Pentru cei ce nu se îngrijesc de suflet
Iisus Hristos, pînă astăzi, cheamă pe oameni, zicând: „Veniți după Mine!”. Dar oare un Andrei, Petru, Iacov sau Ioan va asculta glasul Lui? Iisus ne cheamă pînă astăzi, zicînd: ,,Veniți la Mine toți cei osteniţi şi împovăraţi!”, dar prea puțini vin la Dînsul. Ne făgăduieşte nouă dumnezeieştile doctorii ale iubirii de oameni, spunînd: „Şi Eu vă voi odihni pe voi”, dar puțini se supun chemării dumnezeieşti şi nici nu primeşte vindecarea părintească de păcat. Oare, a slăbit cuvîntul lui Dumnezeu şi nu mai poate să lucreze în inimile oamenilor, precum lucra mai înainte? Nu! pentru că după cuvîntul proorocului Ieremia: „Cuvîntul Domnului este tot acelaşi ca focul arzător şi ca ciocanul care sfărîmă stînca».
Puterea pe care o avea cuvîntul lui Dumnezeu cînd l-a auzit întîi Adam, după aceea Noe, apoi Avraam, Moise, proorocii şi după dînşii apostolii, aceeaşi putere o are şi pînă în ziua de astăzi şi pînă în veci. Pînă astăzi el arde păcatul ca focul şi ca ciocanul sfărîmă împietrirea inimii. Pentru ce, dar, vin atîţia păcătoşi la biserică, aud cuvîntul lui Dumnezeu, însă rămîn neîndreptaţi şi mor în păcatele lor? Aceasta, fraţi creştini se întîmplă din cauza neîngrijirii de mîntuirea sufletelor noastre. De orice lucru stricăcios şi de orice lucru de nimic ne îngrijim şi ne dăm față de el toată silința, dar pentru mîntuirea noastră nu depunem nici o sîrguinţă şi nici o grijă.
Ascultați ce ne poruncește Dumnezeu, despre Legea Sa, care trebuie să fie cugetarea inimii şi gîndirea sufletului nostru, atunci cînd zice: cuvintele acestea, pe care ți le poruncesc Eu, astăzi, să le ai în inima ta și în sufletul tău». Creştine, spune-mi adevărul: cugeți măcar un ceas, în fiecare zi, la învățăturile şi poruncile Evangheliei lui Dumnezeu? Te gîndeşti măcar un ceas în fiecare săptămînă la poruncile lui Dumnezeu? Tu zici, poate, că te rogi şi dimineața și seara. Dar cum este rugăciunea ta? De multe ori, în timp ce gura ta grăieşte cuvintele rugăciunii, mintea ta se gîndeşte la diferite păcate, iar tu crezi că te-ai rugat şi ai purtat grijă de mîntuirea ta. Prin acest fel de rugăciune tu faci un mare păcat. Tu zici, poate, că mergi la biserică. Într-adevăr mergi, dar duci acolo numai trupul tău, iar mintea ta rămîne acasă, la negoţul tău, sau la treburile tale şi la grijile tale pămînteşti. Mergi la biserică, dar în loc să-ți ațintești mintea ta la Dumnezeu, vorbeşti cu cei ce stau înaintea ta şi, de multe ori, fără nici o frică, faci şi alte neorînduieli în timpul sfintelor slujbe.
