versiunea moldoveneasca русская версия


ÎPS Marchel a coliturghisit la jubileul PS Patrocl, Episcop de Dondușeni

ÎPS Marchel a coliturghisit la jubileul PS Patrocl, Episcop de Dondușeni

3 ноября 2026

Marți, 3 noiembrie 2026, Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, a participat la sfânta Liturghie săvârșită în biserica „Sf.M.Mc.Gheorghe” din or. Ocnița, în cadrul căreia a fost marcat jubileul de 50 de ani de la nașterea Preasfințitului Patrocl, Episcop de Dondușeni și Vicar al Eparhiei de Edineț și Briceni. Sfânta Liturghie a fost prezidată de Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, înconjurat de membrii Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, precum și de un numeros sobor de preoți și diaconi.  

Ce este ectenia?

Ce este ectenia?

1 ноября 2026

Ectenia este o rugăciune cu un caracter cu totul aparte. Ea este alcătuită astfel încât să nu obosească prea mult atenția și, în același timp, să o mențină permanent trează. În acest scop, ectenia este împărțită într-o serie de cereri scurte, care sunt întrerupte de răspunsuri și mai scurte, sub forma unor invocații rugătoare: „Doamne, miluiește!” și „Dă, Doamne!”. Denumirea acestei rugăciuni – ectenie (ἐκτενής) – înseamnă „rugăciune stăruitoare, fierbinte, făcută cu râvnă”. În cărțile grecești de cult, această denumire este atribuită,... 

Protoiereul Petru Ciunciuc, secretarul Eparhiei de Bălți și Fălești a primit dreptul de a purta a doua cruce

Protoiereul Petru Ciunciuc, secretarul Eparhiei de Bălți și Fălești a primit dreptul de a purta a doua cruce

30 октября 2026

Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir l-a primit la Palatul Mitropolitan, vineri, 30 octombrie, pe protoiereul Petru Ciunciuc, secretarul Eparhiei de Bălți și Fălești. Pentru slujirea îndelungată, și în virtutea funcției deținute de-a lungul anilor în cadrul administrației eparhiale, părintele Petru a fost decorat cu dreptul de a purta a doua cruce. Totodată, cu prilejul împlinirii vârstei de 65 de ani, i-a fost conferit ordinul „Sfântul Ierarh Gavriil Bănulescu-Bodoni” de gradul II. Protoiereul Petru Ciunciuc a mulțumit Înaltpreasfințitului Vladimir pentru atenția... 

La hramul cuvioasei Parscheva din Bălți

La hramul cuvioasei Parscheva din Bălți

27 октября 2026

În ziua de 27 octombrie 2026, Biserica „Cuvioasa Parascheva” din municipiul Bălți și-a sărbătorit ocrotitoarea spirituală, în prezența Înaltpreasfințitului Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești. La invitația protoiereului mitrofor Petru Ciuciuc, secretarul eparhiei, la sfânta slujbă au fost invitați un mare sobor de preoți, participând și numeroși credincioși. Sărbătoarea hramului a constituit un prilej de rugăciune, de întărire în credință și de comuniune frățească. Prin participarea la sfânta Liturghie, clerul și credincioșii au adus cinstire Sfintei... 

Cine este cuvioasa Parascheva și ce biserici au acest hram?

Cine este cuvioasa Parascheva și ce biserici au acest hram?

26 октября 2026

Aceasta s-a nascut in satul Epivat din Tracia, nu departe de Constantinopol, si a trait pe vremea despartirii Bisericii de la Roma de Biserica soborniceasca ortodoxa (1054). A fost crescuta de parintii ei in teama de Dumnezeu si in deprinderea faptelor bune crestinesti, dar mai cu osebire in deprinderea rugaciunii, a postului si a milosteniei. Nu odata s-a dezbracat de hainele sale cele bune si le-a dat saracilor, imbracand hainele simple ale acelora,  

De ce să credem și în Biserică?

De ce să credem și în Biserică?

