Principala » cazania » Tâlcuirea Evangheliei duminicii 1-a după Rusalii – a tuturor sfinților.

Tâlcuirea Evangheliei duminicii 1-a după Rusalii – a tuturor sfinților.

Cu multă evlavie cinsteşte marele prooroc David pe prietenii lui Dumnezeu, zicând: „Prin sfinţii care sînt pe pămîntul Lui, minunată a făcut Domnul toată voia întru ei”. De aceea, din învățătura dumnezeieştilor Scripturi fiind povăţuiţi, noi creştinii cinstim pe toţi prietenii lui Dumnezeu, adică pe sfinți, ca pe nişte păzitori ai poruncilor lui Dumnezeu, ca pe nişte luminate pilde ale faptelor bune, ca pe nişte făcători de bine ai firii omeneşti. Pe fiecare dintre sfinţii ştiuţi, îl cinstim în chip deosebit; dar sînt mulţi şi neştiuţi de noi, fiindcă numărul lor, în cursul veacurilor, s-a înmulţit şi pînă la sfîrşitul veacurilor se va înmulţi. Pentru aceasta odată în an noi prăznuim pomenirea tuturor sfinților și eu evlavie cinstim pe toți cei ştiuţi şi neştiuţi: pe drepții cei mai înainte de Legea lui Moise, pe prooroci, pe Apostolii lui Hristos, pe mucenici, pe mărturisitori, pe păstori, pe învăţători, pe cuvioși, pe toți cei de la Adam şi pînă acum, care s-au săvîrşit în dreapta credinţă şi prin faptele lor bune au slăvit pe Dumnezeu, îi lăudăm şi-i fericim pe toţi, şi-i rugăm ca să mijlocească pentru noi la Dumnezeu. De aceea şi Evanghelia ce s-a citit astăzi, fiindcă cuprinde cuvintele care i-au îndemnat pe ei la credinţa fierbinte către Dumnezeu şi la dragostea desăvîrşită faţă de El, şi cuvintele care arată răsplătirile lui Dumnezeu date sfinților, cu toată cucernicia şi luarea aminte să o ascultați:

„Zis-a Domnul ucenicilor Săi: oricine Mă va mărturisi pe Mine înaintea oamenilor, voi mărturisi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Celui din ceruri” (Matei 10,32).

Cel care va mărturisi înaintea oamenilor că Eu sînt Hristos, Fiul lui Dumnezeu, voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu, Celui din ceruri, că omul acela este un adevărat ucenic al Meu. Şi pentru ce Dumnezeu cere mărturisirea credinţei noastre înaintea oamenilor? Cînd inima noastră crede că Hristos este Fiul lui Dumnezeu ce nevoie mai este ca să mărturisim aceasta și înaintea oamenilor, mai cu seamă cînd această mărturisire aduce primejdie de moarte? Fiindcă omul este alcătuit din suflet şi trup, iar după învierea cea din morţi şi după judecata lumii se slăveşte de Dumnezeu nu numai sufletul ci şi trupul, pentru aceasta la orice faptă bună ia parte nu numai sufletul ci şi trupul. Sufletul primeşte cele crezute, ca să se arate drept înaintea lui Dumnezeu, ca cel care a lepădat toată minciuna şi a îmbrăţişat adevărul. Trupul, adică gura, buzele, limba, mărturisesc ceea ce crede sufletul, ca să dobîndească omul mîntuirea cea veşnică, după cum ne spune Sfîntul Apostol Pavel, zicînd: ,,Dacă mărturiseşti cu gura că lisus este Domnul şi crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mîntui». Credința fără mărturisire este credinţă ascunsă, făţarnică şi nedesăvîrşită. Cînd alta credem cu inima şi alta mărturisim cu gura, atunci sîntem fățarnici şi mincinoşi. Dacă credem cu inima, iar pentru vreun alt scop lumesc nu mărturisim cele crezute înaintea oamenilor, sîntem mici la suflet şi iubitori de viață pămîntească. Credința mărturisită înaintea oamenilor este o credinţă desăvîrşită şi nefăţarnică. Cel ce crede cu inima şi mărturiseşte cu gura, acela are credinţă bine întărită, adevărată; acela are credinţă mai mare decît frica de oameni, şi dragostea către Dumnezeu mai mare decît viaţa sa. Dar, oare, de ne va lipsi o astfel de mărturisire, ne va lipsi şi mîntuirea? Ne răspunde Mîntuitorul prin cuvintele următoare:

„lar de cel ce se va iepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de dînsul înaintea Tatălui Meu, Celui din ceruri” Matei 10,33.

