versiunea moldoveneasca русская версия


Pot fi scoase sufletele din iad?

Pot fi scoase sufletele din iad?

29 октября 2025

Da.  Deoarece  se spune: 1) că Jertfa răscumpărării e pentru toţi: vii şi morţi, şi 2) că Dumnezeu are puterea să scoată sufletele din iad, nu omul (Rut 2, 20; III Regi 2, 6; Ps. 48, 16; Matei 12, 32; Rom. 14, 9; I Cor. 15, 19; I Tim. 2, 6; Evr. 9, 22; I Ioan 2, 2 şi Apoc. 1, 18). Puterea şi  iertarea  lui Dumnezeu, Care  împlineşte „orice” vom cere de  la El  (Marcu 11, 24; Ioan 14, 13), sunt fără margini,  iar bunătatea Lui e atât de mare, că numai El poate schimba osânda veşnică a omului.  

Cine a fost cuvioasa Parascheva și ce biserici au acest hram?

Cine a fost cuvioasa Parascheva și ce biserici au acest hram?

27 октября 2025

Aceasta s-a născut în satul Epivat din Tracia, nu departe de Constantinopol, și a trăit pe vremea despărțirii Bisericii de la Roma de Biserica sobornicească ortodoxă (1054). A fost crescută de părinții ei în teama de Dumnezeu și în deprinderea faptelor bune creștinești, dar mai cu osebire în deprinderea rugăciunii, a postului și a milosteniei. Nu o dată s-a dezbrăcat de hainele sale cele bune și le-a dat săracilor, îmbrăcând hainele simple ale acelora, ceea ce i-a adus mustrarea și uneori bătaie din partea părinților. Dar fecioara a arătat hotărâre în folosirea... 

Sămânța Domnului rodește doar în inimă bună

Sămânța Domnului rodește doar în inimă bună

25 октября 2025

Duminica a XXI-a după Rusalii ne prezintă o pildă despre sămânță, care este cuvântul lui Dumnezeu (Luca 8, 11). Astăzi Mântuitorul ne vorbește printr-o pildă simplă, dar plină de adâncime – Pilda semănătorului. Este o pildă pe care toți o putem înțelege, căci fiecare dintre noi, la sat sau la oraș, am văzut ce înseamnă sămânța, pământul, ploaia și roada. Domnul nu ne vorbește despre pluguri și grâu ca să ne dea lecții de agricultură, ci ca să ne arate cum este sufletul omului înaintea lui Dumnezeu.  

Sărbătoare arhierească și recunoștință pentru preotul Iuvenalie Coada în parohia Flămînzeni

Sărbătoare arhierească și recunoștință pentru preotul Iuvenalie Coada în parohia Flămînzeni

19 октября 2025

În duminica a XIX-a după Pogorârea Sfântului Duh, 19 octombrie 2025, când Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Apostol Toma și a icoanei Maicii Domnului de la Hîrbovăț, Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, a coliturghisit împreună cu Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, cu Înaltpreasfințitul Ioan, Arhiepiscop de Soroca și Drochia și cu Preasfințitul Patrocl, episcop de Dondușeni, vicar al Eparhiei de Edineț și Briceni, în biserica «Sfântul Ierarh Nicolae» din satul Flămînzeni,... 

Adunarea generală a preoților din 16.X.2025

Adunarea generală a preoților din 16.X.2025

16 октября 2025

Joi, 16 octombrie 2025, în catedrala „Sf.Împ.Constantin și Elena” din Bălți a avut loc adunarea eparhială trimestrială a preoților și a fost condusă de Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești. Întrunirea a debutat cu sfânta Liturghie arhierească, cu rugăciuni pentru unitatea bisericească și pentru pacea în Ucraina. În cadrul adunării, Înaltpreasfințitul Marchel a abordat mai multe subiecte ce țin de ordin pastoral-misionar: 1. Un prim moment a fost discursul Ierarhului în fața preoțimii, în ceea ce privește activitatea preoțească.  

Anunț: Liturghie arhierească la Flămînzeni, sub omoforul a patru Ierarhi

Anunț: Liturghie arhierească la Flămînzeni, sub omoforul a patru Ierarhi

15 октября 2025

În duminica de 19 octombrie 2025, satul Flămînzeni, raionul Sîngerei, va deveni loc de aleasă sărbătoare duhovnicească. În biserica „Sfântul Ierarh Nicolae”, Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, va coliturghisi împreună cu Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și a Întregii Moldove, alături de soborul de ierarhi: ÎPS Ioan, Arhiepiscop de Soroca și Drochia; PS Patrocl, Episcop de Dondușeni, vicar al Eparhiei de Edineț și Briceni, precum și un sobor de preoți și diaconi.  

