versiunea moldoveneasca русская версия


ÎPS Marchel a coliturghisit la jubileul PS Patrocl, Episcop de Dondușeni

ÎPS Marchel a coliturghisit la jubileul PS Patrocl, Episcop de Dondușeni

3 ноября 2026

Marți, 3 noiembrie 2026, Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, a participat la sfânta Liturghie săvârșită în biserica „Sf.M.Mc.Gheorghe” din or. Ocnița, în cadrul căreia a fost marcat jubileul de 50 de ani de la nașterea Preasfințitului Patrocl, Episcop de Dondușeni și Vicar al Eparhiei de Edineț și Briceni. Sfânta Liturghie a fost prezidată de Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, înconjurat de membrii Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, precum și de un numeros sobor de preoți și diaconi.  

Ce este ectenia?

Ce este ectenia?

1 ноября 2026

Ectenia este o rugăciune cu un caracter cu totul aparte. Ea este alcătuită astfel încât să nu obosească prea mult atenția și, în același timp, să o mențină permanent trează. În acest scop, ectenia este împărțită într-o serie de cereri scurte, care sunt întrerupte de răspunsuri și mai scurte, sub forma unor invocații rugătoare: „Doamne, miluiește!” și „Dă, Doamne!”. Denumirea acestei rugăciuni – ectenie (ἐκτενής) – înseamnă „rugăciune stăruitoare, fierbinte, făcută cu râvnă”. În cărțile grecești de cult, această denumire este atribuită,... 

Protoiereul Petru Ciunciuc, secretarul Eparhiei de Bălți și Fălești a primit dreptul de a purta a doua cruce

Protoiereul Petru Ciunciuc, secretarul Eparhiei de Bălți și Fălești a primit dreptul de a purta a doua cruce

30 октября 2026

Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir l-a primit la Palatul Mitropolitan, vineri, 30 octombrie, pe protoiereul Petru Ciunciuc, secretarul Eparhiei de Bălți și Fălești. Pentru slujirea îndelungată, și în virtutea funcției deținute de-a lungul anilor în cadrul administrației eparhiale, părintele Petru a fost decorat cu dreptul de a purta a doua cruce. Totodată, cu prilejul împlinirii vârstei de 65 de ani, i-a fost conferit ordinul „Sfântul Ierarh Gavriil Bănulescu-Bodoni” de gradul II. Protoiereul Petru Ciunciuc a mulțumit Înaltpreasfințitului Vladimir pentru atenția... 

La hramul cuvioasei Parscheva din Bălți

La hramul cuvioasei Parscheva din Bălți

27 октября 2026

În ziua de 27 octombrie 2026, Biserica „Cuvioasa Parascheva” din municipiul Bălți și-a sărbătorit ocrotitoarea spirituală, în prezența Înaltpreasfințitului Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești. La invitația protoiereului mitrofor Petru Ciuciuc, secretarul eparhiei, la sfânta slujbă au fost invitați un mare sobor de preoți, participând și numeroși credincioși. Sărbătoarea hramului a constituit un prilej de rugăciune, de întărire în credință și de comuniune frățească. Prin participarea la sfânta Liturghie, clerul și credincioșii au adus cinstire Sfintei... 

Cine este cuvioasa Parascheva și ce biserici au acest hram?

Cine este cuvioasa Parascheva și ce biserici au acest hram?

26 октября 2026

Aceasta s-a nascut in satul Epivat din Tracia, nu departe de Constantinopol, si a trait pe vremea despartirii Bisericii de la Roma de Biserica soborniceasca ortodoxa (1054). A fost crescuta de parintii ei in teama de Dumnezeu si in deprinderea faptelor bune crestinesti, dar mai cu osebire in deprinderea rugaciunii, a postului si a milosteniei. Nu odata s-a dezbracat de hainele sale cele bune si le-a dat saracilor, imbracand hainele simple ale acelora,  

De ce să credem și în Biserică?

De ce să credem și în Biserică?

