Principala » cazania » Încrederea în pronia dumnezeiască

Încrederea în pronia dumnezeiască

Încrederea în Dumnezeu se mai numește încrederea în pronia divină sau providența dumnezeiască, sau mai simplu spus — în purtarea de grijă a Domnului. Această învățătură arată mai întîi cum trebuie să fie sufletul omului, pentru ca să nu-l stăpînească patima iubirii de argint. După aceea, dumnezeiescul Învățător înalță inima omenească de la grijile față de lucrurile pămînteşti, care o frămîntă adesea atît de mult, şi aprinde în suflet încrederea desăvîrşită în iubirea şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru om. Deci ascultați cu toată luarea aminte și cu toată evlavia această cerească învăţătură.

„Și a zis Domnul: luminătorul trupului este ochiul: deci, de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat” (Matei 6,22).

Ochiul este organul cel mai delicat şi cel mai însemnat al trupului omenesc. El este întocmai ca o fereastră prin care omul priveşte în lumea înconjurătoare şi ia cunoştinţă de tot ce există. De aceea se zice că ochiul este lumina trupului şi că de va fi ochiul tău curat, adică sănătos, tot trupul tău va fi luminat.

„Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina, care este în tine, este întuneric, dar întunericul, cu cît mai mult?” (Matei 6,23).

Dacă va fi ochiul tău rău, adică bolnav, tot trupul tău va fi întunecat, adică orice mişcare a trupului tău va fi neîndemînatică şi în nesiguranţă, asemenea mişcărilor pe care le facem noaptea sau într-un loc întunecos. Deci, dacă ochii tăi, care sînt lumina trupului tău, sînt întunecati, cît de nesigure şi stînjenite vor fi mişcările trupului în întuneric. Care este înțelesul acestor cuvinte? Prin ochi se înţelege mintea omului, fiindcă mintea primeşte ceea ce vede şi aude, iar trupul, potrivit stării de lumină sau întuneric ce se găseşte în mintea omului, porneşte fie spre fapte luminoase, adică spre fapte bune, fie spre fapte întunecate, adică spre fapte rele şi urîte. Înţelesul întreg al acestor cuvinte este acesta: povăţuitor al şederii sau al lucrării trupeşti este mintea. De va fi mintea ta curată şi fără răutate, atunci lucrările trupului tău vor fi bune şi plăcute lui Dumnezeu. Iar de va fi mintea ta rea, atunci toate faptele trupului tău vor fi rele şi neplăcute, căci dacă mintea ta, pe care ţi-a dat-o Dumnezeu spre luminarea şi povăţuirea ta, se va întuneca de gîndurile cele rele, atunci cu mult mai mult vor fi întunecate şi nestăvilite lucrările şi poftele trupului tău, care sînt întuneric, fiindcă pornesc şi duc totdeauna la păcat. Cînd cîrmaciul corăbiei îşi va pierde lumina trebuitoare a minții, cît de mult se vor întuneca atunci şi corăbierii conduşi de dînsul! Cînd mintea omului va cugeta neîncetat la lucruri rele, faptele omului, fără îndoială, vor fi şi ele pîngărite şi rele, pentru că mintea povățuieşte, mintea cîrmuieşte, iar faptele urmează comanda minţii. Cum sînt gîndurile minţii, aşa sînt şi faptele omului. Pentru aceasta este nevoie ca toată grija noastră s-o avem pentru păzirea curăţeniei şi nerăutății minţii noastre. Şi întrucît Domnul Hristos ne-a făcut să înţelegem că în cuvintele acestea este vorba despre un povăţuitor şi un povăţuit, adică despre minte și trup, ca să nu ne înşelăm şi să gîndim că vom putea dărui mintea noastră lui Dumnezeu, iar trupul nostru deşertăciunilor, slujind astfel la doi stăpîni, El a spus în continuare:

„Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt nu-l va îngriji; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui Mamona». Nimeni nu poate sluji la doi stăpîni, care sînt potrivnici unul celuilalt, adică lui Dumnezeu şi lui Mamona” (Matei 6,24).

