Ultimеle știri
Celebrarea sărbătorii ,,Întîmpinarea Domnului” , la catedrala episcopală ,,Sf. Împ. Constantin și Elena”, or. Bălți.
„Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpîne, după cuvîntul Tău, în pace, că văzură ochii mei mîntuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor; lumină spre descoperirea neamurilor şi slava poporului Tău Israel” . (Luca 2, 29-32).
În Duminica a XXXVI-a după Pogorârea Duhului Sfânt, Preasfinţitul Marchel, Episcop de Bălţi şi Făleşti, a conliturghisit împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, în Catedrala episcopală „Sf. Împ. Constantin şi Elena” din orașul Bălţi.
În această duminică, Preasfințitul Marchel, Episcop de Bălți și Fălești, s-a rugat alături de un sobor de preoți și diaconi, în catedrala epicopală din Bălți.
În adresarea Sa, către popor, Ierarhul, a menționat puterea rugăciunii care ne poate schimba spre bine, căci tot omul, indeferent de mulțimea păcatelor, este fiul Tatălui Ceresc.
În cadru Sfintei Liturghii, au fost rostite ecteniile de cereri pentru Unitatea Ortodoxă și pentru statornicia Bisericii Ortodoxe din Moldova.
Ierarhul, a precizat imporanța rugăciunii pentru desăvîrșirea sufletelor noastre, Preasfinția Sa, a îndemnat credincioșii pentru a se ruga neîncetat, a spori în virtuțile cardinale sufletești și în îmbunătățirea sufletelor cu fapte bune.
După Sfînta Liturghie, în plăcuta armonie a sărbătorii, soborul preoțesc a săvîrșit rînduiala Aghesmei Mici, înălțind rugăciuni către Sfântului Mucenic Trifon . mai mult…
Predică la Duminica lui Zaheu Vameşul (Lc. 19:1-10)
,,Pentru că Fiul Omului a venit să caute și să mîntuiască pe cel ce era pierdut».
(Luca 19,10)
Preacuvioși și Preacucernici părinți, iubiți credincioși și credincioase!
În Sfînta Evanghelie de astăzi vedem un vameș bogat, care se pocăiește, iar pocăința lui este însoțită de faptele pocăinței. Vameșul pe nume Zaheu, era un om avut, însă averea care o deținea, el, a agonisit-o pe nedrept. Dar el se mîntuiește, pentru că își schimbă viața, se pocăiește și dă înăpoi împătrit celor pe care i-a năpăstuit.
Sfinții Trei Ierarhi, prăznuiți în Catedrala episcopală „Sf. Împ. Constantin şi Elena” din orașul Bălţi.
Tropar la Sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur
Pe cei trei preamari luminători ai Dumnezeirii Celei de trei ori mai strălucitoare decât soarele, pe cei ce învăpăiază lumea cu Razele Dumnezeieştilor dogme; pe râurile cele cu miere curgătoare ale înţelepciunii, care adapă toată făptura cu apele cunoştinţei de Dumnezeu; pe Marele Vasile şi pe Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul, împreună cu Strălucitul Ioan cel cu limbă de aur, toţi cei iubitori de cuvintele lor, adunându-ne, cu cântări să-i cinstim; că aceştia pururea se roagă Treimii pentru noi.
Sfîntul Teofan Zăvorîtul — Ce se ascunde înlauntrul nostru?
Uitaţi-vă mai cu atenţie şi veţi distinge în sine, sub această buimăceală a gândurilor, în minte, în voinţă, grija permanentă pentru organizarea traiului vostru, care neîncetat roade sufletul, ca un vierme, îl goneşte pe omul muncitor de la o treabă la alta, îndreptîndu-i tot înainte şi mai înainte, din pricina nemulţumirii nebucurîndu-se de nimic şi în timpul săvârşirii unui lucru, prezentîndu-i întotdeauna sute de alte lucruri, ca şi cum ar fi inevitabile. De cum ne trezim din somn, sufletul este asediat de griji şi nu ne lasă nici să stăm puţin în loc, nici să vorbim cu cineva aşa cum trebuie, nici chiar să mâncăm în linişte până ce nu ne găseşte, obosiţi, miezul nopţii, şi nu ne cufundă în somn, şi el la rândul lui tulburat de vise pline de griji. Această boală se numeşte grijă deşartă, care mănâncă sufletul, ca rugina fierul. Ea este a doua trăsătură a ceea ce se întâmplă înlăuntrul nostru.
Sfîntul Porfirie Kavsocalivitul: ,,Sa răspîndim iubirea noastră tuturor, dezinteresat».
Să răspîndim tuturor iubirea noastră în chip dezinteresat, fără a cauta la starea lor. Cînd vine înlauntru nostru Harul lui Dumnezeu, nu ne va mai pasa dacă ne iubesc sau nu, dacă ne vorbesc cu bunătate. Vom simti noi nevoia de a-i iubi pe toți.
