Principala » cazania » Marea chemare

Marea chemare

PRONIA, adică purtarea de grijă şi iubirea de oameni sînt două însuşiri ale marelui Dumnezeu şi Ziditorului făpturii. Domnul nostru Iisus Hristos, Care este strălucirea slavei lui Dumnezeu Tatăl, are împreunate şi nedespărțite aceste două însuşiri. Oriunde este Pronia Lui, acolo este şi iubirea Lui de oameni; şi oriunde este iubirea Lui de oameni, acolo este şi Pronia Lui, pentru că în toate lucrurile Lui cu iubire de oameni a purtat grijă şi cu purtarea de grijă a arătat iubire de oameni. În tot lucrul lui Dumnezeu vedem, aşadar, şi Pronia și iubirea Lui de oameni. Această învățătură folositoare de suflet ne-o arată Evanghelia ce s-a citit astăzi, căci lucrul dumnezeieştii Pronii este alegerea Sfinților Apostoli, după cum spune Mîntuitorul, zicînd: ,,Eu v-am ales pe voi din lume». Pe cei mai vrednici dintre oameni îi alege dascăli a toată lumea, pentru învăţăturile celei mai înalte credinţe. Această alegere, din purtarea de grijă a lui Dumnezeu, este plină de dumnezeiască iubire de oameni, căci scopul propovăduirii credinţei nu este nicidecum altul decît mîntuirea oamenilor. Înseși minunile şi vindecările tuturor bolilor şi tuturor neputinţelor, săvîrşite de lisus Hristos, după alegerea şi chemarea Apostolilor, sînt făcute din iubirea Lui cea cu purtare de grijă față de oameni. A arătat Iisus iubirea Sa de oameni faţă de cei bolnavi, unită cu Pronia Sa, adică purtarea Sa de grijă, căci îi vindeca pe ei, ca să creadă taina întrupării Sale toţi cei ce au văzut săvîrşirea minunilor. De aceea, pe aceste două mari bunătăți ale Mîntuitorului nostru, adică purtarea de grijă și iubirea de oameni, le zugrăveşte Evanghelia de astăzi. Să deschidem dar, fraţi creştini, urechile sufletului nostru, ca să ascultăm această sfîntă învăţătură despre alegerea Sfinților Apostoli, pe care ne-o istorisește Sfinta Evanghelie, astfel:

„Pe cînd umbla Iisus pe lîngă Marea Galileii, a văzut doi frați, pe Simon, ce se numeşte Petru, şi pe Andrei fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari” (Matei 4,18)

Marea Galileii se mai numeşte şi Marea Tiberiadei şi lacul Genizaretului. Prin ea trece rîul Iordanului. Pe ţărmurile acestei mări, umblînd Domnul nostru, a văzut pe cei doi frați, pe Simon,ce se numeşte Petru și pe Andrei fratele lui, care, fiind pescari, îşi aruncau mreaja în mare, pentru pescuit. Dar nu din întîmplare umbla lisus pe acolo, ci ştiind, ca un Dumnezeu, că în acel ceas se aflau pe Marea Galileii Petru şi Andrei, a mers într-adins acolo, ca să-i cheme la propovăduirea Evangheliei. După ce a spus evanghelistul că-şi aruncau mreaja în mare, a adăugat cuvintele: căci erau pescari», ca să nu se îndoiască cineva că cei dintîi ucenici ai lui Hristos au fost pescari, adică oameni săraci şi neînvăţaţi. Deci să nu se laude nici împărații, că prin frică şi putere au adus pe oameni la credință; nici bogații, că prin aur şi argint au dobîndit cugetele şi inimile; nici înţelepţii, că prin amăgiri şi meşteşugul cuvintelor au inşelat minţile. Nici o putere omenească nu poate să se laude că a răspîndit credinţa în Hristos, fiindcă aşa cum scrie Sfîntul Apostol Pavel corintenilor: ,,pe cele nebune ale lumii şi-a ales Dumnezeu, ca să-i ruşineze pe cei intelepti; şi pe cele slabe ale lumii şi-a ales Dumnezeu, ca să dea de ruşine pe cele tari; şi pe cele de neam prost ale lumii şi nebăgate în seamă şi pe cele ce nu sînt şi-a ales Dumnezeu, ca pe cele ce sînt să le strice, ca să nu se laude nici un trup înaintea Lui». Toată lauda se cuvine lui Dumnezeu, pentru că toată lucrarea este a dumnezeiescului har. Doi fraţi a chemat Stăpînul tuturor să-I fie cei dintîi ucenici ai Lui, ca să arate că toţi creştinii urmează să fie frați între dînşii, avînd dragoste frăţească unul către altul, aşa cum au fraţii între ei. De aceea a şi zis Iisus, altă dată, ucenicilor Săi: ,,În aceasta vor cunoaşte toţi că sînteți ucenici ai Mei, dacă veți avea dragoste între voi» 2. Dar, oare, pentru ce i-a chemat Iisus în ceasul cînd îşi aruncau mreaja în mare? Pentru ca să ne arate că lucrul apostolului şi al propovăduitorului este, nu ca să mîntuiască pe cei ce ascultă, ci numai ca să întindă mreaja învăţăturii Lui. Propovăduitorul cînd propovăduieşte, şi părintele duhovnicesc cînd sfătuieşte şi îndeamnă, săvîrşesc lucrul lor cel apostolesc. Iar cel ce a auzit, de nu se va întoarce din păcatele sale, propovăduitorul îşi are plata sa, pentru osteneala propovăduirii, iar ascultătorul îşi ia osînda pentru împietrirea inimii sale. Pentru că lucrul apostolului sau părintelui duhovnicesc este ca să înveţe şi să sfătuiască, iar datoria credincioşilor este ca să asculte şi să se îndrepteze. Cînd Dumnezeu a rînduit ca să se afle doi oameni, frați după trup, săraci după avere, neînvățați, pescari după meşteşug, aruncîndu-şi mreaja lor în Marea Galileii, atunci Fiul Lui, Cel Unul-Născut, venind acolo,