Cum a apărut sărbătoarea Acoperemântului Maicii Domnului?

Cum a apărut sărbătoarea Acoperemântului Maicii Domnului?

13 октября 2025

Praznicul de astăzi, al Acoperământului, a început a se prăznui pentru o pricină ca aceasta: În zilele împăratului Leon cel Înțelept (886–912), în Constantinopol, spre Duminică, făcându-se priveghere de toată noaptea în cinstita biserică a Vlahernei, într-u slava Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, la întâia zi a lunii octombrie, și de față stând mulțimea norodului, fiind ca la patru ceasuri din noapte, Sfântul Andrei, împreună cu ucenicul său, fericitul Epifanie, și-au ridicat ochii în sus și au văzut pe Împărăteasa cerului, pe Acoperitoarea a toată lumea,... 

Trebuie să ne iubim vrăjmașii?

Trebuie să ne iubim vrăjmașii?

11 октября 2025

Duminica a XIX-a după Rusalii are ca text evanghelic Predica de pe munte – iubirea vrăjmașilor (Luca 6, 31-36) „Iubiți pe vrăjmașii voștri și faceți bine celor ce vă urăsc.” (Luca 6, 27). Duminica aceasta ne pune înainte una dintre cele mai înalte și mai grele porunci ale Domnului: porunca iubirii vrăjmașilor. Nimic nu zguduie mai mult firea noastră omenească decât acest cuvânt: „Iubiți pe vrăjmașii voștri.” Este o poruncă ce pare omului de azi imposibilă. Și totuși, ea este măsura desăvârșirii creștine. Prin ea ne deosebim de lumea care iubește doar... 

Anunț pentru 16 octombrie 2025

Anunț pentru 16 octombrie 2025

7 октября 2025

Joi, 16 octombrie 2025, ora 8:30, după Liturghia arhierească, în catedrala „Sf. Împ. Constantin și Elena” din Bălți, va avea loc adunarea trimestrială a clerului din cuprinsul Eparhiei de Bălți și Fălești. Adunarea va fi ordinară: alocuțiunea generală a Înaltpreasfințitului Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, iar la final discuții individuale. Se vor prezenta dările de seamă pentru trimestrul III și se vor discuta cele mai importante subiecte de ordin administrativ și pastoral. Prezența este obligatorie.  

şedinţa Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova 28 septembrie 2012

În diminea?a zilei, la Palatul Mitropolitan s-au Întrunit arhiereii din cuprinsul Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove pentru a participa la şedinţa ordinar? a Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, prezidat? de către Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Vladimir.

În cadrul Întrunirii au fost abordate mai multe chestiuni ce au marcat activitatea bisericeasc? recent?, elucidÎndu-se soluşiile pentru dep?şirea problemelor existente şi trasÎndu-se strategiile pentru continuarea activit?şilor deja existente, precum şi trasarea noilor obiective pentru viitorul apropiat.

Ordinea de zi a ?edin?ei Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova din 28.09.2012:

  1. Prezentarea noilor distincţii ale Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove Înaintate spre aprobare. Discuşii pe marginea inişiativei.
  1. Prezentarea spre aprobare a Regulamentului de organizare şi funcşionare a Comisiei Sinodale pentru Probleme Morale şi Sociale. Discuşii pe marginea inişiativei.
  1. Prezentarea spre aprobare a inişiativei de canonizare a Mitropolitului Gavriil BÎnulescu-Bodoni
  1. Prezentarea spre aprobare a Statutului Consiliului editorial al Bisericii Ortodoxe din Moldova.
  1. Discuşii referitoare la chestiuni ce şin de activitatea pastoral? şi misionar? a Bisericii Ortodoxe din Moldova În jurisdicşia canonic?.

 

preşedinte: Înalt Prea Sfinţitul Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al Întregii Moldove

Membri permanenşi: PS Anatolie, Episcop de Cahul şi Comrat, PS Sava, Episcop de Tiraspol şi Dubăsari, PS Petru, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, PS Marchel, Episcop de Bălţi şi Făleşti, PS Nicodim, Episcop de Edine? şi Briceni.