„Toate hotărîrile şi poruncile lui Dumnezeu să le păzeşti tu, fiii tăi și fiii fiilor tăi”, ne poruncește Sfînta Scriptură. Creştinilor, spuneți adevărul: învățați voi pe fiii voştri Evanghelia lui Dumnezeu? Le arătaţi lor cîte şi care sînt poruncile lui Dumnezeu? Prin proorocul Său, Dumnezeu ne învață zicînd: „Să le întipăreşti în fiii tăi şi să vorbeşti de ele fiilor tăi cînd şezi în casa ta, cînd mergi pe cale, cînd te culci şi cînd te scoli» ³. Legea Domnului deci se cuvine s-o ai în gura ta pentru fiii tăi și cînd mergi pe drum, și cînd te culci în patul tău, şi cînd te scoli de pe dînsul. Dar cine din voi grăieşte despre învățăturile Evangheliei lui Dumnezeu, cînd şade în casa sa, sau în casa prietenului său? Cine dintre voi, cugetă la poruncile lui Dumnezeu, cînd merge pe drum, sau cînd se culcă în pat, sau cînd se scoală de pe el? Și pe care din ele le-a păzit, sau pe care le-a călcat? Cine măcar în fiecare zi se gîndeşte la mîntuirea sufletului său? Bogatul, dedat la desfătări şi la deşertăciuni, niciodată nu-şi aduce aminte de ceasul morţii lui. Săracul, alergînd ici şi colo, ca să-şi împlinească nevoile de fiecare zi, uită cu totul de ziua judecăţii. Meşterul, de nimic altceva nu se îngrijeşte, decît cum să-şi termine mai repede lucrul său şi să cîştige cît mai mult. La suflet, la viaţa veşnică, la înfricoşata Judecată, la Împărăţia cerurilor şi la chinurile veşnice, nimeni nu se gîndeşte, de ele nimeni nu se îngrijeşte. Mintea tuturor este aţintită la desfătările trupului şi la bani, cum grăieşte şi psalmistul, zicînd: ,,Domnul din cer a privit peste fiii oamenilor, să vadă de este cel ce înţelege, sau cel ce caută pe Dumnezeu», însă nu a aflat pe nici unul în acest fel, căci iată ,,toţi s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut; nu este cel ce face bine, nu este pînă la unul». Toată grija şi sîrguinţa din zi şi din noapte sînt pentru desfătările trupului şi pentru deşertăciunile pămînteşti, iar pentru mîntuirea sufletului nu este nici o grijă, nici un gînd, nici o aducere aminte.
Din această pricină se împietrește inima noastră şi nu mai poate primi lumina cuvintelor şi învăţăturilor lui Dumnezeu. Din această pricină, cuvîntul Evangheliei se face în noi neroditor, deşi cuvîntul lui Dumnezeu este lumină cerească, după cum spune proorocul David, zicînd:,,Făclie picioarelor mele este legea Ta şi lumină cărărilor mele» 2. Cînd răsare lumina soarelui, dacă află uşă deschisă, sau fereastră la casă, intrînd, luminează şi încălzeşte tot ce este înlăuntrul casei, iar dacă nu va afla nici un loc să intre, lumina soarelui se înapoiază şi casa aceea rămîne rece şi întunecoasă. În fiecare zi se propovăduieşte cuvîntul Evangheliei lui Dumnezeu, spunîndu-ne: ,,Luați seama de voi înşivă, să nu se îngreuieze inimile voastre de îmbuibarea mîncării şi de băutură şi de grijile lumeşti şi fără veste să vină peste voi ziua aceea». Drept aceea ,,privegheați în toată vremea şi vă rugaţi». Iar proorocul Isaia ne spune: ,,De veţi vrea şi Mă veți asculta, bunătăţile pămîntului veţi mînca; iar de nu veţi vrea şi nu Mă veți asculta, atunci sabia vă va mînca, căci gura Domnului grăieşte»¹. Cînd vor cădea în auzurile noastre aceste învățături, trebuie să treacă pînă în adîncul sufletului şi să-l lumineze pe el; dar ele nu află nici o ascultare, nici un loc de trecere, pentru că tot sufletul este plin de mîndrie şi de deşertăciune. De aceea sufletul nostru rămîne neluminat şi întunecat, iar inima rămîne rece la cele dumnezeieşti, ea ghiața; lumina sfintelor învățături n-a găsit nici un loc prin care să poată pătrunde în sufletul nostru.
