Principala » cazania » Du-te, şi după cum ai crezut, fie ţie!

Du-te, şi după cum ai crezut, fie ţie!

Dintre evanghelişti, cel dintii care a scris dumnezeiasca Evanghelie, a fost Sfîntul Matei; a urmat apoi Sfîntul Marcu, Sfîntul Luca şi mai pe urmă Sfîntul Ioan. Însă, după povăţuirea lui Dumnezeu, cei ce au scris mai pe urmă au trecut sub tăcere unele fapte despre care au scris cei dinaintea lor, şi au istorisit în schimb altele, despre care aceia nu au scris nimic. Vedem acest lucru din înşăşi istorisirea Evangheliei care s-a citit astăzi. Sfîntul Luca, vorbind despre sutaş, ne spune unele amănunte nepovestite de Sfîntul Matei. Despre venirea sutaşului la Domnul şi despre cele ce acesta a grăit cu Dinsul, ne istoriseşte însă Evanghelistul Matei. Acest lucru înlătură bănuiala că un evanghelist ar fi scris Evanghelia sa, conducîndu-se după altul. Ceva mai mult: vedem unitatea desăvîrşită a dumnezeieştilor Evanghelii în cele mai de seamă şi mai temeinice părți ale fiecărei întîmplări, deşi Sfinții Evanghelişti au scris în vremuri şi în locuri deosebite. Mărturie pentru aceasta este povestirea sutaşului care s-a citit astăzi, pentru că cea mai de seamă şi mai temeinică parte a ei este credinţa sutaşului şi puterea cuvîntului Domnului. Pe acestea, deopotrivă cu Sfîntul Luca, le istoriseşte şi Sfîntul Evanghelist Matei, zicând:

„În vremea aceea, intrînd Iisus în Capernaum, s-a apropiat de Dînsul un sutaş, rugîndu-L şi zicînd: Doamne, servitorul meu zace în casă bolnav, cumplit chinuindu-se” (Matei 8,5-6).

Sutaşul care era conducător de oaste, avînd sub conducerea lui o sută de ostaşi, era de alt neam. Închinător la idoli, după credinţa lui, el era însă prieten al neamului evreiesc, căci le zidise o sinagogă. Şi acum servitorul lui zăcea în casă slăbănog şi nemişcat, cumplit chinuindu-se. Auzind sutaşul de minunile Domnului lisus Hristos şi aflînd că a venit în Capernaum, a trimis întîi pe cîţiva bătrîni iudei, după cum ne spune Evanghelistul Luca, apoi pe nişte prieteni, ca să-L roage pe Domnul Iisus pentru tămăduirea servitorului; după aceea, sutaşul însuşi, venind la Domnul, a arătat boala servitorului său, zicînd: ,,Doamne, servitorul meu zace în casă bolnav, cumplit chinuindu-se» de dureri. Dar mai înainte de a zice sutaşul: rogu-te, Doamne, vino să-l vindeci pe el,

„lisus i-a zis lui: voi veni şi-l voi tămădui!” (Matei 8,7).

Iisus nu aşteptă să fie rugat, învăţîndu-ne să venim grabnic în ajutorul semenilor noştri, cînd sînt în necazuri şi dureri, fără să aşteptăm vreo răsplată pentru ajutorul dat. Căci numai în felul acesta săvîrşim o facere de bine semenului nostru. Sutaşul, auzind cuvintele Mîntuitorului, îşi mărturiseşte înalta lui credinţă şi smerenia lui plină de evlavie față de Hristos, căci

„Sutaşul răspunzînd, a zis: Doamne, nu sînt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci zi numai cu cuvîntul şi se va vindeca sluga mea” (Matei 8,8).

