versiunea moldoveneasca русская версия


ÎPS Marchel a coliturghisit la jubileul PS Patrocl, Episcop de Dondușeni

ÎPS Marchel a coliturghisit la jubileul PS Patrocl, Episcop de Dondușeni

3 ноября 2026

Marți, 3 noiembrie 2026, Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, a participat la sfânta Liturghie săvârșită în biserica „Sf.M.Mc.Gheorghe” din or. Ocnița, în cadrul căreia a fost marcat jubileul de 50 de ani de la nașterea Preasfințitului Patrocl, Episcop de Dondușeni și Vicar al Eparhiei de Edineț și Briceni. Sfânta Liturghie a fost prezidată de Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, înconjurat de membrii Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, precum și de un numeros sobor de preoți și diaconi.  

Ce este ectenia?

Ce este ectenia?

1 ноября 2026

Ectenia este o rugăciune cu un caracter cu totul aparte. Ea este alcătuită astfel încât să nu obosească prea mult atenția și, în același timp, să o mențină permanent trează. În acest scop, ectenia este împărțită într-o serie de cereri scurte, care sunt întrerupte de răspunsuri și mai scurte, sub forma unor invocații rugătoare: „Doamne, miluiește!” și „Dă, Doamne!”. Denumirea acestei rugăciuni – ectenie (ἐκτενής) – înseamnă „rugăciune stăruitoare, fierbinte, făcută cu râvnă”. În cărțile grecești de cult, această denumire este atribuită,... 

Protoiereul Petru Ciunciuc, secretarul Eparhiei de Bălți și Fălești a primit dreptul de a purta a doua cruce

Protoiereul Petru Ciunciuc, secretarul Eparhiei de Bălți și Fălești a primit dreptul de a purta a doua cruce

30 октября 2026

Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir l-a primit la Palatul Mitropolitan, vineri, 30 octombrie, pe protoiereul Petru Ciunciuc, secretarul Eparhiei de Bălți și Fălești. Pentru slujirea îndelungată, și în virtutea funcției deținute de-a lungul anilor în cadrul administrației eparhiale, părintele Petru a fost decorat cu dreptul de a purta a doua cruce. Totodată, cu prilejul împlinirii vârstei de 65 de ani, i-a fost conferit ordinul „Sfântul Ierarh Gavriil Bănulescu-Bodoni” de gradul II. Protoiereul Petru Ciunciuc a mulțumit Înaltpreasfințitului Vladimir pentru atenția... 

La hramul cuvioasei Parscheva din Bălți

La hramul cuvioasei Parscheva din Bălți

27 октября 2026

În ziua de 27 octombrie 2026, Biserica „Cuvioasa Parascheva” din municipiul Bălți și-a sărbătorit ocrotitoarea spirituală, în prezența Înaltpreasfințitului Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești. La invitația protoiereului mitrofor Petru Ciuciuc, secretarul eparhiei, la sfânta slujbă au fost invitați un mare sobor de preoți, participând și numeroși credincioși. Sărbătoarea hramului a constituit un prilej de rugăciune, de întărire în credință și de comuniune frățească. Prin participarea la sfânta Liturghie, clerul și credincioșii au adus cinstire Sfintei... 

Cine este cuvioasa Parascheva și ce biserici au acest hram?

Cine este cuvioasa Parascheva și ce biserici au acest hram?

26 октября 2026

Aceasta s-a nascut in satul Epivat din Tracia, nu departe de Constantinopol, si a trait pe vremea despartirii Bisericii de la Roma de Biserica soborniceasca ortodoxa (1054). A fost crescuta de parintii ei in teama de Dumnezeu si in deprinderea faptelor bune crestinesti, dar mai cu osebire in deprinderea rugaciunii, a postului si a milosteniei. Nu odata s-a dezbracat de hainele sale cele bune si le-a dat saracilor, imbracand hainele simple ale acelora,  

De ce să credem și în Biserică?

De ce să credem și în Biserică?

