Principala » predica » Comentarii patristice la Evanghelia despre tămăduirea femeii gârbove

Comentarii patristice la Evanghelia despre tămăduirea femeii gârbove

„Şi învăţa lisus într-una din sinagogi sâmbăta. Şi iată o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputinţă şi care era gârbovă, de nu putea să se ridice în sus nicidecum; lar lisus, văzând-o, a chemat-o şi i-a zis: Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta. Şi Şi-a pus mâinile asupra ei, şi ea îndată s-a îndreptat şi slăvea pe Dumnezeu” (Lc. 13, 10-13).
Iată o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputinţă şi care era gârbovă. Starea sa poate fi de mare folos duhovnicesc celor care înţeleg că trebuie să culegem cele folositoare din fiecare colţişor. Prin ceea ce se petrecuse cu ea, vedem că diavolul capătă uneori putere asupra unor persoane care cad în păcat şi care nu se mai străduiesc să viețuiască în fapte cucernice. Acela ce este stăpânit de diavol, se îmbolnăvește de boli trupeşti pentru că pe diavol nu-l încântă nimic altceva chinurile şi cruzimile… Osânditul diavol este pricina bolilor din trupul oamenilor, numai că mărturisim că Adam a greșit el însuși prin fapta sa şi, prin aceasta, trupul nostru a devenit predispus slăbiciunilor şi stricăciuni. (Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca, Omilia 96).

*

„Şi învăţa Iisus într-una din sinagogi sâmbăta. Şi iată o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputinţă şi care era gârbovă, de nu putea să se ridice în sus nicidecum; lar lisus, văzând-o, a chemat-o şi i-a zis: Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta. Şi Şi-a pus mâinile asupra ei, şi ea îndată s-a îndreptat şi slăvea pe Dumnezeu”. (Lc. 13, 10-13).

Membrii Bisericii sunt asemenea unei vii. Ei sunt sădiți cu rădăcinile credinţei și făcuți să crească de vlăstarele smereniei… Domnul a aşezat în Biserică un turn de apostoli, prooroci şi doctori, gata să apere pacea Bisericii, şi a săpat în jurul ei când a eliberat-o de sub povara neliniştilor lumești. Nimic nu împovărează mintea mai mult decât preocuparea pentru lume şi setea după bogăţie ori putere.

O pildă a acestei lucrări a Domnului se află în pericopa despre femeia care avea de optsprezece ani un duh de neputinţă şi care era gârbovă, de nu putea să se ridice în sus nicidecum. De fapt, sufletul ei era gârbovit, neavând harul dumnezeiesc, adică era plecat către foloasele pământești. lisus a văzut-o şi i-a vorbit, iar ea de-ndată a lepădat cele pământești. Cei de faţă la vindecare erau și ei împovărați de aceleaşi păcate, iar lor lisus le-a spus următoarele cuvinte: veniţi la Mine toți cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi (Mt. 11, 28). Sufletul acelei femei a început să respire din nou şi s-a înălțat precum o vie care a fost curățită şi în jurul căreia a fost săpat pământul.

(Sfântul Ambrozie al Milanului, Cel şase zile ale creaţiei 3, 50).

*

„Şi învăţa Iisus într-una din sinagogi sâmbăta. Şi iată o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputinţă şi care era gârbovă, de nu putea să se ridice în sus nicidecum; lar lisus, văzând-o, a chemat-o şi i-a zis: Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta. Şi Şi-a pus mâinile asupra ei, şi ea îndată s-a îndreptat şi slăvea pe Dumnezeu”. (Lc. 13, 10-13)

Întruparea Cuvântului şi însuşirea naturii umane au avut loc prin înfrângerea morții, a stricăciunii şi a pizmei nutrite împotriva omului de către vicleanul şarpe, pricinuitorul răului. Aceasta ni se vădeşte deschis prin însăşi faptele Sale, slobozind pe fiica lui Avraam din îndelungata sa neputinţă, stricând stăpânia diavolului şi zicând: Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta. Un cuvânt dumnezeiesc şi plin de o putere mai presus de om. Din mărinimia Sa alungă boala, întinzându-şi mâinile asupra ei, şi de-ndată trupul i se îndreaptă. Acum este cu putinţă a se vedea cum sfântul Său Trup purta în el puterea şi lucrarea lui Dumnezeu. A fost însăşi trupul Său, şi nu a unui alt fiu decât de EI, deosebit şi aparte de EI, cum unii cu nelegiuire şi-ar putea imagina.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca, Omilia 96)

*

„Iar mai-marele sinagogii, mâniindu-se că lisus a vindecat-o sâmbăta, răspunzând, zicea mulțimii: Şase zile sunt în care trebuie să se lucreze; venind deci într-acestea, vindecaţi-vă, dar nu în ziua sâmbetei”! (Lc. 13, 14)

Întreaga fire umană, precum această femeie, era aplecată şi înclinată spre pământ. Proorocul David cunoaşte pe aceşti duşmani, strigă şi spune că au împilat sufletul meu (Ps. 56, 8). Satana şi îngerii săi, au plecat la pământ sufletele oamenilor, căci diavolul i-a gârbovit ca să cugete doar la cele pământeşti şi trecătoare, oprindu-i a căuta cele de sus (vezi şi Col. 3, 1).