Smerenia sutaşului este asemenea cu smerenia marelui prooroc Moise. Moise, auzind glasul dumnezeiesc: ,,Eu sînt Dumnezeul părintelui tău, Dumnezeul lui Avraam, şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov», îndată şi-a acoperit fața sa, pentru că s-a sfiit să vadă pe Dum-nezeu». Sutaşul auzind făgăduiala Mîntuitorului: „voi veni şi-l voi tămădui», cu smerenie a zis: ,,Doamne, nu sînt vrednic să intri sub acoperişul meu», fiindcă se socotea nevrednic de cinstea de a primi pe Fiul lui Dumnezeu în casa sa. Împins de credinţa lui în Hristos, L-a rugat: ,,Ci zi numai cu cuvîntul», adică porunceşte numai cu cuvîntul şi este destul pentru vindecarea slugii mele. Sutaşul a crezut că Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat, Atotstăpînitor şi Atotputernic, arătîndu-şi credinţa sa, prin următoarea pildă:

„Că şi eu sînt om sub stăpînirea altora şi am sub mine ostaşi, şi-i zic acestuia: du-te, şi se duce, şi celuilalt: vino, şi vine, şi slugii mele: fă aceasta, şi face” (Matei 8,9).

Dumnezeu tine în mîinile Sale viaţa şi moartea, sănătatea şi boala, bucuria şi întristarea. Acestea le crede sutaşul despre Hristos. De aceea înţelesul cuvintelor lui este acesta: Doamne, viaţa şi moartea sînt ostaşii Tăi, sănătatea şi boala, bucuria şi întristarea sînt slugile Tale; deci, dacă eu, om fiind, supus sub alții, pot porunci ostaşilor de sub stăpînirea mea şi ei ascultă; căci poruncesc ostașului meu şi el face voia mea, cu cît mai mult Tu, Atotputernic fiind şi Atotstăpînitor, de vei porunci vieţii să vină, ea vine; iar de-i vei porunci să plece, ea pleacă. De vei porunci cu cuvîntul, îndată servitorul meu se va face sănătos, căci va fugi de la dînsul boala slăbănogirii.

„Auzind acestea, lisus s-a minunat şi a zis celor ce veneau după Dînsul: adevăr grăiesc vouă, că nici în Israel n-am găsit atîta credinţă!” (Matei 8,10).

Domnul nostru Iisus Hristos nu s-a minunat, auzind credinţa sutaşului, pentru că El, ca Dumnezeu adevărat, cunoştea cele mai ascunse gînduri omeneşti, dar Evanghelistul a spus că lisus ,,s-a minunat», ca să înţelegem cît de minunat lucru este o credinţă atît de desăvîrşită, la un om păgîn ca sutaşul. De aceea Domnul, întorcîndu-se către cei ce veneau după Dînsul, a zis: ,,Adevăr grăiesc vouă, că nici în Israel n-am găsit atîta credinţă!». N-a zis în tot Israelul», ci numai ,,în Israel», lăsînd adică de o parte pe patriarhi, pe prooroci, pe Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, pe Ioan Botezătorul, pe apostoli şi pe ceilalți sfinți, care se trăgeau din neamul israelit şi în care credinţa în atotputernicia lui Dumnezeu a fost întotdeauna mare şi arătînd că credinţa sutaşului era mai desăvîrşită decît credinţa israelitenilor, care au învăţat de la prooroci despre întruparea Lui, au văzut mulţimea minunilor, dar n-au crezut într-Însul.

„Drept aceea vă spun că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu lacov, în Împărăţia cerurilor” (Matei 8,11).

Proorocul Isaia a proorocit despre credinta în Hristos şi despre mîntuirea neamurilor, zicînd: ,,Te voi face lumina neamurilor, ca să duci mîntuirea Mea pînă la marginile pămîntului». Și proorocul Maleahi a zis: „Pentru că de la răsăritul soarelui şi pînă la apusul lui mare este numele Meu printre neamuri». Iar Domnul Iisus, luînd îndemn din credinţa sutaşului păgîn, prooroceşte despre întoarcerea neamurilor şi despre intrarea lor în Împărăția cerurilor. În înţelepciunea Sa, ca să nu tulbure pe iudei şi să nu defăimeze pe cei ce după Legea lui Moise au bineplăcut lui Dumnezeu, a zis că ,,de la răsărituri şi de la apusuri vor veni“ la credinţă şi ,,vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu lacov» care au dobîndit Împărăţia şi împreună viețuiesc şi se odihnesc cu toate neamurile ce se vor face, prin încredinţarea lor, părtaşi slavei Împărăţiei cereşti.

