Mesaj de felicitare aresat ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove, cu prilejul hirotoniei arhierești

Înalt Prea Sfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova.
Înalt Prea Sfințite Stăpâne și Părinte duhovnicesc al națiunii, Mitropolit Vladimir! Primiți, rugă-mu-Vă, cordiale felicitări cu însemnata zi a hirotoniei Dvs, zi, în care Bunul nostru Dumnezeu, frumos V-a împodobit cu armoniosul Har al Duhului Sfânt spre a fi călăuză poporului Său credincios, popor, care de veacuri slăvește neîncetat Numele cel Sfânt al Mântuitorului lumii. Pronia lui Dumnezeu, care pe toate le așează spre binele nostru, V-a rânduit să purtați crucea arhieriei pe aceste pământuri mănoase și în acest popor cuminte, unde Ortodoxia e la ea acasă; e viața și nădejdea noastră; e ceea, cu ce venim în lume și unica, cu ce plecăm din ea. Angajându-Vă, ÎPS Stăpâne, să fiți strajă la ceea, ce avem noi mai sfânt în lumea asta, aveți considerațiunea noastră și modestele noastre mulțumiri, pentru că noi doar de atâta suntem capabili. Răsplata, însă, după merit, s-o aveți de la Dumnezeu, Care, nemărginit fiind în milă și din fire Dragoste fiind, face părtași acestor daruri pe vrednicii Săi slujitori.
Ne rugăm Bunului nostru Dumnezeu să Vă aibă în paza Sa cea sfântă, acum și pururea și în vecii nesfârșiți, Amin.
Cu creștinească plecăciune, arhiereul, clerul și poporul cel binecredincios din Eparhia de Bălți și Fălești a Bisericii Ortodoxe din Moldova.
Din aceași categorie:
- Mesaj de felicitare cu prilejul zilei de naștere a protoiereilor Ioan Ciunciuc și Pavel Cîrlan // 6 июля 2026 // 1
- Felicitare pentru părintele Ioan Cărpineanu // 1 июля 2026 // 1
- Mesajul de felicitare adresat Înaltpreasfințitului Marchel cu prilejul aniversării hirotoniei arhierești // 15 марта 2026 // 1
- Mesajele ierarhilor, adresat Înaltpresfințitului Marchel, Arhiepiscop de Bălţi şi Făleşti, cu prilejul aniversării hirotoniei arhierești // 15 марта 2026 // 1
- Mesajul de felicitare al ÎPS Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, adresat ÎPS Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, cu ocazia sărbătoririi zilei Sfîntului Ocrotitor // 12 января 2026 // 1
К записи есть 1 комментарий
Caută cuvântul:
Arhiva site-ului:
Categorii:
Vizitatori:
Calendarul postărilor
adunare agenda botezul pruncilor Bălți cateheză catehism cazania condoleanțe din notele Ierarhului eparhia felicitări Făleşti Glodeni judecata universală numerotat ora de Religie pangar partituri pilde post predici proloage sfântul Teofan Zăvorâtul sinaxar singerei tipic video viețile sfinților înainte de cununie înfricoșatei judecăți întrebare










Eparhia de Bălți și Fălești