Mărturisire și întărire duhovnicească la înjumătățirea Postului Mare în blagocinia Sîngerei
Astăzi, 26 august 2025, la înjumătățirea Postului Mare, în biserica Sfinților Arhangheli din orașul Sîngerei, s-a săvârșit sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte Sfințite și mărturisirea preoților din protopopiat. Slujba a fost oficiată de un sobor de preoți, avându-l ca protos pe părintele-blagocin Maxim Guzun. Părintele-blagocin Maxim Guzun a deschis lucrările adunării printr-un cuvânt de învățătură, subliniind importanța păstrării unității în cadrul protopopiatului și a respectării rânduielilor bisericești în toate aspectele vieții comunitare. S-a analizat stadiul actual al activităților desfășurate în parohiile din cadrul blagociniei, fiind evidențiate atât realizările, cât și provocările cu care se confruntă preoții în slujirea lor de zi cu zi.
A fost anunțată data conferinței din 3 aprilie, apoi a urmat mărturisirea preoților la duhovnicul-protoiereu Grigorie Cotruța.
La final fiecare dintre participanți a plecat cu sentimentul unei responsabilități crescute în slujirea lui Hristos și în fața comunității încredințate spre păstorire. Această întâlnire a fost, așadar, nu doar un prilej de evaluare și planificare, ci și un moment de întărire spirituală și de reînnoire a angajamentului față de misiunea Bisericii.
***
Ne aflăm astăzi la o răscruce binecuvântată a Postului Mare, numită Înjumătățirea Postului. Este un prilej de a privi înapoi la eforturile depuse în această perioadă, dar și înainte, către lumina Învierii, care ne cheamă la desăvârșire și curăție sufletească.
Această zi ne oferă un moment de reflecție și întărire în nevoința noastră. De multe ori, la mijlocul oricărui efort, omul poate fi ispitit de descurajare. Postul nu este ușor: înfrânarea, rugăciunea, milostenia și pocăința cer o luptă continuă cu propriile slăbiciuni. Dar Biserica ne încurajează astăzi să privim înainte cu nădejde, amintindu-ne că Hristos este cu noi și ne dă putere.
În Evanghelia zilei, Hristos le spune celor adunați în Templu: «Învățătura Mea nu este a Mea, ci a Celui ce M-a trimis.» (Ioan 7, 16)
Prin aceasta, Domnul ne arată că orice înțelepciune adevărată vine de la Dumnezeu. El este Izvorul, Cel care adapă sufletele însetate după adevăr și dreptate. La fel cum trupul nostru are nevoie de apă pentru a trăi, sufletul nostru are nevoie de harul dumnezeiesc pentru a nu se usca în păcat și deznădejde.
Postul este asemenea unei călătorii. La început, suntem plini de râvnă, dar la mijlocul drumului putem simți oboseală. De aceea, această zi ne amintește că trebuie să rămânem statornici, să ne punem nădejdea în Dumnezeu și să nu slăbim în rugăciune.
Hristos ne cheamă să venim la El, să ne hrănim sufletul cu Cuvântul Său și să ne continuăm calea. Așadar, să nu ne lăsăm biruiți de slăbiciuni, ci să continuăm nevoința cu credință, știind că roadele postului vor fi binecuvântate.
În concluzie în această zi de Înjumătățire a Postului Mare, să ne întărim în credință și să ne rugăm ca Domnul să ne dea puterea de a duce mai departe această nevoință cu bucurie și nădejde. Să căutăm apa cea vie a Harului, să învățăm din înțelepciunea lui Hristos și să rămânem statornici în drumul nostru spre Înviere.
Dumnezeu să ne ajute și să ne întărească pe toți în această călătorie duhovnicească! Amin.
Din aceași categorie:
- Mărturisirea clerului din raionul Sîngerei // 12 декабря 2024 // 1
- La aniversarea bisericii Sfinților Arhangheli din Sîngerei // 21 ноября 2024 // 1
- Liturghie arhierească și parastas în Dobrogea Veche // 12 сентября 2024 // 1
- Liturghia arhierească din Heciul Vechi // 9 сентября 2024 // 1
- Mărturisirea preoților în satul Flămânzeni // 21 августа 2024 // 1
К записи есть 1 комментарий
Mottoul zilei:
Tipic:
Caută cuvântul:
Arhiva site-ului:
Categorii:
Vizitatori:
Calendarul postărilor
adunare agenda botezul pruncilor Bălți cateheză catehism cazania condoleanțe din notele Ierarhului eparhia felicitări Făleşti Glodeni judecata universală numerotat ora de Religie pangar partituri pilde post predici proloage sfântul Teofan Zăvorâtul sinaxar singerei tipic video viețile sfinților înainte de cununie înfricoșatei judecăți întrebare
Eparhia de Bălți și Fălești