Cine este aproapele meu? Lecția samarineanului milostiv
Duminica a 25-a după Rusalii are ca referință pilda samariteanului milostiv (Luca 10, 25-37) Această pericopa este una dintre cele mai frumoase parabole ale Mântuitorului, rostită în contextul unei discuții cu un învățător de Lege. În vremea aceea, învățătorii Legii erau cunoscători ai Scripturilor, școliți în tradiția fariseică sau saducheică, și erau considerați autorități religioase în Israel. Acest învățător nu vine la Iisus pentru a primi lumină, ci pentru a-L pune la încercare: „Învățătorule, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?”
În cultura iudaică a secolului I, drumul dintre Ierusalim și Ierihon era celebru pentru pericolele lui. Cobora aproape 1000 de metri diferență de nivel în doar câteva ore de mers, trecând prin locuri pustii, pline de prăpăstii și peșteri în care se ascundeau tâlharii. Tocmai de aceea, parabola Mântuitorului nu este o ficțiune, ci o imagine foarte reală pentru ascultătorii de atunci.
Între evrei și samarineni exista o răceală adâncă, aproape o dușmănie istorică. Samarinenii, locuitori ai Samariei, aveau un cult amestecat, o tradiție diferită, și evreii îi considerau „necurati”.
Tocmai de aceea, alegerea unui samaritean ca personaj pozitiv este cutremurătoare pentru cei ce ascultau.
În acest context, Hristos rostește parabola care a schimbat lumea: povestea omului căzut între tâlhari și a străinului milostiv care îl ridică.
Iubiți credincioși, astăzi, parabola samarineanului milostiv este ca o oglindă, arătându-ne atât adevărul despre noi.
„Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon…”
Aceasta este imaginea omului care pleacă din apropierea lui Dumnezeu (Ierusalimul – cetatea păcii, simbolul Împărăției) către o viață mai joasă, mai lumească (Ierihonul – cetate păcătoasă). Când omul se depărtează de Dumnezeu, se expune tâlharilor: patimilor, ispitelor, gândurilor rele. Și astăzi, câți oameni nu pățesc la fel? Pleacă din „Ierusalimul” rugăciunii, al bisericii, al vieții morale, și se trezesc răniți, însângerați sufletește, abia mergând.
Preotul legii vechi și levitul
Preotul legii vechi trece pe alături. Levitul trece și el. Ei sunt simbolul unei religii umbrite. Cât de ușor putem deveni și noi asemenea lor…
Poate vedem pe cineva căzut în păcat, descurajat, bolnav, sărac, și trecem mai departe: „Nu e treaba mea… cine știe ce a făcut… alții să-l ajute…”
Dar iubirea adevărată nu se oprește la marginea drumului.
„Un samaritean, călător fiind, a venit la el și, văzându-l, i s-a făcut milă.”
Iată diferența: mila. Compasiunea. Iubirea lucrătoare.
Samariteanul milostiv este însuși Hristos, Cel ce S-a apropiat de omenirea rănită de păcat și a legat rănile noastre. Vinul și untdelemnul sunt simbolul Sfintelor Taine, iar hanul este Biserica, locul unde Hristos ne lasă în grija slujitorilor Lui, până la „întoarcerea” Sa.
Cine este aproapele meu?
Învățătorul Legii întreabă: „Și cine este aproapele meu?”
Hristos răspunde cu întrebarea inversă: „Cine dintre aceștia ți se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari?”
Nu întreba cine merită ajutorul tău. Întreabă-te tu cui poți fi aproape.
Dumnezeu ne cheamă la milă, nu doar la corectitudine. La inimă, nu doar la gesturi exterioare. La o milostenie care nu judecă, ci vindecă. La o iubire care depășește granițele, diferențele, prejudecățile.
Aplicarea în viața noastră
• Fiecare dintre noi întâlnim oameni: un bătrân singur, un copil trist, un vecin în necaz, un coleg de muncă descurajat.
• Fiecare dintre noi putem fi samarinean: cu o vorbă bună, cu o rugăciune, cu un telefon, cu o faptă concretă.
• Și fiecare dintre noi suntem uneori acel om căzut, iar Hristos Se apropie de noi tainic și ne ridică.
Astăzi, Mântuitorul ne spune: „Mergi și fă și tu asemenea!”
Este porunca iubirii lucrătoare, porunca ce ne deschide ușile Împărăției.
În concluzie
Să nu trecem nepăsători pe lângă cei ce suferă.
Să nu uităm că adevărata religie înseamnă inimă.
Să ne facem aproapele celor de lângă noi, așa cum Hristos S-a făcut aproapele tuturor. Amin!
Rugăciune. Doamne Iisuse Hristoase, Samarineanule Milostiv,
Tu, Cel ce Te-ai apropiat de omenirea rănită și ai legat rănile noastre cu iubirea Ta, primește acum rugăciunea noastră smerită.
Toarnă peste rănile noastre vinul pocăinței și untdelemnul mângâierii Tale. Ridică-ne iarăși în Harul Tău și du-ne în „hanul” Bisericii,
unde sufletul se tămăduiește și se liniștește.
Dă-ne, Doamne, ochi care văd suferința aproapelui,
mâini care ajută,
picioare care aleargă spre cel în nevoi,
și inimă care nu judecă, ci iubește.
Fă-ne să nu trecem nepăsători pe lângă cei căzuți,
ci să fim semn al milostivirii Tale în lume.
Să fim aproapele celui de lângă noi.
Și, umblând pe calea iubirii și a faptelor bune,
să ajungem cu toții în Împărăția cea fără de sfârșit,
lăudându-Te pe Tine,
pe Tatăl Tău cel fără de început
și pe Preasfântul și Bunul și de viață Făcătorul Duh,
acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Din aceași categorie:
- Credință sau nepăsare? Alegerea vieții sau a morții // 15 ноября 2025 // 1
- Așa este când omul Îl alungă pe Dumnezeu și lasă loc întunericului // 8 ноября 2025 // 1
- Prăpastia pe care o sapă nepăsarea // 1 ноября 2025 // 1
- Sămânța Domnului rodește doar în inimă bună // 25 октября 2025 // 1
- Trebuie să ne iubim vrăjmașii? // 11 октября 2025 // 1
К записи есть 1 комментарий
Mottoul zilei:
Tipic:
Caută cuvântul:
Arhiva site-ului:
Categorii:
Vizitatori:
Calendarul postărilor
adunare agenda botezul pruncilor Bălți cateheză catehism cazania condoleanțe din notele Ierarhului eparhia felicitări Făleşti Glodeni judecata universală numerotat ora de Religie pangar partituri pilde post predici proloage sfântul Teofan Zăvorâtul sinaxar singerei tipic video viețile sfinților înainte de cununie înfricoșatei judecăți întrebare










Eparhia de Bălți și Fălești