Întrucât Domnul spune acestea despre femeia pe care Satana o legase de optsprezece ani, acum era timpul pentru a fi eliberată de neputinţa ei, chiar și în zi de sâmbătă. Însă, oamenii s-au scandalizat degeaba pentru vindecarea ei. Şi cine ar putea fi acești oameni, decât cei care şi ei sunt gârboviţi. Pentru că nu au putut

pricepe nici cele poruncite de Dumnezeu (leş. 20, 8-10), au judecat vindecarea cu inima plecată spre pământ. Ei ţineau ziua sâmbetei în litera sa, trupeşte, şi nu au observat însemnătatea sa spirituală.

(Fericitul Augustin, Predica 162B)

*

„Iar mai-marele sinagogii, mâniindu-se că lisus a vindecat-o sâmbăta, răspunzând, zicea mulțimii: Şase zile sunt în care trebuie să se lucreze; venind deci într-acestea, vindecaţi-vă, dar nu în ziua sâmbetei”! (Lc. 13, 14)

Neînţelegând aceasta, mai-marele sinagogii a poruncit ca nimeni să nu fie tămăduit în zi de sâmbătă, pentru că sâmbăta este o prefigurare a viitoarei zile de odihnă. Dar sâmbăta este zi de odihnă de la fapte rele, nu de la cele bune. Porunca spune că, nepurtând povara greşelilor şi nefiind lipsiţi de faptele cele bune, vom sărbători sâmbăta după moarte. Domnul răspunde în chip duhovnicesc când spune: Făţarnicilor! Fiecare dintre voi nu dezleagă, oare, sâmbăta boul său, sau asinul de la iesle, şi nu-l duce să-l adape? De ce pomeneşte Iisus de încă o creatură? Pentru a arăta potrivnicilor săi, mai-marilor sinagogii, cele viitoare. Căci, pe lângă evrei, şi neamurile își vor stinge setea trupului și fierbinţeala adusă de lume din preaplinul izvorului dumnezeiesc. Boul îşi cunoaşte stăpânul şi asinul ieslea domnului său (Is. 1, 3). Oamenii care au fost hrăniţi cu iarba care, înainte de a fi smulsă, s-a uscat (Ps. 128, 6), au primit Pâinea care s-a coborât din cer (In. 6, 33).

(Sfântul Ambrozie al Milanului, Tâlcuire la Evanghelia după Luca 7, 174-175).

*

„Iar mai-marele sinagogii, mâniindu-se că lisus a vindecat-o sâmbăta, răspunzând, zicea mulţimii: Şase zile sunt în care trebuie să se lucreze; venind deci într-acestea, vindecaţi-vă, dar nu în ziua sâmbetei! lar Domnul i-a răspuns şi a zis: Făţarnicilor! Fiecare dintre voi nu dezleagă, oare, sâmbăta boul său, sau asinul de la iesle, şi nu-l duce să-l adape? Dar aceasta, fiică a lui Avraam fiind, pe care a legat-o satana, iată de optsprezece ani, nu se cuvenea, oare, să fie dezlegată de legătura aceasta, în ziua sâmbetei”? (Lc. 13, 14-16)

Însă Hristos spune că eşti dezlegat de neputinţa ta şi este şi ea dezlegată. Dar tu, tu nu-ţi dezlegi cureaua în zi de sâmbătă? lar ea, a început chiar în acea zi să țeasă şi să muncească? Nu, evanghelistul spune că doar a fost vindecată. Vindecarea a fost o muncă. Tu nu te-ai mâniat din pricina sâmbetei, ci te mânii când Îl vezi pe Hristos lăudat și mărit ca Dumnezeu, îţi ieşi din minţi, te-neci cu mânie și te usuci de ură. Căci una ai în inima ta şi alta arăţi, de aceea eşti osândit de Domnul, care ştie felul tău de a gândi. Eşti numit pe bună dreptate făţarnic, prefăcut şi ticălos.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca, Omilia 96)

*

„Şi zicând EI acestea, s-au ruşinat toţi care erau împotriva Lui, şi toată mulţimea se bucura de faptele strălucite săvârşite de EI” (Lc. 13, 17).

Ruşinea i-a năpădit pe cei care au gândit asemenea lucruri josnice, împiedicându- se de piatra cea din capul unghiului și sfărmându-se. Când s-au grăbit să îndrepte vasele cele stricate, aceştia s-au ciocnit de Olarul cel înțelept şi s-au împotrivit Taumaturgului. Nu au mai avut cuvânt de apărare. Fără a mai avea ce spune, s-au osândit pe ei înşişi. Au fost reduși la tăcere, neștiind ce să spună. Domnul le-a închis gurile îndrăznețe. Mulţimile care s-au împărtăşit din minune se bucurau. Slava şi măreţia acestei lucrări a dat răspunsul fiecărei căutări şi îndoieli a celor ce- L caută cu inimă curată.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca, Omilia 96).

Din înţelepciunea sanscrită.
Omul care nu ştie, dar nu ştie că nu ştie, este periculos — să te fereşti de el;
Omul care nu ştie, dar ştie că nu ştie, este neputincios — ajută-l, învaţă-l să ştie;
Omul care ştie, dar nu ştie că ştie, este adormit — trezeşte-l;
Omul care ştie, şi ştie că ştie, este înţelept — urmează-l.

К записи есть 1 комментарий