Principala » cazania » Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?

Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?

Două lucruri de seamă cuprinde Sfînta Evanghelie de astăzi: deschiderea ochilor orbului din naştere şi cugetul viclean al fariseilor. Domnul Iisus a luminat pe cel orb; invidia a întunecat pe cei ce vedeau. Domnul Iisus a deschis ochii orbului; invidia a orbit pe cei ce vedeau. Binecuvîntaţi creştini, ascultați cu toată luarea aminte tîlcuirea Sfintei Evanghelii de astăzi, ca să vedeți că pe cît Dumnezeu luminează pe om, pe atîta îl întunecă patimile, şi să înțelegeți că unii oameni suferă în lumea aceasta, pentru ca să se slăvească Dumnezeu. Astfel Sfînta Evanghelie ne spune că:

„În vremea aceea, trecînd lisus, a văzut pe un orb din naştere”.

Dar, oare, ce fel de orbire avea orbul acesta? Oare, îi erau deschise pleoapele şi vătămați ochii? Sau erau închise de tot pleoapele şi sănătoşi ochii? Sau erau şi pleoapele închise şi ochii vătămați? Sau nu avea nici pleoape și nici ochi? Din spusele evanghelistului, cînd zice: „Şi a deschis ochii lui”, se arată că orbul avea ochi, dar pleoapele îi erau închise. Acelaşi lucru îl arătă şi cuvintele celor ce-l întrebau, după tămăduirea lui minunată: „Cum ţi s-au deschis ochii?”

„lar ucenicii Lui, L-au întrebat, zicînd: Învăţătorule, cine a păcătuit, acesta sau părinții lui, de s-a născut orb”?

Această întrebare este greu de înțeles, pentru că orbul, născut aşa din pîntecele maicii sale, cînd ar fi putut greşi, ca să se nască orb, din cauza păcatelor lui? Înainte de a se naşte, el nu putea greşi. De asemenea, adaosul cuvintelor „sau părinții lui” nu este potrivit la întrebarea apostolilor, pentru că ei ştiau din Sfînta Scriptură că Dumnezeu nu pedepseşte pe nimeni pentru păcatele părinților lui, ci pedepseşte pe fiecare pentru păcatele sale, după cuvîntul Scripturii, care zice; „Sufletul care a greşit acela va muri”. Fără îndoială, apostolii au făcut întrebarea aceasta, luîndu-se după socotința greşită a fariseilor, care credeau că, după moarte, sufletul omului intră în alt trup, pentru curățirea păcatelor lui. Deci, după această greşită credinţă, bănuiau şi ei că orbul a văzut cînd s-a născut întîia dată, dar că, trăind în trupul său cel dintii, a săvîrşit păcate grele; pentru aceasta s-a născut a doua oară orb, fiind pedepsit în felul acesta, ca să-şi curăţească păcatele sale. De aceea ucenicii Mîntuitorului au pus întrebarea aceasta: „Cine a păcătuit, acesta sau părinții lui?”

„lisus a răspuns: nici acesta n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci s-a născut orb ca să se arate lucrurile lui Dumnezeu într-însul”.

Prin acest scurt răspuns, Domnul a înlăturat credinţa înşelătoare despre suflet a elinilor şi a fariseilor şi toată socotința amăgitoare a iudeilor despre păcat. „Nici acesta, zice El, n-a păcătuit, nici părinții lui, ci s-a născut orb ca să se arate lucrurile lui Dumnezeu într-însul”. Dar care lucruri ale lui Dumnezeu s-au arătat în acel orb? S-a arătat puterea lui Dumnezeu, care a prefăcut întunericul orbului în lumină. S-a arătat puterea Sa de Ziditor, care a făcut ochi luminoşi din ţină şi din scuipat. Dar pentru ce era nevoie de o astfel de vătămare ca să se arate într-însul lucrurile lui Dumnezeu? Pentru ca el să primească îndoiți ochi: ochi trupeşti, prin care a văzut cele ce sînt în lume, şi ochi sufleteşti, prin care a cunoscut pe Ziditorul lumii. Deci orbirea ochilor trupeşti a fost cauza luminării ochilor sufletului său. De aceea, după ce Mîntuitorul Iisus Hristos a dezlegat nedumerirea apostolilor, prin răspunsul acesta, a spus mai departe:

„Mie Mi se cade să fac lucrurile Celui ce M-a trimis pe Mine, pînă este ziuă; vine noaptea, cînd nimenea nu poate să lucreze”.

Eu, zice Domnul, cît timp vor fi zilele vieții Mele în această lume, se cade să fac lucrurile lui Dumnezeu, ale Tatălui Meu, Care M-a trimis în lume, adică, propovăduirea credinţei şi minunile mîntuitoare de sufe- rințe și de păcate. Vine noaptea, adică vine moartea, şi atunci nimenea nu poate să mai facă vreo faptă bună. N-a zis Domnul că vine noaptea cînd Eu nu pot să mai lucrez, ci a zis că vine noaptea cînd nimenea nu poate să lucreze, fiindcă El, şi după moartea Sa cea trupească şi după Învierea Sa cea din morţi şi pînă acum, lucrează. Cînd a zis că vine noaptea, cînd nimenea nu poate să lucreze, s-a gîndit la oamenii care nu mai pot să facă nimic după moartea lor, de vreme: ce credinţa încetează, pocăința este nefolositoare şi ostenelile pentru fapte bune sînt neputincioase. Aşa cum ne vom afla în ceasul morții, aşa şi rămînem. Cum însă lucrul cel dumnezeiesc pe care voia să-l facă Mîntuitorul nostru, în împrejurarea de față, era luminarea orbului; de aceea, vorbind despre lumină, zice:

„Cîtă vreme sînt în lume, Eu sînt lumina lumii”.

lisus Hristos este lumina lumii nu numai ca Dumnezeu, Care răsare soarele şi stelele, zideşte ochii oamenilor şi ai tuturor viețuitoarelor din lume şi luminează, nevăzut, pe tot omul care vine în lume; ci şi ca om El era în lume lumina tuturor faptelor bune, lumina preaslăvită a minunilor, lumina orbilor, lumina sfîntă a credinței, care pe mulți i-a luminat şi i-a sfinţit. Şi spunînd că este lumina lumii, El arată îndată, şi prin faptă, că este Făcătorul luminii şi Cel ce dă lumină oamenilor.

„După ce a zis aşa, a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat şi a uns cu tina ochii orbului”.

Oare, nu putea lisus să lumineze şi pe orbul acesta numai prin cuvînt, ca pe Bartimeu, căruia i-a zis: „Credinţa ta te-a mîntuit”? Fără îndoială că Atotputernicul putea. Pentru ce face, dar, tină din scuipatul Lui şi din tărînă şi unge ochii orbului? Ca să arate că El însuşi este făcătorul şi ziditorul omului. Precum a făcut trupul omului, la vremea zidirii, luînd țărînă din pămînt, tot aşa a luat tină cînd a refăcut ochii orbului. Atunci, a dat omului suflet şi viaţă, suflînd în țărînă; acum, a dat orbului lumina ochilor, scuipînd în ţărînă. Deci pentru aceasta a scuipat și a făcut tină, ca să arate că Însuşi El este Ziditorul şi al omului şi al luminii. Şi astfel, cu tina făcută a uns ochii orbului.

„Apoi i-a poruncit: mergi de te spală la scăldătoarea Siloamului (care se tilcuieşte: trimis). Deci s-a dus şi s-a spălat şi a venit văzînd”.

