Ce înțelegem prin lume ca vrăjmaș al mântuirii?
Cum ne influențează lumea și cum ne păstrăm credința în mijlocul ei? Motto: „Nu iubiți lumea, nici cele ce sunt în lume. Dacă cineva iubește lumea, iubirea Tatălui nu este întru el.” (1 Ioan 2, 15) Iubiți credincioși, trebuie să cunoașteți că în învățătura creștină întâlnim trei mari vrăjmași ai mântuirii omului: diavolul, lumea și trupul. Despre primul dușman al mântuirii – diavolul, am vorbit în duminica trecută când s-a citit Evanghelia vindecării unui demonizat. Astăzi o să vorbim despre al doilea dușman al mântuirii – lumea. În Evanghelia după Luca, la capitolul 8, găsim istorisirea învierii fiicei lui Iair, mai-marele sinagogii.
Acesta avea o fiică de numai doisprezece ani, care se afla în pragul morții. Cuprins de durere, Iair a venit la Mântuitorul Iisus Hristos, a căzut la picioarele Lui și L-a rugat să vină în casa sa. Pe drum, Mântuitorul a fost înștiințat că fata murise. Cu toate acestea, Domnul l-a îndemnat pe tată să nu se teamă, ci să creadă. Ajungând în casă, Hristos a găsit multă lume care plângea și se tânguia. Când le-a spus că fata doarme, aceștia au râs de El.
Atunci s-a întâmplat un lucru la care merită să fim atenți ! Evanghelistul Luca ne spune: „Iar El, scoțând pe toți afară și apucând-o de mână, a strigat, zicând: Copilă, scoală-te!” (Luca 8, 54). De ce a scos Mântuitorul toată lumea afară? Doar El avea puterea să învieze copila indiferent de câți oameni se aflau în încăpere.
În casă se aflau oameni cu atitudini diferite. Părinții copilei își puseseră nădejdea în Hristos, iar cei trei Apostoli Îl urmau cu credință. Mulțimea, în schimb, privea situația numai prin prisma neputinței omenești și ajunsese să râdă de cuvintele Mântuitorului: Copila n-a murit, ci doarme.
Prin acest gest, (că Hristos a scos toată lumea afară) ne oferă și o învățătură despre influența celor din jur. În viața noastră întâlnim oameni care ne întăresc în credință, dar și oameni care ne pot îndepărta de Dumnezeu. De aceea, trebuie să fim atenți la mediul în care trăim, la oamenii pe care îi ascultăm și la obiceiurile pe care le preluăm.
Această observație ne conduce la tema de astăzi: ispitele care vin din partea lumii. 1. Ce înțelegem prin lume ca vrăjmaș al mântuirii?
În învățătura creștină vorbim despre trei mari vrăjmași ai mântuirii omului:
1. Diavolul – vrăjmașul nevăzut, care caută să-l îndepărteze pe om de Dumnezeu.
2. Trupul – firea omenească slăbită de păcat, înclinată spre satisfacerea dorințelor și plăcerilor.
3. Lumea – mediul omenesc cu mentalitățile, valorile, obiceiurile și atracțiile sale, atunci când acestea se împotrivesc voii lui Dumnezeu.
Trebuie să înțelegem bine ce înseamnă „lumea” în acest context. Nu vorbim despre natura creată de Dumnezeu, despre oameni în general sau despre societate ca realitate omenească.
Sfânta Scriptură folosește cuvântul „lume” în mai multe înțelesuri. Uneori desemnează întreaga omenire, pe care Dumnezeu o iubește: „Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat…” (Ioan 3, 16).
În alte locuri, cuvântul desemnează felul de viețuire potrivnic lui Dumnezeu, conform motoului nostru pe l-am citat la început: „Nu iubiți lumea, nici cele ce sunt în lume. Dacă cineva iubește lumea, iubirea Tatălui nu este întru el.” (1 Ioan 2, 15). Aici înțelegem: mândria, iubirea de avere, desfrânarea, minciuna, nedreptatea și toate obiceiurile prin care omul se îndepărtează de poruncile Sale.
Așadar, când spunem că lumea este un vrăjmaș al mântuirii, ne referim la duhul lumesc, la acea mentalitate care îl învață pe om să trăiască fără Dumnezeu, să-și satisfacă toate dorințele și să considere că fericirea se găsește numai în lucrurile pământești. Prin urmare, creștinul nu este chemat să fugă de oameni și să se izoleze de societate. El trebuie să trăiască printre oameni, să muncească, să-și întemeieze familie și să se bucure de darurile vieții, păstrând însă poruncile lui Dumnezeu drept măsură a faptelor sale.