115 800x481 şedinţa Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova 28 septembrie 2012

 

29 800x495 şedinţa Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova 28 septembrie 2012

43 800x533 şedinţa Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova 28 septembrie 2012

IMG 8834 800x533 şedinţa Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova 28 septembrie 2012

36 800x555 şedinţa Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova 28 septembrie 2012

 

În urma discuşiilor plenare, au fost luate următoarele hot?r?ri:

 HOT?R?REA  NR.1 din 28.09.2012

referitoare la aprobarea Regulamentului de organizare şi funcşionare a Comisiei Sinodale pentru Probleme Morale şi Sociale

 

 A prezentat: ?PS Mitropolit Vladimir

 

În cadrul ?edin?ei Sinodului a fost propus spre aprobare Regulamentul de organizare şi funcşionare al Comisiei Sinodale pentru Probleme Morale şi Sociale, dÎndu-se citire următoarelor puncte:

  1. Statutul juridic al Comisiei;
  2. Misiunea Comisiei;
  3. Funcşiile de baz? ale Comisiei;
  4. Drepturile şi obligaşiunile membrilor Comisiei;
  5. Convocarea şi desfăşurarea ?edin?elor. Adoptarea hot?r?rilor;
  6. Procesul Verbal al ?edin?elor Comisiei.

 

Propunerea a fost susşinut? cu unanimitate de voturi, intrÎnd În vigoare din ziua aprob?rii.

 

Totodat?, Sinodul a analizat şi a aprobat c?teva demersuri ale Comisiei Sinodale pentru Probleme Morale şi Sociale referitoare la chestiuni de interes socio-moral ce urmeaz? a fi Înaintate spre examinare autorit?şilor centrale de Stat.

114 570x800 şedinţa Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova 28 septembrie 2012

HOT?R?REA  NR.2 din 28.09.2012

referitoare la aprobarea noilor distincţii ale Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove

 

A prezentat: ?PS Mitropolit Vladimir

 

În cadrul ?edin?ei Sinodului au fost propuse c?teva distincţii noi ale Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove, dup? cum urmeaz?:

Ordinul Mitropoliei – distincşie suprem? a Bisericii Ortodoxe din Moldova, conferit? pentru merite excepşionale spre promovarea multilateral? şi constant? a valorilor Ortodoxe şi pentru contribuşii extraordinare spre binele şi m?rirea Bisericii.

Ordinul este confecşionat din metal poleit cu aur, pe razele stelei sunt fixate 176 de pietre semipreşioase. Blazonul Mitropolitan este plasat pe un fundal alb emailat, Încadrat Într-un cerc albastru emailat. Diametrul –  8 cm. Colan albastru, cu l?şimea de10 cm. Se acord? clericilor şi mirenilor

Ordinul Recuno?tin?ei – distincşie conferit? pentru merite deosebite În domeniul dezvolt?rii şi Înt?ririi relaţiilor intereclesiale, pentru implicare dinamic? În realizarea inişiativelor bisericeşti şi promovarea bunului nume al Bisericii Ortodoxe din Moldova În ?ar? şi În strşin?tate.

Ordinul este confecşionat din metal. Blazonul Mitropolitan este plasat pe un fundal alb emailat, Încadrat Într-un cerc purpuriu. Diametrul –8 cm. Se acord? clericilor şi mirenilor.

Ordinul Meritul Bisericesc gr. I – distincşie a Bisericii Ortodoxe din Moldova conferit? pentru suportul multilateral acordat vieşii bisericeşti la nivel Mitropolitan – ctitoria sfintelor l?ca?e noi, contribuşia la reconstruirea sau renovarea celor existente, susşinerea Înv???mÎntului teologic şi a activit?şilor sociale ale Bisericii.

Distincşia este confecşionat? din metal poleit cu aur. Blazonul Mitropolitan este plasat pe un fundal alb emailat, Încadrat Într-un cerc albastru, fixat pe o cruce cu bra?e verzi. Diametrul –5 cm. Colan albastru, cu l?şimea de2,5 cm. Se acord? clericilor şi mirenilor.

Ordinul Meritul Bisericesc gr. II — distincşie a Bisericii Ortodoxe din Moldova conferit? pentru suportul multilateral acordat vieşii bisericeşti la nivel Eparhial – ctitoria sfintelor l?ca?e noi, contribuşia la reconstruirea sau renovarea celor existente, susşinerea Înv???mÎntului teologic şi a activit?şilor sociale ale Bisericii.

Distincşia este confecşionat? din metal poleit cu aur. Blazonul Mitropolitan este plasat pe un fundal alb emailat, Încadrat Într-un cerc purpuriu, fixat pe o cruce cu bra?e de culoare verde. Diametrul –5 cm. Se acord? clericilor şi mirenilor.