„A zis lor: veniţi după Mine, şi vă voi face pe voi vînători de oameni” (Matei 4,19)

Urmaţi-Mi Mie şi Eu vă voi trimite pe voi propovăduitori ai Evangheliei, iar voi nu veți mai arunca mreaja în mare, ci veți semăna cuvîntul lui Dumnezeu în inimile oamenilor; nu veți mai scoate peşti din mare, ci veți ridica pe oameni din adîncul necredinței; nu veți mai vîna peşti, ci veţi mîntui oameni. Andrei şi Petru au fost mai înainte ucenici ai lui Ioan Botezătorul; auzind de la dînsul despre Iisus Hristos, au venit și au vorbit cu Iisus, întîi Andrei, apoi Simon, fratele lui, pe care l-a numit Hristos atunci Petru, zicînd: ,,Tu eşti Simon, fiul lui Iona, tu te vei numi Chifa, ce se tâlcuieşte Petru». Cînd Ioan Botezătorul a fost dus în temniţă, lisus s-a dus în Galileea, iar Petru şi Andrei, mergînd şi ei acolo, pentru prins pește, pe cînd îşi aruncau mreaja lor, în Marea Galileii, i-a aflat acolo Hristos şi i-a chemat ca să-i trimită la propovăduirea Evangheliei.

„Iar ei, lăsîndu-şi mrejile, în clipa aceea, au mers după Dînsul» (Matei 4,20).

Andrei şi Petru, chemați fiind de Hristos pentru predicarea Sfintei Evanghelii, au lăsat în ceasul acela mrejele lor şi au mers după Dînsul. De aci ne învăţăm graba pe care sîntem datori s-o avem la chemarea lui Dumnezeu. După cum atunci, Domnul a chemat pe Apostoli, zicînd: ,,Veniți după Mine», tot aşa în fiecare zi El ne cheamă pe noi toţi, zicînd: ,,Veniți la Mine toți!». Apostolii au lăsat îndată mrejele cu care prindeau peşte. Tu, lasă îndată mrejele în care te-au prins poftele tale trupeşti. Ei au lăsat îndată pînzele şi cîrma corăbiei; tu, lasă îndată ambiția de slavă deşartă şi mîndria. Ei au lăsat îndată corabia şi au mers după Iisus; tu, lasă îndată răutatea ta şi păzeşte poruncile Domnului. Cînd te strigă Dumnezeu, nu sta pe loc, ci îndată urmează-I porunca. După ce Petru şi Andrei au lăsat toate şi au mers după Domnul, Iisus s-a dus de acolo în altă parte, ca să cheme, ca apostoli și ucenici ai Săi, şi pe alți pescari, cum ne spune Sfînta Evanghelie mai departe, zicînd:

„Și de acolo mergînd mai înainte, a văzut alţi doi frați: pe lacov al lui Zevedeu şi pe Ioan, fratele lui, în corabie cu Zevedeu, tatăl lor, dregîndu-şi mrejele, şi i-a chemat» (Matei 4,21).

Doi Apostoli, din cei doisprezece se numesc Iacov. Unul este fiul lui Alfeu, pe care Evanghelistul Marcu îl numeşte Iacov cel mic; iar altul este acesta, fiul lui Zevedeu şi frate cu Ioan Evanghelistul. Evanghelistul Matei n-a zis pe lacov şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu, ci pe Iacov fiul lui Zevedeu şi pe Ioan, fratele lui, ca să arate că, după cum cei dintîi ucenici aleşi erau frați, aşişderea şi cei de al doilea tot frați erau şi deci că toți cei ce vor crede în lisus au datoria să se iubească întocmai ca nişte frați. Ca să arate cît de mare era sărăcia Apostolilor, evanghelistul spune că ei îşi dregeau în corabie mrejele lor. Din acest fel de oameni şi-a ales lisus Hristos pe ucenicii Săi, singurii văzători şi martori ai vieţii Lui, ai minunilor, ai Patimilor, ai îngropării, ai învierii şi înălțării la ceruri, ai pogorîrii Sfîntului Duh, propovăduitori ai dogmelor evanghelice, povăţuitori şi dascăli a toată lumea.