Izvorul Siloamului curgea către zidurile dinspre răsărit ale Ierusalimului într-o scăldătoare mare, pentru trebuinţa locuitorilor de acolo, care se numea scăldǎtoarea Siloamului. La acest izvor a trimis Domnul pe orb, ca să se spele. Dar ce nevoie era de spălarea aceasta, cînd apa izvorului nu putea să deschidă ochii orbului? Pentru ce, dar, l-a trimis la scăldătoare? Pentru ca să se facă şi mai vădită minunea, să fie cunoscută de toţi, şi să nu mai fie nici o îndoială: de vreme ce toți cîți s-au aflat pe drum, au văzut pe orb mergând şi uns cu tină la ochi; de asemenea şi cei ce se aflau la izvor. După aceea toți l-au văzut pe el întorcîndu-se vindecat. Şi l-a mai trimis pe el la izvor, ca să încerce credinţa şi ascultarea lui.

Neeman Sirianul n-a crezut şi nici nu s-a supus, cînd i s-a poruncit de Elisei să se scalde în Iordan, ci s-a supus de-abia după multa rugăminte a slugilor lui (4 Regi 5); dar orbul acesta s-a supus îndată Domnului şi a crezut că va dobîndi lumina prin spălarea în apa izvorului Siloamului, care preînchipuia apa Sfîntului Botez, fiindcă precum orbul, spălîndu-se într-însa, a lepădat orbirea şi a dobîndit vederea, tot aşa şi cei ce se botează în apa Botezului se curăță de păcat şi se îmbracă cu lumina harului dumnezeiesc. Pentru aceasta Sfîntul Botez se mai numeşte şi luminare. Deci s-a spălat orbul în scăldătoarea Siloamului şi s-a întors sănătos şi văzînd.

„Iar vecinii şi cei ce-l văzuseră mai înainte că era orb se întrebau: au nu este acesta cel ce şedea şi cerşea? Unii ziceau că acela este, iar alţii ziceau că seamănă cu el. Dar el zicea: eu sînt!”.

Sfântul evanghelist a însemnat, pe lîngă altele, şi faptul că acest orb „şedea şi cerşea”. Deci orbul acesta era atît de sărac şi de lipsit încît şedea la drum şi cerea milostenie. Cît de mare era iubirea de oameni a Domnului nostru lisus Hristos, Care nu trecea cu vederea nici pe oamenii cei mai nebăgați în seamă, ci îi miluia cu îndurare şi ca un Tată le făcea bine, ca să ne învețe pe noi milostivirea față de cei săraci şi deznădăjduiţi! Iar vecinii orbului şi cei ce-l cunoşteau pe el, convinşi fiind că acesta este cu adevărat orbul „cel ce şedea şi cerşea”, voiau să afle cum s-a vindecat.

„Deci îl întrebau: atunci, cum s-au deschis ochii tăi”?

Precum se vede, pleoapele ochilor orbului fuseseră închise. Pentru aceasta ziceau ei către dînsul: cum ți s-au deschis ochii, cum ai văzut, cum s-a vindecat suferința ochilor tăi, şi cum vezi acum, orb fiind tu pînă astăzi?

„El le-a răspuns: un om care se numeşte lisus a făcut tină şi a uns ochii mei; apoi mi-a zis: mergi la izvorul Siloamului şi te spală. Și m-am dus, m-am spălat şi am dobîndit vederea”.

Cu mare îndrăzneală, pe scurt şi deschis, el a arătat pe Doctorul său şi a lămurit chipul vindecării lui.

„L-au mai întrebat: unde este acela? Nu ştiu, le-a răspuns el”.

Întrebarea este vicleană, căci se vede lămurit că nu din evlavie, ci din răutate îl întrebau, ca să afle cine este anume Doctorul său şi să-l pîrască pe acela ca pe un defăimător al sîmbetei.

„L-au dus la farisei pe cel ce fusese oarecînd orb”.

L-au dus ca să-l cerceteze şi să defăimeze minunea şi pe lisus, fiindcă minunea aceasta se făcuse într-o zi de sărbătoare.

