l-am cunoscut şi fărădelegea mea n-am ascuns-o. Zis-am: Mărturisi-voi fărădelegea mea Domnului. Şi Tu ai iertat nelegiuirea păcatului meu»2. Spală-ți, ca şi Petru, prin lacrimi amare, nu hainele tale, ci întinăciunea sufletului, a minţii şi a inimii tale. Cel putin cu trei zile mai înainte pregăteşte-te prin rugăciune, prin postire, prin milostenie şi prin toate celelalte fapte bune, plăcute lui Dumnezeu. După aceea cu credinţă şi evlavie, cu frică şi cu cutremur, apropie-te, bătîndu-ți pieptul tău ca vameşul, şi strigînd ca sutaşul: ,,Doamne, nu sînt vrednic ca să intri sub acoperişul meu!».
Şi aşa împărtăşeşte-te cu cereştile Taine ale lui Hristos. În acest fel împărtăşirea cu Trupul şi Sîngele Domnului îți va sfinţi sufletul şi trupul și te va uni cu Dumnezeu. Atunci te vei face nebiruit de patimi, înfricoşat diavolilor, prieten îngerilor, fiu al lui Dumnezeu şi moştenitor al Împărăţiei Lui cereşti, de care fie ca să ne împărtăşim cu toții, cu al Său har şi a Sa iubire de oameni, totdeauna acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!
Din aceași categorie:
- Împotriva iubirii de argint // 24 июня 2023 // 1
- Pentru cei ce nu se îngrijesc de suflet // 17 июня 2023 // 1
- De ce nu postim miercuri și vineri în săptămâna după Cincizecime? // 7 июня 2023 // 1
- Festivalul pascal 2023 // 17 апреля 2023 // 1
- PASTORALA ÎPS MITROPOLIT VLADIMIR LA ÎNVIEREA DOMNULUI // 15 апреля 2023 // 1
К записи есть 1 комментарий
Caută cuvântul:
Arhiva site-ului:
Categorii:
Vizitatori:
Calendarul postărilor
adunare agenda botezul pruncilor Bălți cateheză catehism cazania condoleanțe din notele Ierarhului eparhia felicitări Făleşti Glodeni judecata universală numerotat ora de Religie pangar partituri pilde post predici proloage sfântul Teofan Zăvorâtul sinaxar singerei tipic video viețile sfinților înainte de cununie înfricoșatei judecăți întrebare











Cazania