23 октября 2026

De ce să credem şi în Biserică? Nu ne este de ajuns credinţa în cele trei persoane ale Sfintei Treimi? Credem şi în Biserică, fiindcă ea este, cum spune Sfântul Apostol Pavel, „Trupul lui Hristos si plinirea Celui ce plineşte toate în toţi” (Efes. 1, 23), având deci într-însa pe Hristos şi pe Duhul Sfânt, cu misiunea de a continua însăşi lucrarea lui Hristos în lume (Matei 28, 19-20; Marcu 16, 15-16; Marcu 10, 45), propovăduind cuvântul lui Dumnezeu, împărtăşind harul dumnezeiesc şi conducând spre mântuire pe cei care îi aparţin.  

ÎPS Marchel a oficiat sfânta Liturghie în biserica „Cuvioasa Parascheva” din satul Doltu

ÎPS Marchel a oficiat sfânta Liturghie în biserica „Cuvioasa Parascheva” din satul Doltu

17 октября 2026

Sâmbătă, 17 octombrie 2026, Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, a oficiat sfânta  Liturghie în biserica „Cuvioasa Parascheva” din satul Doltu, blagocinia Fălești 1, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Slujba a fost prilejuită de sfințirea bisericii parohiale, eveniment deosebit în viața comunității ortodoxe din localitate. În curtea bisericii, Ierarhul a fost întâmpinat de preoți și numeroși credincioși, veniți să ia parte la acest moment de bucurie duhovnicească. La invitația parohului, prot. Valeriu Musteață, la sfânta... 

Crîmpee, modelări, propuneri, constatări

Crîmpee, modelări, propuneri, constatări

16 октября 2026

„…în urma readucerii activității Consiliului, dar și a întregii comunități parohiale în starea firească a lucrurilor, găsesc cuviincios să repun în vrednicia de paroh pe prot. Roman Orașan, înzestrându-l, în așa fel, cu drepturile și obligațiunile plenipotențiale de Președinte și conducător al obștii creștinești din parohia „Sfîntul Apostol și Evanghelist Ioan” or. Glodeni, exprimându-mi totodată, speranța întemeiată în năzuințele duhovnicești a întregii familii parohiale”. (din discursul ierarhului la adunarea eparhială, trim. III, 2026)  

Rubrica "Articole"

Câteva motive pentru care la orice biserică trebuie să existe un panou informativ

Într-o lume tot mai grăbită, în care oamenii caută repere clare și informații precise, Biserica este chemată nu doar să lumineze duhovnicește, ci și să comunice mai eficient cu credincioșii. Un mijloc simplu și eficient este panoul informativ, un element aparent banal, dar de mare folos pentru viața parohială. Iată câteva motive pentru care orice biserică ar trebui să aibă un astfel de panou:

  • Informarea clară a credincioșilor

Un panou informativ afișează orarul slujbelor, evenimentele speciale, programele catehetice și alte anunțuri utile. Pot fi afișate QR-cod sau URL scurtat, iar vizitatorii le pot scana cu telefonul mobil. Astfel, oamenii știu când să vină și ce se întâmplă în comunitatea și în Eparhia lor. mai mult…

Între cruce și tricolor: când patriotismul devine erezie

Sfântul Apostol Pavel ne spune limpede: “Toți într-un Duh ne-am botezat ca să fim un singur trup – fie iudei, fie elini, fie robi, fie liberi – și toți la un Duh ne-am adăpat” (1 Corinteni 12,13). Așadar, în Biserica lui Hristos nu mai sunt granițe. Nu mai este bărbat sau femeie, grec sau evreu, român sau sas, ungur sau rom. Nu mai este nici slav, nici latin, nici oriental. Toți suntem una, pentru că Duhul Sfânt nu se pogoară pe neamuri, ci pe inimi. Și totuși, în ultima vreme, vedem un fenomen tot mai apăsător: unii preoți, slujitori și credincioși îmbracă Biserica în haine naționale, arborând steagul tricolor în sfântul altar, confundând catapeteasma cu frontispiciul primăriei, slujba cu manifestul naționalist și Evanghelia cu istoria glorioasă a neamului. Dar oare chiar nu mai știm ce este Biserica?! mai mult…

Cugetări despre Dumnezeu

  1. În toată viața mea, mi-am însușit, probabil, cea mai valoroasă învățătură: Dumnezeu este foarte aproape de noi. El este atât de aproape, încât nici nu ne putem imagina acest lucru. Puterea lui Dumnezeu se săvârșește în neputința omenească.