„Căci era într-o zi de sîmbătă, cînd lisus a făcut tină şi a deschis ochii orbului”.

Evanghelistul a însemnat ziua în care lisus a făcut tină, ca să arate că iudeii s-au tulburat, fiindcă Domnul a făcut tină, a uns ochii orbului şi l-a trimis să se spele în apa Siloamului, în ziua sîmbetei. Dar pentru ce Domnul lisus i-a vindecat în ziua sîmbetei, nu numai pe orbul din naştere, ci şi pe omul cu mîna uscată şi pe femeia gîrbovă şi pe cel bolnav de dropică în casa fariseului şi pe slăbănogul de la scăldătoarea oilor? Pentru ca să îndrepte credinţa cea greşită a iudeilor cu privire la ziua sîmbetei şi să arate că El este Domnul şi Stăpînul Legii şi al sîmbetei. De aceea El i-a mustrat pe iudei cînd s-au tulburat, văzînd pe ucenici că smulg spice de grîu în ziua sîmbetei, spunîndu-le: sîmbata s-a făcut pentru om, iar nu omul pentru sîmbătă… că Domn al sîmbetei este Fiul Omului.

„Deci din nou l-au întrebat fariseii cum a dobîndit vederea? El le-a răspuns: tină a pus pe ochii mei şi m-am spălat şi văd”.

„Și unii dintre farisei ziceau: Acest om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu păzeşte sîmbăta. Dar alţii ziceau: Cum poate un om păcătos să facă asemenea minuni? Astfel, era dezbinarea între ei”.

Fariseii invidioşi ziceau că Iisus Hristos nu este om trimis de Dumnezeu, fiindcă nu păzeşte sîmbăta. Alții, mai înțelepți, ziceau însă că un om păcătos nu poate să facă astfel de minuni. De aceea era neunire între dînşii.

„Deci, iarăşi, au pus întrebare celui ce fusese orb: Tu ce zici despre El, că ți-a deschis ochii? lar el a răspuns: Eu zic că este prooroc”.

Au întrebat pe cel ce fusese mai înainte orb, nu pentru că doreau să afle de la el cine este Hristos, ci pentru că orbul auzise cînd fariseii au zis că omul acesta nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu păzeşte sîmbăta. Pentru aceasta l-au şi întrebat cu stăruință, socotind că şi orbul va osîndi pe Iisus Hristos de călcarea sîmbetei şi că astfel minunea aceasta va rămîne neluată în seamă. Dar orbul a rămas neschimbat şi fără frică le-a mărturisit credința lui că Acela care i-a dăruit lumina ochilor este prooroc, ştiind că proorocii aveau şi darul de a face minuni.

„Dar iudeii n-au crezut despre el că a fost orb şi şi-a căpătat vederea, pînă ce n-au chemat pe părinții celui vindecat de orbire”.

Cum credeți, oare după chemarea şi încredinţarea primită din partea părinților orbului, crezut-au ei? N-au crezut, ci au rămas necredincioşi, precum ne arată cele povestite de Sfînta Evanghelie, mai departe:

„Aşadar i-au întrebat şi le-au zis: acesta este fiul vostru despre care ziceați că s-a născut orb? Deci cum vede el acum?”

Cu vicleşug i-au întrebat fariseii, căutînd să-i intimideze pe părinții orbului, ca să tăgăduiască adevărul, zicîndu-le: Voi ziceţi că s-a născut orb, dar nici noi, nici altcineva nu crede aceasta.

„Atunci părinţii lui au răspuns aceste vorbe: ştim că acesta este fiul nostru şi că s-a născut orb; dar cum vede el acum, noi nu ştim; sau cine i-a deschis ochii lui, noi nu ştim. Întrebați-l pe el, este în vîrstă; va vorbi singur despre sine. Acestea le- au spus părinții lui, pentru că se temeau de iudei, căci iudeii puseseră acum la cale că, dacă vreunuĺ va mărturisi despre lisus că este Hristos, să fie dat afară din sinagogă. De aceea au zis părinţii: este în vîrstă; întrebați-l pe el”.

