versiunea moldoveneasca русская версия


ÎPS Marchel a coliturghisit la jubileul PS Patrocl, Episcop de Dondușeni

ÎPS Marchel a coliturghisit la jubileul PS Patrocl, Episcop de Dondușeni

3 ноября 2026

Marți, 3 noiembrie 2026, Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, a participat la sfânta Liturghie săvârșită în biserica „Sf.M.Mc.Gheorghe” din or. Ocnița, în cadrul căreia a fost marcat jubileul de 50 de ani de la nașterea Preasfințitului Patrocl, Episcop de Dondușeni și Vicar al Eparhiei de Edineț și Briceni. Sfânta Liturghie a fost prezidată de Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, înconjurat de membrii Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, precum și de un numeros sobor de preoți și diaconi.  

Ce este ectenia?

Ce este ectenia?

1 ноября 2026

Ectenia este o rugăciune cu un caracter cu totul aparte. Ea este alcătuită astfel încât să nu obosească prea mult atenția și, în același timp, să o mențină permanent trează. În acest scop, ectenia este împărțită într-o serie de cereri scurte, care sunt întrerupte de răspunsuri și mai scurte, sub forma unor invocații rugătoare: „Doamne, miluiește!” și „Dă, Doamne!”. Denumirea acestei rugăciuni – ectenie (ἐκτενής) – înseamnă „rugăciune stăruitoare, fierbinte, făcută cu râvnă”. În cărțile grecești de cult, această denumire este atribuită,... 

Protoiereul Petru Ciunciuc, secretarul Eparhiei de Bălți și Fălești a primit dreptul de a purta a doua cruce

Protoiereul Petru Ciunciuc, secretarul Eparhiei de Bălți și Fălești a primit dreptul de a purta a doua cruce

30 октября 2026

Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir l-a primit la Palatul Mitropolitan, vineri, 30 octombrie, pe protoiereul Petru Ciunciuc, secretarul Eparhiei de Bălți și Fălești. Pentru slujirea îndelungată, și în virtutea funcției deținute de-a lungul anilor în cadrul administrației eparhiale, părintele Petru a fost decorat cu dreptul de a purta a doua cruce. Totodată, cu prilejul împlinirii vârstei de 65 de ani, i-a fost conferit ordinul „Sfântul Ierarh Gavriil Bănulescu-Bodoni” de gradul II. Protoiereul Petru Ciunciuc a mulțumit Înaltpreasfințitului Vladimir pentru atenția... 

La hramul cuvioasei Parscheva din Bălți

La hramul cuvioasei Parscheva din Bălți

27 октября 2026

În ziua de 27 octombrie 2026, Biserica „Cuvioasa Parascheva” din municipiul Bălți și-a sărbătorit ocrotitoarea spirituală, în prezența Înaltpreasfințitului Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești. La invitația protoiereului mitrofor Petru Ciuciuc, secretarul eparhiei, la sfânta slujbă au fost invitați un mare sobor de preoți, participând și numeroși credincioși. Sărbătoarea hramului a constituit un prilej de rugăciune, de întărire în credință și de comuniune frățească. Prin participarea la sfânta Liturghie, clerul și credincioșii au adus cinstire Sfintei... 

Cine este cuvioasa Parascheva și ce biserici au acest hram?

Cine este cuvioasa Parascheva și ce biserici au acest hram?

26 октября 2026

Aceasta s-a nascut in satul Epivat din Tracia, nu departe de Constantinopol, si a trait pe vremea despartirii Bisericii de la Roma de Biserica soborniceasca ortodoxa (1054). A fost crescuta de parintii ei in teama de Dumnezeu si in deprinderea faptelor bune crestinesti, dar mai cu osebire in deprinderea rugaciunii, a postului si a milosteniei. Nu odata s-a dezbracat de hainele sale cele bune si le-a dat saracilor, imbracand hainele simple ale acelora,  

De ce să credem și în Biserică?

De ce să credem și în Biserică?

23 октября 2026

De ce să credem şi în Biserică? Nu ne este de ajuns credinţa în cele trei persoane ale Sfintei Treimi? Credem şi în Biserică, fiindcă ea este, cum spune Sfântul Apostol Pavel, „Trupul lui Hristos si plinirea Celui ce plineşte toate în toţi” (Efes. 1, 23), având deci într-însa pe Hristos şi pe Duhul Sfânt, cu misiunea de a continua însăşi lucrarea lui Hristos în lume (Matei 28, 19-20; Marcu 16, 15-16; Marcu 10, 45), propovăduind cuvântul lui Dumnezeu, împărtăşind harul dumnezeiesc şi conducând spre mântuire pe cei care îi aparţin.  