Mamona este un cuvînt sirian, care înseamnă bogăţie, vistierie cu bani cîştigați în mod necinstit. Asemenea bani sînt socotiți de poporul nostru ochiul dracului», cînd zice că banul este ochiul dracului, fiindcă banii sînt prima ispită cu care diavolul îi ispiteşte pe oameni. Dumnezeu este drept şi cere de la supuşii Săi săvîrşirea dreptății, după cum ne spune proorocul David: ,,De la Domnul paşii omului se îndreptează şi calea Lui o va voi foarte». Mamona este nedrept și silește pe supușii săi ca să facă lucrurile nedreptății. Dumnezeu voieşte ca supusul Său să fie drept şi milostiv; Mamona îl voieşte să fie nedrept şi nemilostiv. Dumnezeu poruncește supusului Său să-și aibă aţintită mintea şi inima la cer, iar Mamona, să-şi dea şi mintea şi inima la cele pămînteşti. Pentru aceasta nu poate acelaşi om să slujească la amîndoi, căci sau pe unul va urî, adică pe Mamona, şi va iubi pe celălalt, adică pe Dumnezeu, sau se va lipi de Mamona, şi va uita pe Dumnezeu. Precum însă ne lipim de Mamona şi ne depărtăm de Dumnezeu, tot aşa cu aceeaşi înlesnire, de vom vrea, vom urî pe Mamona, căruia i-am slujit, şi vom iubi pe Dumnezeu.

„Drept aceea, zic vouă: nu vă îngrijiți pentru viaţa voastră ce veţi mînca şi ce veţi bea; nici pentru trupul vostru, cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este viaţa mai mult decît hrana şi trupul, decît îmbrăcămintea?” (Matei 6,25).

Sfînta Scriptură ne spune că ,,a luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care l-a făcut şi l-a pus în raiul cel din Eden, ca să-l lucreze şi să-l păzească». De asemenea şi cînd l-a izgonit pe el din rai, pentru păcatul săvîrşit, iarăşi i-a poruncit, zicînd: ,,În sudoarea feții tale vei mînca pîinea ta». Apostolul Pavel, în timpul propovăduirii, n-a încetat lucrul mîinilor sale, prin care se ajutora în trebuinţele sale trupeşti şi hrănea şi pe cei ce erau împreună cu el. De aceea îl auzim poruncind în numele Domnului Iisus Hristos să ne hrănim prin osteneala noastră, zicînd pentru cei ce nu vor să muncească: ,,Dacă cineva nu vrea să muncească, acela să nu mănînce» Cum se face atunci că Domnul nostru porunceşte să nu ne îngrijim pentru viața noastră? Áltceva este lipirea vieţii noastre de grija pentru hrană şi pentru haine, şi altceva este munca ce se face pentru hrană şi pentru îmbrăcăminte. De aceea Domnul n-a zis: să nu vă îngrijiți de hrană, de băutură şi îmbrăcăminte, ci a zis să nu vă îngrijiți pentru viața voastră, adică nu vă lipiti tot sufletul vostru de grijile vieţii, de ce veţi mînca, şi de ce veţi bea, şi cu ce vă veți îmbrăca. Este vorba deci de grija şi silința pentru felul şi mulțimea hranei şi îmbrăcăminţii. Omul cumpătat se mulţumeşte cu hrana simplă de care are nevoie ca să trăiască, şi cu îmbrăcămintea atît cît să-şi acopere goliciunea trupului său. De aceea el se îngrijeşte putin, sau chiar de loc de hrana şi îmbrăcămintea lui. Cel necumpătat şi iubitor de plăceri însă caută hrană multă şi de multe feluri; haine multe, frumoase şi de mult preţ. De aceea toată inima lui este ațintită la grija aceasta. Domnul nostru nu a zis să punem mîinile noastre la piept şi să şedem degeaba toată ziua, pentru că El ne va trimite hrană, băutură şi îmbrăcăminte; ci a zis să nu ne facem robi pîntecelui nostru şi să nu ne punem toată mintea noastră numai în slujba trupului. De aceea ne-a spus nouă că nimeni nu poate să slujească la doi stăpîni, care sînt potrivnici între dînşii. Să nu ne facem robi ai pîntecelui şi ai desfătării noastre trupeşti, ci să ne facem robi ai lui Dumnezeu şi Stăpînului nostru. Viaţa noastră este mai scumpă decît hrana şi sufletul nostru este mai scump decît haina. Dumnezeu a zidit trupul nostru şi a făcut sufletul nostru. Deci acest Dumnezeu, Care ne-a dat nouă tot ce a fost mai cinstit şi mai scump vieţii noastre, oare nu poate să ne dea şi pe cele mai mici şi mai de puţin pret, adică hrana şi îmbrăcămintea?