23 октября 2026

De ce să credem şi în Biserică? Nu ne este de ajuns credinţa în cele trei persoane ale Sfintei Treimi? Credem şi în Biserică, fiindcă ea este, cum spune Sfântul Apostol Pavel, „Trupul lui Hristos si plinirea Celui ce plineşte toate în toţi” (Efes. 1, 23), având deci într-însa pe Hristos şi pe Duhul Sfânt, cu misiunea de a continua însăşi lucrarea lui Hristos în lume (Matei 28, 19-20; Marcu 16, 15-16; Marcu 10, 45), propovăduind cuvântul lui Dumnezeu, împărtăşind harul dumnezeiesc şi conducând spre mântuire pe cei care îi aparţin.  

ÎPS Marchel a oficiat sfânta Liturghie în biserica „Cuvioasa Parascheva” din satul Doltu

ÎPS Marchel a oficiat sfânta Liturghie în biserica „Cuvioasa Parascheva” din satul Doltu

17 октября 2026

Sâmbătă, 17 octombrie 2026, Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, a oficiat sfânta  Liturghie în biserica „Cuvioasa Parascheva” din satul Doltu, blagocinia Fălești 1, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Slujba a fost prilejuită de sfințirea bisericii parohiale, eveniment deosebit în viața comunității ortodoxe din localitate. În curtea bisericii, Ierarhul a fost întâmpinat de preoți și numeroși credincioși, veniți să ia parte la acest moment de bucurie duhovnicească. La invitația parohului, prot. Valeriu Musteață, la sfânta... 

Crîmpee, modelări, propuneri, constatări

Crîmpee, modelări, propuneri, constatări

16 октября 2026

„…în urma readucerii activității Consiliului, dar și a întregii comunități parohiale în starea firească a lucrurilor, găsesc cuviincios să repun în vrednicia de paroh pe prot. Roman Orașan, înzestrându-l, în așa fel, cu drepturile și obligațiunile plenipotențiale de Președinte și conducător al obștii creștinești din parohia „Sfîntul Apostol și Evanghelist Ioan” or. Glodeni, exprimându-mi totodată, speranța întemeiată în năzuințele duhovnicești a întregii familii parohiale”. (din discursul ierarhului la adunarea eparhială, trim. III, 2026)  

Rubrica "Făleşti"

15 mai — Ziua Familiei

Ziua Internațională a Familiei a fost proclamată în 20 septembrie 1993, ca eveniment cu dată fixă pe 15 mai a fiecărui an și reflectă importanța pe care comunitatea internațională o acordă familiilor. Anul 1994 a fost declarat An Internațional al Familiei, iar începând cu anul 1995, Ziua Familiei este sărbătorită în multe țări de pe planetă cu scopul de a sensibiliza opinia publică și de a sublinia importanța familiei, în condițiile în care oamenii au început să nu aibă scopul de a avea copii. mai mult…

Sesiune de informare cu preoții din Fălești

La data de 11 mai 2022, în incinta Consiliului raional s-a desfășurat o sesiune de informare cu privire la implementarea proiectului ,,Parteneriat de la începutul relației — consiliere de cuplu” în contextul programului „Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței pe bază de gen”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat în comun de UN Women și UNFPA. La activitate au participat domnul Sergiu FÎNTÎNA, președintele raionului, domnul Veaceslav FUSU, vicepreședintele raionului, 10 preoți, 10 primari ai satelor și mai mult…

Festivalul Pascal din Fălești „Cânta-voi Dumnezeului meu”

La data de 26 aprilie 2022, în incinta Palatului raional de cultură „Mihai Volontir”, orașul Fălești a avut loc cea de-a zecea ediție a Festivalului cântecului Pascal ,,Cânta-Voi Dumnezeului meu”. Activitatea a fost organizată de către Direcția Generală Educație și Cultură a Consiliului Raional Fălești în parteneriat cu Blagociniile 1 și 2 Fălești.

