versiunea moldoveneasca русская версия


ÎPS Marchel a coliturghisit la jubileul PS Patrocl, Episcop de Dondușeni

ÎPS Marchel a coliturghisit la jubileul PS Patrocl, Episcop de Dondușeni

3 ноября 2026

Marți, 3 noiembrie 2026, Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, a participat la sfânta Liturghie săvârșită în biserica „Sf.M.Mc.Gheorghe” din or. Ocnița, în cadrul căreia a fost marcat jubileul de 50 de ani de la nașterea Preasfințitului Patrocl, Episcop de Dondușeni și Vicar al Eparhiei de Edineț și Briceni. Sfânta Liturghie a fost prezidată de Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, înconjurat de membrii Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, precum și de un numeros sobor de preoți și diaconi.  

Ce este ectenia?

Ce este ectenia?

1 ноября 2026

Ectenia este o rugăciune cu un caracter cu totul aparte. Ea este alcătuită astfel încât să nu obosească prea mult atenția și, în același timp, să o mențină permanent trează. În acest scop, ectenia este împărțită într-o serie de cereri scurte, care sunt întrerupte de răspunsuri și mai scurte, sub forma unor invocații rugătoare: „Doamne, miluiește!” și „Dă, Doamne!”. Denumirea acestei rugăciuni – ectenie (ἐκτενής) – înseamnă „rugăciune stăruitoare, fierbinte, făcută cu râvnă”. În cărțile grecești de cult, această denumire este atribuită,... 

Protoiereul Petru Ciunciuc, secretarul Eparhiei de Bălți și Fălești a primit dreptul de a purta a doua cruce

Protoiereul Petru Ciunciuc, secretarul Eparhiei de Bălți și Fălești a primit dreptul de a purta a doua cruce

30 октября 2026

Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir l-a primit la Palatul Mitropolitan, vineri, 30 octombrie, pe protoiereul Petru Ciunciuc, secretarul Eparhiei de Bălți și Fălești. Pentru slujirea îndelungată, și în virtutea funcției deținute de-a lungul anilor în cadrul administrației eparhiale, părintele Petru a fost decorat cu dreptul de a purta a doua cruce. Totodată, cu prilejul împlinirii vârstei de 65 de ani, i-a fost conferit ordinul „Sfântul Ierarh Gavriil Bănulescu-Bodoni” de gradul II. Protoiereul Petru Ciunciuc a mulțumit Înaltpreasfințitului Vladimir pentru atenția... 

La hramul cuvioasei Parscheva din Bălți

La hramul cuvioasei Parscheva din Bălți

27 октября 2026

În ziua de 27 octombrie 2026, Biserica „Cuvioasa Parascheva” din municipiul Bălți și-a sărbătorit ocrotitoarea spirituală, în prezența Înaltpreasfințitului Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești. La invitația protoiereului mitrofor Petru Ciuciuc, secretarul eparhiei, la sfânta slujbă au fost invitați un mare sobor de preoți, participând și numeroși credincioși. Sărbătoarea hramului a constituit un prilej de rugăciune, de întărire în credință și de comuniune frățească. Prin participarea la sfânta Liturghie, clerul și credincioșii au adus cinstire Sfintei... 

Cine este cuvioasa Parascheva și ce biserici au acest hram?

Cine este cuvioasa Parascheva și ce biserici au acest hram?

26 октября 2026

Aceasta s-a nascut in satul Epivat din Tracia, nu departe de Constantinopol, si a trait pe vremea despartirii Bisericii de la Roma de Biserica soborniceasca ortodoxa (1054). A fost crescuta de parintii ei in teama de Dumnezeu si in deprinderea faptelor bune crestinesti, dar mai cu osebire in deprinderea rugaciunii, a postului si a milosteniei. Nu odata s-a dezbracat de hainele sale cele bune si le-a dat saracilor, imbracand hainele simple ale acelora,  

De ce să credem și în Biserică?

De ce să credem și în Biserică?