„Uitați-vă la păsările cerului, că nici nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare, şi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare, nu sînteţi voi cu mult mai presus decît acestea?» (Matei 6,26)

Domnul aduce ca pildă păsările cerului, adică pe cele ce zboară în văzduh, despre care proorocul David ne spune că Dumnezeu le hrăneşte, căci El ,,dă animalelor hrana lor şi puilor de corb care îl chiamă pe El»!. A dat această pildă cu cele mai mici spre cele mai mari, ca să mustre cugetele oamenilor puțin credincioşi. Vezi, zice lisus, păsările ce zboară în văzduh? Acestea nici nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare cum fac oamenii copleşiţi de atîtea griji; şi Tatăl cel ceresc le hrăneşte pe ele. Tu eşti cu mult deosebit de acestea. Tu eşti cuvîntător, ele sînt necuvîntătoare; tu eşti nemuritor, ele sînt muritoare; tu eşti stăpîn, ele sînt roabe, căci ele sînt făcute pentru tine, nu tu pentru ele. Deci dacă Dumnezeu le hrăneşte pe ele, cu atît mai mult te va hrăni şi pe tine, cel ce ești împăratul lor. Iar ca să arate Domnul Hristos neputinţa omului şi deşertăciunea grijilor lui, a întrebat:

„Şi cine din voi, oricît şi-ar pune mintea, poate să adauge la statul său un cot?” (Matei 6,27)

Oricît şi-ar pune mintea și s-ar strădui zi şi noapte, va putea, oare, cineva dintre noi să-şi adauge trupului său un cot? Nimeni, fiindcă nu isteţimea minţii noastre, ci Dumnezeu creşte trupul nostru, iar noi nu simțim nicidecum cum creşte. Nu vedem, oare, că Dumnezeu, Cel ce face să crească trupul nostru în chip atît de minunat şi de desăvîrşit, este Acela care ne dă hrana şi băutura de care noi ne îngrijim atît de mult?

„Iar de haină de ce vă îngrijiti? Luați seama la crinii cîmpului, cum cresc; nu se ostenesc, nici nu torc». (Matei 6,28)

Deșartă socoteşte lisus şi grija oamenilor pentru haine. După cum pentru grija hranei a adus pildă păsările cerurilor, tot aşa pentru grija hainelor aduce ca pildă crinii cîmpului, ca să arate că nu numai pentru cele însufleţite poartă Dumnezeu grijă, ci și pentru ierburile pămîntului. Deci, dacă pentru crin, adică pentru o floare, care se veşte jeşte aşa de uşor, Dumnezeu poartă grijă şi o împodobeşte cu atîta podoabă şi frumuseţe, cu atît mai mult poartă El grijă pentru îmbrăcămintea oamenilor, care sînt făcuţi după chipul Lui. Dintre toate ierburile, luîndu-i pe crini, îi dă ca pildă, pentru că ei sînt cunoscuţi drepţi şi albi şi ridicaţi de la pămînt, închipuind dragostea, curăția și ridicarea deasupra lucrurilor pămînteşti. După cum Domnul n-a zis despre hrană să nu muncim, să nu semănăm şi să nu secerăm, ci a zis numai să nu ne îngrijim, tot aşa şi despre haine n-a zis să nu ne ostenim, să nu toarcem, ci a zis numai: ,,Ce vă îngrijiti?» Cînd zice acestea, Domnul nu se gîndeşte la încetarea ostenelilor în lucrarea pămîntului, la încetarea lucrării mîinilor, ci la încetarea multelor griji pentru lucrurile cele pămînteşti. Dorinţa lui Dumnezeu este ca omul să se îngrijească întîi de cele dumnezeieşti, nu de cele pămînteşti; ca să slujească lui Dumnezeu, nu lui Mamona, fiindcă grijile noastre, fără ajutorul lui Dumnezeu, sînt zadarnice, căci Dumnezeu este cel ce le face pe toate. De aceea El ne zice şi astăzi tuturor: ce vă îngrijiți atît de mult pentru haine? Uitați-vă cu luare aminte la crinii cîmpului; aceştia nici nu se ostenesc, nici nu torc.