23 октября 2026

De ce să credem şi în Biserică? Nu ne este de ajuns credinţa în cele trei persoane ale Sfintei Treimi? Credem şi în Biserică, fiindcă ea este, cum spune Sfântul Apostol Pavel, „Trupul lui Hristos si plinirea Celui ce plineşte toate în toţi” (Efes. 1, 23), având deci într-însa pe Hristos şi pe Duhul Sfânt, cu misiunea de a continua însăşi lucrarea lui Hristos în lume (Matei 28, 19-20; Marcu 16, 15-16; Marcu 10, 45), propovăduind cuvântul lui Dumnezeu, împărtăşind harul dumnezeiesc şi conducând spre mântuire pe cei care îi aparţin.  

ÎPS Marchel a oficiat sfânta Liturghie în biserica „Cuvioasa Parascheva” din satul Doltu

ÎPS Marchel a oficiat sfânta Liturghie în biserica „Cuvioasa Parascheva” din satul Doltu

17 октября 2026

Sâmbătă, 17 octombrie 2026, Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, a oficiat sfânta  Liturghie în biserica „Cuvioasa Parascheva” din satul Doltu, blagocinia Fălești 1, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Slujba a fost prilejuită de sfințirea bisericii parohiale, eveniment deosebit în viața comunității ortodoxe din localitate. În curtea bisericii, Ierarhul a fost întâmpinat de preoți și numeroși credincioși, veniți să ia parte la acest moment de bucurie duhovnicească. La invitația parohului, prot. Valeriu Musteață, la sfânta... 

Crîmpee, modelări, propuneri, constatări

Crîmpee, modelări, propuneri, constatări

16 октября 2026

„…în urma readucerii activității Consiliului, dar și a întregii comunități parohiale în starea firească a lucrurilor, găsesc cuviincios să repun în vrednicia de paroh pe prot. Roman Orașan, înzestrându-l, în așa fel, cu drepturile și obligațiunile plenipotențiale de Președinte și conducător al obștii creștinești din parohia „Sfîntul Apostol și Evanghelist Ioan” or. Glodeni, exprimându-mi totodată, speranța întemeiată în năzuințele duhovnicești a întregii familii parohiale”. (din discursul ierarhului la adunarea eparhială, trim. III, 2026)  

Rubrica "Făleşti"

Adunarea parohială din satul Reuțel

În după-amiaza zilei de duminică, 9 iunie 2024, Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, a efectuat o vizită pastorală în satul Reuțel, protoieria Fălești 1. Ierarhul a fost întâmpinat de părintele-secretar Petru Ciunciuc, alături de soborul impunător de preoți al Eparhiei de Bălți și Fălești. Chiriarhul a venit la inițiativa Adunării Parohiale să demareze alegerea Consiliului Bisericesc nou și să-l propună pe protodiaconul Gheorghe Jorovlea în calitate de paroh al noii comunități formate. În parohia Reuțel a fost unitate, tihnă și pace timp de 35 de ani, până când fostul preot Victor Țurcan, prin aderarea la structura mitropoliei basarabiei, a dezbinat satul în două tabere.

mai mult…

Renăscând în tradiții: Descoperă farmecul Festivalului Pascal 2024 din raionul Fălești


mai mult…

Festivalul pascal 2024 din raionul Fălești: „Cânta-voi Dumnezeului meu”

Cu binecuvântarea ÎPS Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, marți, 7 mai 2024, a treia zi după Paști, în incinta Palatului de Cultură din or.Fălești, a avut loc cea de-a XII-a ediție a Festivalului cântecului Pascal „Cânta-voi Dumnezeului meu”. Activitatea a fost organizată de către Direcția de Cultură a Consiliului raional Fălești în parteneriat cu Blagociniile 1 și 2, Fălești. În deschidere au luat cuvântul Tudor Palade, vice-președintele raionului; Dvorschi Rovena, șef adjunct al Direcției Generale de Educație; părintele-blagocin Ioan Pelin.
În cadrul Festivalului au evoluat 28 de formații corale, care au interpretat un cântec de Patimi și unul de Paști. Toate acapella. Primul cor care a cântat a fost corul mixt „Axion”, format din preoți, preotese și cântăreți bisericești, iar cel din urmă – ansamblul vocal „Ecouri făleștene”, format din directorii Caselor de Cultură din raion. mai mult…