  2. Întruparea dumnezeiască ne mărturisește despre cea mai mare valoare a naturii omenești, care, în Iisus Hristos, a fost însușită și inclusă în viața lui Dumnezeu.

  3. Viața și moartea sunt în mâinile lui Dumnezeu. Nu știm de ce, dar știm cu exactitate că suntem în mâinile Sale. Este dreptul Său. Iar dacă ne amestecăm mai mult…

De ce să folosim un îndreptar la spovedanie?

Ce este Spovedania sau Mărturisirea? Este taina prin care omul își mărturisește păcatele înaintea lui Dumnezeu, având drept martor un preot duhovnic prin mâinile căruia omul primește de la Dumnezeu iertarea păcatelor mărturisite. Sf. Ioan Gură de Aur (sec. IV) spunea că Dumnezeu se folosește de gura și mâinile preotului pentru a trimite în lume harul Sf. Duh. Mâinile preotului se înalță la Sf. Liturghie și cheamă să se pogoare Sf. Duh peste Darurile (pâinea și vinul) ce sunt puse înainte și să le transforme în Trupul și Sângele lui Hristos. Prin mâinile preotului mai mult…

Spovedania unui păcătos

Mantuirea noastra incepe prin renuntarea la lumea aceasta pacatoasa si desfranata sau prin dispretuirea a tot ceea ce iubesc si lauda oamenii lumesti; prin indiferenta fata de bunurile pamantesti, care nu au nici un pret, spre deosebire de cele vesnice, din ceruri. Dar eu sunt total dedat acestei lumi, caci iubesc banii, confortul, lauda, slava, imbracamintea frumoasa, distractiile si dansurile, desi stiu ca dupa acestea, ca dupa focul de paie, nu mai ramane nimic, in afara de scrum si cenusa. O, Doamne, milostiv fii mie, pacatosului; slabeste si raceste in mine dragostea pentru lumea aceasta si, fie daca vreau sau nu, du-ma pe calea mantuirii. mai mult…

Îndumări pentru Împărtășire

Se pot împărtăși doar acei creștini care au primit la spovedanie binecuvântarea preotului duhovnic.

Toți cei care se împărtășesc, obligatoriu, nu mănâncă și nu beau nimic până la împărtășire, nici măcar anaforă sau agheasmă. Excepție fac doar pruncii și, în anumite cazuri, cu binecuvântarea preotului, unii bolnavi care au strictă nevoie să bea o pastilă.

Creștinul care vine la slujbă trebuie să fie îmbrăcat cu îmbrăcăminte curată și decentă. Femeile trebuie să poarte fustă și să aibă capul acoperit. Buzele nu trebuie să fie vopsite pentru a nu murdări icoanele sau lingurița cu care se dă împărtășania. mai mult…

Concluzii și recomandări

Promovarea dialogului – Este necesar un dialog interbisericesc autentic, purtat cu respect reciproc, pentru a evita acțiuni unilaterale care pot crea diviziuni, fie la nivel de Patriarhii, fie la cel de Mitropolii. Inițiat cât mai curând posibil.

Respectarea principiilor canonice – Orice decizie trebuie să fie luată în conformitate cu Canoanele Bisericii Universale, evitând inițiative ce pot slăbi unitatea Ortodoxiei, care pot duce la ruperea Cămășii lui Hristos: Biserica, câștigată cu scump sângele Său;

Evitarea expansionismului ecleziastic – Acțiunile percepute ca intervenții într-o altă jurisdicție trebuie să fie evitate pentru a preveni posibile conflicte, atât la nivel de R. Moldova, cât și Ucraina. Sunt suficiente terenuri unde se dorește propovăduirea Evangheliei: Iran, Afganistan, China sau India! Să fie cu Doamne ajută! Dar nu semănați, acolo unde deja se seamănă de către o Biserică pe care și Sinodalii Patriarhiei Române o recunosc în unanimitate;

Reconsiderarea hirotoniei unui episcop vicar – O astfel de măsură va diminua tensiunile și va contribui la menținerea păcii în Biserică, iar Părintele Nectarie ar rămâne în spațiul canonic al Bisericii. mai mult…

De ce Patriarhia Română e pe calea schismei prin deciziile luate?