„Şi totuşi, vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre ei” (Matei 6,29).

Prin meşteşug se copiază lucrurile din natura înconjurătoare, dar niciodată nu se poate întrece frumusețea lor. Cine dintre pictori a putut picta vreodată o haină albă ca crinul? Vestit era Solomon în toate părțile lumii pentru înțelepciunea lui şi pentru bogăția lui, cum ne spune Scriptura, zicând: „Și astfel regele Solomon a întrecut pe toți împărații pămîntului în bogăţie şi în înţelepciune». El însă iubea hainele albe ca pe unele ce erau semnele curăţiei şi sfătuia pe oameni să poarte totdeauna haine albe, zicînd: ,,În toată vremea să fie hainele tale albe». El însuşi se îmbrăca cu haine albe. Dar înţelepciunea lui n-a aflat vreun meşter şi nici bogăţia lui n-a găsit vre-un mijloc pentru alcătuirea unei culori albe ca a crinului. Frumusetea crinului a biruit toată slava lui Solomo Cel mai intelept decît toți oamenii a rămas mai prejos decît această mică floare a cîmpului, pentru că lucrurile firii sînt făpturi ale lui Dumnezeu, iar cele făcute de meşteri sînt alcătuiri ale oamenilor. Deci, arătînd Domnul că slava lui Solomon este mai prejos decît frumuseţea crinilor, aduce îndată mustrare, zicând:

„Deci, dacă pe iarba cîmpului, care astăzi este şi mîine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare, nu cu mult mai mult pe voi, o, puţin credincioşilor?” (Matei 6,30).

Ce este crinul? O iarbă a cîmpului; astăzi o vezi în cîmp, mîine se usucă şi o arunci cu celelalte ierburi în cuptor. Dacă Dumnezeu împodobeşte aşa de frumos această iarbă vremelnică a cîmpului, încît podoaba ei covîrşeşte frumuseţea hainelor prea slăvitului Solomon, cu cît mai mult se va îngriji de îmbrăcămintea voastră! Voi sinteţi zidirea Lui nemuritoare şi veşnic închinători ai Dumnezeirii Lui. Pentru voi a dat legi, a rînduit prooroci, a trimis pe Fiul Său în lume, a pregătit Împărăţia cea fără de sfîrşit. Vedeți cîtă putere şi cîtă purtare de grijă are Dumnezeu pentru iarba cîmpului, care astăzi este şi mîine se usucă? Vedeţi crinul atît de împodobit şi tot vă mai îndoiţi că Dumnezeu poate să vă dea hrana trebuincioasă şi îmbrăcămintea de care aveţi nevoie? Atunci, într-adevăr puţină este credinţa voastră.

„Deci nu duceți grijă, zicînd: ce vom mînca, sau ce vom bea, sau cu ce ne vom îmbrăca!” (Matei 6,31).

Iată scopul şi înţelesul cuvintelor Mintuitorului, care nu zice să nu ne îngrijim nicidecum, sau să şedem degeaba şi să aşteptăm să se pogoare din cer hrana noastră şi îmbrăcămintea noastră; nu zice acestea, ci opreşte grija cea multă, vrînd să se elibereze oamenii de robia pîntecelui şi de ostenelile multelor griji deşarte pentru hainele de prisos. Porunca aceasta au păzit-o şi Sfinții Apostoli, care nu ne-au zis niciodată să lepădăm orice grijă, fiindcă Dumnezeu ne-ar trimite nouă din cer hrană şi îmbrăcăminte, ci toată grija lor şi-au dat-o în primul rînd rugăciunii şi propovăduirii Evangheliei, rînduind şapte bărbaţi să le pregătească cele de trebuinţă hranei, cum ne încredinţează Faptele Apostolilor, zicînd: ,,Atunci cei doisprezece au chemat mulţimea ucenicilor şi le-au zis: nu este potrivit ca noi, părăsind cuvîntul lui Dumnezeu, să slujim la mese; drept aceea, fraților, căutaţi şapte bărbați dintre voi, bine văzuți, plini de înțelepciune şi de Duhul Sfînt, pe care noi să-i rînduim la treaba aceasta. Iar noi vom stărui în rugăciune şi în slujirea cuvîntului»¹. Aşadar, grija cea multă pentru cele trupeşti şi preocupările prea mari cu lucrurile pămînteşti nu ne sînt îngăduite.