Ordinul Meritul Bisericesc gr. III — distincşie a Bisericii Ortodoxe din Moldova conferit? pentru suportul multilateral acordat vieşii bisericeşti la nivel de Protopopiat – ctitoria sfintelor l?ca?e noi, contribuşia la reconstruirea sau renovarea celor existente, susşinerea Înv???mÎntului teologic şi a activit?şilor sociale ale Bisericii.

Distincşia este confecşionat? din metal. Blazonul Mitropolitan este plasat pe un fundal alb emailat, Încadrat Într-un cerc verde, fixat pe o cruce cu bra?e de culoare verde. Diametrul –5 cm. Se acord? clericilor şi mirenilor.

Ierarhia Ordinelor Bisericii Ortodoxe din Moldova conform noilor modific?ri:

Ordinul Mitropoliei

Ordinul ?tefan cel Mare şi SfÎnt gr. I

Ordinul ?tefan cel Mare şi SfÎnt gr. II

Ordinul Recuno?tin?ei

Ordinul Cuv. Paisie Velicikovski gr. I

Ordinul Cuv. Paisie Velicikovski gr. II

Ordinul Cuv. Parascheva gr. I

Ordinul Cuv. Parascheva gr. II

Ordinul Meritul Bisericesc gr. I

Ordinul Meritul Bisericesc gr. II

Ordinul Meritul Bisericesc gr. III

Propunerea a fost susşinut? cu unanimitate de voturi, intrÎnd În vigoare din ziua aprob?rii.

28 576x800 şedinţa Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova 28 septembrie 2012

35 559x800 şedinţa Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova 28 septembrie 2012

42 567x800 şedinţa Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova 28 septembrie 2012

51 575x800 şedinţa Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova 28 septembrie 2012

HOT?R?REA  NR.3 din 28.09.2012

referitoare la Înaintarea spre canonizare a Mitropolitului Gavriil BÎnulescu-Bodoni, Eparhia de Chişinău şi Hotin (1812 – 1821)

 

A prezentat: ?PS Mitropolit Vladimir

În cadrul ?edin?ei Sinodului a fost propus? canonizarea unuia dintre cei mai prolifici Întşist?t?tori ai Bisericii Ortodoxe din Moldova (Eparhia de Chişinău şi Hotin) – Mitropolitul Gavriil BÎnulescu-Bodoni, care a condus aceast? jurisdicşie Între anii 1812 şi 1821.

În alocuşiune au fost enumerate meritele excepşionale ale Ierarhului În domeniul Înt?ririi şi promov?rii spiritualit?şii cre?tin-ortodoxe, precum şi munca sa prolific? În domenii socio-culturale.

În aceast? ordine de idei s-a propus Întocmirea unui set de documente şi m?rturii istorice ce urmeaz? a fi expediate spre examinare Comisei de Canonizare de pe lÎng? Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove.

 

Propunerea a fost susşinut? cu unanimitate de voturi, intrÎnd În vigoare din ziua aprob?rii.

6 569x800 şedinţa Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova 28 septembrie 2012

 

 HOT?R?REA  NR.4 din 28.09.2012

referitoare la aprobarea Statutului Consiliului editorial al Bisericii Ortodoxe din Moldova

 

A prezentat: PS Episcop NICODIM (Vulpe)

 

În cadrul ?edin?ei Sinodului a fost propus spre aprobare Statutul Consiliuluieditorial al Bisericii Ortodoxe din Moldova, dÎndu-se citire următoarelor puncte:

  1. Dispozişii generale;
  2. Scopul, obiectivele şi principalele forme de activitate a Consiliului;
  3. Structura şi organele de conducere ale Consiliului;
  4. Proprietatea şi mijloacele Consiliului;
  5. Dispozişii finale.

S-a subliniat faptul c? Consiliul Editorial trebuie creat În virtutea necesit?şii existen?ei unui organ care s? coordoneze şi s? supravegheze publicarea, distribuirea  şi vÎnzarea produselor tip?rite, audio şi video, precum şi a publicaşiilor religioase cu conşinut religios, efectuate pe Întreg teritoriul canonic al Bisericii Ortodoxe din Moldova cu binecuvÎntarea arhiereului local. Consiliul avÎnd dreptul s? se adreseze către conduc?torii instituşiilor Sinodale şi către arhiereii eparhiali, s? le expedieze materiale informative şi s? solicite informaşii relevante.

Propunerea a fost susşinut? cu unanimitate de voturi, intrÎnd În vigoare din ziua aprob?rii.

7 578x800 şedinţa Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova 28 septembrie 2012

sursa: mitropolia.md

Din aceași categorie:


Comentariile sunt dezactivate pentru acest articol.