După ce au văzut fariseii că, nici prin cel ce fusese mai înainte orb şi nici prin părinții lui, n-au putut să-şi ajungă scopul, ei nu s-au lăsat înfrînţi.

„Deci fariseii au chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis: Dă slavă lui Dumnezeu! Noi ştim că omul acesta este păcătos”.

Fariseii, văzînd că nu pot ascunde minunea, uneltesc în chip făţarnic şi viclean. Nu zic către cel ce fusese orb să tăgăduiască pe Hristos care l-a vindecat, ci, în chip evlavios şi făţarnic, se sîrguiesc să-l convingă că Iisus Hristos este un călcător de Lege, pentru că făcuse aceasta într-o zi de sîmbătă, este un om păcătos. Dă slavă lui Dumnezeu, zic ei, pentru că El ți-a dat tie lumina ochilor, iar Hristos n-a făcut nimic. El nu te-a vindecat pe tine. Noi ştim că El este un păcătos, fiindcă nu păzeşte sîmbăta.

„El însă le-a răspuns: de este păcătos nu ştiu; un lucru ştiu: că eram orb şi acum văd”.

Oare, s-a îndoit orbul, sau s-a temut cînd a zis: „De este păcătos, nu ştiu”? Nici nu s-a îndoit, nici nu s-a temut, pentru că el mărturisise înaintea fariseilor că Hristos este prooroc; ci fiindcă fariseii erau dascălii Legii, iar el era neînvăţat. Mărturisind că el nu ştie dacă lisus este păcătos sau drept, el a potolit discuția şi, arătînd din nou minunea care s-a făcut cu el, a dovedit că Hristos este atotputernic. Este Hristos păcătos sau drept, eu nu ştiu, răspunde orbul; eu aceasta ştiu, că El mi-a dăruit mie lumina ochilor. Răspunsul i-a ruşinat atît de mult pe farisei, că au început din nou a-l întreba.

„Deci au zis către el: ce ţi-a făcut? Cum a deschis ochii tăi?”

Fariseii repetau, cu vicleşug, aceleaşi întrebări, nădăjduind că orbul, sau va uita vre-una din întîmplările povestite, rămînînd în felul acesta mincinoasă mărturia lui, sau, povestind din nou despre facerea tinei, ungerea şi spălarea ochilor, va dovedi călcarea sîmbetei şi ei îl vor putea osîndi pe Iisus, ca pe cel ce nu păzeşte sîmbăta. Ascultați însă cu cîtă înţelepciune răsunde orbul, tîlcuind el a doua întrebare a fariseilor.

„El le-a răspuns: acum v-am spus şi n-ați auzit! Ce voiţi să mai auziți? Nu cumva voiţi şi voi să vă faceți ucenicii Lui?”

Nu cumva întrebați iarăşi, le răspunde orbul, vrînd şi voi, ca şi mine, să vă faceți ucenici ai Lui?

„Atunci l-au ocărît şi i-au zis: tu eşti ucenicul Lui; noi sîntem ucenicii lui Moise”.

Atîta ură aveau fariseii pe Hristos, că niciodată nu-i pomeneau numele Lui, ci îl pomeneau cu cuvintele: acest om, dînsul, acela şi aşa mai departe. În zadar se mîndreau că ei sînt ucenicii lui Moise, căci dacă ar fi ascultat şi ar fi înţeles învățăturile lui Moise, ar fi ascultat şi pe Hristos şi s-ar fi făcut ucenici ai Lui. Moise a spus despre Hristos zicînd: „Prooroc din mijlocul tău şi din frații tăi, ca şi mine, îți va ridica Domnul Dumnezeul tău; pe Acela să-L ascultaţi”.