Hotărîre înfricoşată și dreaptă! Te-ai lepădat, zice Domnul, înaintea oamenilor, spunînd că Eu nu sînt Dumnezeu, Mă voi lepăda şi Eu de tine înaintea Tatălui Meu,Care este în ceruri, mărturisind că tu nu eşti ucenic credincios al Meu. Pentru aceasta prea lăudaţii mucenici nu s-au lepădat de Hristos, ci au răbdat toate chinurile cumplite, şi-au vărsat sîngele, au primit moartea cu bucurie şi, pînă la suflarea lor cea mai de pe urmă, cu îndrăzneală au mărturisit înaintea împăraților și a tiranilor că lisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu şi Izbăvitorul lumii. Însă vai şi amar de omul care se va lepăda de numele cel mîntuitor al lui Iisus Hristos, fie pentru dobîndirea bogăţiei şi slavei, fie pentru scăparea de suferinţe sau frica de moarte! Dar Petru a rămas iarăşi Apostol şi prieten al lui Iisus Hristos şi sfînt şi după ce s-a lepădat cu jurămînt şi cu anatema de Hristos! Dumnezeu nu-l scoate afară pe cel ce se întoarce şi vine la El. Petru a plîns, îndată după lepădare, cu amar, iar după înviere de trei ori a mărturisit că iubeşte pe Hristos. Pe Acela de care s-a lepădat în curtea arhiereului, el L-a propovăduit Dumnezeu adevărat în toate cetăţile şi oraşele şi pentru numele Lui şi-a vărsat sîngele său şi moarte pe cruce a suferit. Drept aceea lacrimile şi mărturisirea întreită au curăţit păcatul lepădării şi au întors harul apostoliei, iar propovăduirea credinţei şi moartea pentru Hristos, i-au dat lui sfintenia. Şi legiuind Domnul acestea, pentru credinţa şi dragostea ce trebuie să avem către Dînsul, pe urmă a poruncit, zicând:

„Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă, mai mult decît pe Mine, nu este vrednic de Mine. Cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică, mai mult decît pe Mine, nu este vrednic de Mine” Matei 10,37.

Vezi, frate creştine, că Domnul n-a zis așa, simplu: ,,Cel ce iubeşte pe tată sau pe mamă», ci a adăugat cuvintele: ,,mai mult decît pe Mine», pentru că pe tată şi pe mamă, pe fii şi pe fiice, nu numai legea firii ne obligă să-i iubim, ci şi porunca lui Dumnezeu ne spune să-i iubim şi în tot chipul să-i ocrotim, înconjurîndu-i de toată grija noastră. Însă se cade ca măsura dragostei către ei să fie cu mult mai mică decît dragostea noastră faţă de Dumnezeu. Dragostea către Dumnezeu trebuie să covîrşească în toate şi prin toate pe cea către părinţi şi copii. Cinsteşte şi iubeşte pe tatăl tău şi pe mama ta şi cu tot respectul supunete lor, dar, de te sfătuieşte pe tine tatăl tău sau mama ta, ca să te lepezi de credinţa ta, atunci să nu te ruşinezi de fața lor şi să nu asculți porunca lor. Iubeşte pe tatăl tău şi pe mama ta și poartă grijă de dînșii, cu toată sîrguinţa, dar, de te îndeamnă pe tine tatăl tău sau mama ta ca să furi, sau să mărturiseşti lucruri mincinoase, sau să calci vreuna din poruncile lui Dumnezeu, atunci să nu-i asculți pe dînşii; să nu cinsteşti deci mai mult pe părinții tăi decît pe Dumnezeu, și să nu calci vreo poruncă dumnezeiască, pentru dragostea părinţilor tăi. Iubeşte cît vrei pe fiul tău şi pe fiica ta, iar dacă ei te împiedică în credinţa ta şi te îndeamnă la călcarea poruncilor lui Dumnezeu, să nu-i iubeşti mai mult decît pe Dumnezeu, după cum şi Scriptura spune, zicând: ,,De te va îndemna, în taină, fratele tău, fiul tatălui tău, sau fiul mamei tale, sau fiul tău, sau fiica ta, sau femeia ta, care este la sînul tău, sau prietenul tău, care este pentru tine ca sufletul tău, zicînd: să mergem şi să slujim altor dumnezei, pe care nu i-ai ştiut tu şi părinţii tăi, să nu te învoieşti cu ei şi nici să-i asculți; să nu-i cruțe ochii tăi, să nu-ţi fie milă de ei, nici să-i doreşti». Cel ce iubeşte pe părinţii săi sau pe copiii săi mai mult decît pe Dumnezeu, nu este ucenic vrednic al lui Hristos, şi nu este vrednic să moştenească Împărăţia Cerurilor. Dar de vom iubi pe Dumnezeu mai mult decît pe rudele noastre, oare ne vom face, numai prin aceasta, vrednici de Împărăţia lui Dumnezeu? Nu! Această dragoste singură nu ajunge, pentru că aceasta nu este dragoste desăvîrşită. Se cade să iubim pe Dumnezeu, nu numai mai mult decît pe rudeniile noastre, ci mai mult decît pe noi înşine. Pentru aceasta, a adăugat Domnul nostru, mai departe, cuvintele:

„Şi cel care nu-şi ia crucea şi nu-mi urmează Mie, nu este vrednic de Mine” Matei 10,38.

Sfîntul Apostol Pavel ne spune că ,,cei ce sînt ai lui Hristos lisus şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi cu poftele lui». Iar despre sine zice: ,,mie să nu-mi fie a mă lăuda, fără numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine şi eu pentru lume». Deci acela îşi ia crucea sa, care îşi stăpîneşte trupul şi fuge de dulceţile vieţii acesteia; acela se face purtătorul crucii, care va omorî patimile trupului şi poftele lui, din lumea aceasta. Dar cum mergem după Hristos? Cum îl urmăm? Pe urmele Lui mergem, dacă viețuim şi noi precum a vieţuit şi El, căci ,,Hristos a pătimit pentru noi, lăsîndu-ne nouă pildă ca să păşim pe urmele Lui». Aşadar, omul acela urmează lui Hristos, care pune înaintea ochilor lui, ca o pildă vie, viaţa lui Hristos şi urmează din toate puterile poruncile Mîntuitorului. Pentru aceasta Sfîntul Apostol Pavel, care a urmat lui Hristos, zicea: ,,Fiți următori mie, precum şi eu sînt următor lui Hristos», pentru că adevăratul ucenic al lui Hristos întîi îşi omoară patimile trupului şi poftele lumii acesteia, apoi se îndreaptă după poruncile Domnului Hristos. De aceea şi lisus a spus mai întii: ,,Cel care nu-şi ia crucea sa», apoi şi nu-mi urmează mie». Deci cel ce nu va împlini aceste două îndemnuri nu este vrednic să fie ucenicul lui Iisus Hristos, nu este vrednic de cereasca Împărăţie a lui Dumnezeu.

„Atunci, răspunzînd Petru, a zis Lui: iată, noi am lăsat toate şi Te-am urmat pe Tine; oare, ce va fi nouă”? Matei 19,27.