„Căci după toate acestea se străduiesc păgînii: ştie doar Tatăl vostru cel ceresc, că aveţi nevoie de ele” (Matei 6,32).

După acestea se străduiesc păgânii, adică cei ce nu cred în adevăratul Dumnezeu a căror minte este preocupată toată de mîncări, băuturi şi îmbrăcăminte. Unii dintr-înşii, socotind că norocul sau întîmplarea conduc lucrurile în această lume şi necrezînd că Dumnezeu este Cel ce poartă grijă de cele trebuincioase omului, se străduiesc, cît pot, ca să-şi adune cît mai repede şi pe orişice cale cele necesare traiului lor, fără muncă; iar alții, neaşteptînd judecata Domnului şi nici în învierea morţilor nădăjduind, îşi au toată grija lor la plăcerile şi desfătările vieții acesteia, zicînd: să mîncăm şi să bem pentru că mîine vom muri. Dar nouă, creştinilor, care credem că Dumnezeu poartă grijă de toţi şi aşteptăm Judecata viitoare şi viaţa veşnică, nu ni se cuvine să viețuim aşa. Noi, avînd credinţă sfîntă, se cade să avem și obiceiuri sfinte. Domnul Iisus ne spune să credem în adevăratul Dumnezeu, Care este Tatăl nostru şi Care ştie că avem trebuinţă de hrană, de băutură şi de îmbrăcăminte; iar dragostea Lui cea atotvăzătoare ne ocrotește și ne ajută. Deci, ca un Dumnezeu Atotputernic, El poate orice; ca un purtător de grijă pentru toate, Él ştie cele de care avem trebuinţă; ca un Tată iubitor faţă de fiii Săi, El ne dă cele de folos; şi ca un Dumnezeu îndurător, El ne sfătuieşte pe noi, zicând:

„Căutați mai întîi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6,33).

Cuvîntul dreptate înseamnă faptele cele bune. Această înţelegere o vedem în cuvintele lui Iisus, cînd spune: Fericiţi cei ce flămînzesc şi însetează de dreptate».. Fericiţi cei ce sînt prigoniţi pentru dreptate», adică cei ce sînt dornici de fapte bune, sau cei ce sînt prigoniţi pentru faptele lor bune, care se săvîrşesc cu ajutorul lui Dumnezeu, fiindcă Dumnezeu este izvorul tuturor faptelor bune şi de la Dînsul au oamenii puterea de a face fapte bune. Sfătuindu-ne, Domnul nostru, să căutăm mai întii Împărăţia lui Dumnezeu şi săvîrşirea faptelor bune, a adăugat: „Şi toate acestea se vor adăuga vouă». Dacă vom cere de la Dumnezeu să ne dea Împărăţia Lui şi să ne învrednicească să săvîrşim fapte bune, El făgăduieşte să ne dea pe deasupra şi hrană şi băutură şi îmbrăcăminte şi toate cele trebuincioase trupului nostru pămîntesc, zicând: Creştine, caută cele cereşti şi Eu îţi voi da tie nu numai cele cereşti, ci şi cele pămînteşti. Nemuritor fiind tu, nu cere mai întîi de la Mine lucruri trecătoare, pămînteşti, ci cere mai întîi Împărăţia Mea și puterea de a săvîrşi în viața ta fapte bune şi Eu îți voi da tie, pe lîngă acestea, şi toate bunătăţile pămîntului. Amin!

К записи есть 1 комментарий