„Iar cine nu va asculta cuvintele Mele pe care Proorocul acela le va grăi în numele Meu, aceluia îi voi cere socoteală”. Pentru aceasta şi Domnul nostru zicea către iudei: „Moise, în care voi v-ați pus nădejdea, este acela care vă învinuiește pe voi. Că dacă ați fi crezut pe Moise, M-ați crede şi pe Mine, căci despre Mine a scris acela”. În trufia (mândria) lor, fariseii nu-l recunosc pe Hristos.

„Noi ştim că Dumnezeu a vorbit lui Moise. Pe acesta însă nu-L ştim de unde este”.

Zicînd ei că nu-l ştiu pe Hristos de unde este, nu s-au gîndit nici la neamul Lui şi nici la patria Lui, căci aceste lucruri le cunoşteau toți iudeii şi ar fi primit de la oricine răspuns, de care s-ar fi ruşinat pentru minciuna lor. De unde ştiau ei însă că Dumnezeu a vorbit lui Moise? Oare, nu din Scriptură? Dar Scripturile învaţă şi despre locul de unde venea Hristos. Sfîntul Ioan Botezătorul şi Însuşi Iisus a spus că a venit din cer, fiind trimis în lume de la Dumnezeu Tatăl. Slăvitele Sale minuni mărturiseau aceasta. Ascultați însă cum întîmpină orbul minciunile fariseilor:

„Omul le-a răspuns şi le-a zis: tocmai în aceasta stă minunea, că voi nu ştiţi de unde este; şi totuşi El a deschis ochii mei”.

Iată cum înţelepţeşte Dumnezeu pe cei neînvățați! lată cum se împlineşte cuvîntul proorocului David, care spune: „Domnul înţelepţeşte orbii”. Orbul cel neînvățat, mustră pe fariseii ce se credeau înțelepți, arătînd totodată sfinţenia şi puterea lui Iisus Hristos, zicîndu-le: Lucru ciudat şi cu totul straniu mi se pare că voi, dascălii care cugetați în Legea lui Dumnezeu şi vă lăudaţi cu sfințenia, nu ştiţi de unde se trage acest Om, făcător de minuni! Dar Acesta, pe Care voi nu-l ştiţi, a deschis ochii mei!

„Şi noi ştim că pe păcătoşi Dumnezeu nu-i ascultă, ci de este cineva temător de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acesta îl ascultă”.

Însăşi Sfinta Scriptură ne arată că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi, zicînd: „cînd ridicați mîinile voastre către Mine, Eu îmi întorc ochii Mei de la voi şi cînd înmulțiți rugăciunile voastre, nu le ascult… pentru că mîinile voastre sînt pline de sînge” (Isaia 1,15). Acestea le zice Dumnezeu însă pentru cei nepocăiți, care trăiesc în păcat şi niciodată nu se gîndese la pocăinţă şi la îndreptare. Dumnezeu ascultă însă, îndată, rugăciunile celor care aleargă la pocăinţă, aşa cum a ascultat rugăciunea tîlharului de pe cruce, rugăciunea smerită a vameşului şi rugăciunea cea cu lacrimi a desfrînatei. Însuşi Domnul Hristos a rînduit ca să cerem iertare păcatelor noastre, zicînd: „Şi ne iartă nouă greşelile noastre”. Dumnezeu ascultă rugăciunile de mîntuire ale tuturor celor ce-L cinstesc pe El şi păzesc poruncile Lui, după cum ne arată Duhul Sfînt prin gura proorocului, zicînd: „Aproape este Domnul de toți cei ce-L cheamă pe El, de toți cei ce-L cheamă pe El întru adevăr. Voia celor ce se tem de El o va face şi rugăciunea lor o va auzi şi-i va mîntui pe dînşii”. Orbul, sigur de sfințenia lui Iisus, slăveşte minunea vindecării lui, spunînd fariseilor:

„Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii vreunui orb din naştere. De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu, nimic n-ar fi putut face”.