2. Cum ne ispitește lumea? Ispitele care vin din partea lumii se manifestă adesea prin influența mediului în care trăim. Omul vede anumite comportamente, aude anumite idei, întâlnește anumite obiceiuri și, treptat, poate ajunge să le considere firești. Să luăm câteva exemple concrete.
A. Cum orbește pe om păcatul iubirii de arginți?
Lumea îi transmite omului că fericirea înseamnă să ai bani, casă mare, mașină bună, haine scumpe și cât mai multe bunuri. Omul începe să muncească tot mai mult pentru avere, se gândește permanent la câștig, ajunge să-și neglijeze chiar familia, rugăciunea și participarea la Sfânta Liturghie. Mântuitorul ne avertizează: „Nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui mamona.” (Matei 6, 24).
Averea în sine nu este păcat. Păcatul apare atunci când omul devine robul ei, când pentru bani este gata să mintă, să înșele, să nedreptățească și să uite de Dumnezeu.
B. Ispita de a considera păcatul ceva normal
Una dintre cele mai periculoase influențe ale lumii este schimbarea treptată a felului în care omul judecă binele și răul. Ceea ce odinioară era considerat rușinos ajunge să fie prezentat drept ceva obișnuit. Ceea ce Sfânta Scriptură numește păcat poate fi prezentat drept libertate, iar respectarea poruncilor lui Dumnezeu poate fi luată în râs.
De exemplu, în unele medii, înjurăturile, minciuna, desfrânarea, beția și lipsa de respect față de părinți sunt tratate cu indiferență. Omul care încearcă să se ferească de asemenea lucruri poate fi considerat înapoiat sau extremist religios.
Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă: „Nu vă potriviți cu acest veac, ci schimbați-vă prin înnoirea minții…” (Romani 12, 2).
Creștinul trebuie să aibă discernământ. Faptul că un lucru este practicat de foarte mulți oameni nu înseamnă că acel lucru este și bun înaintea lui Dumnezeu.
C. Ispita distracțiilor și a petrecerilor fără măsură
Lumea îi propune omului să caute permanent plăcerea: petreceri, băutură, jocuri, distracții la zilele de naștere și pierderea timpului în lucruri fără folos sufletesc.
Omul ajunge să nu mai găsească timp pentru rugăciune, pentru familie, pentru citirea Sfintei Scripturi și pentru biserică.
Nu orice odihnă este păcat. Omul are nevoie de odihnă și de bucurie. Problema apare atunci când omul își pierde măsura și ajunge să-și neglijeze sufletul. Aceste persoane nu văd că felul de a trăi este păcătos, doar cei din jur obsevă acest lucru.
În acest context Mântuitorul ne învață: „Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui…” (Matei 6, 33).
D. Ispita slavei deșarte și a dorinței de a fi admirat
Lumea îl învață pe om să trăiască pentru părerea celorlalți. Să fie apreciat, admirat, lăudat și să aibă o imagine cât mai bună în fața oamenilor. Omul începe să facă lucruri pentru a fi văzut, nu pentru că sunt folositoare sau plăcute lui Dumnezeu.
Mântuitorul ne îndeamnă să facem faptele bune cu sinceritate, fără să căutăm slava oamenilor (Matei 6, 1).
E. Ispita anturajului și a influenței celor din jur
De multe ori, omul ajunge să păcătuiască din dorința de a nu fi diferit de ceilalți. Un tânăr poate începe să fumeze, să consume alcool sau să vorbească urât pentru că așa fac prietenii lui. Uneori, omul îi este rușine să spună că postește, să refuze un pahar de băutură în plus sau să recunoască faptul că merge regulat la biserică.
Sfântul Apostol Pavel ne avertizează: „Tovărășiile rele strică obiceiurile bune.” (1 Corinteni 15, 33).
Trebuie să fim atenți la oamenii cu care ne petrecem timpul, deoarece influența lor poate schimba treptat felul nostru de a gândi și de a ne comporta.
Să ne amintim de întâmplarea din casa lui Iair. Acolo se aflau oameni care râdeau de cuvintele Mântuitorului. Și astăzi întâlnim oameni care râd de credință, de rugăciune, de post și de participarea la biserică.
Nu trebuie să-i urâm și nici să-i disprețuim. Trebuie să-i iubim și să ne rugăm pentru ei, păstrând însă discernământul și având grijă să nu le preluăm obiceiurile.