Mai presus de toate sa fie iubirea. Lucru de care trebuie sa ne îngrijim, copiii mei, este iubirea pentru aproapele, sufletul său. Tot ceea ce facem – rugăciune, sfat, mustrare – să facem cu iubire. Fără iubire rugăciunea nu folosește, sfatul răneste, mustrarea vatămă și îl nimicește pe celălat, care simte dacă îl iubim sau nu, și raspunde pe potriva. Iubire! Iubire! Iubire! Iubirea fratelei ne pregătește să-L iubim mai mult pe Hristos. Nu-i frumos?
mai mult…
Sfințirea bisericii „Sf. Trei Ierarhi” din cartierul Dacia, orașul Fălești
Marți, 9 februarie 2021, de sărbătoarea mutării moaștelor sfântului Ioan Gură de Aur, Preasfințitul Marchel, Episcop de Bălți și Fălești, a oficiat dumnezeiasca Liturghie în biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din orașul Fălești, cartierul Dacia. Slujba arhierească a fost prilejuită de sfințirea bisericii. Alături de Arhipăstor au liturghisit: părintele-blagocin Oleg Fistican, părintele-blagocin Anatolie Negură, părintele-paroh Maxim Teacă și alți preoți megieși. Demn de remarcat este și faptul că părintele-paroh Maxim a fost învrednicit, de a săvârși sfânta Liturghie și celelalte Taine și ierurgii, cu Cruce de Aur. mai mult…
Egumena Anastasia: mănăstirea Glinjeni
Mănăstire de maici cu hramul „Sfânta Treime”. Anul înfiinţării — 25 martie 2003. Stareţă — Egumena Anastasia (Marcoci); duhovnic: protoiereu Leon Turtureanu. Obştea – 3 slujitori, 2 schimonahii, 5 monahii, 5 ascultătoare. Adresa — MD-5924, s. Glinjeni, r. Făleşti. Tel.: 0-259-71-777; mob.: 0-794-32-048. E-mail: marcoci.silvia@gmail.com URL: http://manastireaglinjeni.md
Repere istorice. Mănăstirea cu hramul Sfânta Treime este amplasată în satul Glinjeni, o localitate-centru de comună în raionul Făleşti, între satele Chişcăreni şi Mărăndeni, la 2 km de traseul Poltava, 18 km de Bălţi şi 120 km de Chişinău. Sfântul aşezământ se află chiar la intrarea în satul Glinjeni. Denumirea mănăstirii vine de la sat, care, potrivit localnicilor, s-a format între patru dealuri, fiind dosit de vânturi, iar etimologia cuvântului vine de la rusescul „глина” – „lut”, mai mult…
„Colonizarea din perioada feudală a fost înlocuită de sclavia tehnologică modernă”
Președinte al „Institutului Kurchatov” NRC, membru corespondent al Academiei de Științe din Rusia, Mihail Kovalchuk:
Elitele care conduc lumea au visat întotdeauna să creeze o subspecie de oameni cu conștiință de sine limitatăadica semioameni. Astăzi ne-am apropiat de acest lucru. La „masa rotundă” „Apărare psihologică. Lupta pentru istorie — lupta pentru viitor ”, desfășurată în cadrul forumului internațional„ Armata-2020 ”, președintele Centrului de Cercetare al Institutului Kurchatov, membru corespondent al Academiei de Științe din Rusia, Mihail Kovalchuk a ținut un discurs. Raportul său a provocat un strigăt public mare. Invităm cititorii să se familiarizeze cu el. mai mult…
În Duminica a XXXV-a după Pogorârea Duhului Sfânt, Preasfinţitul Marchel, Episcop de Bălţi şi Făleşti, a conliturghisit împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, în Catedrala episcopală „Sf. Împ. Constantin şi Elena” din orașul Bălţi.
Şi oprindu-Se, Iisus a poruncit să-l aducă la El; şi apropiindu-se, l-a întrebat: Ce voieşti să-ţi fac? Iar el a zis: Doamne, să văd! Şi Iisus i-a zis: Vezi! Credinţa ta te-a mântuit.
În timpul Sfintei Liturghii, Preasfințitul, a explicat pasajul Scripturic, unde este prezentă una din minunile adînci ale Mîntuitorului, predica Chiriarhului a fost înmiresmată cu tîlcuirile Sfinților Părinți asupra acestei descoperiri Hristologice, care ca urmare a rănit pe deplin inimele creștinilor, pentru a dobîndi vederea ce sufletească. mai mult…
Caută cuvântul:
Arhiva site-ului:
Categorii:
Vizitatori:
Calendarul postărilor
adunare agenda botezul pruncilor Bălți cateheză catehism cazania condoleanțe din notele Ierarhului eparhia felicitări Făleşti Glodeni judecata universală numerotat ora de Religie pangar partituri pilde post predici proloage sfântul Teofan Zăvorâtul sinaxar singerei tipic video viețile sfinților înainte de cununie înfricoșatei judecăți întrebare

