Într-adevăr nimeni dintre drepții cei mai dinainte, nici dintre sfinții prooroci, nici dintre apostolii şi ucenicii lui Hristos şi nimeni, niciodată, n-a săvîrşit o astfel de minune. Dacă Hristos, zice orbul, nu ar fi fost om trimis de la Dumnezeu, nimic n-ar fi putut face. Puternic este răspunsul orbului, care tulbură pe farisei.

„Ei însă au răspuns şi i-au zis: în păcate tu te-ai născut cu totul; şi tu ne înveți pe noi? Şi l-au dat afară din sinagogă”.

După cuvîntul proorocului David, care zice: „Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea”, însemnînd păcatul lui Adam cu care toţi ne naştem, într-adevăr orbul s-a născut în păcate. Dar fariseii n-au spus aceste cuvinte în sensul acesta. Ei se gîndeau la acele păcate despre care au întrebat Sfinţii Apostoli, zicînd: „Învățătorule, cine a păcătuit: acesta sau părinții lui, de s-a născut orb?” Adică, ziceau fariseii, că sufletul orbului a păcătuit în alt trup, pe care l-a avut mai înainte de a se muta în trupul lui cel orb de astăzi, după cum şi părinții lui, la fel erau păcătoşi. Deci zic ei către orb: tu, fiind un păcătos de felul acesta, ne înveți pe noi, cei ce sîntem curaţi şi sfinți? Şi acestea zicînd ei, l-au gonit afară din sinagogă.

„Şi a auzit lisus că l-au dat afară. Deci, găsindu-l, l-a întrebat: crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?”

Orbul este batjocorit de farisei, dar este prețuit de Dumnezeu. S-a lipsit de sinagoga lui şi a aflat pe Stăpînul Bisericii. S-a despărţit de oameni şi s-a unit cu Dumnezeu. Prin cuvintele „a auzit lisus”, învăţăm că atunci cînd sîntem ocărîți pentru dragostea Lui, lisus aude ocările şi vine întru mîngîierea şi sprijinirea noastră. Domnul a întrebat pe cel orb dacă crede, vrînd să-l înveţe şi să-i descopere că El este Fiul lui Dumnezeu şi să audă din gura lui mărturisirea credinței sale, fiindcă cunoştea cre- dinţa orbului.

„El a răspuns şi a zis: dar cine este, Doamne, ca să cred într-Însul?”

Din aceste cuvinte se vede lămurit că orbul nu ştia că lisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, ci el îl socotea numai prooroc şi bărbat sfînt. De aceea L-a întrebat pe lisus, cine este Fiul lui Dumnezeu, ca să creadă într-Însul.

„lar lisus a grăit către el: L-ai şi văzut, căci Cel care vorbeşte cu tine, Acela este”.

Pentru ce n-a răspuns Domnul de-a dreptul: „Eu sînt”, ci i-a răspuns prin cuvintele: „L-ai şi văzut, căci Cel care vorbeşte cu tine, Acela este”? Pentru ca să-i aducă aminte de minune şi să-i arate că Fiul lui Dum- nezeu nu este Cuvînt fără de trup, adică o nǎlucă, ci Însuşi Hristos, Cel ce s-a întrupat: omul, pe care-l vede şi pe care-L aude vorbind cu el, este Fiul lui Dumnezeu.

„lar el a zis: cred, Doamne! şi s-a închinat Lui”.

Nu numai că a mărturisit îndată că el crede în lisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ci i-a adus şi închinăciune.

Aşa şi nouă, Doamne lisuse Hristoase, ajută necredinţei noastre, ca neîncetat să Te mărturisim ca şi orbul cel din naştere şi pururea să ne închinăm Ţie şi Celui fără de început al Tău Părinte şi Prea Sfîntului şi de viață purtătorului Sfînt Duh. Amin!

К записи есть 1 комментарий