„lar fiii Împărăţiei vor merge în întunericul cel mai dinafară; acolo va fi plîns şi scrîşnirea dinţilor” (Matei 8,12).

Neamurile păgîne, care au crezut în întruparea Fiului lui Dumnezeu, vor moşteni Împărăţia cerurilor, iar israelitenii, care n-au crezut, vor fi scoşi din Împărăţia pregătită lor şi vor fi duşi în întunericul cel mai dinafară. lisus numeşte fii ai Împărăţiei pe israeliteni, fiindcă ei erau moștenitorii acestei Împărăţii, făgăduită de Dumnezeu părinţilor lor, din care era şi Hristos după trup. Pentru aceştia grăia Dumnezeu prin Isaia, zicînd: ,,Hrănit-am feciori şi i-am crescut, dar ei s-au lepădat de Mine». Înăuntrul acestei Împărății au fost aduse neamurile păgîne care au crezut, în locul israelitenilor care s-au lepădat de credinţa proorocilor şi patriarhilor lor. Apostolul Pavel zice că, prin căderea lor, neamurilor le-a venit mîntuirea. ,,Deoarece Iisus a spus că vor fi duşi în întunericul cel mai dinafară, unde este plîns şi scrîşnirea dinţilor», înseamnă că mai este şi alt întuneric veşnic, însă mai uşor şi mai înăuntru. De aceea precum în casa Tatălui ceresc sînt multe locaşuri, adică multe rînduieli şi trepte ale slavei şi ale fericirii, tot aşa şi în iad sînt multe despărțiri de pedepse şi de chinuri. Înţelegem deci că nici cei ce se mîntuiesc nu dobîndesc cu toții aceeaşi măsură a slavei, nici cei ce se osîndesc nu primesc aceeaşi pedeapsă, ei Dumnezeu împărtăşeşte fiecăruia măsura slavei, sau a pedepsei, potrivit credinţei şi faptelor lui. După ce a proorocit acestea, a schimbat cuvîntul,

„Şi i-a zis lisus sutaşului: du-te, şi după cum ai crezut, fie ţie! şi s-a însănătoşit servitorul lui în ceasul acela” (Matei 8,13).

Mare a fost credinţa sutaşului, mare a fost şi harul, căci precum a crezut, aşa i s-a împlinit. A crezut că lisus poate să-i vindece servitorul său numai prin cuvînt. De aceea el a luat harul potrivit credinței sale, căci în ceasul în care Domnul a zis, şi după cum ai crezut, fie tie!», s-a tămăduit servitorul sutaşului. Să luăm aminte însă nu numai la puterea cea peste toate a cuvîntului Domnului şi la grabnica tămăduire, ci şi la acest cuvînt: ,,fie tie!». Prin acest cuvînt a zidit Dumnezeu lumina, zicînd: ,,să fie lumină», şi s-a făcut lumină. Prin acelaşi cuvînt a gonit demonul, zicînd către femeia hananeancă: ,,fie tie precum voieşti, şi s-a vindecat fiica ei în acel ceas». Prin glasul acesta a făcut tăria, zicând: „Să fie tăria», şi s-a făcut tăria, adică, toată făptura. Prin acelaşi cuvînt a zis către sutaş: „După cum ai crezut, fie tie!», şi s-a tămăduit servitorul lui în acel ceas. Prin acelaşi cuvînt s-a făcut zidirea şi minunile, fiindcă Unul şi Acelaşi Dumnezeu este, Care zideşte şi face minuni. ,,El a zis şi toate s-au făcut; El a poruncit şi toate s-au zidit». Toate cîte a vrut Domnul a făcut, în cer şi pe pămînt, în mări şi în toate adîncurile». Amin.

К записи есть 1 комментарий