În cadrul Festivalului au evoluat 18 colective artistice, care au interpretat câte 2 cântece pascale. De asemenea, atmosfera sărbătorii s-a resimțit datorită unor expoziții cu pască, cozonac, ouă încondeiate, icoane și obiecte de artizanat.
Mulțumim tuturor celor care s-au implicat în organizarea și desfășurarea acestei sărbători. mai mult…

Adunarea pastoral-caritabilă a preoţilor din raionul Făleşti

Luni, 4 aprilie 2022, tradiţional în fiecare post, în biserica „Sfinţilor Trei Ierarhi” din oraşul Făleşti, cartierul Dacia, a fost convocată adunarea preoților din raionul Fălești pentru mărturisire şi darea de seamă. Adunarea a fost prezidată de Înaltpreasfinţitul Marchel, Arhiepiscop de Bălţi şi Făleşti. Ierarhul a reiterat poziţia Bisericii de a fi neutri în ce privește conflictul din Ucraina, în sens că trebuie să ne abținem de la comentarii. În același timp Vlădica ne-a solicitat și în continuare să-l pomenim și să ne rugăm pentru Patriarhul Chiril, mai mult…

Rugăciune pentru pace cu elevii din Pînzăreni

În după-amiaza zilei de 4 martie 2022, în incinta bisericii sfinților Arhangheli din satul Pînzăreni, raionul Fălești, a avut loc o rugăciune comună pentru pace. Printre împreună-rugători s-a numărat: parohul bisericii – părintele Nicolae Fusu, directoarea instituției – doamna Ina Gurduja, precum și elevii școlii din localitate, pentru că rugăciunea copiilor este mai curată. Menționăm tot aici că, în această biserică se fac rugăciuni zilnice: rugăciunile dimineții, un acatist, iar la final se adaugă ectenii la vreme de război. La finalul rugăciunilor, părintele Nicolae le-a împărțit câte o iconiță în semn de participare și solidaritate pentru încetarea războiului din Ucraina. mai mult…

Bucurie duhovnicească în satul Burghelea

Duminică, 10 februarie 2022, când Biserica Dreptmăritoare face amintire de pilda vameșului și farisului, în biserica „Sfântului Ioan Botezătorul” din micul sat Burghelea, raionul Fălești, a avut un eveniment plin de bucurie duhovnicească. După sfânta Liturghie, părintele – paroh Anatolie Nicuriuc, a oficiat sfințirea mai multor icoane, confecționate la mănăstirea Nicoreni, raionul Drochia, donate de câțiva enoriași evlavioși, care vor înfrumuseța de acum înainte Sfântul Locaș.
Trebuie să mai menționăm că această biserică a fost zidită pe temelia unei biserici mai vechi, ce datează cu anul 1419. Actualmente, mai mult…

Sfinții Trei Ierarhi — sărbătoarea unității

Sâmbătă, 12 februarie 2022, când Ortodoxia face pomenirea sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, în biserica Acoperemântului din Izvoare-Fălești, a avut loc un eveniment demn de urmat în toate localitățile, anume pentru a marca Ziua Unității. În satul Izvoare există două biserici: Acoperemântul Maicii Domnului, care se află în centrul satului și mănăstirea Sfântului Mucenic Dimitrie, care se află la 1 km de la marginea satului. La invitația parohului — protoiereul Alexandru Stratan, la sfânta Liturghie au participat: arhimandritul Zosima Aftene, starețul mănăstirii și ieromonahul Petru Stratu mai mult…

Înmormântarea protoiereului Ioan Ceban

Ziua de marți, 25 ianuarie 2022, a fost îndurerată pentru confrații preoți și enoriașii bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Pruteni, raionul Fălești. Aceștia s-au rugat împreună ultima dată alături de nou-adormitul protoiereul Ioan Ceban, băștinaș din acest sat. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, sfânta Liturghie funerară și prohodul au fost oficiate de către protoiereul mitrofor Oleg Fistican, blagocinul raionului Fălești. Alături de familia îndoliată s-au rugat protoiereul Alexandru Vasilciuc – parohul bisericii gazdă, mai mult…