Dumnezeu, fiind nemărginit în milostivire, nu vrea moartea celui păcătos, ci întoarcerea lui. Pentru aceasta, milostivindu-se, El îmboldeşte cugetul nostru, prin Duhul, pe care, zice dumnezeiescul Apostol că Dumnezeu îl trimite în inimile noastre, strigînd: ,,Avva Părinte!» mărturisind duhului nostru că sîntem fii ai lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu mai trimite totodată în inimile noastre și pe Duhul Fiului Său», care strigă nu Avva, adică Părinte, ci ,,deşteaptă-te tu, cel ce dormi, şi te scoală din morţi şi te va lumina Hristos!». Il trimite pe acesta, nu mărturisind că sîntem fii ai lui Dumnezeu, ci mustrîndu-ne pe noi şi zicînd că sîntem fii ai diavolului. Mustrarea eugetului, pe care uneori o simte însuşi păcătosul împietrit la inimă, este un glas al Sfîntului Duh, care grăieşte nu în urechi, ci în inima lui, întrebîndu-l pînă cînd are de gînd să trăiască în păcat? Bătrînețele au sosit, boala l-a împresurat, moartea este la uşă; deşteaptă-te din somnul păcatului, scoală-te din faptele cele moarte ale fărădelegilor tale şi atunci va răsări în inima ta lumina harului lui Iisus Hristos, precum zice Apostolul Pavel: ,,Deşteaptă-te tu, cel ce dormi, şi te scoală din morți, și te va lumina Hristos!». Prin aceste cuvinte Duhul adevărului îl cheamă şi îl îndeamnă la pocăinţă. Păcătosul însă îşi întoarce fața sa şi nu primeşte chemarea glasului Duhului Sfînt. Nebunia păcătosului, care îşi închide urechile sale la glasul Sfîntului Duh, cînd îl strigă şi zice către dînsul: ,,deşteaptă-te tu, cel ce dormi, şi te scoală din morți și te va lumina Hristos!», este mai mare decît nebunia bolnavului care nu ascultă de doctor şi refuză doctoriile pentru vindecarea trupului său. Bolnavul supără pe un om, pe doctorul său; păcătosul întristează pe Duhul cel Sfînt adică pe Dumnezeu. Bolnavul, dacă va muri, pierde o viaţă vremelnică; păcătosul, dacă va rămîne în păcat, pierde Împărăţia cerurilor.
Prin pildele Evangheliei cu cei doi bogați, Fiul lui Dumnezeu ne-a arătat nouă cum pedepseşte Dumnezeu pe cei ce nu poartă grijă nicidecum de mîntuirea lor şi, uitînd cu totul că au suflet, nu iau aminte la chemarea şi la glasul lui Dumnezeu. Dintre aceşti doi bogați, unul era stăpînit de grija holdelor, a roadelor, a hambarelor, a desfătărilor trupeşti; de acestea îi era plină toată mintea şi toată inima lui; pentru acestea era toată truda lui, toată grija și toată sîrguinţa lui. ,,El cugeta în sine şi zicea: ce voi face, că nu am unde aduna rodurile mele? Dar şi-a zis: aceasta voi face: voi dărîma hambarele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strînge acolo toate rodurile mele şi bunătățile mele. Şi voi zice sufletului meu: suflete, ai multe bunătăți strînse pentru mulți ani: odihneşte-te, mănîncă, bea, veseleşte-te». Dar Dumnezeu mustră necugetarea şi nebunia lui, zicînd: ,,Nebune!» Bogatule nebun şi fără de minte, te gîndeşti că vei trăi mulți ani, îndulcindu-te de bunătăţile tale? Pe neaşteptate îţi va fi secerată viața ta, căci ,,întru această noapte sufletul tău îl vor cere de la tine», adică în această noapte vei muri; ,,dar cele ce ai pregătit ale cui vor mai fi? Cine le va moşteni? Auziți, fraţi creştini, cît de înfricoşată i-a fost osînda! Mustrare groaznică, moarte năpraznică, nici un moştenitor. Acesta este sfîrşitul celor care adună pentru bunul lor trai şi n-au nici o grijă ca să-şi împodobească sufletul lor prin bogăția faptelor bune şi a harului lui Dumnezeu. „Aşa se întîmplă cu cel ce-şi strînge luişi comori, iar nu în Dumnezeu se îmbogăţeşte», ne spune Însuşi Mîntuitorul Hristos.
Celălalt bogat avea masă desfătată, în toate zilele, îmbrăcăminte scumpă, jocuri, cîntăreți, desfătare trupească şi nemilostivire fără măsură. Împietritul cu inima vedea în fiecare zi pe Lazăr: gol, flămînd, şi plin de răni, zăcînd înaintea porţii lui; vedea şi cîinii care-i lingeau rănile lui, dar niciodată nu i s-a făcut milă de dînsul. Şi care i-a fost sfîrşitul? A murit bogatul şi l-au dus diavolii după aceea în chinurile iadului cu văpăi şi foc atît de mare, că setea aprinzînd inima lui, se ruga pentru o picătură de apă strigînd: „Părinte Avraame, fie-ți milă de mine şi trimite pe Lazăr să-și întingă vîrful degetului său în apă şi să-mi răcorească limba, căci tare mă chinuiesc în văpaia aceasta». În acest chip sînt chinuiţi toţi cei ce uită de mîntuirea lor sufletească şi se cufundă în desfătările trupului lor.