23 октября 2026

De ce să credem şi în Biserică? Nu ne este de ajuns credinţa în cele trei persoane ale Sfintei Treimi? Credem şi în Biserică, fiindcă ea este, cum spune Sfântul Apostol Pavel, „Trupul lui Hristos si plinirea Celui ce plineşte toate în toţi” (Efes. 1, 23), având deci într-însa pe Hristos şi pe Duhul Sfânt, cu misiunea de a continua însăşi lucrarea lui Hristos în lume (Matei 28, 19-20; Marcu 16, 15-16; Marcu 10, 45), propovăduind cuvântul lui Dumnezeu, împărtăşind harul dumnezeiesc şi conducând spre mântuire pe cei care îi aparţin.  

ÎPS Marchel a oficiat sfânta Liturghie în biserica „Cuvioasa Parascheva” din satul Doltu

ÎPS Marchel a oficiat sfânta Liturghie în biserica „Cuvioasa Parascheva” din satul Doltu

17 октября 2026

Sâmbătă, 17 octombrie 2026, Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, a oficiat sfânta  Liturghie în biserica „Cuvioasa Parascheva” din satul Doltu, blagocinia Fălești 1, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Slujba a fost prilejuită de sfințirea bisericii parohiale, eveniment deosebit în viața comunității ortodoxe din localitate. În curtea bisericii, Ierarhul a fost întâmpinat de preoți și numeroși credincioși, veniți să ia parte la acest moment de bucurie duhovnicească. La invitația parohului, prot. Valeriu Musteață, la sfânta... 

Crîmpee, modelări, propuneri, constatări

Crîmpee, modelări, propuneri, constatări

16 октября 2026

„…în urma readucerii activității Consiliului, dar și a întregii comunități parohiale în starea firească a lucrurilor, găsesc cuviincios să repun în vrednicia de paroh pe prot. Roman Orașan, înzestrându-l, în așa fel, cu drepturile și obligațiunile plenipotențiale de Președinte și conducător al obștii creștinești din parohia „Sfîntul Apostol și Evanghelist Ioan” or. Glodeni, exprimându-mi totodată, speranța întemeiată în năzuințele duhovnicești a întregii familii parohiale”. (din discursul ierarhului la adunarea eparhială, trim. III, 2026)  

Rubrica "Făleşti"

Sfințirea clopotniței din Hitrești

Marți, 6 octombrie 2018, Preasfințitul Marchel a săvârșit dumnezeiasca Liturghie în biserica „Sf.M.Mc.Dimitrie” din satul Hitresti, raionul Fălești. În ograda bisericii Episcopul a fost întâmpinat foarte călduros de copii din sat, de enoriasi, printre care și primarul localitații, doamna Maria Galiț. Alături de Arhipăstor au liturghisit: părintele-blagocin Oleg Fistican, părintele-paroh Marin Friptuleac ș.a. La finalul Liturghiei a fost oficiat sfințirea clopotelor, a clopotniței și a trapezei parohiale. Ierarhul a multumit creștinilor pentru stăruința depusă la pregatirea sfințirii și a felicitat obștea cu ocazia ajunului hramului bisericii. În final, la agapa frățească, fiecare a avut posibilitatea să-și exprime bucuria evenimentului și memoriile legate de construcția și activitatea bisericii.
mai mult…

Liturghia omagială din Măgureanca

Joi, 18 octombrie 2018, în s.Măgureanca, r.Fălești, clopotele au chemat creștinii la rugăciune, pentru a fi alături de preotul Anatolie Mandric, care aniversează 40 de ani de viață și 10 ani de slujire la Prestol. La liturghia sobornicească au venit cu flori în mână cei mai fideli enoriași și prieteni, pentru a-și felicita duhovnicul. Părintele Anatolie a recitit în fața enoriașilor jurământul de la hirotonie, aducând mulțumire creștinilor care l-au ajutat în misiunea pastorală. mai mult…

Aniversarea bisericii din s.Izvoare, r.Fălești

Sâmbătă, 13 octombrie 2018, Preasfințitul Marchel a oficiat sfințirea bisericii și implicit sfânta Liturghie în biserica „Acoperemântul Maicii Domnului” din satul Izvoare, raionul Fălești. Motivul sfințirii a fost ajunul hramului localității, înnoirea bisericii și a sfântului Prestol, dar și aniversarea bisericii de 20 de ani. La intrarea în sat, Episcopul a fost întâmpinat foarte călduros de primarul localității, iar în proximitatea bisericii de profesori și de mulți copii cu flori în mână. La rugăciune au participat mai mult…