„Iar ei îndată, lăsînd corabia şi pe tatăl lor, au mers după Dînsul” (Matei 4,22).

Cu aceeaşi grabă ca şi cei dintii Apostoli, auzind ei chemarea, îndată au lăsat şi mrejele, şi corabia, şi pe tatăl lor şi au mers după Hristos. Dar, oare, atunci au văzut ei întîia dată pe Hristos şi pentru întîia oară i-a chemat El pe dînşii? Poate că știau mai dinainte despre Iisus Hristos, dar, fără îndoială, acum i-a chemat Iisus pentru întîia oară, pentru că numai în acest loc din Evanghelie găsim vorbindu-se despre chemarea lor, despre care povesteşte şi Evanghelistul Marcu. Pentru ce au părăsit ei pe tatăl lor? După cum se vede, el n-a crezut în Hristos; pentru aceasta ei i-au urmat lui Hristos, Care i-a chemat numai pe dînșii, şi au părăsit pe tatăl lor, care n-a crezut, cinstind ei astfel mai mult pe Dumnezeu decît pe tatăl lor. După cum lacov şi loan ies din mare, tot aşa cei ce au urmat lui Hristos ies din deşertăciunea cea cu multe frămîntări a lumii; ei părăsesc corabia şi pe tatăl lor, adică lucrurile cele stricăcioase şi primejdioase ale vieţii şi patimile trupeşti; iar cei ce n-au urmat lui Hristos, ca bătrînul Zevedeu, rămîn în mare şi în corabie, adică se tăvălesc în lumeştile valuri ale vieţii şi în nestatornicia lucrurilor pămînteşti. După ce Domnul a chemat pe cei aleşi şi i-a făcut pe ei dascăli ai lumii, şi-a început propovăduirea Sa pentru mîntuirea oamenilor.

„Şi a străbătut Iisus toată Galileea, învăţînd în sinagogile lor şi propovăduind Evanghelia împărăţiei şi tămăduind orice boală şi orice neputinţă în popor” (Matei 4,23).

Sinagogile erau locurile în care se adunau evreii şi unde citeau şi tîlcuiau dumnezeieştile Scripturi. În unul şi acelaşi oraş erau mai multe sinagogi. Deci, în sinagogile din Galileea, învăța Domnul nostru, pentru ca toţi să audă învăţătura Lui şi nimeni să nu poată să-L învinuiască pe El că învață împotriva Legii şi a proorocilor. Pentru aceasta, mai înainte de răstignire, pe cînd era judecat de farisei El a zis lui Caiafa: ,,Eu de faţă am grăit lumii; Eu totdeauna am învățat în sinagogă şi în Templu, unde toţi iudeii se adună, şi în ascuns n-am grăit nimic». Şi învăța Stăpînul tuturor și propovăduia Evanghelia Împărăţiei Lui, adică vestea că s-a deschis oamenilor Împărăţia cerurilor. Pentru aceasta zicea: ,,De acum veţi vedea cerul deschizîndu-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi pogorîndu-se peste fiul Omului». Propovăduia Evanghelia Împărăţiei, adică dogmele mîntuirii, tainele credinţei, învăţăturile faptelor bune, prin care omul se ridică de pe pămînt la cer şi se face fiu şi moştenitor al veşnicei Împărăţii a lui Dumnezeu. Cîtă deosebire între cele întîmplate cînd Dumnezeu a dat oamenilor Legea prin Moise şi cînd a propovăduit Evanghelia Împărăţiei! În muntele Sinai, unde s-a pogorît Dumnezeu ca să dea Legea, erau fulgere şi tunete, foc arzînd şi trîmbiţe răsunînd tare, muntele fumegînd şi nor des. În Galileea, unde Fiul lui Dumnezeu a venit şi a început a propovădui Evanghelia, este chemare caldă de Învățător, minuni cu iubire de oameni şi vindecări de orice boală în popor. În Sinai frică şi cutremur; în Galileea iubire şi pace. În Sinai judecată şi osîndă; în Galileea milă şi îndurare. Prin Moise s-a dat Legea;prin Iisus Hristos ni s-a dat harul şi adevărul, de care să rugăm pe Milostivul Dumnezeu să ne învrednicească şi pe noi, cei ce mărturisim şi credem învăţăturile Evangheliei Sale. Amin.

К записи есть 1 комментарий