ÎPS Marchel a oficiat sfânta Liturghie în biserica „Cuvioasa Parascheva” din satul Doltu

ÎPS Marchel a oficiat sfânta Liturghie în biserica „Cuvioasa Parascheva” din satul Doltu

17 октября 2026

Sâmbătă, 17 octombrie 2026, Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, a oficiat sfânta  Liturghie în biserica „Cuvioasa Parascheva” din satul Doltu, blagocinia Fălești 1, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Slujba a fost prilejuită de sfințirea bisericii parohiale, eveniment deosebit în viața comunității ortodoxe din localitate. În curtea bisericii, Ierarhul a fost întâmpinat de preoți și numeroși credincioși, veniți să ia parte la acest moment de bucurie duhovnicească. La invitația parohului, prot. Valeriu Musteață, la sfânta... 

Crîmpee, modelări, propuneri, constatări

Crîmpee, modelări, propuneri, constatări

16 октября 2026

„…în urma readucerii activității Consiliului, dar și a întregii comunități parohiale în starea firească a lucrurilor, găsesc cuviincios să repun în vrednicia de paroh pe prot. Roman Orașan, înzestrându-l, în așa fel, cu drepturile și obligațiunile plenipotențiale de Președinte și conducător al obștii creștinești din parohia „Sfîntul Apostol și Evanghelist Ioan” or. Glodeni, exprimându-mi totodată, speranța întemeiată în năzuințele duhovnicești a întregii familii parohiale”. (din discursul ierarhului la adunarea eparhială, trim. III, 2026)  

Rubrica "Făleşti"

Liturghie sobornicească în cinstea Maicii Domnului Pantanassa

Miercuri, 31 august 2022, când Biserica răsăritului face amintirea minunilor săvârșite la icoana Maicii Domnului „Pantanassa”, este zi de hram al paraclisului mănăstirii de lângă satul Izvoare, raionul Fălești. La invitația starețului mănăstirii, arhimandritului Zosima Aftene, sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoți, avându-l ca protos pe prot.mitr.Oleg Fistican, blagocinul bisericilor Fălești 2. La sfânta slujbă au participat preoții: prot.mitr. Anatolie Negură, blagocinul sectorului Fălești 1; obștea mănăstirii; preoții megieși și credincioși. Răspunsurile mari au fost date de un grup coral al mănăstirii Nicoreni. mai mult…

În parohia Rediul de Jos, totul arată frumos.

Joi, 28 iulie 2022, creștinii din satul Rediul de Jos, raionul Fălești, au pășit pragul bisericii lor ca să participe la sfânta Liturghie, cu ocazia hramului bisericii, a sfântului cneaz Vladimir. Astfel la invitația ieromonahului Petru Stratu la sfânta rugăciune au fost prezenți un sobor din 7 preoți: părintele-blagocin Anatolie Negură; părintele-duhovnic Zosima Aftene; părintele Alexandru Negură și alți preoți megieși. De asemenea au participat și distinșii ctitori, enoriași și corul parohial din satul Scumpia.

mai mult…

Liturghia sobornicească din parohia Măgura

Ziua de 26 iulie 2022, sărbătoarea Soborului Arhanghel Gavriil, ne-a adunat la biserica „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din satul Măgura, raionul Fălești, pentru sfânta Liturghie. Slujba Divină a fost oficiată de un sobor de preoți, avându-l ca protos pe arhimandritul Zosima Aftene, starețului mănăstirii de lângă satul Izvoare și totodată administratorul acestui așezământ. Menționăm că aici ultima Liturghie a fost în anul 1957, iar din anul 2020 au fost reluate oficierea sfintelor slujbe. mai mult…

Lansarea cărții „Bisericile și mănăstirile din raionul Fălești”

Luni, 18 iulie 2022, în curtea mănăstirii „Acoperemântul Maicii Domnului” de lângă satul Călinești, raionul Fălești, a avut loc lansarea cărții „Bisericile și mănăstirile din raionul Fălești în lumina și negura vremurilor”. La eveniment au participat: ÎPS Marchel și preoțimea raionului Fălești; președintele raionului Sergiu Fântână și consilieri raionali; autorul cărții — Tudor Nastas; preacuvioasa maică Anastasia Verdeș — stareța mănăstiri gazdă, cu obștea. mai mult…