Mare şi necugetată este nebunia păcătosului! Atîta strădanie şi grijă ca să cîştige pe pămînt case mari şi frumose, în care nu numai că nu ştie dacă va locui, dar nici dacă va ajunge să intre în ele; iar pentru locaşul cel nefăcut de mînă şi veşnic, care este în ceruri, el nu are nici o grijă. Cu mii de osteneli şi de dureri mari adună bogăţie pe pămînt, dar pentru cine adună, nu ştie; pentru bogăția cea din ceruri, care este veşnică nu are însă niciodată vreo grijă, nici cel puțin nu-i trece prin minte despre ea; pentru trupul cel stricăcios atîta osteneală, iar pentru sufletul cel fără de moarte, atîta dispreţuire şi atîta nepăsare!
Fraţi creştini, străini sîntem toți pe pămîntul acesta. Astăzi trăim, mîine murim; astăzi pe pămînt, mîine în iad. Oare,cum trebuie să se poarte cel străin în străinătate, cînd trebuie să se întoarcă în patria sa? Oare, îşi leagă el inima sa de bunătățile locului străin? Oare, ii fuge vreodată din mintea lui amintirea patriei sale? Pentru ce dar noi, străini fiind în lumea aceasta şi aşteptînd din ceas în ceas mutarea noastră în patria în care sînt părinţii, moşii şi strămoşii noştri, ne cufundăm şi mintea, şi inima în bunătăţile pămîntului acestuia și uităm cu totul de patria noastră cea cerească?
Cunoscînd deci, fraţi creştini, cît de păgubitoare este neîngrijirea de sufletul nostru şi de mîntuirea noastră, să ne gândim cu toată înțelepciunea şi să începem de astăzi înainte să ne îngrijim de sufletul nostru şi de mîntuirea noastră. Să ne aducem aminte în fiecare zi de înfricoşata Judecată a lui Dumnezeu şi de răsplata ce ne aşteaptă; de Împărăţia cea veşnică şi de chinurile cele fără de sfîrşit. Să ne cercetăm pe noi înşine, în fiecare zi, şi să vedem care poruncă a lui Dumnezeu am trecut-o cu vederea, cîtă pocăinţă am arătat și ce faptă bună am săvîrşit. Să nu treacă nici o zi fără să ne gîndim la învăţăturile cele cu privire la viaţa cea veşnică, fără să ne grijim de sufletul nostru, fără să ne aducem aminte de Ziditorul şi Făcătorul nostru. Astfel vieţuind, şi ca nişte străini socotindu-ne pe acest pămînt, să adunăm în cer, ca într-o vistierie veşnică, faptele noastre bune, din această viaţă trecătoare, pentru timpul cînd va veni ceasul morţii noastre. Atunci, bucurîndu-ne şi veselindu-ne, vom pleca de pe acest pămînt străin și cu multe ispitiri şi necazuri şi ne vom muta în patria noastră veşnică, în locaşurile sfinţilor, în cetele îngerilor, în slava Dumnezeirii, pe care fie ca toţi să le dobîndim, în Hristos lisus Domnul nostru, a Cărui slavă şi stăpînire este acum şi în vecii vecilor. Amin!
Din aceași categorie:
- De ce nu postim miercuri și vineri în săptămâna după Cincizecime? // 7 июня 2023 // 1
- Festivalul pascal 2023 // 17 апреля 2023 // 1
- PASTORALA ÎPS MITROPOLIT VLADIMIR LA ÎNVIEREA DOMNULUI // 15 апреля 2023 // 1
- Cina cea de Taină - prima Liturghie pe pământ // 11 апреля 2023 // 1
- SPRE ATENȚIA PREOȚILOR BLAGOCINIEI GLODENI! // 23 марта 2023 // 1
К записи есть 1 комментарий
Caută cuvântul:
Arhiva site-ului:
Categorii:
Vizitatori:
Calendarul postărilor
adunare agenda botezul pruncilor Bălți cateheză catehism cazania condoleanțe din notele Ierarhului eparhia felicitări Făleşti Glodeni judecata universală numerotat ora de Religie pangar partituri pilde post predici proloage sfântul Teofan Zăvorâtul sinaxar singerei tipic video viețile sfinților înainte de cununie înfricoșatei judecăți întrebare











Cazania