Petru a răspuns acestea, nu cînd a zis Domnul cuvintele despre care am vorbit pînă acum, ci cînd a învățat pe tînărul bogat despre desăvîrşire, zicînd: ,,De vrei să fii desăvîrşit, du-te, vinde averile tale, dă-le săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea vino și urmează Mie». Aceste cuvinte, dimpreună cu cele ce urmează, s-au pus în această Sfîntă Evanghelie a praznicului de astăzi, fiindcă aceste graiuri vorbesc despre faptele cele bune ale sfinților şi despre răsplătirea lor de către Dumnezeu. Ce a vrut să spună Petru prin cuvintele: ,,Iată, noi am lăsat toate şi Te-am urmat pe Tine; oare, ce va fi nouă»? Un pescar sărac ca Petru n-a putut lăsa altceva mai mult decît: luntrea, mreaja, trestia şi undita: lucruri de mic pret, dar scumpe lui, după cum celor bogați le sînt scumpe şi iubite lucrurile lor mari şi de valoare. Dumnezeu, cel ce caută la cugetul omului iar nu la numărul lucrurilor lui, răsplăteşte deopotrivă şi pe bogat şi pe sărac. Petru însă a mai înţeles prin aceste cuvinte şi cele ce se referă la patimile omului. Apostolii au lăsat greşelile vrăjmaşilor, zmintelele lumii, odihna trupului şi deşertăciunea lumii. Deci Petru, fiind luminat de Dumnezeu, a grăit aşa, ca să ne învăţăm prin întrebarea lui şi prin răspunsul Domnului nostru, că fiecare din cei care cred în Hristos, ori bogat şi cu dregătorie înaltă, ori om sărac şi nebăgat în seamă, stăpîn, slugă, împărat, de orice vîrstă şi stare, dacă vrea, poate să zică lui Iisus Hristos, ca şi Petru: „Iată, eu am lăsat toate!» Iată, eu am lăsat toată avuţia mea, fie ea cît de multă şi scumpă, fie ea cît de puţină şi de nimic; iată, am lăsat invidia, ura, răzbunarea; iată, am lăsat nedreptatea, lăcomia, iubirea de argint; iată, am lăsat îmbuibarea pîntecelui, beția, necurăţenia; iată, am lăsat tot păcatul! Și ce le făgăduieşte dumnezeiescul Învăţător celor ce au lăsat toate şi au mers după Dînsul?

„lisus a zis către ei: Adevăr grăiesc vouă, că voi, cei ce M-aţi urmat pe Mine, la naşterea din nou a lumii, cînd va şedea Fiul Omului pe scaunul slavei Sale, veți şedea şi voi pe douăsprezece scaune, judecînd pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel” Matei 19,28.

Domnul numeşte ,,naştere din nou», înnoirea şi prefacerea întregii făpturi, cu prilejul celei de a doua veniri a Lui, cînd toată făptura se va preface din stricăciune întru nestricăciune, după cum ne spun Sfinţii Apostoli, zicînd că ,,făptura însăşi se va izbăvi din robia stricăciunii, ca să se bucure de libertatea slavei fiilor lui Dumnezeu», ,,care aşteaptă, potrivit făgăduinţelor Lui, ceruri noi şi pămînt nou, în care locuieşte dreptatea» 2. „Încă şi morţii cei din veac vor învia nestricaţi şi cei ce vor fi vii atunci se vor schimba, căci trîmbiţa va suna şi morţii se vor scula fără stricăciune, iar noi vom fi schimbați. Fiindcă trebuie ca acest trup stricăcios să se îmbrace întru nestricăciune şi acest trup muritor să se îmbrace întru nemurire» ³. Iar Fiu al Omului se numeşte pe Sine Domnul în loc de om, păzind obişnuinţa Sfintelor Scripturi, care scriu ,,Fiul Omului» în loc de ,,Om». Auzind despre Sfinţii Apostoli că ,,vor şedea pe cele douăsprezece scaune», să nu înţelegem o şedere trupească şi nici scaune obişnuite, folosite de oameni, pentru că, la înviere, toţi oamenii sînt ca îngerii, avînd trupuri duhovniceşti, după chipul trupului slăvit al lui Hristos. Să nu intelegem nici că Apostolii vor judeca pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel, de vreme ce numai Unul singur este Judecătorul tuturor, Cel Unul-Născut Fiul lui Dumnezeu, fiindcă ,,Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului». Scaunele înseamnă cinstea şi slava cea negrăită, de care se vor bucura Sfinţii Apostoli, iar şederea pe scaune înseamnă statornicia şi neschimbarea acelei slave. Cuvîntul ,,judecînd» este în loc de ,,mustrînd», adică toţi cei ce se trag din cele douăsprezece seminţii şi care n-au voit să creadă în Hristos, fiindcă, după socotinţa lor, îi oprea Legea lui Moise, vor fi mustraţi, văzînd atunci pe Apostolii care au dobîndit atîta slavă prin credinţa în Hristos, deşi au fost evrei. Fiindcă oamenii socotesc slavă şi vrednicie mare, cind cineva şade pe scaun inaintea unui împărat pămîntesc, în timpul şederii lui pe scaunul împărătesc, după toată rînduiala şi slava curţii sale, pentru aceasta, ca să ne arate nouă Domnul Iisus slava şi cinstea cea mare a propovăduitorilor de Dumnezeu Apostoli, a zis că în vremea celei de a doua naşteri, cînd El va şedea pe scaunul slavei Sale să judece tot pămîntul, atunci şi ei vor şedea pe douăsprezece scaune, spre mustrarea şi osîndirea celor douăsprezece seminţii ale lui Israel. Deci, arătînd, în felul acesta, slava cea mare a Apostolilor, Iisus vorbeşte după aceea şi despre răsplătirile celorlalți sfinţi, zicând:

„Şi oricine a lăsat frați, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau moșii, sau case, pentru numele Meu, însutit va lua şi viaţa veşnică va moşteni” Matei 19,29.

Ia aminte şi vezi, frate creştine, că Domnul nu porunceşte să-ți laşi casa ta şi moşia ta, sau să te desparți de femeia ta, sau de alte rudenii ale tale aşa orişicum, ci numai pentru numele Lui, adică pentru credinţa şi păzirea dumnezeieştilor porunci, dacă casa ta şi moşia ta şi rudeniile tale devin o piedică în calea mîntuirii tale. Dacă deci din pricina aceasta este în primejdie credinţa ta şi nu mai poți împlini poruncile lui Dumnezeu, iar tu vei lăsa mai degrabă rudeniile şi avutul tău, decît să te lepezi de credinţă şi să calci dumnezeieştile porunci, atunci vei lua răsplătire însutită şi viaţă veşnică. Vrînd apoi, Domnul, să arate cît este de dreaptă răsplătirea Lui, zice:

„Şi mulţi dintîi vor fi pe urmă şi de pe urmă vor fi întîi” Matei 19,30 .

Cei dintii au fost iudeii, fiindcă ei, cei dintii, au cunoscut pe adevăratul Dumnezeu, iar cei de pe urmă au fost neamurile păgîne, deoarece mai înainte erau închinători la idoli, credincioşi în Sfînta. Evanghelie făcîndu-se mai pe urmă. Deci mulţi dintre iudei nu vor mai fi întîi, pentru că nu au crezut în Hristos, ci vor fi pe urmă, adică scoşi din Împărăţia lui Dumnezeu. Mulți oameni din neamurile păgîne, pentru că au crezut în timpul din urmă în Evanghelie, nu vor mai fi pe urmă, ci vor fi întîi şi moştenitori ai Împărăţiei cerurilor. Mulţi dintre credincioşi fiind împărați, puternici, bogați, deci ocupînd în această lume locurile dintii, vor fi pe urmă în Împărăţia cerurilor, după rînduiala dumnezeiască, dacă au făcut mai puține fapte bune; dar mulţi săraci, neînvățați, dispreţuiţi, fiind în urma altora în viaţa aceasta, vor fi mai întîi decît împărații, puternicii şi bogații, în Împărăţia cerurilor, pentru ale lor multe fapte bune, pentru că multe sînt măsurile slavei lui Dumnezeu, care se dau fiecăruia dintre credincioşi, după măsura faptelor bune. ,,În casa Tatălui Meu, multe locaşuri sînt», ne spune Domnul Hristos. Precum toți oamenii deopotrivă văd soarele, dar nu toți deopotrivă primesc lumina de la el, căci aceia care au ochi mai sănătoşi decît alţii se împărtăşesc de mai multă lumină; tot aşa drepţii deopotrivă văd toți pe Dumnezeu, însă cei care au săvîrşit mai multe fapte bune decît alții, dobîndesc mai multă slavă dumnezeiască. Să ne sîrguim, fraţi creştini, să săvîrşim în viaţa noastră numai fapte bune, ca să ne învrednicim şi noi de moştenirea locaşurilor din casa Tatălui ceresc, Căruia se cuvine slava, cinstea şi închinăciunea în vecii vecilor. Amin!

К записи есть 1 комментарий