Principala » cazania » Este necesar pentru mântuire să ne iubim vrăjmașii?

Este necesar pentru mântuire să ne iubim vrăjmașii?

În Evanghelia care s-a citit astăzi, Domnul nostru Iisus Hristos ne dă cele mai înalte învăţături despre dragostea pe care trebuie să o aibă oamenii faţă de semenii lor, despre dragostea față de vrăjmaşi şi despre binele pe care sîntem datori să-l facem semenilor noştri, fără să nădăjduim vreo răsplătire. Cînd a grăit Domnul aceste învăţături atît de înalte pentru noi, pămîntenii, s-a folosit şi de unele exemple, care au fost alese în aşa fel, încît ele sînt nu numai uşor de înțeles, ci şi întru totul primite de dreapta noastră judecată.

După cum un dascăl înţelept îşi învaţă ucenicii, începînd de la lucrurile cele mai uşoare şi cunoscute de ei, şi-i conduce apoi, prin acestea, la învățăturile cele mai grele şi mai necunoscute, tot aşa şi Invătătorul şi Mîntuitorul lumii a dat întii ca exemplu legea cea firească, trăită şi cunoscută de orice om, prin care a pregătit mintea şi judecata oamenilor, care-L ascultau; apoi, i-a învăţat învățăturile cele mai înalte şi cele mai desăvîrşite, care cu toate că stau şi ele în puterea omului, sînt socotite de unii cu neputință de îndeplinit şi chiar potrivnice firii omeneşti. După ce a ales pe cei doisprezece apostolic şi după ce le-a grăit cele nouă fericiri, îndreptîndu-şi cuvîntul către mulţimea de oameni care era de față:

„Domnul a zis: cum voiţi să vă facă vouă oamenii, să faceţi şi voi lor asemenea” (Luca 6,31).

Aceasta este o lege firească, sădită în firea tuturor omenilor. După cum voieşti să-ți facă ţie oamenii, fă şi tu lor asemenea. Voieşti să-ți răpească altul avuţiile tale, sau să-ți defăimeze cinstea ta, sau să-ţi aducă vreo pagubă, oricît de mică? Nu! Atunci fă şi tu asemenea: nu răpi, nu necinsti, nici nu păgubi pe altul. Voieşti, într-adevăr, ca toti ceilalți oameni să te iubească, să te preţuiască şi în tot timpul să-ți facă bine? Atunci fă şi tu la fel tuturor: iubeşte pe toți, pretuiește pe toţi, fă bine la toţi. Sfîntul Evanghelist Matei înfăţişîndu-ne acelaşi lucru, spune că Domnul, după ce a zis acestea, a adăugat, spunînd că „aceasta este Legea şi proorocii”. Într-adevăr toate cîte învaţă Legea lui Moise şi proorocii sînt drepte şi adevărate şi în Evanghelie. El nu spune ceva nou, cînd spune acest lucru firesc din viața oamenilor. Creştinii însă trebuie să fie mai desăvîrşiți decît iudeii şi de cît păgînii. De aceea, după ce a arătat acest lucru firesc, Iisus Hristos a continuat, zicînd:

„Căci dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce mulțumită puteţi avea? Doar şi păcătoşii au iubire pentru cei ce le poartă iubire. Şi, dacă faceţi bine la cei ce vă fac bine, ce mulțumită puteţi avea? Doar şi păcătoşii acelaşi lucru fac. Şi, dacă împrumutaţi pe acela de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumită puteti avea? Doar şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai” (Luca 6,32-34).

Păcătoşi sînt numiţi aici nu numai aceia care calcă Legea lui Dumnezeu, prin care se făgăduiesc mari răsplătiri celor care o păzesc pe ea, ci sînt numiţi şi necredincioşii, care n-au lege care să le făgăduiască răsplătiri cerești pentru faptele lor bune. Aceşti păcătoşi, nu pentru dragostea lui Dumnezeu, ci pentru folosul lor; nu pentru a face bine, ci pentru răsplătiri, iubește numai pe prieteni, fac bine numai celor care le fac lor bine şi împrumută numai pe aceia de la care nădăjduiesc să primească înapoi întocmai. Deci ce răsplătire cerească se cuvine unora ca acestora? Nici una, pentru că ei îşi primesc răsplata de la cei cărora le-au făcut bine. În felul acesta au fost combătuţi iudeii, care socoteau că faptele bune, adică orice bine, trebuie făcut numai rudelor şi celor care ți-au făcut bine, după cum răul trebuie făcut, din răzbunare, cu „ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte” celor care-ți fac răul, adică vrăjmaşilor. Purtarea creştinilor, ca fii ai lui Dumnezeu, trebuie să fie alta. Pentru ei lisus Hristos spune:

„Voi să iubiţi pe vrăjmaşii voştri; faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui preaînalt, căci El este bun către cei nemulțumitori şi răi” (Luca 6,35).

Iată adevărata faptă bună, care este bineprimită la Dumnezeu, iar la oameni vrednică de laudă! Iată fapta cea bună vrednică de multe răsplătiri şi mari mulţumiri sufleteşti! Cînd iubeşti şi faci bine, nu numai prietenilor tăi, ci şi vrăjmaşilor tăi; cînd împrumuti, nu numai pe aceia de la care nădăjduieşti să primeşti înapoi întocmai, ci şi pe acei lipsiţi şi săraci, de la care nu nădăjduieşti să mai primeşti înapoi sau să fii răsplătit, ci numai de la Dumnezeu nădăjduieşti răsplată şi binecuvîntare, atunci ai săvîrşit adevărata faptă bună. Pentru ea vei avea plată multă şi prin ea te vei face fiu al lui Dumnezeu, căci după cum El este bun cu cei nemulţumitori şi răi, şi răsare soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi plouă peste cei drepți șşi peste cei nedrepti, tot aşa şi tu să iubeşti şi să faci bine şi prietenilor şi vrăjmaşilor, şi să împrumuți nu numai pe bogați, ci şi pe săraci, care au pe Dumnezeu sprijinitor al lor. Cum însă dragostea faţă de vrăjmaşi, binefacerile față de ei şi ajutorarea săracilor sînt socotite la Dumnezeu milostivire şi milă, Iisus Hristos a încheiat zicînd:

„Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv!” (Luca 6,36).

Despre Dumnezeu-Tatăl, Iisus a zis că este milostiv, iar despre oameni, că trebuie să fie şi ei milostivi. Căci Dumnezeu este din fire îndurător şi milostiv, avînd din Sine nemărginită milă şi îndurare, iar omul, dacă vrea, se face şi el îndurător şi milostiv, prin harul şi ajutorul lui Dumnezeu. Fără harul şi ajutorul lui Dumnezeu, omul nu se poate face milostiv, după cum spune Iisus Hristos, zicînd: „Fără Mine, nu puteți face nimic”. Pentru aceasta, Doamne lisuse Hristoase, Cel ce cunoşti slăbiciunile şi neputintele firii noastre, dăruieşte-ne harul şi ajutorul Tău, să putem fi milostivi şi iertători faţă de toți semenii noştri şi mai cu seamă față de vrăjmaşii noştri, ca să ne învrednicim, nu de laudele lor, ci de binecuvîntările şi răsplătirile Tatălui ceresc, Căruia se cuvine slava, cinstea şi închinăciunea, în veci. Amin

К записи есть 1 комментарий