Să analizăm împreună câteva dintre deciziile ce rănesc unitatea Bisericii lui Hristos:

  1. Sinodul Bisericii Ortodoxe Române din 29 februarie 2024 decide:  punctul 11: Binecuvântarea, încurajarea și susținerea inițiativelor comunităților ortodoxe românești din Ucraina de a reface comuniunea cu Biserica Mamă, Patriarhia Română, prin organizarea lor juridică în structura religioasă numită Biserica Ortodoxă Română din Ucraina. Adică, acolo unde deja este o Biserică Canonică, sub omoforul Mitropolitului Onufrie care slujește inclusiv în română (ex. Mitropolitul Longhin Jar), doriți să mai deschideți o biserică… Ceva de genul: Rușii rup din Ucraina cu armele dintr-o parte iar românii vor rupe cu biserica din altă parte. Oare nu e aceeași dorință de expansiune? Oare nu aceasta a fost cauza și Marii Schisme din 1054? Și dacă totuși, e pentru ucrainenii români, de ce Patriarhia Română publică pe pagina lor slujba înmormântării în limba ucraineană? Canonul 2 Sin. II ec. (Autonomia ierarhilor şi a unităţilor bisericeşti) si celelate (34, 37 ap.; 4, 5, 6, 7 sin. I ec; 3 sin. II ec; 8 sin. III ec; 17, 19, 28 sin. IV ec; 8, 25, 36, 38, 39 Trul.; 3, 6 sin. VII ec; 9, 16, 18,19, 20,23 Antioh.; 40 Laod.; 11, 13, 18, 26, 34, 73, 76, 95, 98, 120 Cartag.; 3 Sard.; 14) mai mult…

Rezultatele recensământului, eșec pentru politica românizării R. Moldova?

Recensământul din 2024, lasă tot niște gânduri pentru Sinodul Patriarhiei Române! Din totalul populației care a declarat etnia, la recensământul din 2024, persoanele care s-au declarat moldoveni constituie 77,2% iar români 7,9%. Dintre minoritățile etnice, s-au declarat ucraineni 4,9%, găgăuzi 4,2%, ruși 3,2%, bulgari 1,6% și romi/țigani 0,4%. Biserica Ortodoxă din Moldova a fost, este și rămâne Biserica tuturor, nu doar a românilor! În genere, despre o Biserică etnofiletistă în R. Moldova nu poate fi vorba datorită mai multor considerente: Transnistria, Găgăuzia, Briceni sau Cahul, sunt raioane preponderent vorbitoare de limbă rusă, găgăuză sau a romilor spre exemplu la Soroca. Preoții din Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove, au știut să rămână exact preoții Întregii Moldove, slujind tuturor în graiul lor, așa încât limba să nu constituie un impediment în unirea lor cu Hristos.

Pentru 7,9% din populație, nu vă pare c-am mult 4 episcopi? Sau, decizia anume în acest context vine? Cu tot cu investițiile de milioane de euro în structura numită „mitropolia basarabiei”, rezultatul este departe de cel așteptat, nu? Fraților, mie mi se pare josnic, antrenarea Bisericii lui Hristos în astfel de jocuri. Misiunea noastră e alta în această lume. mai mult…

Artileria grea

Evident, gândurile mele sunt îndreptate și spre persoana Părintelui Arhimandrit Nectarie Clinici. După câte cunosc, Părintele e destul de apreciat de fiii săi duhovnicești. Părinte, chiar de dragul de a binecuvânta cu amândouă mâinile sunteți gata să vă pierdeți statutul canonic? Este la noi în R. Moldova o expresie frumoasă: e rău soldatul, care nu dorește să devină general. Dar înțelegeți foarte bine faptul că nu veniți în R. Moldova ca să uniți, ci ca să dezbinați Biserica Lui Hristos! Citez: „Slujirea dincolo de Prut reprezintă o misiune sfântă și plină de provocări, dar sunt conștient de importanța acestei responsabilități și de nevoia de a răspunde cu devotament și dragoste chemării lui Dumnezeu. „Vi se pare că veniți într-o țară de musulmani sau de budiști? mai mult…