Mărturisirea preoților din raionul Fălești

Marți, 16 aprilie 2024, tradiţional în fiecare post, în biserica „Sf.M.Mc. Dimitrie” din oraşul Făleşti, sectorul Gara Feroviară, protoiereul-blagocin Ioan Pelin și protoiereul-blagocin Oleg Fistican au convocat adunarea preoților din raionul Fălești pentru mărturisire. Întrunirea a debutat cu rugăciunile pentru mărturisirea slujitorilor altarului, săvârșită de duhovnicul circumscripției, arhimandritul Zosima Aftene. Imediat a urmat informarea clericilor de către reprezentanții din cadrul Situațiilor Excepționale, explicând măsurile anti-incendiare. Festivalul Pascal mai mult…

Împărtășirea vârstinicilor din Fălești

Miercuri, 10 aprilie 2024, la înjumătățirea Postului Mare, beneficiarii azilului pentru bătrâni „Pentru Voi” din orașul Fălești, după câteva zile de post, au fost împărtășiți cu Trupul și Sângele Domnului. Ierurgia împărășirii a fost oficiată de preotul Alexandru Crali de la paraclisul „Icoana Maicii Domnului – Tămăduitoarea” din incita spitalului și preotul Maxim Teacă, parohul bisericii „Sfinții Trei Ierarhi” din cartierul Dacia al orașului Fălești. Preoții au venit cu câteva sfaturi duhovnicești de a se ruga mai des lui Dumnezeu, chiar dacă bolnavii și vârstnicii sunt scutiți de post, ei trebuie să cultive mai ales virtutea răbdării și a iertării, mai mult…

Adunarea parohială din satul Ilenuța

Duminică, 17 martie 2024, Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, a efectuat o vizită pastorală în parohia Ilenuța, raionul Fălești. Scopul acestei vizite a fost Adunarea Parohială, care s-a desfășurat în Casa de Cultură din localitate. Tema principală a discuției a fost dezbinarea bisericească, care tulbură de mai mult timp parohia Ilenuța, și anume de un monah Augustin, pe care Vlădica Marchel l-a hirotonit ierodiacon și a fost oprit de slujire. Între timp monahul Augustin apelează la o pseudo-structură bisericească din Ucraina ca să fie preoțit. În consecință a devenit „un lup în piele de oaie”, un impostor, care nu are Harul preoțesc și astfel duce creștinii în eroare. Au luat cuvântul: Înaltpreasfințitul Marchel, primarul localității, părintele-blagocin Ioan Pelin și părintele-paroh Ghenadie Țugui. mai mult…

Liturghie sobornicească în Hrubna Nouă

În data de 25 decembrie 2023, când Biserica Răsăritului face pomenirea sfântului Spiridon, a fost prima Liturghie în satul Hrubna Nouă, raionul Fălești. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, protoiereul mitrofor Oleg Fisitican, blagocinul circumscripției Fălești 2, a oficiat slujba înnoirii bisericii „Sfântul Ioan Teologul” și implicit Liturghia sobornicească, din care a făcut parte: preotul Nicolae Mazur, care va deservi biserica, și preotul Fiodor Ceban. Sfânta Liturghie a adunat împreună în rugăciune pe creștinii satului, care mai mult…

Acte de caritate pentru creștinii din Șoltoaia

Faptele de milostenie sunt acţiunile caritabile prin care venim în ajutorul aproapelui în nevoile lui trupeşti şi spirituale. A instrui, a sfătui, a mângâia, a încuraja sunt fapte de milostenie spirituală, ca şi a ierta şi a suporta cu răbdare. Faptele de milostenie trupească sunt, mai ales, a-i hrăni pe cei flămânzi, a-i adăposti pe cei fără locuinţă, a-i îmbrăca pe cei zdrenţăroşi, a-i vizita pe bolnavi şi pe cei închişi, a-i îngropa pe cei morţi. Printre aceste gesturi, pomana făcută celor săraci este una dintre principalele mărturii ale iubirii frăţeşti: ea este şi o faptă de dreptate plăcută lui Dumnezeu! Aceste acte de caritate au fost făcute în postul Nașterii Domnului în satul Șoltoaia, raionul Fălești. mai mult…

Istoria bisericii „Sf. Ier. Nicolae” din satul Taxobeni, raionul Fălești

mai mult…