Ziua Fidelității este marcată în fiecare an în data de 8 iulie

Ziua Fidelității, 8 iulie 2022, când Biserica Dreptmăritoare face pomenirea sfinților cneji Petru și Fevronia, a fost marcată printr-o Liturghie festivă în satul #Pietrosu, raionul Fălești, pentru că aici se păstrează fragmente din moaștele acestor sfinți. La invitația părintelui paroh – protoiereul Victor Vatrici, sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoți, avându-l protos pe duhovnicul circumscripției — arhimandritul Zosima Aftene. Alături de sfinția sa au mai coliturghisit: prot.mitr. Oleg Fistican din parohia Musteață și totodată blagocinul raionului Fălești; mai mult…

Mărturisirea preoților din raionul Fălești

Marți, 5 iulie 2022, tradiţional în fiecare post, în biserica „Sfinţilor Trei Ierarhi” din oraşul Făleşti, cartierul Dacia, a fost convocată adunarea preoților din raionul Fălești pentru mărturisire. Întrunirea a debutat cu rugăciunile pentru mărturisirea slujitorilor altarului, săvârșită de duhovnicul circumscripției, arhimandritul Zosima Aftene. A urmat consfătuirea preoților pe marginea celor mai importante teme curente de ordin intern și administrativ. Preoții și-au cerut iertare unii de la alții înainte de a se mărturisi și au încheiat adunarea cu rugăciunea Axionului.
mai mult…

În mai multe localități ale țării au avut loc astăzi procesiunea Drumului Crucii și al Pocăinței

În satul Pânzăreni, raionul Fălești, dar și alte multe localități ale Republicii Moldova, în duminica a II-a după Rusalii -26 iunie 2022, s-a citit Evanghelia urmării lui Iisus (Matei 4,18-23), iar creștinii s-au simțit onorați și îndatorați să meargă după Hristos, având Cruci, icoane și steaguri în mâini, cu rugăciuni pentru ploaie, în frunte cu păstorul lor –părintele Nicolai Fusu. A fost un drum îndelungat de 4 ore, de osteneală și nevoință, de a parcurge hotarele satului, aproximativ 20 km.
„Credem că Domnul se mânie pe noi păcătoșii pentru vărsarea de sânge din regiune, dar și pentru parada sodomiților din duminica trecută” – a spus mai mult…

Patru arhierei uniți în comuniune liturgică de Înălțarea Domnului, la mănăstirea „Sfânta Treime” s. Glinjeni, r. Fălești

Joi, 2 iunie 2022, sărbătoarea Înălțării Domnului a adunat creștini de pretutindeni din țara noastră la mănăstirea „Sf. Treime” din s. Glinjeni, r. Fălești, unde a fost oficiată sfânta Liturghie de către un sobor de arhierei și preoți ai Bisericii Ortodoxe din Moldova. În dimineața zilei, întâmpinat de stareța mănăstirii, preacuvioasa egumenă Anastasia (Marcoci) împreună cu obștea monahală, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir, a oficiat sfânta Liturghie în biserica închinată Sfintei Treimi, împreună cu ÎPS Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, mai mult…

Sfințirea Crucii din satul Taxobeni

Duminică, 29 mai 2022, creștinii din satul #Taxobeni, raionul Fălești, au înscris încă o filă în istoria satului prin sfințirea Crucii, numită a „călătorului”, de către un sobor de preoți, avându-l ca protos pe parohul satului, părintele Nicolae Mazur. Înălțarea sfintei Cruci la intrarea în sat a fost motivat de sentimentul mulțumirii în fața Mântuitorului nostru, precum reiese din rugăciunile sfințirii. În predica sa, părintele Nicolae a subliniat importanța înălțării sfintei Cruci, mai mult…

Sfințirea primăriei din Fălești

În ajunul hramului orașului Fălești – sfântul Nicolae, în data de 20 mai 2022, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, un sobor de preoți, avându-l ca protos pe părintele-blagocin Oleg Fistican, au oficiat sfințirea primăriei din Fălești. La rugăciune au participat Alexandru Severin, primarul orașului Fălești, precum și toți anganjații primăriei. La final au fost pomeniți nominal toți colaboratorii împreună cu familiile lor, apoi au fost miruiți și binecuvântați cu aghiazmă.
În cuvântul de adresare, părintele-blagocin Oleg a mulțumit pentru invitație domnului primar Alexandru Severin, precum și tuturor celor prezenți, pentru împreună-rugăciune, au fost rostite cuvinte de mulțumire și urări de sănătate și de mulți ani.
La rândul lui, domnul primar Alexandru, a rămas satisfăcut pentru receptivitatea slujitorilor altarelor și a mulțumit din partea întregului colectiv că a fost sfințită primăria, exprimându-și speranța pentru frumoasa colaborare. mai mult…