Înnoirea bisericii din Sărata Veche

Sâmbătă, 6 octombrie 2018, Preasfințitul Marchel a oficiat dumnezeiasca Liturghie în biserica „Sf.Ier.Nicolae” din satul Sărata Veche, raionul Fălești. Slujba a fost prilejuită de înnoirea bisericii și a sfântului Prestol, dar și de aniversarea părintelui paroh Mihail Chiorescu. În proximitatea bisericii, Ierarhul a fost întâmpinat foarte frumos de primarul localității, directorul gimnaziului și de mulți copii cu flori în mână. La rugăciune au participat mulți enoriași și un sobor de preoți constituit din: mai mult…

Sfințirea Crucii – păzitoare a creștinilor din satul Călugăr.

În după amiaza zilei de duminică, 9 septembrie 2018, creștinii din satul Călugăr, raionul Fălești, au înscris încă o filă în istoria satului prin sfințirea Crucii – păzitoare a creștinilor, de către un sobor de preoți, avându-l ca protos pe părintele – blagocin Oleg Fisitican și parohul satului — preotul Ioan Boboc. Înălțarea sfintei Cruci la intrarea în sat a fost motivat de sentimentul ocrotirii dumnezeiești a călătorilor, dar și de mulțumire pentru renovarea traseului prin satul Călugăr și spre satul Musteață. În adresarea sa, părintele-blagocin Oleg a subliniat importanța înălțării sfintei Cruci, acela de a ne aminti de opera de răscumpărare a Mântuitorului mai mult…

Sfințirea biroului „Bunicii grijulii” din Fălești

Vineri, 7 septembrie 2018, Inspectoratul de Poliție Fălești a desfășurat ceremonia de inaugurare a biroului „Bunicilor grijulii”. La eveniment au participat vicepreședintele Consiliului Raional Fălești, Vladimir Tăbîrță, reprezentantul Guvernului în teritoriu, doamna Lilia Osoianu, șeful-adjunct al IGP, Gheorghe Cavcaliuc, președintele AO ,,Bunicii Grijulii” doamna Galina Cotorobai, reprezentanți ai direcției Educației, Tineret și Sport din raionul Fălești. Cu binecuvântarea blagocinului, preotului-militar Oleg Fistican, mai mult…

Ședința administrativă a blagociniei Fălești 2

Luni, 3 septembrie 2018, Preasfințitul Marchel a convocat adunarea preoților din blagocinia Fălești, sectorul 2, pentru a discuta despre specificul, viața și activitatea parohiilor din circumscripție. Pe ordinea de zi a fost inclus subiectul misiunii preoțești, care ar fi: prezența preotului în parohie la diferite activități ale comunității, la careul dedicat începutul anului școlar; paza bisericilor, despre prohodire ș.a. Un alt subiect abordat a fost venirea în Republica Moldova a Santctității Sale, Patriarhul Kiril. mai mult…

Înnoirea troițelor din Frumușica

Marți, 28 august 2018, de sărbătoarea „Adormirea Maicii Domnului” în satul Frumușica, raionul Fălești s-a materializat o dorință mai veche a sătenilor, acela de a înnoi cimitirul satului cu patru Troițe foarte frumoase. După slujba de sfințire, părintele Anatolie Mandric a adresat creștinilor un mesaj, în care a menționat că zidirea unei sfinte Răstigniri într-o parohie este un eveniment binecuvântat de Dumnezeu, în care se descoperă tocmai înţelesul apofatic al jertfei credinţei. mai mult…

Mărturisirea preoților din raionul Fălești

Marți, 22 august 2018, tradițional în fiecare post, în biserica „Sf.M.Mc.Dimitrie” din orașul Fălești, sectorul Gara Feroviară, a avut loc ședința clericilor din raionul Fălești. Întrunirea a debutat cu rugăciunile pentru mărturisirea slujitorilor altarului, săvârșită de duhovnicul circumscripției, protoiereul Vasile Rodnițchi. A urmat consfătuirea preoților pe marginea celor mai importante teme curente de ordin intern și administrativ, iar prioritar a fost abordată problema asigurării bisericilor cu pază. Preoții și-au cerut iertare unii de la alții înainte de a se mărturisi mai mult…