3. Cele trei căi prin care lumea îl atrage pe om, Sfântul Apostol Ioan rezumă foarte frumos ispitele lumii: „Pentru că tot ce este în lume, adică pofta trupului și pofta ochilor și trufia vieții, nu sunt de la Tatăl, ci sunt din lume.” (1 Ioan 2, 16).
În acest verset găsim trei categorii importante de ispite.
1. Pofta trupului: Este dorința exagerată după plăceri și satisfacții trupești. Aici intră desfrânarea, îmbuibarea, beția și alte patimi prin care omul ajunge să fie stăpânit de dorințele trupului.
2. Pofta ochilor: Este dorința de a avea ceea ce vedem la alții: case frumoase, obiecte, haine și lucruri care ne stârnesc invidia și lăcomia.
Omul vede ce au ceilalți și începe să-și dorească tot mai mult. Nu mai este mulțumit cu ceea ce are și își pierde pacea sufletească din cauza comparației permanente cu cei din jur.
3. Trufia vieții: Este dorința de a fi mai presus de ceilalți, de a fi admirat, respectat și lăudat. Omul ajunge să se considere important, să caute întâietatea și să privească de sus pe cei din jur.
Aceste trei înclinații sunt cultivate adesea de mentalitatea lumii. Omul este îndemnat să-și satisfacă toate dorințele, să aibă cât mai multe și să fie cât mai admirat.
4. Cum ne putem apăra de ispitele lumii? Mântuitorul nu ne cere să fugim din societate, să ne izolăm de oameni sau să nu mai avem legături cu cei care nu împărtășesc credința noastră. El ne cere să rămânem statornici în credință și să avem grijă de sufletul nostru. Iată câteva mijloace concrete:
1. Prin rugăciunea zilnică: Rugăciunea ne ajută să păstrăm legătura cu Dumnezeu și să nu lăsăm grijile și preocupările lumești să ne ocupe întreaga minte.
2. Prin participarea la Sfânta Liturghie: Venirea regulată la biserică ne întărește în credință, ne apropie de Dumnezeu și ne păstrează în comuniunea Bisericii.
3. Prin spovedanie și Sfânta Împărtășanie: Aceste Sfinte Taine ne ajută să ne curățim sufletul, să ne îndreptăm viața și să ne unim cu Hristos.
4. Prin citirea Sfintei Scripturi: Cuvântul lui Dumnezeu ne oferă criteriul după care putem deosebi binele de rău. Când cunoaștem învățătura Evangheliei, putem recunoaște mai ușor ideile și obiceiurile care ne îndepărtează de Dumnezeu.
5. Prin alegerea cu grijă a anturajului: Să căutăm apropierea oamenilor care ne îndeamnă la fapte bune, la rugăciune, la cinste și la o viață curată. Să fim prietenoși cu toți, dar să nu preluăm obiceiurile celor care ne îndeamnă la păcat.
6. Prin paza minții și a simțurilor: Să fim atenți la ceea ce privim, ascultăm și primim în suflet. Nu orice informație, imagine sau discuție ne este folositoare. Uneori, ceea ce urmărim zilnic (pe internet sau tv) ne poate influența gândurile și comportamentul mai mult decât ne dăm seama.
Să luăm aminte la această întâmplare și să ne cercetăm propria viață. Ce fel de oameni ne înconjoară? Ce fel de discuții ascultăm? Ce fel de obiceiuri preluăm? Ce loc ocupă Dumnezeu în preocupările noastre de fiecare zi? Iar în mijlocul acestei lumi, cu toate ispitele și încercările ei, să rămânem aproape de Hristos, să-I urmăm poruncile și să căutăm Împărăția lui Dumnezeu.
Din aceași categorie:
- Are putere rugăciunea ca să izbăvească pe cei răposați de la chinuri? // 5 ноября 2026 // 1
- Ce este ectenia? // 1 ноября 2026 // 1
- Cum se poate schimba un om? // 9 сентября 2026 // 1
- Simbolistica icoanei Adormirea Maicii Domnului // 26 августа 2026 // 1
- A început postul sfinților apostoli Petru și Pavel // 8 июня 2026 // 1
К записи есть 1 комментарий
Caută cuvântul:
Arhiva site-ului:
Categorii:
Vizitatori:
Calendarul postărilor
adunare agenda botezul pruncilor Bălți cateheză catehism cazania condoleanțe din notele Ierarhului eparhia felicitări Făleşti Glodeni judecata universală numerotat ora de Religie pangar partituri pilde post predici proloage sfântul Teofan Zăvorâtul sinaxar singerei tipic video viețile sfinților înainte de cununie înfricoșatei judecăți întrebare










Cateheze